Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Iuliana Tudor şi Dan Helciug prezintă show-urile finale Eurovision România

iuliana-tudor_dan-helciug

Vedeta TVR şi nonconformistul artist sunt gazdele semifinalei din 26 februarie şi a finalei din 5 martie, transmise în direct de TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, precum şi pe TVR+, de la 20.30. Ioana Voicu se va afla în Camera Verde.

La TVR, serile de duminică au un nume: Eurovision. Dacă pe 19 februarie concurenţii fac o repetiţie cu public înainte de show-urile finale, pe 26 februarie şi 5 martie urcă pe scenă în Semifinala şi Finala Selecţiei Naţionale, pentru a ne convinge că au cea mai bună melodie pentru Kiev. Îi vor încuraja de aproape vedeta TVR Iuliana Tudor şi solistul Dan Helciug, prezentatorii celor două spectacole. În Camera Verde, Ioana Voicu va culege impresiile, reacţiile şi emoţiile artiştilor. Evenimentele din 26 februarie şi 5 martie vor fi transmise live de TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, precum şi online, pe TVR+, începând cu ora 20.30.


„Pentru orice om de televiziune pasionat, Selecţia Naţională a concursului Eurovision este o provocare. Mă bucur că sunt parte din acest proiect în acest an. Este pentru prima dată când prezint semifinala şi finala competiţiei, într-o ediţie care, după cum s-a văzut deja, arată foarte bine! Doresc succes tuturor concurenţilor şi să câștige cel mai bun!”, declară Iuliana Tudor. La rândul lui, Dan Helciug se arată încântat de implicarea în acest proiect: „Invitaţia TVR de a prezenta concursul Eurovision anul acesta mă onorează şi sunt foarte bucuros că mă voi afla pe scenă alături Iuliana Tudor la show-urile finale”, spune artistul.

Dacă pe 26 februarie, dintre cei 15 aleşi doar 10 merg în finală în urma votului juriului de specialişti, pe 5 martie, într-un show care ne va ţine pe toţi cu sufletul la gură până în ultimul moment, românii vor alege reprezentatul pentru concursul Eurovision din acest an. Dintre cele 10 melodii finaliste, una va fi desemnată, prin televot, câştigătoarea Selecţiei Naţionale Eurovision 2017.

În cadrul Finalei, telespectatorii vor putea participa la campania „Eurovision te premiază!”, la care Marele Premiu este un automobil.*

Regulamentul oficial, precum şi mai multe detalii, pot fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.

* Premiul oferit cu sprijinul partenerului Cotnari.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.