Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Interesul bucureștenilor pentru sport, în creștere: de două ori mai mulți participanți la Bucharest Urban Athletics by Auchan față de anul trecut

Bucharest Urban Atheltics by Auchan

De două ori mai mulți atleți de elită, amatori și sportivi în fotolii rulante au luat startul la cele patru curse de atletism din cadrul competiției Bucharest Urban Athletics by Auchan, aflată anul acesta la cea de-a doua ediție. În total, peste 1000 de copii, tineri și seniori au participat duminică, 27 octombrie, la cele 3 curse competitive ale evenimentului (o milă, 800m și 3000m), precum și la proba necompetitivă Family&Kids pe un traseu de o milă.

Asociațiile Sport la Orice Vârstă și People for Sport au organizat pentru a doua oară consecutiv concursul de o milă pe asfalt din București, la Bucharest Urban Athletics by Auchan alergându-se, pe lângă proba de 1.609 metri, și două trasee de 800 metri, respectiv 3000 metri, dar și o cursă necompetitivă pentru întreaga familie, Family&Kids Run.

„Cea mai plăcută surpriză a fost prezența numeroasă a bucureștenilor la cursa necompetitivă de familie, unde am avut plăcerea de a alerga împreună cu tineri părinți alături de copii, unii chiar în cărucioare, numeroși copii de diverse vârste, familii care au ieșit la plimbare cu animalele de companie, dar și seniori care au ales să încerce, poate pentru prima dată, atmosfera unui concurs sportiv. Suntem încântați să vedem cum evoluează acest eveniment de la an la an și sperăm că la următoarea ediție vom avea și mai mulți participanți”, au menționat organizatorii.

Derularea Bucharest Urban Athletics a fost sprijinită de Auchan Retail România, partenerul principal, care s-a alăturat initiațivei încă de la lansarea acestuia, de anul trecut.

Bucharest Urban Atheltics by Auchan

„A fost o bucurie să vedem atâția oameni care au venit să facă mișcare și să se simtă bine la un eveniment deosebit: Bucharest Urban Athletics by Auchan, pe care îl susținem încă de la înființare, în calitate de partener principal. Avem în misiunea noastră să susținem o viață mai sănătoasă prin alimentație și mișcare și dorim să facem posibil acest lucru la o scară cât mai mare. Îi felicităm pe toți cei care au participat și, în același timp, dorim să le adresăm mulțumiri partenerilor noștri de produse, servicii și instituționali care au fost alături de organizatori în susținerea acestui proiect”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan România.

La cea mai lungă cursă, cea de 3000 de metri, s-au înregistrat 136 de finaliști, podiumul fiind ocupat de Ștefan Gavril (cu timpul de 8 minute și 32 secunde), Marian Coman (8’33’’) și Ion Luchianov (8’57’’), la Masculin, și de Adela Bălțoi (10’33’’), Maria Cristea (11’05’’) și Nastasia Fotu (11’19’’), la Feminin.

Cursa de o milă, 1609 metri, a fost finalizată de 148 de participanți, pe podium fiind clasați Dorin Rusu (4’07’’), Rick van Riel (4’09’’) și Cristian Luțic (4’15’’), la Masculin, și Mihaela Nunu (5’04’’), Adela Bălțoi (5’15’’) și Nastasia Fotu (5’39’’), la Feminin. La cursa de o milă au participat și 8 sportivi în fotolii rulante, cel mai rapid fiind Ioan Tudose (3’18’’).

Traseul de 800 de metri a înregistrat la linia de sosire 60 de participanți, podiumul fiind ocupat de Marian Coman (1’55’’), Andrei Rotaru (1’56’’) și Filip Tutu (1’57’’), la Masculin, și Mihaela Nunu (2’15’’), Adela Bălțoi (2’23’’) și Alexandra Coteciu (2’33’’), la Feminin.

Bucharest Urban Athletics by Auchan va avea loc și anul următor, organizatorii având în plan diversificarea probelor competitive și aducerea celor mai spectaculoase probe atletice de pe stadion în inima Capitalei.
# # #
Despre Bucharest Urban Athletics by Auchan

Bucharest Urban Athletics își propune să transpună probele atletice din stadion în mediul urban, în inima orașului, pentru a le aduce astfel în fața a cât mai multor spectatori. Evenimentul a debutat la București în 2018 cu 500 de participanți la trei curse competitive și una de familie desfășurate pe bulevardul Kiseleff, în a doua ediție reușindu-se dublarea numărului de concurenți. Proba vedetă a evenimentului o reprezintă cursa de o milă, unul dintre cele mai grele teste de viteză și anduranță pentru sportivii experimentați și, totodată, un test pentru amatorii care vor să experimenteze atmosfera unei competiții.

Bucharest Urban Athletics by Auchan este un eveniment organizat de Asociațiile People for Sport și Sport la Orice Vârstă, alături de Auchan în calitate de partener principal.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.