Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Innoteque – Cum poate deveni inovarea motorul pentru o creștere economică susținută în România

Impact Hub, organizația lider în domeniul antreprenoriatului din România, împreună cu Recognos, compania de software ce dezvoltă produse bazate pe cunoaștere, tehnologie și date, organizează prima ediție a conferinței internaționale Innoteque, cu scopul de a iniția o platformă de comunicare și colaborare în ceea ce privește dezvoltarea ecosistemului de inovare în România.

Conferința va avea loc în București și Cluj-Napoca între 5 și 7 Octombrie.


Alături de partenerii principali Ambasada Israelului în România, Ambasada SUA în România, și Romanian-American Foundation și organizat cu sprijinul Guvernului României, acest eveniment este structurat pe mai multe panel-uri de discuție și reunește peste 200 de experți, factori de decizie și persoane cheie reprezentând universități, centre de cercetare, guvern, sectorul privat, acceleratoare și incubatoare de afaceri din Statele Unite, Israel și România.

Printre personalitățile confirmate la acest eveniment se numără Domnul Shuki Gleitmann, fostul Chief Scientist al Statului Israel și Doctor Winslow Sargeant, fost Chief Counsel for Advocacy în US Small Business Administration, Excelenţa Sa, Doamna Tamar Samash, Ambasadorul Israelului la Bucureşti și Excelența sa, Domnul Hans Klemm, Ambasador SUA în România, Excelența Sa, Doamna Stella Ronner-Grubačić, Ambasadoarea Olandei în România, Adrian Curaj, Înalt Reprezentant al prim-ministrului pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe știință, inovare și antreprenoriat asociat infrastructurii paneuropene ELI-NP, Tal Catran, expert în programe de accelerare și creștere a startupurilor israeliene și Jaap Broersen, Lider de Programe de Cooperare Internațională în Materie de Inovare la Ministerul Olandez al Afacerilor Economice.

Participanților le vor fi prezentate fundamentele diverselor ecosisteme de inovare, abordările și strategiile utilizate în fiecare țară pentru a încuraja inovația, de la investiții în cercetare-dezvoltare până la identificarea unor procese și mecanisme eficiente care să asigure o creștere economică susținută.

Identificarea rolului Guvernului în sprijinirea inovării, modele de succes din SUA, Israel, Olanda și România care susțin antreprenoriatul sau găsirea surselor potrivite de capital sunt câteva dintre subiectele principale incluse în agenda evenimentului.

“Scopul Innoteque este acela de a identifica obstacolele care stau în calea dezvoltării ecosistemului de inovare și de a puncta o strategie pe termen lung bazată pe cercetare, transfer tehnologic și spirit antreprenorial. Credem cu tărie că prin conectarea antreprenorilor și a reprezentanților cheie din mediul privat și public din toate cele 4 țări vom crea bazele unor colaborări de afaceri și a unor parteneriate strategice de succes.”, a spus Oana Craioveanu , co-inițiator Innoteque și co-fondator Impact Hub Bucharest.

“În prezent România trăiește un paradox. De câțiva ani toată lumea vorbește despre inovare și nenumărate programe se axează pe sprijinirea acestui fenomen . În același timp, țara noastră încă este una dintre țările “cel mai puțin inovatoare” din UE, potrivit ultimului barometru al Uniunii Europene. Noi sperăm că această conferință va identifica cauzele acestui decalaj și va propune soluții pentru a-l depăși.”, a declarat Andrei Roth, co – inițiator Innoteque și director European Operations la Recognos.

Agenda detaliată poate fi consultată pe site-ul oficial al evenimentului: www.innoteque.com.

Innoteque este un eveniment organizat de Impact Hub și Recognos cu sprijinul Guvernului României.

Parteneri principali: Ambasada Israelului în România, Ambasada SUA în România, Romanian-American Foundation

Parteneri: Ambasadei Olandei în România, Institutul Aspen România

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.