Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Indrumati de Crina Mardare si Tonkins Anderson, finalistii X Factor

se antreneaza intens pentru prima gala live din aceasta sambata

Pregătirile concurenţilor pentru prima gală live X Factor sunt în plină desfăşurare! Nimic nu îi poate opri pe cei 12 finalişti să lupte pentru visul lor, iar această ambiţie se regăseşte în nesfârşitele ore de antrenamente, fie ele vocale sau pentru îmbunătăţirea prezenţei scenice. Alături de ei au fost şi de această dată cei doi îndrumători, Crina Mardare şi Tonkins Anderson, care le-au oferit tot sprijinul necesar pentru a evolua şi pentru a impresiona juriul şi telespectatorii în cadrul primei gale live a supershowului, difuzată în această sâmbăta, de la 20.20, de postul Antena 1.

Începând cu această săptămână, finaliştii X Factor intră într-o luptă dură, lupta celor mai buni dintre cei buni. Lucrează intens şi îşi concentrează atenţia asupra unui singur lucru: să iasă învingători! Pentru a-i ajuta să se dezvolte şi să-şi împlinească obiectivul, Crina Mardare şi Tonkins Anderson au intrat în acţiune din nou la X Factor. Crina Mardare s-a ocupat de vocea lor, iar Tonkins Anderson de prezenţa scenică, învăţându-i să se exprime prin dans.

Tonkins a început să predea dansul la vârsta de 23 de ani. A jucat în musicaluri pe Broadway şi a devenit unul dintre instructorii de top de la şcoala de dans Broadway Connection din Viena. A fost antrenorul si coregraful Gloriei Estefan, al lui Cher, Janet Jackson sau Prince. A avut o cariera si în lumea modei pregătind ieşirile pe podium pentru Nike International sau Vivienne Westwood. A venit apoi în România unde a devenit profesorul de coregrafie al celor mai buni artişti din showbiz-ul muzical de la noi.

Paionată de muzică de la doar câţiva ani, cu studii solide şi, mai ales, cu o experinţă vastă, Crina Mardare are acum o şcoală de canto, fiind poate cel mai căutat profesor de specialitate din ţara noastră. Nu puţine sunt vedetele care au urmat cursurile şcolii ei, iar numărul celor care doresc să urmeze o carieră muzicală şi îi solicită sprijinul sunt în continuă creştere. Prin “mâna” ei au trecut Monica Anghel, cea despre care Crina afirma într-un interviu că a fost chiar prima ei elevă, Geanina Corondan, Corina, Anna Lesko, CRBL, Pepe şi mulţi alţii.

Cei doi îndrumători au luptat alături de finaliştii X Factor, oferindu-le cele mai bune sfaturi şi informaţii necesare pentru a face faţă provocărilor acestui supershow. Sâmbătă, lupta va fi însă a celor 12 concurenţi, care vor urca pentru prima dată pe scena X Factor într-o gală live.

Andrei Leonte, Irina Florea, Nicolae Ovidiu Nae, Antonia Filip (Mentor: Mihai Morar), Cristian Parmac, Diana Hetea, Iulian Vasile, Alin Văduva (Mentor: Adrian Sînă), T&L, Refresh, X treme, Duo Voice (Mentor: Paula Seling), acestea sunt cele 12 nume care îşi vor duce visul mai departe în cadrul galelor live X Factor.

Pentru întâia oară, ei trebuie să-i convingă atât pe cei trei juraţi, cât şi pe telespectatorii Antena1 că locul lor este acolo, în lumina reflectoarelor, pe scena X factor! Fiecare dintre concurenţi va interpreta sâmbătă o melodie şi fiecare va avea posibilitatea să se facă remarcat printr-un scurt film de prezentare. Tot începând de sâmbătă, telespectatorii îşi vor putea vota preferaţii. X Factor va continua şi duminică, când vor fi dezvăluite numele celor doi finalişti confruntaţi cu posibilitatea eliminării. La final, unul dintre ei îşi va lua rămas bun de la visul său de a deveni marele câştigător al showului X Factor! Cum vor evolua în continuare concurenţii, cine va rămâne în concurs şi cine va fi eliminat, telespectatorii vor descoperi sâmbăta şi duminica aceasta la X Factor!

Bucuresti, 26.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.