Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

InnoEnergy lansează Runda de Investiții, sursă de finanțare pentru proiectele cu aplicabilitate pe piață de maximum 5 ani

Inno Energy, Investment Round

Alături de Power Up!, proiect de finanțare care a fost conceput pentru start-up-uri și se implementează deja în toată țara, InnoEnergy lansează încă un apel adresat companiilor dezvoltate. Runda de Investiții 2017 este deschisă pentru proiecte inovatoare în domeniul energiei sustenabile, care promit produse sau servicii gata de lansat pe piață într-un interval de maximum 5 ani. InnoEnergy susține acest proces prin intermediul rețelei sale europene de 160 de parteneri, cunoștințele legate de piața internațională și rețeaua sa de clienți, plus investiții de până la 5 milioane de euro. Termenul limită al aplicațiilor este 23 octombrie 2017.

InnoEnergy, în calitate de companie europeană de top dedicată susținerii managementului energiei sustenabile, caută soluții inovatoare din următoarele domenii pentru a le înscrie în proiect: energii regenerabile, energii alternative, energie fosilă curată, energie nucleară fiabilă, consum energetic rezidențial și industrial sustenabil, depozitare și distribuție eficientă de energie, case, clădiri și orașe inteligente, securitate energetică.

Inno Energy, Investment Round

“Pentru toți cei interesați, Runda de Investiții reprezintă o oportunitate imediată de a intra în contact cu mediul european dedicat soluțiilor inovative din domeniul energiei. Echipa Startup Transilvania a ales să adere la rețeaua InnoEnergy deoarece soluțiile bazate pe energia fosilă sunt înlocuite într-un ritm tot mai alert de energia bazată pe surse regenaribile și dorim să asigurăm suport și asistență tuturor inovatorilor români din acest domeniu”, declară Cristian Dascălu, președintele Centrului de Antreprenoriat și Inovare Startup Transilvania.

Centrul de Antreprenoriat Startup Transilvania și ClujHUB, în calitate de reprezentanți locali al InnoEnergy, încurajează aplicarea ideilor și asigură suport continuu tuturor inovatorilor aplicanți din România.

InnoEnergy poate finanța 20-80% din costurile totale, în funcție de potențialul proiectului. Până acum, investițiile au fost cuprinse între 100.000 euro și 4-5 milioane euro. Termenul limită pentru înscrierea în programul Runda de Investiții, ediția din 2017 este 23 octombrie.

De la lansarea Rundei de Investiții în 2011, InnoEnergy a investit în total 170,5 milioane de euro în dezvoltarea a 90 de produse, 3 întreprinderi de producție, 77 aplicații de patent și conectarea a 323 de organizații. Scopul programului este implementarea Planului strategic european de energie și tehnologie (SET-Plan) axat pe sustenabilitate și protecția mediului pe cât de rapid și de eficient posibil.

Scurt clip introductiv:

Solicitare detaliată de propuneri: https://investmentround.innoenergy.com.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.