Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

In 10 ani o familie economiseste circa 28.000 lei daca foloseste tehnologia activa care asigura

independenta totala de furnizorii de utilitati din Romania

Impact Developer & Contractor si Destiny Wheel lansează Active Home – conceptul casei din “câmp” în permanenţă conectată la civilizaţie.

Active Home se bazează 100% pe un sistem integrat de soluţii moderne de alimentare cu apă, canal, încălzire şi energie electrică, ce a fost proiectat pentru a veni în întâmpinarea tuturor celor care doresc să îşi construiască locuinţe sau să locuiască în zone în care, din diverse motive, nu există acces la utilităţile publice sau pentru cei care doresc să scape de disconfortul întreruperilor repetate în furnizarea diverselor utilităţi, dar şi de stresul plăţii facturilor lunare.

Prototipul locuinţei Active Home se află în Sectorul 1 din Capitală pe strada Padurea Neagră şi poate fi vizitată şi probată, începând din data de 27 iulie, de toţi cei interesaţi, sub îndrumarea personalului specializat.

Alimentarea cu apă potabilă a locuinţei se face printr-un puţ forat la o adâncime de 60 de metri, iar o pompă submersibilă cu un consum redus de energie (0,37 Kw) asigură automatizat presiunea apei în casă. Apa caldă este obţinută ca urmare a trecerii printr-un boiler cu termostat şi cu schimbător de căldură, iar temperatura agentului termic produs este ridicată de panourile solare amplasate pe acoperişul locuinţei.

Apele uzate sunt colectate într-un sistem de canalizare local, direcţionat către o mini staţie de epurare care foloseşte tehnologia cu nămol activ şi este dotată cu un minicomputer care controlează cantitatea de apă, timpul de decantare şi cantitatea de nămol de recirculare.

Energia electrică este produsă de panouri fotovoltaice, care produc curent electric la tensiune redusă. Acesta este stocat în baterii de acumulatori, iar apoi, prin intermediul unui invertor, este introdus în instalaţia electrică a gospodăriei la o tensiune de 220V. Panourile fotovoltaice sunt amplasate cu expunere spre Sud şi înclinaţie între 35 şi 50 de grade pe acoperişul locuinţei Active Home şi produc o cantitate medie anuală de aproximativ 900 Wh/zi, într-o locaţie fără obstacole precum copacii, clădirile sau formele de relief înalte.

Soluţia aleasă pentru încălzirea mini locuinţei este o centrală termică ce foloseşte drept combustibil peleţii, un material ecologic ieftin, obţinut prin comprimarea de resturi lemnoase. Alimentarea centralei termice se face dintr-un rezervor încorporat de 20 kg, care asigură automatizat confortul termic în locuinţă pentru o perioadă de minim 36 de ore. Pentru gătit, în mini locuinţa Active Home, se foloseşte o plită electrică de 600 W, dar puterea poate fi extinsă simultan cu creşterea numărului de panouri solare şi baterii.

Pentru o locuinţă de 120 mp, folosind echipamente cu parametri majoraţi astfel încât să satisfacă cerinţele curente ale unei familii care locuieşte pe acestă suprafaţă extinsă, investiţia economică aferentă asigurării independenţei faţă de furnizorii de utilităţi se ridică la 18.411 euro. Prin comparaţie, costul total de racordare al aceleiaşi locuinţe la utilităţile publice stradale disponibile la o distanţă de 500 m, bazat pe taxele şi devizele de azi, se ridică la 16.500 de euro.

Investiţia într-un teren fără utilităţi poate genera economii foarte avantajoase dacă există posibilitatea de a asigura funcţionarea unei case pe baza unor soluţii complet independente deoarece analiza preţurilor cerute în ultimele 6 luni la nivelul Capitalei arată că preţul mediu pe metru pătrat de teren fără utilităţi destinat construcţiei este cu aproape 50% mai scăzut (392 euro/mp) decât preţul mediu pe metru pătrat de teren cu utilităţi clasice (750 euro/mp). Raţionamentul este avantajos şi în cazul Inelului 1 din jurul Bucureştiului, care cuprinde comune şi localităţi la o distanţă de până 15 Km de limita municipiului. Aici economia generată de achiziţia unui teren fără utilităţi este de 35 euro/mp, ştiind că media de preţ a terenurilor din Inelul 1 este de 82 euro/mp iar media terenurilor fără utilităţi este de 47 euro/mp.

Spre exemplu, dacă luăm în considerare intenţia de cumpărare a unui lot de 300 mp amplasat in sectorul 6 din Bucuresti unde diferenta medie de pret este de 97 eur/mp (235 eur/mp fara utilitati fata de 332 eur/mp cu utilităţi ), rezultă că economia făcută în cazul achiziţiei unui lot fără reţele este de circa 29.000 euro, economie care acoperă integral costurile de implementare ale soluţiei de utilităţi independente .

În afară de aceste avantaje iniţiale din faza de investiţie, deoarece costul lunar aferent asigurării intregului confort al unei case de 120 mp (4 persoane) este de 647 lei în cazul folosirii utilităţilor publice şi de 350 lei în cazul serviciilor independente implementate pe baza conceptului Active Home, rezultă că lunar se face o economie de 297 lei, iar anual de 3.564 lei.

Astfel, această economie este utilizată pe parcursul primelor 26 de luni pentru a acoperi surplusul de cost iniţial al investiţiei în Soluţia Independentă, iar în restul de 94 de luni până la împlinirea a 10 ani se poate raporta o economie totală de 28.512 lei, realizată numai din diferenţa de cost faţă de cheltuielile lunare la utilităţile publice.

Parteneriatul dintre Impact Developer & Contractor şi Destiny Wheel a luat naştere din dorinţa de a arăta că locuinţa total independentă din punct de vedere energetic are soluţii concrete şi fezabile, astăzi, în România anului 2011. Active Home poate fi o soluţie la îndemâna tuturor celor care aleg să locuiască într-o zonă în care accesul la utilităţile publice este dificil sau pentru cei care sunt pur şi simplu nemulţumiti de serviciile companiilor furnizoare de utiliăţi, care operează în bună măsură în regim de monopol la momentul actual pe piaţa din România.

Impact Developer & Contractor SA este o companie cu capital integral privat care activează în domeniul dezvoltărilor mixte integrate. Compania a fost înfiinţată în 1991 prin subscripţie publică, iar din 1996 a fost cotată la Bursa Română de Valori Bucureşti.

Destiny Wheel SRL este o companie specializată în amenajări, intermedieri şi construcţii imobiliare ce activează pe piaţa din România din anul 2005.

Bucuresti, 27.07.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.