Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Iona” lui Marin Sorescu, în spațiul teatral al ICR Londra

iona_icr-londra

Una dintre cele mai importante piese ale dramaturgiei românești va fi prezentată, la sfârșitul acestei săptămâni (18-19 mai), la Londra, ca parte a programului teatral ce se desfășoară, de mai bine de un an, în sala de spectacole a Institutului Cultural Român din Londra. „Iona” se reîntoarce astfel în Marea Britanie după mai bine de douăzeci și cinci de ani de la o memorabilă versiune radiofonică, prezentată la BBC cu regretatul Sir John Hurt în rolul principal.

Montarea aparține, ca toate producțiile prezentate pe scena din 1 Belgrave Square, unui ansamblu creativ internațional: în rolul titular figurează tânărul și talentatul Alin Balaşcan, regia îi aparține americancei Sharon Willems, proiecțiile video sunt realizate de artistul vizual Cristian Luchian, designul de lumini e semnat de Leonard Băcică, iar muzica originală a fost compusă de italianul Andrea Biondo. Piesa se va juca în limba engleză, iar traducerea textului este realizată de Andrea Deletant şi Brenda Walker.

iona_icr-londra
Spectacolul – produs de compania de teatru britanică Kibo Productions şi cu sprijinul ICR Londra – păstrează acel bine-cunoscut balans între lirism şi ironie caracteristic lui Marin Sorescu, oferind, în același timp, o viziune contemporană, plină de imaginație dramatică și vizuală, precum și de umor a poveștii profetului prizonier în burta chitului.

Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.