Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

In 2010, Ferrari a invins criza

Rezultatele financiare anunţate de companie pentru primele trei trimestre ale anului arată cifre record

Rezultatele Ferrari pentru primele trei trimestre arată venituri de 1.349 milioane de Euro (+4.8%) şi un total de 4.598 de maşini livrate dealerilor (+2.4%). Profitul din exploatare pentru aceeaşi perioadă a fost de 192 de milioane de Euro, comparativ cu 176 milioane de Euro anul trecut (+9%). S-a înregistrat şi un rezultat excepţional în termeni de flux numerar, care a atins un record de 213 milioane de Euro.

Oficialii companiei au declarat că veniturile vor continua să crească şi datorită magazinelor electronice şi a parcului de distracţii tematic care şi-a deschis porţile la Abu Dhabi.

Comitetul de directori Ferrari, prezidat de Luca di Montezemolo, s-a întrunit pe data de 26 octombrie pentru a examina rezultatele obţinute până la 30 septembrie 2010. Veniturile trimestriale au totalizat 446 milioane de Euro, cu 12.6% mai mari decât cele înregistrate în trimestrul al treilea din 2009, iar numărul de maşini livrate dealerilor a ajuns la 1.398 (+3.9%).

Profitul din exploatare a fost excelent, arătând o creştere de 46% şi atingând suma de 76 de milioane de Euro. Suma reprezintă echivalentul a 17% din venituri, comparativ cu cei 13% obţinuţi în al treilea trimestru al lui 2009. Rezultatul acesta este datorat în special creşterilor din vânzări, excelentului progres al programului de personalizare precum şi eforturilor continue de a creşte eficienţa în toate zonele companiei, inclusiv în Departamentul de Curse.

În ceea ce priveşte modelele, Ferrari California îşi continuă succesul, iar 458 Italia a performat excelent. Livrările acestui din urmă model au început pe toate pieţele şi vor prinde viteză în următoarele luni.

„Rezultatele economice, ca şi rezultatele sportive, subliniază marele efort de echipă depus de toţi angajaţii Ferrari. Pe o piaţă care rămâne instabilă, Ferrari a continuat să ofere maşini care sunt exclusiviste, inovatoare şi de înaltă calitate, ceea ce ne-a permis să profităm de oportunităţi importante de vânzări. În domeniul curselor auto, hotărârea şi voinţa de a nu ne da bătuţi ne-au permis să ne propulsăm unul dintre piloţii noştri pe poziţia de leader al Campionatului de Formula 1. Trebuie să continuăm cu aceeaşi dedicare, atât pe pieţele comerciale cât şi pe pista de curse, pentru a duce un excepţional an 2010 la un finish pe măsură.”, a comentat Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari.

Rezultatele anunţate de companie sunt spectaculoase, dat fiind că în primele nouă luni ale anului, unele dintre pieţele tradiţionale ale mărcii fuseseră lovite de criza financiară. Acestea şi-au revenit totuşi pe parcurs, înregistrând chiar creşteri: America de Nord creşte cu 5%, Marea Britanie cu 17% iar Australia cu 10%. Printre pieţele noi se remarcă puternică creştere din China, care s-a ridicat cu 15%.

Activităţile legate de brand (retail, licenţiere şi comerţ electronic) au înregistrat de asemenea rezultate pozitive. Veniturile din Ferrari Store au crescut cu 30%, în timp ce veniturile din magazinul online au crescut cu 55%. Ferrari Virtual Academy – un simulator pe computer – s-a dovedit a fi un alt mare succes. Acesta a atras peste 20.000 de jucători din 200 de ţări în mai puţin de o lună de la lansare.

Produsele sub licenţă au înregistrat o creştere de circa 10% iar deschiderea de săptămâna aceasta a Ferrari World Abu Dhabi marchează nu numai inaugurarea primului parc de distracţii tematic pentru Ferrari, dar şi primul parc tematic din istoria automobilismului şi a sportului în general. Acest fantastic parc de distracţii este dedicat familiilor şi oferă atracţii spectaculoase care utilizează tehnologii de ultimă oră pentru a spune povestea Ferrari şi pentru a transmite unicitatea pasiunii şi a emoţiei brandului.

Maranello / Bucuresti, 29.10.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.