Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Instrumente inteligente pentru reabilitarea litoralului romanesc

Siveco

SivecoUn sistem informatic geografic (GIS) este creat pentru depistarea tendinţelor de modificare a ecosistemului în zona Mării Negre

Schimbările climatice au impact asupra zonei Mării Negre. Un motiv întemeiat pentru dezvoltarea unui proiect de evaluare şi monitorizare a stării biocenozei şi depistare a tendinţelor de modificare în zona costieră şi maritimă.

Ecomagis, proiect de cercetare dezvoltat în cadrul Programului de Mediu PNII, este realizat de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină – coordonator proiect, SIVECO Romania, Universitatea Ovidius Constanţa (Facultatea de Biologie şi Hidrologie), Universitatea Bucureşti (Facultatea de Geografie) – parteneri.

Proiectul a fost demarat în 2012 și se va încheia la sfârșitul anului 2016.

"În acest proiect, compania noastră dezvoltă un sistem integrat care oferă date și informații de bază necesare monitorizării şi evaluării mediului marin de coastă din apele românești, precum şi evaluări și prognoze pentru organizaţiile din domeniul protecţiei mediului. Vom dezvolta și un Portal în cadrul proiectului, prin intermediul căruia vor fi diseminate informațiile obținute", a declarat Florin Crihan, responsabil proiect SIVECO Romania.

În acest an au avut loc workshop-uri, ședințe de analiză și simulări în vederea identificării zonelor afectate de furtuni și a liniei țărmului și urmărirea evoluției acestora. În plus, au fost identificate funcționalități de gestiune și evidențiere a habitatelor. Acțiunile din cadrul proiectului continuă.

Datorită importanţei economice, zona costieră impune măsuri de protecţie şi gestionare în vederea dezvoltării durabile. (Zona costieră reprezintă spaţiul geografic care include apele de coastă de suprafaţă şi subterane, litoralul, terenurile adiacente, inclusiv apele de suprafaţă şi subterane ale acestora, insulele şi lacurile sărate, zonele umede în contact cu marea, plaja şi faleza.)

Bucuresti, 25.08.2015
By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.