Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Joacă-te și învață” și în noiembrie, la JimJam

Sa invatam cu Timmy

Blocul tematic „Joacă-te și învață” continuă la JimJam și în luna noiembrie, reflectând conținutul de programe care îmbină joaca și educația. Acesta este difuzat zilnic (de la orele 11:00 și 15:00) și de luni până vineri (de la ora 18:30). În cadrul acestuia, preșcolarii pot urmări următoarele seriale educaționale:

„Badanamu TV Show”, „Badanamu Nursery Rhymes”, „Badanamu Talk” și „Badanamu Pop” (câte un episod). În timpul formatelor de 2 – 6 minute lungime, copiii cunosc simpaticele figurine Badanamu, care le predau lecții de cântat, făcut rime, învățat Alfabetul și vocabular.

„Repetați cu Noddy” (2 episoade). Noddy este un băiețel din lemn și locuiește în Toyland. Deși arată ca un copil și are fricile și imaginația unui copil, în Toyland este taximetrist de meserie. În fiecare episod al serialului, acesta învață engleza de la un robot pe nume Whizz și îi ajută pe cei mici să facă la fel.

Sa invatam cu Timmy

„Să învățăm cu Timmy” (2 episoade). Timmy este un miel de 3 ani, căruia îi place să fie în centrul atenției. Deși dă cam des de probleme, Timmy învață din greșeli și încearcă mereu să îi ajute pe ceilalți, atunci când poate. În formatul creat special pentru copiii de până la 6 ani, Timmy îi ajută pe cei mici să învețe cuvinte noi în engleză (numere, culori, forme, alimente, animale, obiecte și jucării). Fiecare episod se centrează pe o poveste în cadrul căreia sunt introduse cuvinte-cheie din vocabular și sunt țintite scopuri de învățare, la final totul încheindu-se cu un dans, care recompensează micul privitor pentru terminarea lecției.

„Murdărel în Okido” (2 episoade). Acest serial este o aventură comică axată pe un monstru curios și mare amator de aventuri, pe nume Murdărel. Acesta descoperă în fiecare episod răspunsurile la întrebările puse de orice copil de 3 – 5 ani. De ce cad lucrurile în jos și nu în sus? De unde provine ecoul? În serial, Murdărel are parte de aventuri incredibile alături de prietenii lui cei mai buni, Zoe și Felix. Cei trei sunt ajutați pe traseu de un trio de experți în știință: Zim, Zam și Zoom. Împreună, ajung tocmai pe Lună, se fac mici cât atomii și călătoresc pe spatele unui fluture gigant.

În plus, din a doua parte a lunii încolo (19 noiembrie), micii telespectatori JimJam au parte de un nou serial animat în grila TV: „Bobiță și Buburuză” (2009 – 2011). O producție ungurească marca Kedd Animation Studio, adresată preșcolarilor de 2 – 6 ani, serialul este inspirat de seria de cărți omonime ale scriitoarei Erika Bartos. În episoadele scurte, de 5 minute, difuzate pe JimJam din 19 noiembrie încolo (de la orele 08:00, 17:00 și 20:00), Bobiță și Buburuză – care sunt cei mai buni prieteni din lume – au parte de aventuri simpatice, își fac noi prieteni și învață lucruri noi despre lumea care îi înconjoară.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.