Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Împreună cu clienții săi, Lidl donează 77.000 euro către Fundația Noi Orizonturi și susține Greenpeace România printr-o nouă campanie de donații individuale la casele de marcat

lidl_pentru-un-viitor-mai-bun

În perioada ianuarie-martie, clienții și angajații Lidl s-au implicat în susținerea Fundației Noi Orizonturi și au donat pentru programul IMPACT, ajutând la colectarea sumei totale de 38.500 euro. Compania a suplimentat donația până la 77.000 euro, pentru ca peste 3000 de elevi și 400 de profesori implicați în program să-și poată continua activitatea. Odată cu încheierea acestui parteneriat, Lidl a demarat o nouă campanie de donații la casele de marcat: susținerea organizației Greenpeace România, pentru salvarea pădurilor virgine din România.

77.000 euro pentru Fundația Noi Orizonturi și programul IMPACT

lidl_pentru-un-viitor-mai-bun
Lidl a început anul 2017 cu o primă campanie de donații la casele de marcat din magazine, dedicată Fundației Noi Orizonturi. Fondurile colectate cu ajutorul clienților și angajaților Lidl au atins pragul de 38.500 euro, iar Lidl România a decis suplimentarea sumei, până la 77.000 euro. Donația va fi direcționată spre susținerea programului IMPACT al Fundației Noi Orizonturi, care are ca principal obiectiv identificarea și soluționarea creativă a problemelor din societate, prin acțiuni de serviciu în folosul comunității. Programul este dedicat deopotrivă tinerilor și adulților și se derulează în peste 30 de județe. În prezent, rețeaua IMPACT numără peste 3000 de elevi și aproximativ 400 de profesori, care se implică anual în peste 200 de proiecte pentru comunitate. Numărul beneficiarilor crește constant, astfel că, în 2016, peste 38.000 de oameni s-au bucurat de activitatea voluntarilor Fundației. Programul IMPACT este prezent în 18 țări de pe 4 continente și a fost lansat în România de către Fundația Noi Orizonturi începând cu 2002.

Donații la casele de marcat pentru susținerea campaniei Greenpeace România

Devenite deja tradiție și parte din strategia de CSR Lidl România, donațiile de la casele de marcat din magazinele Lidl continuă. Astfel, în perioada 1 aprilie – 30 iunie, clienții și angajații Lidl pot susține programul organizației Greenpeace România. Fondurile care vor fi strânse prin intermediul donațiilor de la casele de marcat din magazinele Lidl vor contribui la continuarea demersului Greenpeace România de a salva pădurile virgine ale României. Anul trecut, alături de 100 de voluntari din 14 țări, Greenpeace România a documentat 845 de hectare de pădure virgină în două zone din Munții Făgăraș, văile Cumpănița și Mușeteica, cu scopul de a le proteja prin includerea în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine.

„În primul rând, le mulțumim clienților și angajaților Lidl pentru implicarea de care dau dovadă cu fiecare nouă campanie de donații. E important pentru noi să alegem de fiecare dată cauze în care aceștia cred cu adevărat. În același timp, ne bucurăm că avem șansa de a sprijini organizația Greenpeace România prin această acțiune. Parteneriatul cu organizația Greenpeace România vine ca un pas firesc pentru Lidl. Încă de la intrarea pe piața din România ne-am asumat că vom investi într-un viitor mai bun. Sustenabilitatea, responsabilitatea pentru mediul înconjurător și responsabilizarea partenerilor noștri în această direcție fac parte din ADN-ul companiei”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

„România este încă țara cu cele mai vaste suprafețe de păduri virgine din Europa. Este de datoria noastră, a tuturor, să le protejăm și să oferim și generațiilor viitoare șansa de a se bucura de acest ecosistem atât de prețios. Prin această campanie de strângere de fonduri, clienții Lidl susțin în mod direct eforturile de identificare și de protejare a pădurilor virgine și le suntem recunoscători pentru sprijin”, a declarat Patricia Pușchilă, Director Executiv al Greenpeace România.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.