Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Interada a ales SeniorERP

si SeniorVisualBI pentru a-si mentine pozitia de lider pe piata de interfoane

Interada – liderul de piață în domeniul producției, instalării și întreținerii instalațiilor de interfon pentru imobile a implementat sistemele integrate ERP și Business Intelligence de la Senior Software. Compania urmărește printre altele îmbunătățirea modului de operare a datelor și accesul mai rapid la informații privind situațiile financiare.

Lider de piață în domeniul său, Interada oferă de peste 20 ani servicii profesionale complete de securitate și control de acces pentru imobile și parcuri rezidențiale. Pe măsura dezvoltării activității atât volumul, cât și complexitatea datelor au crescut, îngreunând accesul la informații, astfel că rapoartele necesare susținerii procesului decizional erau întocmite cu dificultate și consum mare de resurse. Pentru a răspunde acestor situații și nu numai, managerii au decis să implementeze soluția software integrată alcătuită din SeniorERP și SeniorVisualBI.

"În momentul în care vechiul program de contabilitate nu a mai răspuns cerințelor noastre am început să căutam soluții mult mai eficiente din punct de vedere al operării și exploatării datelor. Prezentarea care ne-a fost făcuta în mod profesionist de către Senior Software ne-a convins că un sistem ERP ne va rezolva multe probleme cu care ne confruntăm, iar soluția SeniorERP ne-a convins în special din punct de vedere al modului în care se pot întocmi situațiile și rapoartele de care aveam nevoie ", a declarat domnul Jecu Cristian, Administrator Interada

Trecerea de la un soft de contabilitate la SeniorERP a însemnat pentru Interada în primul rând accesul la un sistem de management al afacerii integrat, modular, care funcționează online și facilitează comunicarea între toate departamentele. Astfel, toate informațiile companiei sunt gestionate în cadrul unei baze de date unice și disponibile în timp real tuturor celor care au nevoie de acestea.

Un alt avantaj obținut de companie în urma implementării sistemului ERP a fost automatizarea operațiunilor contabile generale, în conformitate cu legislația în vigoare și cu standardele internaționale de contabilitate. Mai mult, managerii pot obține acum orice situație financiară cu doar câteva click-uri.

Odată cu SeniorERP, Interada a implementat și SeniorVisualBI, sistemul Business Intelligence dezvoltat pe platforma Tableau Software, lider mondial în vizualizarea datelor. Fiind o soluție avansată de analiză și raportare, integrată cu SeniorERP, soluția BI de la Senior Software permite urmărirea facilă a indicatorilor importanți pentru companie, precum consumurile la nivel de client, încasările pe tipuri de activități, distribuția costurilor pe centre de cost și mulți alții.

Interada numără în prezent aproximativ 6.000 de unități produse și instalate, peste 140 000 de utilizatori și deține o cotă de piață de 25% în București. Printre produsele oferite de companie se numără și: cartele cu senzori de proximitate, aplice cu senzori de prezență, senzori de proximitate cu lumină ambientală sau sisteme de supraveghere video.

Bucuresti, 13.11.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.