Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Iulie 2011 – Recomandari din programul HBO COMEDY

PREMIERE FILME

FRIENDSHIP!
Prietenie!
3, 4, 17, 27
Comedie, Germania, 2009
R: Markus Goller
D: Matthias Schweighöfer, Friedrich Mücke, Alicja Bachleda, Kate Gorney, Chris Browning

Doi tineri naivi din Germania de Est pornesc la drum, în 1989, imediat după căderea Zidului Berlinului. Cum oportunitatea de a călători peste ocean se arată, cei doi plimbăreţi decid să călătorească la San Francisco, acolo unde, se zice, tatăl unuia dintre ei a fugit cu un deceniu în urmă.

I MOSTRI OGGI (AKA. THE MONSTERS TODAY)
Monştrii de astăzi
11, 14, 24, 25, 29
Dramă, Italia, 2009
R: Enrico Oldoini
D: Diego Abatantuono, Sabrina Ferilli, Giorgio Panariello, Claudio Bisio, Angela Finocchiaro

La Roma, un baiat de periferie fură un cărucior pentru invalizi ca să intre într-un stadion, la Florenţa, un portar obtuz se opune relaţiei homosexuale a fiului său cu un profesor cu mare apetit.. Departe de modernismul lumii consumiste, aceste personaje monstruoase trăiesc şi supravieţuiesc într-o ţară cinică şi superficială. Un tragicomic film în episoade ce reînoadă o veche tradiţie a comediei realiste italiene.

Un film în episoade care fotografiază italianul contemporan şi ipocrizia naţiunii la fiecare latitudine.

JUST MARRIED
Tineri însurăţei
11, 12, 23, 24, 28
Comedie, SUA, 2003
R: Shawn Levy
D: Ashton Kutcher, Brittany Murphy, Christian Kane, David Moscow, Monet Mazur

Tom Leezak (Ashton Kutcher), reporter la un post de radio, este un bãrbat chipeş şi un mare pasionat de sport. Sarah McNerney (regretata Brittany Murphy) este o frumoasã scriitoare, care vine dintr-o familie bogatã şi snoabã. Cei doi se îndrãgostesc unul de altul la prima vedere, spre surpriza prietenilor lui Tom şi disperarea familiei lui Sarah. Tom încearcã din rãsputeri, dar fãrã succes, sã se integreze în lumea privilegiatã din care face parte Sarah şi familia sa. La rândul sãu, Sarah, ignorând dezaprobarea tatãlui şi surorii ei, se hotãrãste sã-şi urmeze chemarea inimii şi se mãritã cu Tom.

Dupã nuntã, proaspãtul cuplu pleacã în Italia, pentru a-şi petrece luna de miere. Cei doi sunt plini de sperante şi de idealuri despre iubire şi cãsãtorie dar, din cauza fostului iubit al lui Sarah şi al unui şir de ghinioane, luna lor de miere se transformã într-un coşmar care pune la grea încercare proaspetele lor sentimente de iubire.

Poate o nouă căsnicie să supravieţuiască familiilor dezaprobatoare, prietenilor din ambele părţi şi celor mai groaznice hoteluri din Europa? Iată întrebarea ridicată de această spumoasă comedie.

LIVING OUT LOUD (1998)
Trăieşte-ţi viaţa
5, 6, 27, 28
Dramă, SUA, 1998
R: Richard Lagravenese
D: Holly Hunter, Danny Devito, Queen Latifah, Martin Donovan, Richard Schiff

Judith Nelson, interpretată de Holly Hunter, este o americancă din înalta societate, care a trăit întotdeauna în umbra soţului său, un reputat medic. Acesta i-a asigurat o viaţă mai mult decât liniştitiă şi plină de bucurii. Judith s-a învârtit în cercurile înalte ale societăţii americane, a avut un suport financiar sigur şi nu a ştiut niciodată ce înseamnă sintagma nu se poate.

Când soţul ei este prins în mrejele unei tinere, Judith se vede pusă în situaţia de a se descurca singură. Pentru o femeie care nu a muncit niciodată, aceasta pare sa fie cea mai mare încercare. Singură şi izolata, Judith încearcă să îşi găsească un drum. Din nefericire, primele luni sunt foarte dificile, pentru că femeia nu poate sa uite viaţa de dinainte. Într-o bună zi, intâlneşte un bărbat aparent banal care îi va schimba viaţa şi care o va ajuta să priveasca lumea cu alţi ochi.

TAKING CHANCES (AKA. PATRIOTVILLE)
Riscuri
8, 9, 21, 22, 26, 27
Comedie, SUA, 2009
R: Talmage Cooley
D: Justin Long, Emmanuelle Chriqui, Rob Corddry, Keir O’Donnell, Missi Pyle

Chase Revere (Justin Long) are puţini prieteni, nu e băgat în seamă de fete şi-şi petrece cea mai mare parte a timpului îmbracăt într-un costum şi făcând pe ghidul pe un fost camp de luptă din oraşelul său natal, care acum nu mai interesează pe nimeni. E pregătit pentru o schimbare majoră în viaţă lui. Atunci când descoperă că un casino indian e pe cale să fie construit pe acel câmp, Chase şi Lucy, frumoasa orăşelului, lansează o ofensivă comică împotriva proiectului.

THE BACK-UP PLAN
Plan de rezervă
10, 19, 22, 23
Comedie, SUA, 2010
R: Alan Poul
D: Jennifer Lopez, Alex O’Loughlin, Michaela Watkins, Eric Christian Olsen, Anthony Anderson

Plan de rezervă este o comedie care explorează întâlnirile amoroase, dragostea, căsătoria şi familia, numai că… în ordine inversă.

După ani de întâlniri amoroase, Zoe (Jennifer Lopez) s-a gândit că aşteptarea bărbatului potrivit durează prea mult. Hotărâtă să devină mamă, ea pune în aplicare un plan, se duce la doctor şi porneşte singură la drum. În aceeaşi zi, Zoe îl întâlneşte pe Stan (Alex O’Loughlin) – un bărbat care promite.

Încercarea lui Zoe de a încuraja relaţia aflată la început dar şi de a ascunde primele semne ale sarcinii, conduce la o comedie de situaţie care-i transmite semnale false lui Stan. Când Zoe îi dezvăluie, într-un acces de nervi, motivul comportării ei imprevizibile, Stan cade pe gânduri în legătură cu viitorul neobişnuit care se profilează; totuşi, el spune da. Nu s-a mai pomenit să faci curte unei fete si să petreci o noapte de sex nebun într-un pat unde se găsesc trei persoane – Stan, Zoe şi bebeluşul încă în fază de embrion.

Încercarea cea mare vine abia când cei doi îşi dau seama că de fapt, luaţi de valurile hormonilor şi ale pregătirilor pentru naştere, n-au avut timp să se cunoască cu adevărat. Cele nouă luni se vor scurge repede, aşa că cei doi încep să simtă fiori pe şira spinării. Oricine se poate îndrăgosti, se poate căsători şi poate avea un copil, dar să faci lucrurile astea în ordine inversă, şi încă în mare viteză, asta poate fi un semn că cei doi parteneri sunt făcuţi unul pentru celălalt.

THE PRINCE OF PENNSYLVANIA
Prinţul din Pennsylvania
10, 11, 19, 20
Comedie, SUA, 1988
R: Ron Nyswaner
D: Fred Ward, Keanu Reeves, Bonnie Bedelia, Amy Madigan, Joseph De Lisi

Plasată într-un oraş minier din statul Pennsylvania, acţiunea acestei comedii neobişnuite urmăreşte prietenia aparent nesănătoasă dintre o hippioată trecută de a doua tinereţe şi un punkist deprimat că toată lumea îl consideră un paria. Tatăl băiatului, un individ cam sărit de pe fix, contribuie cel mai mult la starea de depresie a fiului sau.

Când acesta din urmă începe să conspire cu prietena sa să-l răpească pe părintele insuportabil în speranţa de-a pune mâna pe averea familiei, situaţia devine dramatică.

TOOTH FAIRY
Zâna Măseluţă
5, 20, 24
Comedie, Canada, 2010
R: Michael Lembeck
D: Dwayne Johnson, Ashley Judd, Stephen Merchant, Ryan Sheckler, Julie Andrews

Tess, o puştoaică de şase ani, este extrem de mâhnită când Derek (Dwayne "The Rock" Johnson), un jucător de hochei lipsit de orice subtilitate în ceea ce priveşte convingerile celor mici, îi spune verde în faţă că nu există Zâna Măseluţă. Drept pedeapsă pentru gafa lui, imensul sportiv va trebui să preia pentru o vreme atribuţiile celebrei zâne, cu ce efect nu se ştie.

UP IN THE AIR
Sus, în aer
2, 13, 31
Dramă, SUA, 2009
R: Jason Reitman
D: George Clooney, Vera Farmiga, Anna Kendrick, Jason Bateman, Danny Mcbride

Ryan Bingham lucrează ca expert în resurse umane la o companie de consultanţă din Omaha – Nebraska, călătoreşte cu avionul din oraş în oraş pentru a-i anunţa pe salariaţi că sunt concediaţi şi îşi doreşte să ajungă la 10 milioane de mile de zbor. Planurile lui sunt compromise atunci când şeful său o angajează pe tânăra Natalie Keener, care propune reducerea cheltuielilor prin implementarea unui program de disponibilizare a angajaţilor prin intermediul unor videoconferinţe pe internet. Temându-se că ideea noii colege ar putea pune capăt excursiilor lui pe tot teritoriul SUA, Ryan Bingham porneşte împreună cu Natalie într-o călătorie de afaceri pentru a-i demonstra acesteia avantajele sistemului său de concedieri. În barul unui hotel, Ryan Bingham o întâlneşte pe Alex, o femeie enigmatică, care îşi petrece cea mai mare parte a vieţii pe drumuri şi care se implică în relaţii amoroase de o singură noapte cu necunoscuţi. Ceea ce porneşte ca o aventură pasageră, s-ar putea transforma într-o relaţie serioasă, cu condiţia ca lui Ryan Bingham să mai fie lăsat să mai călătorească cu avionul, iar Alex să nu ascundă un secret care să schimbe totul. O comedie în cea mai bună tradiţie clasică, cu dialoguri brici şi o chimie detonantă între cele două staruri, dar şi cu o doză de modernitate ce o face relevantă, Up in the Air pune din nou în evidenţă şarmul irezistibil al George Clooney.

PREMIERE SERIALE IULIE 2011

“O familie modernă”

O privire satirică asupra vieții a trei familii înrudite, un serial de comedie al zilelor noastre în care Ed O’Neill, cel care va rămâne pentru totdeauna Al Bundy (“Married with Children” – “Familia Bundy”) este la fel de căsătorit precum se întâmpla în anii ’80, însă, de această dată, cu o columbinacă mult mai tânără decât el. Jay, căci despre el este vorba, tocmai s-a însurat cu mult mai tânăra columbiancă Gloria, dar nu are deloc o viață ușoară împreună cu ea și cu Manny, fiul acesteia. Fiica lui, Claire, are și ea probleme mari cu familia, mai ales cu soțul ei, Phil. Mitchell, fiul lui Jay, și partenerul lui, Cameron, fac un pas important în viața lor de cuplu și devin părinți, adoptând-o pe micuța Lily, o fetiță din Vietnam.

MODERN FAMILY II. EP. 43 – THE MUSICAL MAN
O familie modernă II Ep. 19
4, 7
MODERN FAMILY II. EP. 44 – SOMEONE TO WATCH OVER LILY
O familie modernă II Ep. 20
5, 7
MODERN FAMILY II. EP. 45
O familie modernă II Ep. 21
6, 7
MODERN FAMILY II. EP. 46
O familie modernă II Ep. 22
11, 14
MODERN FAMILY II. EP. 47
O familie modernă II Ep. 23
12, 14
MODERN FAMILY II. EP. 48
O familie modernă II Ep. 24
13, 14

“Jimmy și Hope”

RAISING HOPE EP. 22
Jimmy şi Hope Ep. 22
3

Ne întoarcem în timp, amintindu-ne de vremea în care Jimmy (alias "Drakkar Noir") împlinea 18 ani, atunci când acesta își stabilise reședința la magazin. În aceeași perioadă, Burt și Virginia și-au dat seama cum să facă să se poarte ca niște adulți.

“United States of Tara”

Tara Gregson (Toni Collette) este o artistă și o soție dintr-o suburbie, o femeie care suferă de o boală destul de rară, este vorba despre DID, maladie care are de-a face cu personalitatea multiplă. După ce decide să ia o pauză de la medicație pentru a afla cauza reală a suferinței sale, personalitatea alternativă reapare. Și așa (re)începe totul….

UNITED STATES OF TARA III. EP. 27 – THE FULL F**K YOU FINGER
United States of Tara III Ep. 3
3, 6
UNITED STATES OF TARA III. EP. 28 – WHEELS
United States of Tara III Ep. 4
10, 13
UNITED STATES OF TARA III. EP. 29 – DR. HATTERAS’ MIRACLE ELIXIR
United States of Tara III Ep. 5
17, 20
UNITED STATES OF TARA III. EP. 30 – THE ROAD TO HELL IS PAVED WITH BREAST…
United States of Tara III Ep. 6
24, 27
UNITED STATES OF TARA III. EP. 31 – THE ELECTRIFYING & MAGNANIMOUS RETURN OF…
United States of Tara III Ep. 7
31

“Filme și vedete”

Aveți șansa unei priviri prin gaura cheii, aflați despre cele mai tari filme și despre starurile care joacă în ele. Este vorba despre o actualizare în ceea ce privește premierele din cinematografie. Interviuri în exclusivitate cu actori și realizatori de film și reflectoare îndreptate asupra megastarurilor de la Hollywood, festivaluri de Film și Covorul Roșu. Toate acestea și multe altele, în “Filme și vedete”, la HBO Comedy.

FILMS AND STARS III. EP. 126
Filme şi vedete III Ep. 22
8
FILMS AND STARS III. EP. 127
Filme şi vedete III Ep. 23
14, 19
FILMS AND STARS III. EP. 128
Filme şi vedete III Ep. 24
FILMS AND STARS III. EP. 129
Filme şi vedete III Ep. 25
26

“Pe platourile de filmare”

În fiecare săptămână, “Pe platourile de filmare”, merge în culisele celor mai importante producții. Cu acest prilej, aveți șansa unor interviuri extraordinare cu actorii și cu cei implicați în realizarea prorpiu-zisă a ceea ce fusese cândva un simplu proiect, iar acum a devenit o peliculă despre care toată lumea vorbește.

HOLLYWOOD ON SET VIII. (388) EP. 24
Pe platourile de filmare VIII Ep. 24
10
HOLLYWOOD ON SET VIII. (389) EP. 25
Pe platourile de filmare VIII Ep. 25
21
HOLLYWOOD ON SET VIII. (390) EP. 26
Pe platourile de filmare VIII Ep. 26

HOLLYWOOD ON SET VIII. (391) EP. 27
Pe platourile de filmare VIII Ep. 27
29

CARRYOVER MOVIES

CRAZY IN ALABAMA
Nebunie în Alabama
Dramă, SUA, 1999
R: Antonio Banderas
D: Melanie Griffith, David Morse, Lucas Black, Cathy Moriarty, Meat Loaf

Debutul regizoral al lui Antonio Banderas începe cu o incursiune în vara anului 1965, când toata lumea din Alabama a înnebunit, mai ales stralucitoarea Lucille (Melanie Griffith), mătuşa lui Peejoe, un baieţel în vârsta de 12 ani. Hotarâta sa nu-i dea voie soţului ei abuziv să stea în calea visurilor ei de a deveni stea de televiziune, ea scapă de el intr-un mod foarte ciudat şi îl lasă pe Peejoe (Lucas Black) cu o mulţime de intrebări şi cu un secret exploziv. Însoţită de cutia ei de pălării şi de misteriosul ei conţinut, Lucille încearcă să scape şi de poliţişti şi de proprii demoni în hilara ei călătorie către Hollywood, în timp ce Peejoe rămâne cu unchiul lui (David Morse) în Alabama. Încercând să se ferească de iscusitul şerif, Peejoe află ce secret trebuie păstrat şi care trebuie spus, în această comedie despre preţul libertăţii.

GENTLEMEN BRONCOS
Gentlemen Broncos
Comedie, SUA, 2009
R: Jared Hess
D: Michael Angarano, Jennifer Coolidge, Jemaine Clement, Mike White, Sam Rockwell

Benjamin e un tânăr timid care a fost crescut de o mamă foarte excentrică. El e pasionat de scris şi reuşeşte să conceapă un roman SF de calitate. Îl prezintă unui autor prestigios al genului care-l înşală, furându-i munca şi publicând-o ca fiind a sa. Acum Benjamin vrea să se răzbune, dar hoţul are toate mijloacele să-i facă viaţa grea. Viaţa lui devine şi mai complicată după ce romanul e transformat într-un film penibil de către un regizor ratat.

SPANGLISH
Spanglish
Comedie, SUA, 2004
R: James L. Brooks
D: Adam Sandler, Téa Leoni , Paz Vega, Cloris Leachman, Shelbie Bruce

John Clasky (Adam Sandler) este un tată devotat care, datorită talentului de bucătar, a putut asigura familiei sale (Tea Leoni, Cloris Leachman) o viaţă foarte bună: are o casă de vacanţă în Malibu şi pe Flor (Paz Vega) o nouă menajeră care îţi taie respiratia.

Aceasta, împreună cu fiica sa au emigrat de curând din Mexic în L.A. în căutarea unei vieţi mai bune. Când se mută cu familia Clasky pe timpul verii, Flor trebuie să lupte pentru sufletul fiicei sale, deoarece descoperă că viaţa într-o nouă ţară poate fi periculoasă…mai ales atunci când eşti sub tutela unei familii americane înstărite şi excentrice!

THE INCREDIBLES
Incredibilii
Animaţie, SUA, 2004
R: Brad Bird
Voci: Craig T. Nelson, Holly Hunter, Samuel L. Jackson

O superbă producţie Pixar despre un grup de super-eroi care sunt nevoiţi să renunţe la acţiunile de salvare a celor aflaţi în pericol şi obligaţi să ducă o viaţă liniştită într-o suburbie… Dar inevitabilul se produce, şi ei vrând-nevrând trebuie să salveze lumea încă o dată…

Mr. Incredible a fost un supererou, pâna când o serie de procese intentate de persoanele salvate i-au fortat pe toţi supereroii să se înscrie în programe de protecţie pentru a putea trăi vieţi normale, sub anonimat. Acum el este cunoscut ca Bob Parr şi trăieşte împreuna cu Helen, fosta Elastigirl şi cei trei copii ai lor, Violet, Dash si Jack . Lucrează ca specialist în asigurări şi e stresat de şeful care îl împinge întotdeauna de la spate; dar soţia lui s-a străduit prea mult pentru a crea o viaţa normală pentru familia ei, pentru ca el să fie nostalgic după zilele de supererou. Când i se oferă şansa să joace din nou acest rol, el acceptă numaidecât, căzând însă într-o capcană pusă la cale de un vechi duşman. Acum întreaga familie trebuie să-i vină în ajutor pentru a-l salva atât pe el, cât şi alte numeroase victime inocente.

TRESOR
Un cadou pentru ea
Comedie, Franţa, 2009
R: Claude Berri, François Dupeyron
D: Alain Chabat, Mathilde Seigner, Fanny Ardant, Isabelle Nanty, Hélène Vincent

Jean-Pierre şi Nathalie sunt împreună de cinci ani. Pentru a celebra această aniversare, Jean-Pierre decide să-i cumpere soţiei sale un cadou foarte special: un buldog englez. De îndată ce Nathalie zăreşte noul său amic canin, e dragoste la prima vedere. Botezat “Comoara” de către stăpâna adoratoare, câinele ocupă rapid un loc de frunte în familie şi nu durează mult până când Jean-Pierre îşi dă seama că s-a căpătuit cu un rival serios la inima soţiei.

WHEN IN ROME (2010)
Amor la Roma
Comedie, SUA, 2010
R: Mark Steven Johnson
D: Kristen Bell, Josh Duhamel, Will Arnett, Jon Heder, Danny Devito

Exact atunci când nu mai credea în existenţa unei relaţii perfecte, Beth (Kristen Bell) găseşte dragostea adevărată!

Beth este o tânără ambiţioasă din New York, cu un program extrem de încărcat. Atunci când sora ei o anunţă că se mărită cu un italian pe care îl cunoscuse de doar două săptămâni, este destul de sceptică, dar lasă totul la o parte şi pleacă la Roma. De fapt, Beth abia aştepta să părăsească New Yorkul, fiind deziluzionată de tot ceea ce a avut parte până acum din punct de vedere sentimental şi este convinsă că viaţa nu îi va oferi niciodată o relaţie perfectă.

Domnişoară de onoare la nunta surorii ei, Beth se simte atrasă de jurnalistul Nick (Josh Duhamel), cavalerul de onoare. În ciuda eforturilor de a-l cuceri, seara se termină cu o mare dezamăgire pentru ea: îl vede pe Nick în compania unei italience focoase. Nervoasă, Beth declară război iubirii şi fură, în chip de sfidare a destinului, câteva monede din celebra fântână a dragostei din Roma.

Inexplicabil, toţi cei care aruncaseră acele monezi în acea fântână, sperând în îndeplinirea dorinţelor, se îndrăgostesc la nebunie de Beth. Prin urmare, femeia care credea că nu va întâlni niciodată dragostea, are parte de mai mult decât poate duce. Printre "pretendenţi" se numără un magnat din industria cârnaţilor – Al Russo (Danny DeVitto), un magician de stradă – Lance (Jon Heder), un pictor – Antonio (Will Arnett) şi un model încrezut – Gale (Dax Shepard). Aceştia o copleşesc cu daruri şi atenţia la care nu sperase niciodată. Pe toţi îi respinge fără să stea pe gânduri, însă adevăratele probleme apar atunci când Nick începe să îi facă şi el curte. Oare această dragoste este reală sau doar o consecinţă a gestului ei nesăbuit?

RETURN MOVIES

10 THINGS I HATE ABOUT YOU
10 chestii nu-mi plac la tine
Comedie romantică, SUA, 1999
R: Gil Junger
D: Heath Ledger, Julia Stiles, Joseph Gordon-Levitt, Larisa Oleynik, David Krumholtz

Variaţie modernă pe tema shakespeariană prezentă în Îmblânzirea scorpiei. Kat, o tânără frumoasă, dar distantă, refuză orice băiat care îndrăzneşte să se apropie de ea. Obişnuitele petreceri ale colegilor, la care sora mai mica Bianca tânjeşte de mult, sunt pentru Kat plictisitoare. Conform hotărârii tatălui lor, Bianca nu poate ieşi din casă decât dacă este însoţită de Kat. Bianca şi câţiva colegi pun la cale planul îmblânzirii ei. Este nevoie de un băiat de care Kat să se îndrăgostească. Dar joaca lor este luată de Kat în serios.

17 AGAIN
DIN NOU LA 17 ANI
Regia: Burr Steers DIN NOU LA 17 ANI
Cu: Zac Efron, Matthew Perry, Leslie Mann, Thomas Lennon, Michelle Trachtenberg
Comedie, SUA, 2009

Mike O’Donnell avea tot ceea ce îşi putea dori de la viaţă. Cândva, fusese un atlet de nota 10 care intenţiona să se ducă la facultate, dar a renunţat la acest plan pentru a se căsători cu iubita lui din liceu, Scarlett. Ajuns la 37 ani, Mike a devenit un om complet nefericit şi un om de afaceri foarte ursuz şi deprimat, care e convins că a luat nişte decizii în viaţă nu tocmai inspirate. Ceea ce el îşi doreşte este să se întoarcă înapoi în timp şi să îndrepte lucrurile care l-au adus în starea asta. Dorinţa îi este miraculos îndeplinită. Tot ceea ce trebuie să facă acum este să-şi trăiască viaţa aşa cum şi-ar fi dorit.

ALL ABOUT STEVE
Totul despre Steve
Comedie, SUA, 2009
R: Phil Traill
D: Sandra Bullock, Thomas Haden Church, Bradley Cooper, Ken Jeong, Dj Qualls

Filmul este povestea unui inginer constructor (Sandra Bullock) care, după o scurtă întâlnire, se îndrăgosteşte de un cameraman al CNN (Bradley Cooper) despre care crede că e iubirea vieţii ei. Cum cameramanul călătoreşte de-a lungul şi de-a latul planetei ca să-şi facă meseria, ea decide să-l urmeze, făcându-şi apariţia la diverse evenimente mondene unde iubitul ei filmează, încercând să-l convingă că sunt perfecţi unul pentru celălalt.

BABY GENIUSES
BEBELUŞI GENIALI
Comedie, SUA 2009
Regia: Bob Clark
Cu: Kathleen Turner, Kim Cattrall, Dom DeLuise

Dr. Elena Kinder şi dr Heap lucrează pentru BABYCO, cel mai mare producător mondial de articole pentru bebeluşi. Aparent oameni respectabili, dr Kinder si dr Heap incearcă să sparga codul gângurerilor acestora, gângureli ce constituie de fapt un limbaj foarte sofisticat ce le permite copilaşilor să-şi transmită secretele universului, secrete pe care le ştiu încă de la naştere.

Aventura ştiinţifică a celor doi ia o întorsătură nebănuită atunci când Sly, unul dintre cei mai inţelepti bebeluşi, reuşeşte să scape din laborator şi să convingă bebeluşii de afară să se uneasca în incercarea de a-i salva pe cei închişi în centrul de cercetare.

BANDSLAM
TRUPA
Regia: Todd Graff
Cu: Alyson Michalka, Vanessa Hudgens, Gaelen Connell, Lisa Kudrow, Scott Porter
Comedie, SUA, 2009

Acţiunea se concentreză pe Will, un licean, şi pe Charlotte, o fată populară, care formează o legătură neobişnuită datorită dragostei lor comune, muzica. Cei doi îşi fac o trupă rock şi participă în concursul de formaţii şcolare.

Adolescentul Will Burton locuieşte într-o lume a lui, înconjurat de muzică. Când mama sa, Karen Burton, găseşte un nou loc de muncă în New Jersey, el va începe primul sau an la o şcoală nouă, doar pentru a afla că vechi reguli se aplică în continuare şi că scena este dominată de rock’n’roll. Mereu un inadaptat, Will e surprins când Charlotte il recrutează pentru a o ajuta să formeze o trupa şi a concura în "Bandslam," o bătălie a bandelor de rock, găzduită de "Texas High School Football BIG". Lucrurile sunt complicate, pentru că Ben, fostul iubit al Charlottei, şi trupa sa, Glory Dogs, sunt favoriţi.

BANDSLAM
TRUPA
Regia: Todd Graff
Cu: Alyson Michalka, Vanessa Hudgens, Gaelen Connell, Lisa Kudrow, Scott Porter
Comedie, SUA, 2009

Acţiunea se concentreză pe Will, un licean, şi pe Charlotte, o fată populară, care formează o legătură neobişnuită datorită dragostei lor comune, muzica. Cei doi îşi fac o trupă rock şi participă în concursul de formaţii şcolare.

Adolescentul Will Burton locuieşte într-o lume a lui, înconjurat de muzică. Când mama sa, Karen Burton, găseşte un nou loc de muncă în New Jersey, el va începe primul sau an la o şcoală nouă, doar pentru a afla că vechi reguli se aplică în continuare şi că scena este dominată de rock’n’roll. Mereu un inadaptat, Will e surprins când Charlotte il recrutează pentru a o ajuta să formeze o trupa şi a concura în "Bandslam," o bătălie a bandelor de rock, găzduită de "Texas High School Football BIG". Lucrurile sunt complicate, pentru că Ben, fostul iubit al Charlottei, şi trupa sa, Glory Dogs, sunt favoriţi.

EVET, ICH WILL! (AKA. EVET, I DO!)
DA!
Regia: Sinan Akkus
Cu: Pinar Erincin, Mickey Hardt, Oliver Korittke, Tim Seyfi, Eralp Uzun
Comedie, Germania, 2008

Evet, I DO! e o comedie isteaţă şi colorată despre cupluri, fie ele gay sau straight şi lupta lor pentru dragoste şi pentru a depăşi obstacolele multiculturale. Fiecare cuplu e nevoit să fie inventiv şi să se rupă de tradiţiile familiale ca să obţină „da”-ul final. O comedie optimistă, vibrantă, cu un singur sfat: spune „evet” („da” în turcă).

FOUR CHRISTMASES
DE CRĂCIUN NU STĂM ACASĂ!
Regia: Seth Gordon
Vince Vaughn, Reese Witherspoon, Robert Duvall, Sissy Spacek, Jon Voight
Comedie, SUA, 2008

În seara de Crăciun, un cuplu doreşte sa scape de vizita la părinţii ei divorţaţi, însă planurile celor doi sunt date peste cap după ce toate avioanele sunt anulate din cauza vremii. Astfel, ei trebuie să meargă la toate cele 4 case ale părinţilor lor, într-un Crăciun plin de amintiri plăcute, dureroase şi multe surprize. O comedie atipică de Crăciun, plină de bune sentimente, dar şi de haos şi dezastre hilare. Poate relaţia dintre Kate şi Brad supravieţui acestor sărbători-dezastru?

GHOSTS OF GIRLFRIENDS PAST
Fantomele fostelor iubite
Comedie, SUA, 2009
R: Mark Waters
D: Matthew Mcconaughey, Jennifer Garner, Michael Douglas, Breckin Meyer, Lacey Chabert

La nunta fratelui său mai mic, un burlac convins care iubește libertatea, distracția și femeile ajunge să fie bântuit de fantomele iubitelor din trecut.

Connor Mead (Matthew McConaughey) este un fotograf celebru care iubește libertatea, distracția și femeile. În mod cert, aceasta este ordinea: libertate, distracție, femei! Numai că, fratele lui urmează să se căsătorească, așa că decide să ia o pauză pentru a merge la nunta acestuia. Aici, el o reîntâlnește pe Jenny Perotti (Jennifer Garner), o prietenă din copilărie, singura care nu căzuse pardă farmecelor lui Connor. La petrecerea care are loc în seara dinaintea ceremoniei, Conner ține un discurs în care vorbește gura fără el, apoi este vizitat de fantoma unchiului său, petrecărețul Wayne (Michael Dogulas), cel care este decis să-l învețe pe protejatul său tot ceea ce știa. Acesta îi spune lui Connor că, în cursul serii, va fi vizitat de trei fantome care îl vor duce înapoi în trecutul său amoros. Rostul acestor experinețe este acela de a-l învăța pe Connor să aleagă femeia potrivită de care să se îndrăgostească. În cele din urmă, nepotul favorit al lui Wayne va înțelege că nu poți fugi la nesfârșit de trecut $$i că aceasta poate fi $$ansa lui fr a găsi fericirea.

GOLF PUNKS (AKA. NATIONAL LAMPOON’S GOLF PUNKS)
Antrenorul de golf
Comedie, SUA, 1998
R: Harvey Frost
D: Tom Arnold, James Kirk, Rene Tardif, Katelyn Wallace, Rhys Huber

Cândva, Al Oliver (Tom Arnold) încercase să devină jucător de golf profesionist. Însă, a trecut mult de atunci… Fără nicio slujbă, fără niciun ban și înconjurat de ghinion la orice pas, Al lasă mândria de-o parte și acceptă postul de antrenor la Vista Creek Country Club. Sub îndrumarea sa, puștii, care sunt niște copii necoordonați cu atitudini nepotrivite, trebuie să scape de îndoieli. La început, lecțiile par a fi o pierdere de vreme, căci nimc din ce e viu și se află în vecinătatea terenului de golf nu mai este în siguranță. Dar, găgăuții pe care îi antrenează vor începe să fie motivați, dorindu-și să devină campioni.

I LOVE YOU, BETH COOPER
TE IUBESC, BETH COOPER !
Regia: Chris Columbus
Cu: Hayden Panettiere, Paul Rust, Jack T. Carpenter, Lauren London, Lauren Storm
Comedie, SUA 2009

Denis (Paul Rust) nu se poate lăuda că s-a distrat foarte mult în anii de liceu, dar totul se schimbă în chiar ziua absolvirii. În faţa tuturor colegilor strânşi în sala de sport, puştiul îşi declară dragostea pentru cea mai populară fata din liceu, Beth Cooper (Hayden Panettiere), iar aceasta se decide, drept rasplată, să o pună de-o noapte mai ceva ca în Plăcinta americana, Mean Girls sau Sexdrive la un loc.

ICE AGE 3: DAWN OF THE DINOSAURS
ICE AGE 3: APARITIA DINOZAURILOR
Animaţie, SUA 2009
Regia: Mike Thurmeier, Carlos Saldanha
Cu: Ray Romano, Sean William Scott, John Leguizamo

Aventurile celor trei prieteni continuă. Sid, Manny şi Diego revin pe marile ecrane, alături de simpaticul şi veşnic lovitul de soartă Scrat, veveriţa cu tendinţe suicidale din cauza unei ghinde. În plus, titlul o spune clar: dinozauri îşi vor face o apariţie zgomotoasă. Scenariştii au hotărât să-i dea un spaţiu mai larg de desfăşurare veveriţei Scrat, care încă de la primul film al francizei a devenit preferata publicului şi, într-o masură oarecare, şi mascota neoficială a seriei. Manny şi Ellie aşteapta naşterea primului lor mini – mamut, Sid cel lenes îşi creeaza propria lui familie improvizată furând nişte ouă de dinozaur; iar Diego, tigrul cu dinţii ascuţiţi, se întreabă dacă nu cumva creşte prea încet în preajma prietenilor sai.

JUST PECK
PECK
Regia: Michael A. Nickles
Cu: Keir Gilchrist, Brie Larson, Adam Arkin, Camryn Manheim, Kyle Kaplan
Comedie, SUA 2009

O comedie neagră despre Michael Peck (Keir Gilchrist), un elev de liceu cam tocilar care e torturat de profesorii şi de colegii lui dar, mai cu seamnă de proprii părinţi (Marcia Cross şi Adam Arkin) care îl forţează să semneze contracte cu ei pentru orice activitate din afara şcolii.

NAKED GUN 33 1/3: THE FINAL INSULT
Un poliţist cu explozie întârziată 33 1/3
Comedie, SUA, 1994
R: Peter Segal
D: Leslie Nielsen, Priscilla Presley, George Kennedy, O.J. Simpson, Fred Ward

După isteria provocată de The Naked Gun: From the Files of Police Squad! (1988) şi Naked Gun: The Smell of Fear (1991), poliţistul Frank Drebin a crezut că poate sta liniştit la pensie, dar iată că a fost convins să mai îndeplinească o misiune: să intre o vreme la închisoare pentru a afla cu ce gânduri ucigaşe a evadat temutul terorist Rocco. În stilul deja cunoscut, care, fără îndoială, a înscris seria Naked Gun în analele comediei, Frank va încerca să scape de o catastrofă – ceremonia decernarii premiilor Oscar – după formula proprie: un dezastru se previne provocând un alt dezastru.

NIGHT AT THE MUSEUM 2: BATTLE OF THE SMITHSONIAN
O NOAPTE LA MUZEU 2
Regia: Shawn Levi
Cu: Ben Stiller, Amy Adams, Owen Wilson, Hank Azaria, Robin Williams
Comedie, SUA 2009

S-a lăsat noaptea peste Institutul Smithsonian din Washington, DC. Ghizii au plecat acasă, luminile au fost stinse, elevii sunt în paturile lor… şi, totuşi, ceva incredibil se pregăteşte atunci când fostul paznic de noapte Larry Daley (Ben Stiller) se trezeşte atras în cea mai mare şi uluitoare aventură… O aventură în care istoria prinde viaţă. În a doua parte a poveştii Night at the Museum, Larry se confruntă cu o luptă atât de eroică, încât ea nu se putea desfăşura decât pe coridoarele celui mai mare muzeu din lume. Acum, Larry trebuie să încerce să-şi salveze foştii prieteni neînsufleţiţi de la ce ar putea fi o înfruntare de proporţi epice între exponatele de la Smitehsonian, care prind, brusc, viaţă.

Night At The Museum: Battle Of The Smithsonian e singurul film de acţiune şi aventuri turnat vreodată în Institutul Smithsonian, cel mai mare şi mai vizitat complex de muzee american.

OLD DOGS
VECHI TOVARĂŞI
Regia: Walt Becker
Cu: John Travolta, Robin Williams, Kelly Preston, Matt Dillon, Seth Green
Comedie, SUA 2009

Doi prieteni foarte buni – un divorţat ghinionist şi îndrăgostit şi un burlac mare amator de distracţii – se trezesc că vieţile lor sunt întoarse pe dos când pe neaşteptate trebuie să aibă grijă de doi gemeni de şapte ani, tocmai când erau la un pas de a încheia cea mai mare afacere din viaţa lor. Cei doi holtei nu foarte cunoscători în ale copiilor se poticnesc grav în eforturile lor de a avea grijă de gemeni (debutanţii Ella Bleu Travolta şi Conner Reyburn), ceea ce pune în mişcare un şir întreg de mici dezastre şi poate o nouă înţelegere a celor doi, referitor la lucrurile cu adevărat importante în viaţă.

ROCKNROLLA
Acţiune, SUA 2008
Regia: Guy Ritchie
Cu: Gerard Butler, Tom Wilkinson, Thandie Newton, Mark Strong, Idris Elba

“RocknRolla” este o poveste din Londra despre sex, huligani și rock ‘n roll.

O peliculă din care nu lipsesc umorul şi acțiunea și în care îl veți recunoaște pe Guy Ritchie, cel care a regizat, printre altele, Lock, Stock and Two Smoking Barrels și Snatch.

Acțiunea peliculei are loc în zilele noastre, în capitala Marii Britanii, unde afacerile imobiliare au devenit mai importante decât traficul de droguri, iar delincvenții cu bani sunt cei mai entuziaști anteprenori. Astfel, în clipa în care un mafiot rus pune la cale o înșelătorie imobiliară, toți dubioșii din Londra vor să pună mâna pe acțiuni. Din acest moment, lăcomia devine limbajul universal, iar Lenny Cole (Tom Wilkinson), unul dintre șefii crimei, inteligentul One Two (Gerard Butler), Stella (Thandie Newton) și imprevizibilul Johnny Quid (Toby Kebbell), par să comunice fluent folosindu-l. Din clipa în care gloanțele încep să zboare, abia numai după ce fumul armelor de foc se va fi ridicat, vom afla cine este cel care a scăpat cu viață și cine a câștigat lozul cel mare.

SCOOBY-DOO! ABRACADABRA-DOO
SCOOBY-DOO! ABRACADABRA-DOO
Regia: Spike Brandt, Tony Cervone
Animaţie, SUA 2010

Scooby-Doo şi gaşca pleacă în excursie pentru a o verifica pe sora lui Daphnes, Melissa. Ea studiază magia la Academia lui Merlin Whirlen. Dar se pare că au existat câteva probleme acolo. Apariţiile unui dragon uriaş au băgat în sperieţi mai toţi studenţii, mulţi renunţând la cursuri. Gaşca îşi dă seama că e ceva putred la mijloc şi decide să investigheze.

THE CON ARTIST
HOŢUL DE MAŞINI
Regia: Risa Bramon Garcia
Cu: Rossif Sutherland, Rebecca Romijn, Donald Sutherland, Sarah Roemer, Russell Peters
Comedie, Canada, 2010

Vince (Rossif Sutherland) e un fost pungaş eliberat după cinci ani de închisoare din cauza unui jaf care a degenerat. Încearcă să se îndrepte, însă fostul său boss şi cămătar, periculos de bizarul Kranski (Donald Sutherland), îi aminteşte fără ocolişuri că are de plătit o datorie imensă şi că, până nu şi-o onorează, nu va fi liber.

THE GREAT BUCK HOWARD
MARELE BUCK HOWARD
Comedie, SUA 2007
Regia: Sean McGinly
Cu: John Malkovich, Colin Hanks

După ce abandonează facultatea de drept, Troy vede un anunţ în ziar: "se caută asistent personal pentru un celebru entertainer". Cu speranţa că ocazia îl va catapulta într-o carieră plină de strălucire în showbiz, Troy nu stă deloc pe gânduri. Habar nu are că celebrul entertainer este de fapt Buck Howard, un magician pe care nu-l mai bagă nimeni în seamă şi pe care numai o minune îl mai poate scoate din mlaştină. Şi cum se va descurca Tory cu Howard, un melanj scandalos de egocentrism, drăgălăşenie şi visuri de mărire?

THE NAKED GUN: FROM THE FILES OF POLICE SQUAD!
UN POLIŢIST CU EXPLOZIE ÎNTÂRZIATĂ
Comedie, SUA 1988
Regia: David Zucker
Cu: Leslie Nielsen, Priscilla Presley, Ricardo Montalban, George Kennedy, O.J. Simpson

Locotenentul Drebin (Leslie Nielsen) este un tip total incompetent, dar care, prin cine ştie ce minune, reuşeşte întotdeauna să încurce atât de tare planurile răufăcătorilor, încât aceştia ajung mereu în spatele gratiilor.

În timpul vizitei oficiale pe care Regina Elisabeta a II-a o face în Statelor Unite, viaţa acesteia este pusă în pericol de Vincent Ludwig, un criminal notoriu care intenţionează să o asasineze prin intermediul unui jucător de baseball căruia i-a fost spălat creierul.

Locotenetul Drebin este însărcinat să impiedice asasinatul şi să îl aresteze pe criminal.

TIME SHARE (AKA. BITTER SUITE)
VACANŢA LA COMUN
Regia: Sharon Von Wietersheim
Cu: Nastassja Kinski, Timothy Dalton, Kevin Zegers, Cameron Finley, Billy Kay
Romantic, Germania, 2000

Doi părinţi singuri – un bărbat şi o femeie – împreună cu copiii lor trebuie să împartă aceeaşi casă de sărbători. Au ajuns în această situaţie din cauza unei încurcături, dar oare cum vor ieşi din ea?

WORKING GIRL
O FEMEIE FACE CARIERA
Comedie, SUA 1988
Regia: Mike Nichols
Cu: Melanie Griffith, Harrison Ford, Sigourney Weaver

Nemultumită de slujba şi de relaţia cu prietenul său, un adevărat pierde-vara, Tess McGill decide să îşi schimbe viaţa. Se angajează în postul de secretară la o firmă importantă, de pe Wall Street. Şefa ei, interpretată de Sigourney Weaver, este o veritabilă femeie de afaceri, a cărei figură aparent amabilă ascunde o fire răutăcioasă. Katherine Parker are prostul obicei de a îşi însuşi ideile angajaţilor săi.

În urma unui accident, Katherine este pusă în imposibilitatea de a mai merge la birou, iar Tess este obligată de împrejurări să îi ţină locul în faţa unor clienti noi.

Simţul său de afaceristă înnăscută, cantitatea considerabilă de bun simţ şi imaginaţia bogată, o ajută pe Tess să pătrunda în cele mai înalte cercuri de afaceri new yorkeze. Ea se îndrăgosteşte de Jack Trainer (Harrison Fors), director executiv al firmei si iubitul înţepatei Katherine.

Lucrurile par a lua o întorsătură nefericită când Katherine revine la birou, dar va resimţi consecinţele comportamentului duplicitar din trecut. Working Girl este unul dintre cele mai populare filme ale anilor ’80 şi cel care a făcut-o celebră pe delicioasa Melanie Griffith.

YEAR ONE
ANUL UNU
Regia: Harold Ramis
Cu: Jack Black, Michael Cera, Oliver Platt, David Cross, Christopher Mintz-Plasse
Comedie, SUA 2009

Comedie spumoasă şi obraznică în stilul caracteristic lui Judd Appatow. Doi pierde-vară hălăduiesc în vremurile imemoriale ale Vechiului Testament şi interacţionează, în stilul propriu, cu evenimentele prezentate în acesta. Nu vă aşteptaţi la un film biblic în genul Patimilor lui Hristos, pentru că viziunea lui Appatow şi-a scenariştilor este, ca să folosim un eufemism, cel puţin ireverenţioasă.

CARRYOVER RETURN MOVIES

GOING POSTAL 1
LA POŞTĂ 1
Regia: Jon Jones
Cu: Richard Coyle, David Suchet, Charles Dance, Claire Foy, Steve Pemberton
Fantastic, Marea Britanie, 2010

Inspirat din cel de-al 33-lea roman al seriei Discworld al cărei autor e Terry Pratchett, această ecranizare îl are în centru pe Moist Von Lipwig, un escroc extrem de abil care se trezeşte de cealaltă parte a baricadei: este păcălit să devina generalul poştei din Ankh-Morpork, o poziţie care era vacantă de ani de zile. Primul instinct al lui Lipwig e să fugă.. Asta până o întâlneşte pe fermecătoarea Adora. Captivat de frumuseţea şi de inteligenţa ei, Lipwig va încerca orice să-i câştige afecţiunea..fără să ştie de rolul pe care l-a jucat, involuntar, în distrugerea familiei acesteia. E dragostea lor condamnată pentru vecie?

GOING POSTAL II
LA POSTA II
Regia: Jon Jones
Cu: Richard Coyle, David Suchet, Charles Dance, Claire Foy, Steve Pemberton
Fantastic, Marea Britanie 2010

Inspirat din cel de-al 33-lea roman al seriei Discworld al cărei autor e Terry Pratchett, această ecranizare îl are în centru pe Moist Von Lipwig, un escroc extrem de abil care se trezeşte de cealaltă parte a baricadei: este păcălit să devina generalul poştei din Ankh-Morpork, o poziţie care era vacantă de ani de zile. Primul instinct al lui Lipwig e să fugă.. Asta până o întâlneşte pe fermecătoarea Adora. Captivat de frumuseţea şi de inteligenţa ei, Lipwig va încerca orice să-i câştige afecţiunea..fără să ştie de rolul pe care l-a jucat, involuntar, în distrugerea familie acesteia. E dragostea lor condamnată pentru vecie?

LEZIONI DI CIOCCOLATO (AKA. LESSONS IN CHOCOLATE)
LECŢII DE CIOCOLATĂ
Regia: Claudio Cupellini
Cu: Luca Argentero, Violante Placido, Neri Marcore, Hassani Shapi, Monica Scattini
Comedie, Italia 2007

Mattia (Luca Argentero), un om de afaceri cu o carieră promiţătoare în construcţii, e pe cale să încheie cel mai mare deal din viaţă lui profesională, când un muncitor angajat ilegal pe nume Kamal (Hassani Shapi) cade de pe o schelă şi suferă o fractură severă, ameninţă cu procesul dacă… dacă nu cumva Mattia îi va locul într-un curs avansat pentru patiseri. Acesta este motivul pentru Kamal a venit din Egipt în Italia ca să-şi împlinească visul de a-şi deschide propria patiserie… Mattia nu are de ales şi-i ia locul lui Kamal la şcoală, asumându-şi identitatea lui. Printre râsete şi reţete care te fac să-ţi plouă în gură, Mattia descoperă o modalitate de-a uni două culturi diferite.

MY LIFE SO FAR
Viaţa mea de până acum
Dramă, Marea Britanie, 1999
R: Hugh Hudson
D: Colin Firth, Rosemary Harris, Irene Jacob, Mary Elizabeth Mastrantonio, Malcolm Mcdowell

Gamma Macintosh (Rosemary Harris) este stăpâna unei familii care locuiește într-un castel din Scoția. În afară de ea, adulții casei sunt fiica ei, Moira (Mary Elizabeth Mastrantonio) și Edward Pettigrew (Colin Firth), soțul acesteia, un inventator excentric. Cei doi au, la rândul lor, doi copii, pe Fraser (Robbie Norman) și pe Elspeth (Kelly Macdonald). Într-una dintre zile, fratele lui Moira trece pe la ei împreună cu logodnica sa, Heloise (Irene Jacob), o femeie frumoasă care îi ia mințile lui Edward și îl pune pe jar pe tânărul Fraser. Deși filmările pentru această peliculă au fost realizate în 1997, editarea peliculei s-a încheiat în anul 1999, când a fost prezentat la Festivalul de Film de la Cannes.

OBSERVE AND REPORT
FII PE FAZĂ ŞI RAPORTEAZĂ
Regia: Jody Hill
Cu: Seth Rogen, Anna Faris, Ray Liotta, Michael Pena, Dan Bakkedahl
Comedie, SUA 2008

Ronnie Barnhardt (Seth Rogan), șeful celor care asigură paza la Forest Ridge Mall, locuiește împreună cu mama sa, o femeie alcoolică şi este îndrăgostit de Brandi (Anna Faris).

Visele de mărire ale lui Ronnie sunt puse la grea încercare în momentul în care mall-ul cade pradă unui exhibiționist. Deși Barnhardt vrea să-i prindă pe infractori, el nu are deloc abilități de investigator, așa că tot ceea ce reușește este să facă acuzații foarte grave. Prin urmare, cel care este trimis să rezolve acest caz este detectivul Harrison (Ray Liotta). Pentru Ronnie, asta este o provocare, deoarece va încerca să fie el cel care îl va prinde pe exhibiționist. Dacă planul îi reușește, aceasta ar putea fi șansa lui de a deveni polițist și atuul pentru a câștiga inima lui Brandi. Singurul obstacol care îi stă în cale pare să fie acest polițist care chiar știe ce are de făcut pentru a soluționa ancheta.

THE NAKED GUN 2 1/2: THE SMELL OF FEAR
UN POLIŢIST CU EXPLOZIE ÎNTÂRZIATĂ 2 ½
Comedie, SUA 1991
Regia: David Zucker
Cu: Leslie Nielsen, Priscilla Presley, Ricardo Montalban, George Kennedy, O.J. Simpson

In seara de Crăciun, Leslie Nielsen face senzaţie în rolul cunoscutului detectiv Drebin, care revine pentru a salva din nou lumea în comedia Un politist cu explozie intarziata 2 ½. Un om de ştiinţă renumit (Dr. Mainheimer) este pe punctul de a publica un raport despre rezervele de energie ale viitorului. Deoarece lucrurile nu stau tocmai bine pentru furnizorii tradiţionali de petrol, carbune şi energie nucleară, acestia il răpesc pe Mainheimer şi îi inlocuiesc raportul acestuia cu unul mult mai favorabil pentru afacerile lor.

Drebin este insarcinat să îl găsească şi să îl salveze pe Mainheimer, ajutat fiind de secretara acestuia, Jane, o mai veche iubire a locotenentului nostru buclucaş.

THE UGLY TRUTH
ADEVĂRUL GOL-GOLUŢ
Regia: Robert Luketic
Cu: Katherine Heigl, Gerard Butler, Bree Turner, Eric Winter, Nick Searcy
Comedie, SUA 2009

Lupta dintre sexe se încinge în Adevărul gol-goluţ, o comedie isteaţă şi sexy despre bărbaţi, femei şi prăpastia dintre felurile în care gândim unii despre ceilalţi, visăm, sau ne încercăm puterea de seducţie asupra sexului opus. Între Katherine Heigl (Knocked Up, “Grey’s Anatomy”) şi Gerard Butler (300) ies scântei pentru că ei sunt doi colegi care par sortiţi să se dispreţuiască veşnic. Ea e hotărâtă să-şi găsească partenerul ideal, scornit de visele ei. El vrea să le transmită femeilor mesajul că trebuie să fie mai realiste şi să admită că bărbaţii nu au decât un singur scop. Dar exact atunci când el se decide să o ajute pe Abby să obţină ceea ce vrea, cei doi îşi dau seama cu stupoare cât de tare se pot atrage firile opuse.

Abby Richter (Heigl) este ambiţioasa producătoare a unui talk-show matinal de televiziune A.M. Sacramento, care se mândreşte cu faptul că poate rezolva pe loc orice problemă – orice problemă în afara statutului ei de femeie singură şi nefericită. Când vine vorba de întâlniri şi cunoştinţe, Abby se transformă dintr-o femeie de succes, într-o ghinionistă.

Când rating-ul show-ul ei începe să cadă, Abby este forţată să se asocieze cu proaspătul corespondent special Mike Chadway (Butler), un tip care o irită nespus. Emisiunea lui, Adevărul gol-goluţ, promitea că va dezvălui secretele bărbaţilor. Dar emisiunea lui provocatoare, cam şovinistă şi deşănţată, o ofensează pe Abby, care simte c-o ia razna când vede că show-ul face rating-uri fulminante pecetluindu-i lui Mike statutul de angajat favorit al postului de televiziune.

Apoi Abby îl întâlneşte pe Colin, vecinul ei, care e doctor şi neînsurat! El este întruchiparea opusului lui Mike Chadway – e suav, politicos şi nici pe departe o brută – iar Abby nu vrea să mai rateze de data asta. Deşi nu-i convine să recunoască, ea are nevoie acum de expertiza lui Mike în materie de preferinţele bărbaţilor, pentru ca ea să n-o mai dea în bară şi de data asta. În timp ce Mike o consiliază pe Abby, iar ea pune în aplicare tacticile lui de seducţie, ei vor descoperi că sunt victimele unei mari ironii: oricât de diferiţi ar fi, bărbaţii şi femeile împărtăşesc aceleaşi sentimente.

UP
DEASUPRA TUTUROR
Regia: Pete Docter, Bob Peterson
Animaţie, SUA 2009

Hărţuit de constructorii care-i înconjoară casa cu zgârie-nori, Carl, un septuagenar, îşi ia zborul cu tot cu casă, susţinut în aer de o mulţime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-şi ţină şi o promisiune făcută soţiei lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul "decolării", pe prispa casei lui se află şi un entuziast puşti de opt ani.

Încă un pariu aventuros pentru genialele creiere ale casei de film Pixar, soldat cu un rezultat deja scontat: o nouă capodoperă, emoţionantă, tulburătoare, înălţătoare, memorabilă.

Bucuresti, 15.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.