Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Intalnire cu Chris Simion si romanul “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”

Editura Trei in parteneriat cu Libris Brasov va invita miercuri, 11 iulie 2012, de la ora 16.00, in Libraria St. O. Iosif, la o intalnire cu autoarea Chris Simion, unde vom discuta despre romanul "Ce ne spunem cand nu ne vorbim", publicat anul trecut. Alaturi de Chris Simion se vor afla Magdalena Marculescu, Director Editorial Editura Trei, si Ana Onita, Director General Libris Brasov.

Volumul ne spune povestea unei fete al carei diagnostic fatal o determina sa o ia la fuga si sa se ascunda. Fara nicio explicatie. Isi abandoneaza iubitul, parintii, prietenii… tot. Pleaca din tara ca sa-si traiasca sfarsitul intr-o singuratate deplina, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodata. Dupa doi ani, isi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamita. Anuleaza toate asteptarile. E sanatoasa tun, fara urma de neoplasm, prin urmare, in viata. Dupa doi ani in care a dansat tango cu moartea, revine in povestea din care evadase, dar nu se mai identifica profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu pesti-emotii, cu scoici-amintiri, cu ganduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai inainte, se dovedeste a fi acum ceva banal, deloc esential, foarte simplu de inlocuit. Singurul lucru cu care ramane dupa aceasta jupuire e sinele. Daca primul diagnostic a fost gresit sau daca si-a inventat povestea doar ca sa fuga de realitatea in care era… nu mai conteaza atata timp cat, insotind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am facut tandari ca sa ne recompunem, am mintit ca sa descoperim adevarul, am urat ca sa aflam iubirea adevarata, ne-am pierdut definitiv ca sa il regasim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

Romanul se continua cu spectacolul de teatru "Ce ne spunem cand nu ne vorbim", regizat de insasi autoarea Chris Simion, cu distributia: Cristi Iacob, Ilinca Goia, Vitalie Bichir si Gabriela Iacob.

Chris Simion s-a nascut pe 20 august 1977, in Bucuresti. A absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" – Bucuresti sectia teatrologie in 2000 si sectia regie teatru in 2005. In 2000 a infiintat Compania de Teatru D’AYA impreuna cu scriitorul francez Pascal Bruckner, care a devenit ulterior si Presedintele Onorific al companiei.

In 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

A scris: Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani (1994 ); Dogmatica fericirii (1995); Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine (2002).

A regizat numeroase spectacole, printre care: Copilul divin dupa Pascal Bruckner, Scaunele dupa Eugene Ionesco, Dragostea dureaza 3 ani dupa Frederic Beigbeder, Hell dupa Lolita Pille, Si caii se impusca, nu-i asa? dupa Horace Mccoy, Calatoria sau Pescarusul Jonathan Livingstone dupa Richard Bach, Maitreyi dupa Mircea Eliade, Oscar si Tanti Roz dupa Eric Emmanuel Schmitt.

Bucuresti, 06.07.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.