Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Infograficul #16 HumanGraphExperience – “Romanian Football Involvement”,

Starcom MediaVest

lansat de Starcom MediaVest Group

Starcom MediaVest a lansat cel de-al șaisprezecelea infografic parte din seria HumanGraphExperience – “Romanian Football Involvement”. Studiul s-a bazat pe: date obținute prin folosirea tool-urilor de media planning (prin intermediul cărora au fost evaluate audiențele TV din timpul Campionatului Mondial de Fotbal și monitorizate discuțiile din mediul online), date oferite de Studiul Național de Audiență (valul ianuarie 2012 – decembrie 2013) și concluzii extrase din zece interviuri extinse cu fani ai fotbalului.

În contextul asocierilor de brand atrase de Campionatul Mondial de Fotbal, pe parcursul căruia advertiseri importanti precum Coca-Cola, Hyundai, Heineken, Gillette sau adidas și-au împărțit spațiul publicitar, obiectivul studiului a fost acela de a evalua impactul pe care fotbalul îl are asupra publicului amator de acest sport. Studiul s-a concentrat pe audiența locală, concluziile vizând procentajul de români care au urmărit Campionatul Mondial de Fotbal, interesul generat de campionatele locale, maniera în care s-a manifestat acest interes, gradul de implicare al fanilor fotbalului și oportunitățile de marketing destinate brand-urilor.

Interesul generat de fotbal și implicarea publicului

Interesul românilor față de Campionatul Mondial de Fotbal a crescut considerabil: ediția din 2014 a acestui eveniment sportiv a atras cu 43% mai mulți telespectatori decât în 2010.

Obiceiul de consum multi-screen al românilor este confirmat și cu ocazia Cupei Mondiale, care a fost menționată pe toate canalele de social media, majoritatea comentariilor fiind în timp real.

Rezultatele Google Trends arată că interesul românilor față de Campionatul Mondial de Fotbal a crescut de trei ori în 2014 față de 2010, în timp ce interesul față de competițiile locale a scăzut la jumatate. O posibilă justificare ar putea fi dificultățile financiare ale cluburilor românești și imposibilitatea de a mai produce jucători de talie mondială.

Tipologii de suporteri și împărțirea pe sexe

Din punct de vedere al nivelul de implicare în meciurile de fotbal, putem identifica trei tipologii de români. Observatorii vizionează doar anumite meciuri, de interes general, fanii se uită la meciurile echipei favorite, pe care încearcă să o susțină și pentru care se implică la nivel emoțional, și jucătorii participă la meciuri de fotbal cel puțin o dată la trei luni și sunt interesați de aspectele tehnice ale jocului (strategii, tehnici, echipamente etc.).

Nivelul de implicare se modifică în funcție de miza jocului, astfel încât cele trei segmente se suprapun și se pot schimba între ele. Un fan al unei echipe naționale poate fi observator al Cupei Mondiale în care nu joacă echipa națională sau un fan al unui jucător din afara țării poate deveni observator în meciurile din Cupa României.

Cu toate că majoritatea celor interesați de fotbal sunt barbați, în România există aproape un million de femei microbiste, care nu sunt targetate frecvent de campaniile publicitare. Atât în rândul bărbaților, cât și în cel al femeilor cu o pasiune pentru fotbal, se observă scăderea interesului pentru acest sport, pe toate cele trei niveluri, pe parcursul ultimilor trei ani de zile.

Experiența de suporter și oportunități de marketing

Pentru un suporter, este important să se bucure de experiența unui meci indiferent de spațiul în care îl urmărește – de acasă, din tribune, în social media. De asemenea, esențial pentru un pasionat de fotbal este să-și manifeste susținerea față de echipa favorită; în acest sens, femeile sunt din ce în ce mai încurajate. Nu în ultimul rând, cei mai valorosi fani aduc un plus de valoare spectacolului generat de meciurile de fotbal, determinând o competiție a emoțiilor desfășurată în paralel în tribune.

Brand-urile pot crește relevanța asocierii cu fotbalul punând în valoare poveștile celor mai valoroși fani și implicit dedicarea lor pentru echipe, așadar transmitând emoțiile jocului către observatori. De asemenea, ar putea facilita întâlniri între fani și idolii lor. O altă acțiune privită pozitiv ar fi obținerea și livrarea de conținut suplimentar și exclusiv cu privire la meciurile de fotbal cele mai urmărite (de exemplu, interviuri cu fotbaliștii, strategii aplicate la antrenamente).

“În timp ce fotbalul poate fi considerat un interes de masă, acțiunea de a se implica le revine doar anumitor tipologii de suporteri în circumstanțe care implică echipele lor favorite. În același timp, suporterii pot migra cu usurință de la statutul de observator la statutul de fan dacă circumstanțele create sunt unele favorabile, ceea ce face din nevoile și așteptările publicului factori dificil de evaluat. Delimitarea cu mai multă exactitate a acestor emoții constituie o oportunitate de marketing pe care brand-urile o pot exploata”, a declarat Rodica Mihalache (Head of Consumer Insight, Starcom MediaVest).

In februarie 2013, Starcom MediaVest Group a lansat seria HumanGraphExperience cu intenția de a oferi informații constante și relevante despre dinamica relației dintre consumatori și brand-uri și impactul pe care evoluția acesteia o are asupra comportamentului brand-urilor pe piață. Compania Starcom a valorizat întotdeauna insight-ul puternic de consumator, de aceea monitorizează în mod constant comportamentul emergent al diferitelor grupuri de consumatori pentru a putea planifica comunicarea brand-ului în cel mai important spațiu – mintea consumatorului.

Seria de infografice este o inițiativă pe termen lung și reprezintă o parte dintre rezultatele de analiză ale departamentului de Consumer Understanding din cadrul agenției.

Găsiți mai multe detalii în HumanGraphExperience-ul atașat, dar și pe conturile noastre de Facebook și Pinterest. Contactați-ne cu încredere pentru informații suplimentare.

Bucuresti, 03.09.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.