Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Istoria se trăieşte în direct la TVR: Noua Casă Albă. Restart America – ediţii speciale ale Ştirilor TVR

Noua Casa Alba_Restart America

În 20 ianuarie, TVR 1 transmite în direct, prin ediţii speciale ale Ştirilor TVR, momentele principale ale evenimentului de inaugurare a mandatului noului preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden. Cu relatări şi corespondenţe în direct ne va ţine la curent trimisul special TVR în SUA, reporterul Ramona Avramescu, iar din platoul ştirilor, moderatorii ediţiilor speciale, Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu, precum şi jurnalista Ioana Dumitrescu, specialist ştiri externe.

Miercuri, pe 20 ianuarie, Donald Trump îi va lăsa Biroul Oval lui Joe Biden, care îşi va începe oficial mandatul de preşedinte al Statelor Unite pe fondul unei divizări extreme în societatea americană. Până pe 20 ianuarie, Televiziunea Română ne ţine conectaţi la evenimentele dedicate inaugurării mandatului noului preşedinte american în principalele emisiuni informative ale postului, dar şi în cadrul ediţiilor speciale dedicate, transmise în direct de TVR 1 de-a lungul zilei de miercuri.

Noua Casa Alba_Restart America

În direct de la Washington, pentru telespectatorii TVR: Ramona Avramescu şi Sorin Eşeanu

Statele Unite schimbă garda la Casa Albă, într-un moment tensionat şi încărcat de semnificaţii. Mandatul noului preşedinte, Joe Biden, începe cu soldaţi mobilizaţi pe sol american şi fără prezenţa sutelor de mii de spectatori la instalarea unui nou preşedinte. Un eveniment istoric, la care Televiziunea Română este prezentă prin jurnaliştii Ramona Avramescu şi Sorin Eşeanu. Pe 20 ianuarie, cu ajutorul imaginilor şi reportajelor în exclusivitate, istoria se trăieşte în direct la TVR.

Timp de aproape o săptămână, jurnalista Ramona Avramescu şi cameramanul Sorin Eşeanu sunt prezenţi în capitala Statelor Unite pentru a relata, de la Washington, evenimentul istoric de învestire a noului preşedinte, Joe Biden. O preluare de ştafetă pe care întreaga lume o va urmări.

Ramona Avramescu şi Sorin Eşeanu
Ramona Avramescu şi Sorin Eşeanu

„Va fi o inaugurare cum nu a mai fost alta în Statele Unite, fără public din cauza pandemiei, fără preşedintele încă în funcţie şi cu zeci de mii de soldaţi pe străzi, mai mulţi decât sunt în prezent în Irak sau în Afganistan. Dar istoria nu e niciodată banală şi este un privilegiu să v-o aducem la TVR aşa cum se întâmplă, de la faţa locului. Ne vedem în direct din Washington DC cu reportaje, interviuri şi analize în exclusivitate”, declară Ramona Avramescu, jurnalist al Ştirilor TVR.

În această perioadă, în principalele emisiuni informative, dar şi în cadrul ediţiilor speciale, Ştirile TVR au pregătit o serie de reportaje din care telespectatorii vor afla despre priorităţile economice, sociale, militare ale noii administraţii Biden, dar şi despre relaţiile dintre Statele Unite şi România. Şi tot jurnaliştii TVR vor prezenta portretele celor două cele mai puternice personaje de la Casa Albă: preşedintele Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris.

În 20 ianuarie, începem seria transmisiunilor directe chiar la ora 00.00, când telespectatorii pot urmări, în direct din Statele Unite, în sunetul clopotelor care vor bate în întreaga Americă, Ceremonia de comemorare a celor răpuşi de COVID-19, desfăşurată la National Mall.

Apoi, transmisiunile directe continuă la TVR 1 după următorul program:
– la ora 16.00, Ediţia specială a Ştirilor TVR va cuprinde slujba religioasă de la National Cathedral,
– la ora 18.00, telespectatorii TVR, la fel cu cei din întreaga lume, vor urmări ceremoniile de la Capitoliu – instalarea noului preşedinte ales al SUA, jurământul şi discursul lui Joe Biden,
– la ora 22.00 – de asemenea, în direct la TVR 1, primirea preşedintelui Joe Biden la Casa Albă.

Vor fi alături de telespectatori moderatorii ediţiilor speciale, Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu, precum şi jurnalista Ioana Dumitrescu, specialist ştiri externe. Ediţiile speciale dedicate de TVR 1 evenimentului de învestire e noului preşedinte american vor putea fi urmărite şi de telespectatorii TVRi şi TVR Moldova (doar transmisiunea de la ora 22.00), precum şi online, pe TVR+.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.