Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Inferno”, în avanpremieră națională, la deschiderea Dracula Film Festival

„Inferno”, mult-așteptata ecranizare a romanului omonim din seria best-seller semnată de Dan Brown, va fi prezentat, în avanpremieră națională, în cadrul celei de-a patra ediții Dracula Film Festival, ce va avea loc în perioada 12 – 16 octombrie 2016, la Brașov. Astfel, cinefilii români sunt printre primii din lume care vor urmări filmul.

Producția, un thriller palpitant despre mistere, premoniții și conspirații care amenință soarta întregii lumi, îi are drept protagoniști pe Tom Hanks și Felicity Jones, iar într-un rol secundar o vedem și pe actrița româncă Ana Ularu.


“Codul lui Da Vinci” și “Ingeri și demoni” au fost doar începutul!, ne avertizează producătorii seriei de filme inspirate de romanele lui Dan Brown. Teroarea se declanșează cu adevărat abia acum, în “Inferno” – un thriller de senzație, ce ne rezervă două ore de suspans, mister și adrenalină la cote maxime. Producția va fi prezentată, în avanpremieră națională, în deschiderea ediției de anul acesta a Dracula Film Festival – eveniment deja consacrat în rândul iubitorilor de lung- și scurt-metraje horror și fantasy.

Scenariul îl are în prim plan pe același celebru expert în simbolistică, Robert Langdon (interpretat de Tom Hanks, actor distins cu două trofee Oscar, pentru rolurile din “Philadelphia” – 1993 și “Forrest Gump” – 1994, patru Globuri de Aur, șase premii Emmy, precum și multiple alte nominalizări). De data aceasta însă, povestea explorează simboluri cu valențe premonitorii din opera marelui Dante, creatorul poemului epic “Divina Comedie”. Semne de nedeslușit, coduri, schițe și desene cutremurătoare ale Infernului reprezentat de Dante – toate par a fi indicii dintr-un uriaș puzzle, de a cărui rezolvare depinde chiar soarta umanității. Un flagel fără precedent amenință cu extincția jumătate din populația globului, iar Langdon este singurul care ar putea să le pună cap la cap și să găsească antidotul pentru virusul ce acaparează planeta. Doar că expertul însuși este, momentan, amnezic și incapabil să-și explice propriile acțiuni. Așa că își pune speranțele în doctorița Sienna Brooks (interpretată de Felicity Jones, nominalizată la Oscar pentru rolul din “The Theory of Everything”). Împreună pornesc într-o cursă contra-cronometru prin Europa, în încercarea de a împiedica ceea ce pare a fi… Apocalipsa. Dacă vor reuși sau nu aflăm din 14 octombrie 2016, la cinema.

Pe lângă protagoniștii Tom Hanks și Felicity Jones, în distribuție îi vom recunoaște pe Ben Foster, Irrfan Khan, precum și pe actrița româncă Ana Ularu, care interpretează un rol secundar.

Regia filmului îi aparține cineastului Ron Howard, care are în palmares două trofee Oscar, un Glob de Aur, două premii Emmy și cinci nominalizări BAFTA, iar scenariul este adaptat de David Koepp după romanul lui Dan Brown.

“Inferno” este o producție Columbia Pictures și Imagine Entertainment, distribuită în România de InterComFilm.

Trailerul filmului:

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.