free download 78 travel guides written by experts

IZOLARE – o antologie-ebook despre distanțare și carantină, disponibil de azi pe nemira.ro

Editura Nemira a invitat 21 de scriitori români să ne scrie, la cald, despre momentul aproape ireal, dar incredibil de concret, pe care îl trăim cu toții acum. Și așa s-a compus o antologia-ebook Izolare, despre distanțare și carantină, despre absență și prezență.

Toate încasările din vânzarea ebook-ului vor fi donate pentru lupta împotriva Covid-19, către Asociația Dăruiește Viață.

Ne-au răspuns: Alina Purcaru, Anastasia Gavrilovici, Bogdan O. Popescu, Cecilia Ștefănescu, Cezar Paul-Bădescu, Dan Coman, Diana Geacăr, Elena Vlădăreanu, Flavius Ardelean, Gabriel Sandu, Irina Georgescu, Lavinia Bălulescu, Maria Manolescu, Maria Tănăsescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Marian Coman, P. Zamfirescu, Radu Paraschivescu, Raluca Nagy, Svetlana Cârstean, Vlad Stroescu.

„Crizele au câteva lucruri în comun: totul este accelerat, emoțiile pendulează dintr-o extremă în alta, simțim nevoia să facem comerț cu exteriorul, poate să ajutăm, poate să împărtășim experiența. Suntem mai vulnerabili decât de obicei, mai sensibili la tot ce ne înconjoară și mai dispuși s-o arătăm. Suntem, așadar, mai ,,scriitori”.
Ideea antologiei a pornit, ca de obicei, de la ceva ce vrei să citești, dar încă nu a fost scris: ce ne poate sprijini în această perioadă? Unde să ne uităm când ne e frică? Ce poate fi fertil sau bun? Primeam în social media mici firimituri prețioase din gândurile câtorva autori, dar aș fi vrut mai mult și la loc sigur. Am dat buzna pe messenger (pandemia scuză mijloacele), iar răspunsurile primite aproape instantaneu au fost pline de căldură.
De la scriitori consacrați, la nume de nișă, la oameni care debutează chiar în acest volum, la semnături cu care suntem obișnuiți din alte zone decât literatura – cu toții au găsit sens în a scrie la cald despre izolare, dinăuntrul ei. Peste șase luni, peste un an, vom vedea altfel această perioadă în care ne reobișnuim cu noi înșine, într-un nou context. Izolare, antologia noastră, este un selfie de grup cu acest moment, așa cum se vede el chiar acum.” Alexandra Rusu, redactor-șef Nemira.

Izolare

IZOLARE – fragmente antepuse

Cezar Paul-Bădescu:
,,Muștruluiala îl ambiționă și simți cum oboseala începe să se risipească. Da, va alerga un ultramaraton! Va oferi tuturor un exemplu de tărie, vor vedea ce lucruri extraordinare se pot face chiar și când ești izolat la domiciliu. Aplicația de alergare îi va fi martor, iar el va distribui datele înregistrate de ea. Se va și filma în timp ce aleargă și va posta totul pe Weibo, să vadă toată lumea. Boala poate fi ținută departe prin sport. Bătrânețea, la fel.”

Cecilia Ștefănescu:
,,Citise undeva că oamenii care stau la curte sau au un balcon și o plantă trec mai ușor peste nopțile albe. Probabil era o prostie. S-a sculat și a deschis primul sertar, cel cu sutiene și chiloți. Erau toate așezate pe culori, toate perechi, un curcubeu de sutiene și chiloți, sub care se afla un altul de șosete și ciorapi. S-a oprit cu privirea asupra unor dresuri verzi de mătase.”

Dan Coman:
,,Am zâmbit: tot azi-dimineață, cât ea a pregătit micul dejun, am găsit pe Facebook un meme fabulos, care ironiza tocmai astfel de exagerări: o fotografie cu trei delfini făcând salturi prin Someș, la Cluj – de când poluarea a scăzut simțitor, zicea textul care însoțea poza, delfinii au revenit în apele dulci și pure ale Ardealului.”

Maria Tănăsescu
,,Cuvintele au istoria lor, adesea cu viraje imprevizibile. De pildă, izolare. Vine de la latinescul insula, numai că o primă pistă arată că insulele erau case sau grupuri de case, care erau construite separat de celelalte, mai ales din motive de clasă. Insula, accidentul geologic, e o metaforă târzie. Cred că acum, priviți de sus, suntem un biet arhipelag înspăimântat. Am crezut mereu că sfârșiturile de lume sunt cu dâre de metale rare, nu cu o matematică infernală și cuvinte fără istorie.”

Marin Mălaicu-Hondrari:
,,De când nu mi-am luat temperatura? Numărul morților. Mai merge internetul? Numărul morților. E curent? Numărul morților. Mai am apă? Numărul morților. Mă uit la cer. Numărul morților. Mă liniștesc cu greu. E o noapte senină. Oare mai e cineva în blocul acesta? Sunt bine sunt bine sunt bine. Oare cât mai e până se face ziuă?”

Irina Georgescu:
,,Diminețile erau încremenite, stafii luminoase ce se loveau de geamuri. Lipseau zumzetul făcut de mașini pe șosea și râsetele copiilor care se jucau pe vremuri în parcul din fața blocului. În casă aerul devenise stătut, un aer de moarte care se instala încet, întâi pe la colțurile întunecate ale zidurilor, prelungindu-se pe pereți, acaparând uși și camere nefolosite. Cezara se ridica din pat fără chef, punea ibricul pe foc, uneori i se părea că fluturii albaștri desenați deasupra brâului de faianță coboară și se rotesc în jurul flăcării aragazului.”

Raluca Nagy:
,,Mi-am împins de pe degetul mare cu arătătorul, ambele ale mâinii drepte, inelul primit de la mama – cu un semn de electrocardiogramă –, până a căzut pe gresie. Am inserat în el aceleaşi două degete cu buricele lipite şi le-am despărţit uşor, încet, crăcănând astfel inelul cât de tare am putut – îl tăiasem dinainte cu un cleşte de unghii. L-am apucat cu greu de pe gresie, noroc cu unghiile, şi i l-am montat lui Vasilică în jurul gâtului, ca pe o zgardă, strângând inelul la loc, uşor, să nu-l rănesc.”

Lavinia Bălulescu:
,,Tot ce mai pot adăuga e că maiaua se găsește acum într-un borcan, care e învelit într-un prosop, apoi într-o bluză groasă de munte, iar tot acest pachet e ascuns în dulapul cu haine al iubitului meu, pentru că am descoperit că acolo e mai cald. Trebuie să-i pun și un nume, dar numai după ce voi face prima dată pâine din ea. Cică așa se procedează. Asta dacă voi face vreodată pâine din ea!”

Anastasia Gavrilovici:
,,Eu nu obosesc. Eu nu mă îmbolnăvesc. Eu nu am nevoie de nimic. Eu sunt bine pentru că soțul și copilul meu au nevoie de mine, iar eu îi iubesc și vreau să fiu bine pentru ei. Dar dacă m-aș îmbolnăvi? Oare aș putea în sfârșit să dorm? Oare m-aș putea în sfârșit odihni? Poate că virusul ăsta ar fi ca o vacanță. Poate că așa cineva ar avea grijă de mine. M-ar întreba dacă sunt bine. Dacă am nevoie de ceva. Dacă mai pot.”

Radu Paraschivescu:
,,Cele patru tricouri mă aşteaptă şi e clar din capul locului pe care o să-l aleg. Pe cel roşu scrie «666», aşa că-l arunc cât colo. Pe cel galben scrie «Babe Levy», iar pe cel verde «Colin Smith». Pe cel negru nu scrie nimic, ceea ce mă face să mi-l pun fără ezitare.”

Elena Vlădăreanu:

Elena Vlădăreanu

P. Zamfirescu:
,,Mă gândesc serios la Exoderil. Oare nu puteam să-mi torn acolo câteva picături pe zi. Să alung ciuperca cu binișorul. Îmi revine concentrarea, iar degetul mare nu mai simte nimic. Apare o pensetă, ceva între foarfecă și patent. În marea de sânge, penseta îmi apucă istmul și mi-l smulge din carne. Artefactul este depus într-un recipient în formă de gogoașă.”

Gabriel Sandu:
,,În toaleta crâșmei ai văzut un om care își spăla compulsiv adidasul în chiuvetă. Tipul s-a scuzat, a spus că atinsese cu el niște pipi și se temea să nu care corona la el acasă. Te-a pufnit râsul atât de tare, că s-a molipsit și el. În câți pișați uscați, potențial plini de corona, nu călcase în drum spre local și apoi în drum spre casă?”

Alina Purcaru:
,,Unde un minimalist responsabil păstrează două farfurii albe, hoarder-ul înghesuie patru sosiere vintage, decorate în stiluri diferite, niciodată folosite. Și patru ceainice, cu aceeași poveste. Pentru că sunt frumoase și pentru că nu se știe niciodată. Obiectele unui hoarder par din recuzita unui teatru care are nevoie mereu să schimbe decorul, orice-ar fi.”

Bogdan O. Popescu:
,,viața, de acum, chiar cu teste bune, este despărțită de ea însăși”.

Diana Geacăr:
,,Ca un om sătul de a fi om, așa cred că eram, așa mă văd acum, în același timp, ținându-se strâns de ceea ce ne face umani, promovând empatia, toleranța, bunătatea. Să-i lași pe cei din jur să fie oameni, iar ei, la rândul lor, să te lase să fii om.”

Flavius Ardelean:
,,Viața s-a întors printre ei, totuși. Oamenii au început să coboare în stradă zilnic și să-și vorbească, ziarele au început să tipărească, televiziunea să macine cele întâmplate. O lună, cică, atât a durat acea boală, ce i-a alungat pe toți în case și-n vise, fugăriți din calea strălucirii ce a lăsat loc mucegaiului ce a lăsat loc transparenței.”

Marian Coman:
,,De dinainte să o ia pe tanti Rodica, după cum zicea mama, care, mai demult, fără să știe că sunt în preajmă, supărată din nu știu ce pricină, îi spusese unei alte mătuși că tanti Rodica e curvă și că i-a stricat casa ,,omului ăluia”. Casa lui nenea Nelu, adică. Au trecut însă ani întregi până să înțeleg ce a vrut să spună – mi-am închipuit multă vreme că a inundat vreun apartament sau că a găurit un perete pe undeva și, de câteva ori, chiar am studiat cu atenție apartamentul lui nenea Nelu să văd ce e stricat în el.”

Maria Manolescu:
FIICA: Am nevoie de ajutor, ca să-i ajutăm pe oameni. Deci mă ajutați?
MAMA: Da.
TATA: Pentru că nu putem altfel.
FIICA: Îi ajutați acum?
MAMA: Da.
FIICA: Și sigur se vor întoarce?
TATA: Din păcate, da.

Svetlana Cârstean:
,,La început a fost cuvântul și tot ce s-a spus despre și la început n-am crezut nimic din ce s-a spus și apoi am crezut tot și apoi am închis totul din butonul radioului. Întâi au fost multe conversații apoi câteva despărțiri fiecare e pe barba lui fiecare e cu frica lui fiecare la el acasă fiecare cu instinctul lui fiecare cu norocul lui cine e cel mai tare-n izolare.”
,,Tot ce (ne) spunem acum în acest interval ar trebui să fie valabil și după.”

Vlad Stroescu:
,,Mă duce cu gândul la Tengri, zeul-cer în unele mitologii răsăritene. Se spune că era aidoma unei gâște imaculate, plutind la nesfârșit peste mări și suferind de singurătate. Ca să nu mai fie singur, a creat diverse alte ființe, dar pe undeva a greșit, așa că s-a retras în sferele cele mai îndepărtate, acolo unde absolut nimeni, nici cei mai dibaci șamani, nu îl pot atinge cu simțurile. Mă duce cu gândul și la Yaldabaoth cel prostovan și cum n-a fost nici vina lui, nici a noastră, că lumea a ieșit așa de strâmbă, și cu noi în ea. Cu siguranță eroarea e mai sus de noi, e undeva la zei. Nu sunt eu vinovat.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *