Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

În 2018, 20 de milioane de copii din lume nu au beneficiat de vaccinurile care să îi protejeze împotriva rujeolei, difteriei şi tetanosului

Henrietta Fore și H.E Mr Koro Bessho

Noile estimări constată stagnarea periculoasă a ratelor globale de vaccinare din cauza conflictelor, inegalității și a complacerii

20 de milioane de copii din lume – adică mai mult de 1 din 10 – nu au fost vaccinaţi în 2018 împotriva unor boli precum rujeola, difteria şi tetanosul, arată noile date de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) și UNICEF.

La nivel global, începând cu 2010, acoperirea vaccinală cu trei doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului și a pertussis (DTP3) și cu o doză de vaccin rujeolic stagnează la aproximativ 86%. Chiar dacă acest procent este mare, nu este suficient. Este nevoie de o acoperire de 95% – la nivel global, în țări și în comunități – pentru a proteja împotriva apariției unor focare de boli care pot fi prevenite prin vaccinare.

“Vaccinurile sunt unul dintre instrumentele cele mai importante pentru a preveni epidemii şi pentru a păstra omenirea în siguranţă”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directorul General al OMS. “Deşi majoritatea copiilor de astăzi sunt vaccinaţi, mult prea mulţi sunt lăsaţi în urmă. În mod inacceptabil, deseori cei expuşi celui mai ridicat grad de risc – cei săraci, marginalizaţi, din zonele de conflict sau forţaţi să-şi părăsească locuințele – nu primesc aceste vaccinuri”.

Majoritatea copiilor nevaccinați trăiesc în țările cele mai sărace și în statele fragile sau afectate de conflicte. Aproape jumătate dintre copiii neimunizaţi trăiesc în doar 16 ţări: Afganistan, Republica Centrafricană, Ciad, Republica Democratică Congo, Etiopia, Haiti, Irak, Mali, Niger, Nigeria, Pakistan, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria şi Yemen. Dacă aceşti copii se îmbolnăvesc au cele mai mici şanse de a beneficia de tratamentul şi asistenţa care le-ar putea salva vieţile.

Izbucnirea rujeolei dezvăluie goluri în acoperire, adesea de mai mulți ani

Disparitățile stricte în ceea ce privește accesul la vaccinuri persistă în toate țările, indiferent de nivelul de venit. Acest lucru a dus la izbucnirea epidemiilor de rujeolă în multe părți ale lumii – inclusiv în țările care au per total rate ridicate de vaccinare. În 2018, aproape 350.000 de cazuri de rujeolă au fost raportate la nivel global, mai mult de dublu față de 2017.

“Rujeola este un indicator în timp real al regiunilor unde trebuie să facem mai multe eforturi pentru a lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite”, declară Henrietta Fore, Directorul Executiv al UNICEF. “Întrucât rujeola este extrem de contagioasă, izbucnirea unei epidemii este un indicator al comunităţilor în care copiii nu sunt vaccinaţi din cauza accesului, costului vaccinurilor sau, în anumite cazuri, din neglijenţă. Trebuie să facem toate eforturile pentru a imuniza fiecare copil”.

Henrietta Fore și H.E Mr Koro Bessho
Henrietta Fore și H.E Mr Koro Bessho

Ucraina se află pe primul loc în lista ţărilor cu cea mai mare rată de incidenţă a rujeolei în 2018. Deşi acest stat a reuşit acum să vaccineze 91% dintre copii, rata de imunizare a fost scăzută timp de mai mulţi ani, un mare număr de copii de vârstă mai mare şi de adulţi fiind în pericol de a se îmbolnăvi. Mai multe alte țări cu incidență ridicată și cu o acoperire ridicată au grupuri semnificative de persoane care au ratat vaccinul rujeolic în trecut. Acest lucru arată cum acoperirea scăzută de-a lungul timpului sau comunitățile discrete de persoane nevaccinate pot declanșa focare mortale.

România ocupă locul 10 în topul ţărilor cu cea mai ridicată rată de incidenţă a rujeolei în 2018. Rata de imunizare cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei a fost de 90% în 2018, în timp ce în 2010 a fost de 95%. La începutul anului, Ministerul Sănătății împreună cu UNICEF în România au lansat Campania de promovare a vaccinării – “Copilăria, cel mai frumos cadou”, care are ca scop informarea părinților și a publicului larg despre importanța și beneficiile vaccinării, care salvează milioane de vieți anual în întreaga lume.

Pentru prima dată, există statistici referitoare la rata de imunizare cu vaccinul împotriva Virusul Papiloma Uman (HPV)

Pentru prima dată, există statistici referitoare la rata de imunizare cu vaccinul împotriva Virusul Papiloma Uman (HPV), care protejează fetele împotriva cancerului de col uterin în viața adultă. Începând cu anul 2018, 90 de ţări – în care trăiesc 1 din 3 fete la nivel global – au introdus vaccinul HPV în programele lor naţionale de imunizare. Doar 13 dintre acestea sunt țări cu venituri mici. Acest lucru lasă fetele cele mai expuse riscului unor efecte devastatoare ale cancerului de col uterin cu cele mai puține șanse să aibă acces la vaccin.

Împreună cu parteneri precum Gavi, Alianța pentru Vaccin, OMS și UNICEF susțin țările pentru a-și consolida sistemele de imunizare și reacția la epidemii, inclusiv prin vaccinarea tuturor copiilor cu imunizare de rutină, efectuarea de campanii de urgență și instruirea și echiparea lucrătorilor din domeniul sănătății ca parte esențială a asistenței medicale primare de calitate.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.