Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

În favoarea promovării unei dezvoltări integrate Dunăre – Portul Constanța – Bazinul Mării Negre

SCRISOARE – APEL DESCHIS în atenția liderilor comunităților locale, decidenților și mediului de afaceri

Distinși Parteneri și Stimați Colegi,

vă reamintim, în primul rând, că inclusiv prin sprijinul Partenerilor Media ai CLDR în special, am lansat încă din momentul fondării Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră (Constanța, februarie 2018) o Consultare Publică pe baza unui punctaj și a unui chestionar cu câteva întrebări esențiale pentru revigorarea procesului de reconvertire și modernizare în context dunărean a Portului Constanța și zonei sale adiacente de interes economic. În acest sens, au avut loc mai multe întrevederi și discuții cu reprezentați ai organizațiilor profesionale ale operatorilor portuari și turistici, cu ambasade ale Statelor Membre UE, cu mediul academic și de cercetare, cu alți stakeholderi în domeniu.

În ciuda potențialului deosebit pe care Portul Constanța și întreaga zonă a Canalului Dunăre-Marea Neagră și a Litoralului acesteia o are, în acest moment, situația generală și poziționarea Portului Constanța se află într-o situație de exploatare economică – comercială cu mult sub posibilități, infrastructura interioară și cea aferentă, în special cea feroviară, sunt într-o stare îngrijorătoare de degradare, implicit din punct de vedere ecologic, iar importanța economică a acestuia în raport cu alte porturi din Europa, chiar și din unele economii emergente, scade.

EMD visuals

Insuficiența și fragmentarea investițiilor necesare pentru redresare sa și reconvertirea la noul tip de economie actual, în principal prin configurarea ca hub de produse agricole, este datorată și justificată, în mare măsură, de faptul că nici după 30 de ani de tranziție economică n-a fost concepută și promovată o viziune integrativă adecvată și asumată de decidenții publici și de sectorul privat pentru întreaga zonă a Dunării fluviale și zonei maritime Constanța.

Pe măsură ce există tot mai mari probleme ale debitului Fluviului, cât și efectele nocive ale schimbărilor climatice se agravează, nu dispare însă sub nicio formă importanța care s-ar cuveni acordată unui nou tip de dezvoltare care să țină cont de toate componentele strategice, de la bună guvernanță până la siguranță și securitate, dezvoltarea infrastructurii și interconectarea obligatorie în raport cu așteptările comunităților și ale partenerilor existenți sau potențiali pe plan economic european și internațional.

Organizarea în perioada 1 mai -1 iunie 2019 a Zilei Maritime Europene (www.cldr.ro), sub egida Comisiei Europene și cu sprijinul Senatului României și al Universității Maritime Constanța, ar merita să reprezinte cadrul cel mai adecvat pentru adoptarea Foii de Parcurs – Planului de Acțiuni care să deblocheze în mod decisiv relativul defazaj decizional și investițional în care se află diverse zone portuare, turistice, șantiere navale românești de-a lungul Dunării, dar în special zona Portului Constanța și a unei părți însemnate a Litoralului românesc. Asociația „Comunitățile Locale Riverane Dunării” – CLDR a luat inițiativa și a întreprins primii pași necesari, însă profitând și de deținerea Președinției Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) ar exista acum șansa excepțională de a gândi și proceda, în mod pro-activ, la favorizarea următorului ciclu de evoluție inteligentă și inovativă pe care îl merită cu prisosință dinamicul sector de afaceri Dunăre-Marea Neagră-Deltă. Printr-o abandonare a prejudecăților, formelor de gândire sectaristă sau prizoniere ”teoriei conspirației”, întregul sector portuar, turistic și metropolitan și-ar putea redefini prioritățile și valoriza pe deplin potențialul economic la care mediul de business și ceilalți deținători de interese aspiră în mod legitim.

Pe această cale, toți cei care își doresc această schimbare profund necesară și legitimă sunt chemați să se implice și să sprijine acest demers prin toate formele de dialog, consultare și parteneriat care se impun!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *