Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Inscrie-ti liceul in programul Fundatiei Estuar, de consiliere vocationala si psihologica gratuita

Fundația Estuar invită liceele din București, Cluj, Giurgiu și Ploiești să se înscrie în programul „Educați azi, Valoroși mâine”, în cadrul căruia fundația va organiza 20 de laboratoare de orientare profesională. Proiectul vizează pregătirea pentru viață a peste o mie de adolescenți care după finalizarea liceului de multe ori sunt debusolați și nu știu încotro să apuce în viață.

Proiectul „Educați azi, Valoroși mâine” face parte din Programul RO10 – CORAI, finanţat de Granturile SEE 2009-2014 și se va derula în parteneriat cu Institutul de Relații Umane, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4.

În cadrul laboratoarelor vor fi organizate acțiuni de consiliere vocațională și se va face informare educațională în sănătate mintală. Concomitent cu activitățile în care vor fi implicați tinerii, vor fi consiliați părinții acestora, iar 100 de profesori și 50 de consilieri școlari vor fi ajutați să-și dezvolte cariera profesională.

În cadrul laboratoarelor, fiecare elev va realiza un plan de dezvoltare personală. Activitățile de dezvoltare personală vor fi evaluate de specialiști, prin aplicarea de instrumente psihologice la începutul proiectului (teste de evaluare a personalității, inteligenței emoționale, rezistenței la frustrare) și la finalul acestuia, pentru a putea cuantifica eficacitatea activităților desfășurate.

La activitățile de dezvoltare personală, care vor avea o durată de o oră/săptămână, vor participa în medie 5-10 elevi.

O altă activitate va fi informarea și educarea elevilor în domeniul sănătății mintale: care sunt cele mai întâlnite afecțiuni psihice și care sunt simptomele acestora. Proiectul va mai cuprinde și competitii, dezbateri, eseuri, proiecte pe teme sociale, educaționale, de sănătate (anti fumat, anti alcool, anti droguri, combaterea discriminării, combaterea agresivității în școli).

Cheamă-l pe doctorul Cristian Andrei la tine la școală

Totodată proiectul va beneficia și de o caravană a educației (EduCaravana), în care doctorul psihiatru Cristian Andrei, însoțit de specialiști din domeniul social și psihologic, va ajunge în șapte județe din țară, în comunitățile izolate, pentru a le oferi și tinerilor din acele comunități aceleași șanse la consiliere. EduCaravana va ajunge în următoarele zone ale țării: București, Ploiești, Giurgiu, Călărași, Dâmbovița, Cluj și Mureș. Tinerii din aceste județe își pot, de asemenea, înscrie liceul în program, chemându-l pe doctorul Cristian Andrei la ei în liceu.

Pentru asta, tinerii interesați trebuie să acceseze formularul de contact de pe platforma de consiliere on-line special concepută pentru EduCaravană//educaravana.ro/dr-andrei-in-liceu. Plaforma //educaravana.ro/ a fost special concepută pentru a le da posibilitatea tinerilor din diverse zone ale țării să interacționeze online cu specialiștii implicați în proiect, chiar dacă aceștia nu ajung în localitățile lor.

***

Centrele socio-educaționale la care vă puteți înscrie liceele pentru proiectul „Educați azi, Valoroși mâine” sunt:

București: Centrul Social Sector 6
Str. Lt. Gh. Negel, nr. 1-3, sector 6, Telefon: 021/411.08.85 (intre orele 08.30 – 16.30)
Mobil: 0753.088.677 (intre orele 08.30 – 16.30), E-mail: office.cs6@estuar.org

Cluj: Centrul Social Cluj, Str. Gorunului nr. 21, etaj. 2 Cluj-Napoca, Telefon: 0364/10.10.97 (intre orele 08.30 – 16.30), Mobil: 0753.088.673 (intre orele 08.30 – 16.30)
E-mail: office.cluj@estuar.org

Ploiești: Centrul Social Ploiești, Str. Iuliu Maniu, nr. 26 A, Ploiesti, Telefon: 0344/143298 (intre orele 08.30 – 16.30), Mobil: 0753.088.671 (intre orele 08.30 – 16.30)
E-mail: office.ploiesti@estuar.org

Giurgiu: Centrul Social Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 83, Giurgiu, Mobil: 0758.119.322 (intre orele 08.30 – 16.30), E-mail: office.giurgiu@estuar.org

***

Proiect finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea finanțării nerambursabile este de 1.954.183 RON. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a FRDS și a Granturilor SEE 2009 – 2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine Fundației Estuar. Pentru informații oficiale despre Granturile SEE accesați www.eeagrants.org sau www.granturi-corai.ro.

Bucuresti, 14.09.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.