Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ING Bank isi pregateste angajatii cu solutiile de instruire INTUITEXT

Diviziile ASCENTA şi INTUITEXT ale Grupului Softwin vor realiza la ING Bank un proiect de eLearning, bazat pe soluţia INTUITEXT de instruire asistată de calculator. Acest proiect are ca scop îmbunătăţirea pregătirii personalului bancii, dar şi optimizarea procesului de evaluare a angajaţilor din diversele birouri ING.

„Am plecat la drum cu nevoia unei soluţii eficiente din punct de vedere al costului care să satisfacă organizarea geografică a ING Offices. Ca urmare a dezvoltării continue a portofoliului de produse ING a apărut nevoia de optimizare a modului de difuzare a informaţiei. Aşa se face că am adoptat soluţia INTUITEXT pentru a spori eficienţa sistemului de training cu instrumente adiţionale care substituie training-ul faţă în faţă” a declarat Madalina Radulescu – Human Resources Manager, Retail Banking la ING. Colaborarea dintre INTUITEXT şi ING Bank datează din decembrie 2006, la începutul anului fiind demarat un proiect pilot. Implementarea proiectului va fi urmată de un contract de mentenanţă şi suport pe o perioadă de un an.

ING Bank a optat pentru două module din platforma INTUITEXT Learning Management System, eInstruire şi eTestare. Astfel, angajaţii din sucursalele ING Bank vor fi instruiţi folosind programe care combină training-ul clasic cu eLearning-ul. Ei vor asimila prin eLearning un volum mare de informaţie şi vor beneficia mai mult de interacţiunea cu trainerul în timpul sesiunilor live, având posibilitatea de a aprofunda unele subiecte, de a clarifica detalii, de a exersa abilităţi şi a primi feedback, toate acestea ducând la creşterea calităţii training-ului clasic şi a eficienţei instruirii per ansamblu.

De asemenea, angajaţii din office-urile ING Bank vor completa testele de evaluare prin intermediul platformei INTUITEXT şi vor avea imediat acces la rezultate. Managementul bancii va accesa informaţii relevante legate de performanţa la cursuri şi testări a angajaţilor, având astfel o bază solidă de fundamentare a deciziilor.

"Achiziţia şi implementarea de către ING Bank a soluţiei INTUITEXT de eLearning va conduce la rezolvarea optimă a cerinţelor de instruire, şi, cel mai important, compania îşi va atinge obiectivul de a dezvolta şi valorifica potenţialul uman şi profesional", a declarat Horaţiu Berdilă, Director Comercial ASCENTA, divizia de consultanţă şi servicii IT a grupului Softwin.

ING Bank a debutat în anul 2004 pe segmenul retail, în prezent existând în ţară 140 de office-uri, fiecare în medie cu 3 oameni. Planul de dezvoltare a reţelei de office-uri prevede funcţionarea a 180 de office-uri la finalul lui 2007, ceea ce înseamnă o creştere cu 30% a activităţii de retail, care se va reflecta în creşterea numărului de clienţi la peste un milion în următorii ani, conform previziunilor bancii.

Bucuresti, 15.10.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.