Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Insecte”. „Sinucigașul”. Teatru în TVR

Insecte. TVR

În această vară v-am propus să urmăriți, pe TVR 3, producții proprii sau co-producții din ultimii ani. Continuăm duminică, 8 septembrie, la ora 23.00, pe TVR 3, cu un spectacol realizat în colaborare cu Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu: „Insecte”, după Čapek, regizat de Victor Ioan Frunză.

George Costin, Adrian Nicolae, Alexandra Fasolă, Nicoleta Hâncu şi Sorin Miron – intră în jocul unei fabule contemporane și construiesc „un mister psihedelic muzical”, aşa cum a fost supranumit de creatorii săi. Universul fiinţelor mici este văzut prin ochii unui vagabond care coboară la firul ierbii, printre gândaci, greieri şi scorpioni, apoi intră în lumea subterană a furnicilor.

„Este o călătorie iniţiatică a omului în moarte, într-o poveste despre fragilitate şi despre supravieţuire[…] Mărturisiri neaşteptate ale unor făpturi minuscule, pe care timp de o oră şi un sfert le vedem aşa cum putem presupune că ne vede Dumnezeu. Totul e perfect justificat de lupta pentru supravieţuire. Toată cruzimea, toate excesele. Şi totuşi, ce mare, ce implacabilă, ce duioasă şi odioasă micime”, spune Victor Ioan Frunză.

Insecte. TVR

Adaptarea şi direcţia de scenă îi aparţin lui Victor Ioan Frunză, decorul, instalaţiile şi costumele poartă semnătura Adrianei Grand, iar muzica este compusă de Tibor Cari.
Video: Sorin Miron și George Costin
Redactor: Sînziana Miloşoiu
Producător: Silviu Jicman

Casa de Producție TVR spune și prin această difuzare La mulți ani, Victor Ioan Frunză!
(n. 6 septembrie 1959, București)

· Pe TVR 1 vă propunem luni, 9 septembrie, la ora 22.10, „Sinucigasul” de Nikolai Erdman, spectacol cu public inregistrat la Teatrul Nottara în anul 1995 (reluare duminică, 15 septembrie, ora 17.10, tot pe TVR 1)

Un text despre impostură şi încercarea celor care trăiesc călcând peste cadravre de a deturna drama unui om simplu, despre egoism, despre moartea speculată în folosul interesului propriu.

Traducerea C C Buricea si Zeno Fodor
În distribuție: Horatiu Mălăele, Teodora Mareș, Lili Nica Dumitrescu, Ruxandra Sireteanu, Valentin Teodosiu, Camelia Zorlescu, Ion Siminie, Stelian Nistor, Doina Simionescu, Ion Popa, Ion Porsila, Daniel Constantinescu, Daniel Corbu, Petrică Iacob, Constantin Lăpușan, Sandu Moldovan, Anda Ilie, Stan Rotaru, Tudor Cristian.
Muzica: Mircea Octavian
Costume: Corina Dorobanțu
Redactor: Doina Teodoru
Regia TV: Olimpia Arghir
Decorul și regia artistică: Cornel Mihalache

· A treia stagiune a programului „Teatru în TVR” se apropie de final! Vă așteptăm în Grădina Molière până în 15 septembrie. Accesul spectatorilor se face din strada Amiral Constantin Bălescu, la adresa Molière 2 – 4
· Iată care sunt spectacolele pe care le mai puteți vedea în următoarele seri de vară

Sâmbătă 7, joi 12 și vineri 13 septembrie, ora 20.30: „Masa puterilor noastre”, de Petre Barbu, regia Silvia Roman, Teatrul de Comedie
http://www.tvr.ro/masa-puterilor-noastre-un-spectacol-caleidoscop-la-teatru-in-tvr_25101.html#view
„Un spectacol caleidoscop. Un macaz al perspectivelor pragmatice. Un travaliu al cunoașterii și al domesticirii celor mai adânci și intime frici, vulnerabilități, dorințe, visuri. Un spectacol cu și despre familie, pierdere, resemnare și nu în ultimul rând, despre dragoste. Despre noi. (…)”, spune Silvia Roman.
În distribuție: András Demeter, Liliana Pană, Flavia Hojda, Costel Dobrescu, Olga Bela, Răzvan Rotaru și Andreea Alexandrescu.
Bilete aici: http://comedie.ro/bilete.php

Duminică, 8 septembrie, ora 20.30: „Magnolii și cianură”/ Teatrul Coquette
http://www.tvr.ro/magnolii-i-cianura-un-spectacol-labirint-la-teatru-in-tvr_25100.html#view
În distribuție: Orodel Olaru, Irina Ungureanu, Alexandra Gabriela Niță, Alexandru Mandu
Regia: Ingrid Bonța
O comedie polițistă, un spectacol labirint, dar nu unul spațial ci unul cu ițe și situații încurcate. Patru personaje, patru suspecți! Cine este criminalul? Care sunt indiciile și către cine conduc?
Teatrul Coquette vă propune o mică excursie în lumea misterelor. Cineva raportează găsirea unui cadavru, care dispare brusc până la venirea poliției. O fi fost o simplă farsă? O fi unul dintre cazurile care rămân nerezolvate?
Bilete aici: http://www.teatrulcoquette.ro/bilete-program-contact.html

Miercuri, 11 septembrie, ora 20.30, „Cum se face” – regia și scenariul Octavian Strunilă, Rotari Entertainment
http://www.tvr.ro/cum-se-face-un-nou-spectacol-al-stagiunii-teatru-in-tvr_25210.html#view
Când 5 actori buni se adună, iese o comedie pe cinste!
Spectacolul – scris și regizat de Octavian Strunilă – este o super-comedie de bun gust despre viața oamenilor de teatru. Acest spectacol aduce întotdeauna bucurie în sufletele spectatorilor și reușește să pună mari semne de întrebare vis-a-vis de cariera pe care ne-o alegem în viață.
Reprezentațiile cu acest titlu au avut distribuții diferite. Iată pe cine puteți vedea miercuri, 11 septembrie: Octavian Strunilă, Paul Ipate, Anca Sigartău, Alexandru Conovaru
Bilete aici: https://www.iabilet.ro/bilete-cum-se-face-teatrul-in-tvr-44441/?fbclid=IwAR09dgG6EzZVWQLyJOMCv8y1LNdofV_dx6G-Z7ADemSTNQwJvLIyIFV_faE

Sâmbătă 14 și duminică 15 septembrie, ora 20.30: „Paiațele – Efectul dăunător al tutunismului și alcoolismului asupra organismului”/ Teatrul Nottara
http://www.tvr.ro/paia-ele-o-fantezie-dupa-cehov-la-teatru-in-tvr_25096.html#view
Spectacolul Paiațele este o fantezie de Niculae Urs, după proza scurtă a lui A.P. Cehov și nu numai. Montarea este o comedie în familie sau, altfel spus, o căsnicie „cu cântec(e)”. La baza scenariului, stau două lucrări ale lui A.P. Cehov: sceneta-monolog Despre efectul dăunător al tutunului și schița (nuvela) Ea și El
Din distribuție fac parte Victoria Cociaș și Niculae Urs, iar Olimpia Urs este invitată specială.
Bilete aici: https://new.nottara.ro/?act=cont

ATENȚIE! Reprezentațiile vor fi înregistrate pentru tv. Prin participare spectatorii sunt, implicit, de acord cu eventuala apariţie în cadrele care conţin public.

Vă rugăm să vă programați sosirea în intervalul orar 20:00–20:15.

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Producător coordonator: DEMETER András István.

*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.