Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Întâlnire de gradul trei

Joaquin Phoenix si Irina-Margareta Nistor

Nu, nu e ca în filmul cult al lui Steven Spielberg, una cu un extraterestru, ci cu un star american, pe care l-am descoperit cu toții în „Gladiatorul”, al lui Ridley Scott, unde era incomodul Commudus (acum 17 ani), chiar dacă figura și în remarcabilul „To die for” al lui Gus Van Sant, din 1995, alături de Nicole Kidman.

Cei de la Asociația Cinemascop, înființată de Cristian Mungiu, m-au anunțat că această vedetă incontestabilă, care filmează în România westernul oscarizabil probabil, „The Sisters Brothers” în regia lui Jacques Audiard („Un profet” și Palme d’Or pentru „Dheepan”), alături de John C. Reilly și Jake Gyllenhaal, ar dori să mă cunoască, după ce a văzut docudrama de la Sundance: „Chuck Norris vs comunism” al Ilincăi Călugăreanu. Am pornit spre platourile de filmare, ne-am plimbat mai întâi printre niște decoruri extraordinare și am vizitat o magazie de costume, supervizate, la detaliu (inclusiv pentru cei 250 de figuranți, printre care s-a numărat, pro bono, și Excelența Sa Ambasadorul Marii Britanii ), de multioscarizata Milena Canonero căreia i s-a acordat și un Urs de Aur pentru întreaga carieră, anul acesta la Berlinală.

Joaquin Phoenix si Irina-Margareta Nistor

La un moment dat a apărut Joaquin, cât se poate de firesc și de neprotocolar, m-a strâns în brațe și m-a sărutat pe obraji (una dintre puținele dăți când n-ar mai fi valabilă pancarta din holul casei mele, pe care scrie: „Pupatul oprit!” și pe care oricum nu o ia nimeni în seamă). M-a poftit în rulota sa, alături de Cristina Gavrilă, din echipa de producție și de Roxana Voloseniuc de la revista „Elle” (o coincidență fericită cu filmul „Her” al lui Spike Jonze, din 2013, care va fi proiectat, în prezența protagonistului, în weekend, la ora 21).

A înregistrat și un mesaj audio pentru publicul nostru, în care lumea este invitată sâmbătă la… Cinema PRO (și aici a acceptat să-i suflu eu, ca să semene, oarecum, cu vremea când dublam pe casete).

Conversația a fost una în care era greu de măsurat cine dintre cei prezenți avea mai mare trac. Am deschis discuția despre „The Master” al lui Paul Thomas Anderson, pentru că îmi dădeam seama că a fost primul său contact cu România, DOP (Director de Imagine) fiind extrem de talentatul nostru compatriot Mihai Mălaimare Junior, pe care Francis Ford Coppola, după ce a lucrat cu el la „Tinerețe fără tinerețe” inspirat de Mircea Eliade, cineastul l-a luat cu sine pe creatorul de imagini de neuitat și a ajuns cu „Tetro”, la Cannes. Joaquin își amintea cu plăcere de întâlnirea cu un tânăr timid și care i-a făcut o impresie extraordinară, și cu care a mers cu aceeași mașină spre platouri.

Apoi a venit vorba despre cel mai recent film al americanului din Porto Rico, pe care îl vom putea vedea și la noi în Les Films de Cannes, prin București și alte câteva orașe în: „You were never really here”, care i-a adus lui Phoenix premiul de interpretare masculină, de la cel mai râvnit festival din lume, iar regizoarei Lynne Ramsay, un premiu pentru cel mai bun scenariu. O impresie colosală ne-a făcut nouă, fetelor, faptul că a menționat că mai toți jurnaliștii l-au întrebat, la Cannes, cum a fost să joace în regia unei femei (o curiozitate de altfel justificată de duritatea și intensitatea profund masculină a intrigii). Ei bine, răspunsul lui a fost că nu face nicio diferență între un regizor și o regizoare, pentru el a contat doar rezultatul. Am constat o sfiiciune neașteptată și o bucurie, aproape copilărească, foarte optimistă, a acestei întâlniri pe care atâta și-o dorise. Am reușit să-l conving că un Q&A nu este așa de îngrozitor și că publicul pasionat cinefil, pe care știe deja așa cum era el în anii ’80, va fi mai mult decât extaziat să-l vadă în sala de cinema. I-am promis că voi traduce tot ce spune, așa cum ar vrea, și că voi face o magie, ca la Woody Allan, și îl voi aduce direct de pe ecran, într-un 3D live, printre spectatori fascinați.

Nu degeaba Domnul Cinema, D.I. Suchianu îi spunea cu tandrețe studioul inițial unic din România Buftywood. Acum chiar Hollywoodul a venit la Buftea și ne-a dovedit, încă o dată, că este suficient să visezi și poți trăi momente irepetabile, pe care de-abia aștepți să le împărtășești și nu doar să le imortalizezi într-o fotografie.

Irina-Margareta Nistor
O veșnic dependentă de cinema

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.