Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Incepe Festivalul de Muzica Veche Bucuresti

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti 2011 vă invită pătrundeţi într-un itinerariu fascinant prin muzica barocă europeană, ce era odată interpretată la curţile caselor regale şi princiare ale Europei secolului al XIII-lea.

Festivalul debutează miercuri, 26 octombrie, în Salonul Mare de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni, cu spectacolul Din vremuri de demult – Barytonul. Astfel, periplul nostru muzical începe în anul 1765, la curtea principelui maghiar Nikolaus Esterhàzy, cunoscut ca fiind eternul protector al marelui compozitor Joseph Haydn. Aflat în premieră în România, ansamblul Ricercar Consort, condus de Philippe Pierlot, propune auditoriului o "mini-istorie" a triourilor cu baryton obbligato ale lui Haydn. Imaginaţia ne va purta către o conversaţie galant-melancolică, într-un asfinţit de soare transdanubian, într-unul din saloanele de la Esterháza.

Sâmbătă, 29 octombrie, Festivalul continuă cu European Gala, o seară dedicată muzicii baroce europene, în interpretarea soliştilor ansamblului Il Gardellino şi a clavecinistului Ketil Haugsand. Călătoria noastră continuă cu Parisul lui Ludovic al XV-lea reprezentat de Louis-Antoine Dornel, declină culorile Mediteranei alături de napolitanul Galuppi, pentru ca apoi să se îndrepte spre spaţiul nordic, cu olandezul Jan Pieterszoon Sweelinck, flamandul Leemans de Brugges şi suedezul Berlin. Iar parcursul acestei gale europene e întreţesut cu muzica reprezentanţilor par excellence ai sintezei barocului târziu: Händel, Bach şi Telemann.

În încheierea celei de-a şasea ediţii, Festivalul de Muzică Veche Bucureşti prezintă duminică, 30 octombrie, La Stravaganza, un veritabil concert de muzică italiană, care dă dovadă de o excentricitate hrănită, vreme de un secol şi jumătate, din extravaganţă şi virtuozitate. Aflat pentru a doua oară în România, ansamblul Il Gardellino ne invită să urmărim traseul extravaganţei instrumentale italiene prin două lentile distincte: registrele emoţionale ale concertului italian şi influenţa profundă a culturii italiene în muzica germană şi portugheză a barocului târziu.

Bucurându-se de înaltul patronaj al Excelenţei Sale Philippe Beke, ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti, ediţia 2011 (a şasea) a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti este organizată în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional Cotroceni şi Centrul Cultural al Republicii Ungare.

Realizarea ediţiei din acest an se datorează şi sprijinului acordat de GDF Suez, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Rădăcini Motors, Euroweb, Stella Artois, Asociaţia Căutătorilor de Trufe, Leonidas, Arcsett, Optic Bridge şi Prioratul Român al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta.

Festivalul are drept coproducători TVR Cultural şi Asociaţia Antiqua. Partenerii media ai evenimentului sunt: Radio România Actualităţi, RFI, The Money Channel, România Liberă, Dilema Veche, Observator Cultural, Academia Caţavencu, Historia, Şapte Seri, The Marketer, Business Woman, wall-street.ro, port.ro, 121.ro, romania-insider.com, mediaddict.ro, City Compass, kudika.ro, metropotam.ro, Nine O’Clock, Domus, Căminul, Sette Giorni, Bucarest Hebdo, Cocor Media Chanell şi ArCuB.

Biletele au fost puse în vânzare prin reţeaua Eventim în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online pe eventim.ro. Publicul este rugat ca în seara concertelor să aibă asupra sa un act de identitate, pentru accesul în incinta Muzeului Naţional Cotroceni.

Mai multe detalii legate de Festival puteţi găsi pe siteul web al acestuia: www.earlymusic.ro.

Bucuresti, 25.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.