Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

În cea de-a treia conferință națională despre accidentul vascular cerebral se va dezbate subiectul „AVC 360° – Practica multidisciplinară centrată pe pacient”

conferinta 3 AVC 360

După conferințele de la Craiova și Constanța pe tema accidentului vascular cerebral, primul program multidisciplinar din România va ajunge și la Sibiu. Pe 25 mai, la Hotel Ramada din Sibiu, începând cu ora 14:00, medici cu diverse specializări și profesioniști implicați în managementul pacientului cu AVC se vor reuni pentru a a discuta despre “AVC 360° – Practica multidisciplinară centrată pe pacient”.

Tema celei de-a treia conferinte știintifice din programul „AVC 360° – Călătoria Pacientului” propune un dialog axat pe subiecte precum: modalitățile de colaborare între specialitățile medicale aflate în legătură cu această patologie, particularitățile de intervenție în faza acută și în perioada de recuperare a pacientului, posibilitățile de profilaxie primară, secundară sau terțiară interdisciplinară si, nu în ultimul rând, colaborarea interdisciplinară, în prezent neexistând un protocol de lucru în România.

conferinta 3 AVC 360

Evenimentul va aborda, de asemenea, practica medicală din perspectiva conceptului de „centrare pe pacient”.

„Această paradigmă presupune cunoașterea nevoilor reale, atât ale medicului, cât și ale pacientului. Cei doi sunt pe aceeași parte a baricadei în lupta contra bolii – ambii au nevoie de ascultare, respect, empatie și compasiune. Locul central acordat pacientului se referă la faptul că cei doi acționează ca parteneri egali, ambii corect informați, în cadrul procesului de luare a deciziilor. Acest model e diferit de tiparul paternalist tradițional, în care medicul decidea, iar pacientul urma pasiv, într-o măsură mai mare sau mai mică, instrucțiunile date”, menționează dr. Adelaida Marinescu, președinte ARCIS EDU și inițiatoarea primului proiect cu caracter național despre accidental vascular în România.

Implicațiile acestui program sunt cu atât mai importante cu cât în România nu există informații statistice despre numărul pacienților și consecințele provocate de această boală care, la nivel mondial, este principala cauză de dizabilitate și chiar deces. Se poate întâmpla oricui, la orice vârstă, și afectează pe toată lumea: supraviețuitori, familie și prieteni, piața muncii și comunități întregi.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.