Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Industria tech lansează ediţia 2019 a programului de Burse pentru cadre didactice

ANIS logo

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, lansează a doua ediție a programului Bursele ANIS, destinat stimulării abilităților de predare ale cadrelor didactice tinere, încurajării studierii tehnologiilor emergente, precum şi recunoașterii metodelor inovative de predare. Data limită de înscriere este 15 septembrie.

Programul Burse ANIS, a fost lansat în anul 2018 la iniţiativa ANIS şi a reprezentanţilor celor mai puternice centre universitare pentru a stimula eforturile cadrelor didactice şi a tehnicilor de predare inovative, precum şi introducerea în curricula universitară a celor mai noi evoluţii din industrie. Programul se va derula la nivel naţional, câştigătorii beneficiind de câte o bursă în valoare de 5.000 euro

Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să dețină titlul de doctor și gradul didactic de lector universitar (cel puțin), iar vârsta nu trebuie să depășească 40 de ani. Cursurile propuse de aceștia trebuie să se încadreze în domeniile: Big Data, Cybersecurity, Inteligență Artificială (AI), Machine Learning (ML), Fintech, Health Tech și, ca elemente de noutate pentru ediția de anul acesta, au fost adăugate tehnologiile Internet of Things (IoT), respectiv Tech for All (încurajarea domeniului STEM și în facultățile non-IT în vederea construirii de produse software).

ANIS logo

De asemenea, la ediția Bursele ANIS 2019 se vor putea înscrie în cursă și asistenții universitari care pot propune soluții pentru actualizarea laboratorului, cu acordul cadrului didactic titular, urmând ca premiul să se împartă în funcţie de elementele inovatoare introduse de fiecare parte (min. 50% pentru asistenţii universitari).

Proiectele depuse de cadrele didactice vor fi evaluate de un comitet format din: Florin Talpeș, Bitdefender, Cătălina Dodu, VP ANIS/Atos, Daniel Ilinca, VP ANIS/Cornerstone, Radu Constantinescu, Qualitance, Prof. Dr. Ing. Răzvan Rughiniș, Univ. Politehnica din București (prodecan ACS), Conf. dr. Răzvan Bologa, ASE (Cibernetică), Conf. dr. Radu Gramatovici, Universitatea din București (decan FMI), Conf. dr. Simona Motogna, Universitatea Babes-Bolyai (prodecan FMI), Prof. dr. ing. Honoriu Vălean – Universitatea Tehnică Cluj, Conf. dr. Lenuța Alboaie, Universitatea AI Cuza (prodecan FII), Prof. dr. ing. Vasile Manta, Universitatea Tehnică Gh. Asachi (decanACS), Prof. dr. ing. Radu Vasiu, Univ. Politehnică din Timișoara (preș. Senatului UPT) și Conf. dr. Marc Frâncu, Universitatea de Vest (Prodecan FMI).

Candidații vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicaţiei şi a unui clip video în care vor prezenta succint elementele inovatore. Ulterior, finaliştii vor susţine un interviu cu membrii comitetului de evaluare. Data limită pentru înscrierea proiectelor este 15 septembrie 2019, iar regulamentul programului și criteriile de evaluare pot fi consultate AICI.

“Prima ediție a programului Bursele ANIS s-a bucurat de un real succes în mediul academic. Am primit 35 de aplicaţii, iar 10 au fost desemnate câștigătoare. Misiunea noastră este dezvoltarea industriei prin creșterea performanței. Ne dorim să continuăm acest demers pentru că știm cât de important este pentru o industrie, mai ales pentru cea de tehnologie, să găsească oameni pasionați și talentați care să-și dorească să-i inspire pe viitorii specialiști”, a declarat Cătălina Dodu, VP ANIS Education Lead & Atos.

Câștigătorii primei ediții a programului Bursele ANIS sunt conferențiari, șefi de lucrări și lectori în cadrul unora dintre cele mai mari centre universitare din România: universitățile Politehnica din București și Timișoara, ASE, Universitatea de Vest din Timișoara, universitățile “Al. I. Cuza” și „Gheorghe Asachi” din Iaşi, “Transilvania” din Brașov, Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

Programul „Bursele ANIS” se va derula anual, având ca obiective pe termen lung stimularea cadrelor didactice şi aducerea celor mai noi competențe și abilități în sfera educaţională, precum şi a dialogului dintre industrie şi mediul academic.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.