Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

#InvestEU: FEI și UniCredit susțin IMM-urile inovatoare din Europa centrală și de est cu jumătate de miliard de euro

Invest EU square

Fondul European de Investiții (FEI) și UniCredit au semnat un contract de extindere a garanției InnovFin pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), cu scopul de a dinamiza accesul la finanțare pentru firmele mici, mijlocii şi cu capitalizare medie inovatoare din opt țări. Acest nou acord va permite UniCredit să ofere, atât prin băncile cât și prin entitățile sale de leasing, o finanțare suplimentară de 340 de milioane de euro companiilor inovatoare din Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România și Serbia. Finanțarea suplimentară vine în completarea portofoliului agreat inițial de 160 de milioane de euro. Astfel, IMM-urile și firmele cu capitalizare medie din țările menționate vor avea acces la fonduri de jumătate de miliard de euro.

Tranzacția beneficiază de sprijinul Orizont 2020, programul-cadru pentru cercetare și inovare al UE, precum și al Fondului European pentru Investiții Strategice (FEIS), pilonul central al Planului de Investiții pentru Europa.

Invest EU square

Băncile din Bosnia și Hertegovina și Serbia fi sprijinite de garanția FEI și Orizont 2020, în timp ce contractele de garanție cu băncile Grupului UniCredit din Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și România se vor baza pe sprijinul FEIS.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, responsabil pentru ocuparea forței de muncă, dezvoltare, investiții și competitivitate a declarat: „Acoperirea geografică a Fondului European pentru Investiții Strategice este extrem de importantă și ne bucurăm că, în urma acordului încheiat cu UniCredit, șase țări din Europa Centrală și de Est vor avea de câștigat. IMM-urile din aceste state membre – precum și din două țări vecine – pot aplica acum la UniCredit pentru împrumuturi din bugetul UE pentru a-și începe sau a-și dezvolta afacerile”.

Directorul Executiv al FEI, Pier Luigi Gilibert, a adăugat: „Odată cu dezvoltarea acestui acord, peste 500 de IMM-uri inovatoare vor beneficia de noi opțiuni de finanțare oferite de 13 filiale UniCredit în opt țări. UniCredit va valorifica experiența acumulată în cadrul InnovFin, prin atenția deosebită acordată IMM-urilor şi firmelor cu cpitalizare medie de-a lungul timpului și printr-o rețea extinsă de sucursale în CEE, pentru a stimula inovația și spiritul antreprenorial în rândul companiilor cu potențial de creștere”.

Carlo Vivaldi, Şeful Diviziei CEE a UniCredit, a declarat: „Prin creșterea acestei facilități, putem încuraja în continuare dezvoltarea IMM-urilor inovatoare din țările noastre, oferind un acces facil la finanțare și susţinând dezvoltarea economiilor locale. Acest lucru confirmă angajamentul nostru față de clienții din regiunea centrală și de est”.

Mai mult, tranzacția reflectă angajamentul UE de a lansa rapid inițiative concrete care vizează accelerarea tranzacțiilor de împrumut și de garantare, capabile să stimuleze crearea de locuri de muncă și creșterea economică în UE.

Despre EIF

Fondul European de Investiții (FEI) este parte a Grupului Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa centrală este de a sprijini întreprinderile micro, mici și mijlocii din Europa prin facilitarea accesului la finanțare. FEI proiectează și dezvoltă capital de risc și de dezvoltare, garanții și instrumente de microfinanțare care se adresează acestui segment de piață. Prin rolul său, FEI întărește obiectivele UE de a sprijini inovarea, cercetarea și dezvoltarea, antreprenoriatul, creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Mai multe informații despre activitatea FEI în cadrul Fondului European pentru Investiții Strategice sunt disponibile aici.

Despre UniCredit

UniCredit este un Grup Pan-European puternic, cu un model simplu de bancă comercială și un sistem integrat de Bancă Corporate și de Investiții, care pune la dispoziția a 25 milioane de clienți o rețea unică în Vestul, Centrul și Estul Europei. UniCredit oferă expertiză locală și internațională și își susține clienții la nivel global, oferindu-le acces de neegalat la bănci de top în cele 14 piețe principale și în alte 19 țări la nivel global. Rețeaua europeană a UniCredit include Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Serbia și Turcia.

Despre Planul de Investiții pentru Europa

Fondului European pentru Investiții Strategice este pilonul central al Planului Juncker și oferă garanții de portofoliu, permitând EIB să investească în mai multe proiecte care presupun mai multe riscuri. Planul de Investiții dă deja rezultate. Proiectele și acordurile aprobate pentru finanțare prin FEIS este așteptat să mobilizeze peste 284 de miliarde de euro în investiții totale în cele 28 de state membre și să sprijine peste 611.000 de întreprinderi mici și mijlocii. Mai multe informații despre Planul de Investiții pentru Europa sunt disponibile aici.

Despre InnovFin

Facilitatea de Garantare a IMM InnovFin (InnovFin SME Guarantee Facility) este stabilită prin inițiativa “Finantarea InnovFin pentru Inovatori a UE”, sprijinită prin programul Orizont 2020. Facilitatea acordă garanții și contra-garanții pentru finanțări cu valoare între 25 de mii de euro și 7,5 milioane euro în scopul de a facilita accesul la finanțare pentru întreprinderi inovatoare mici și mijlocii și cele cu capitalizare medie (până la 499 angajați). Facilitatea este adiministrată de FEI și este acordată prin intermediari financiari – bănci și alte instituții financiare – în statele membre UE și țările asociate. Prin această facilitate, intermediarii financiari sunt garantați parțial de FEI pentru pierderile generate de finanțarea acordată în cadrul acestei facilității.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.