Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Imbunatatirea functionarii lantului de aprovizionare cu alimente

În fiecare zi, peste 500 de milioane de consumatori europeni beneficiază, în condiții de siguranță, de gama variată de produse alimentare și băuturi furnizate de numeroși operatori (din UE și din afara UE) care fac parte din lanțul de aprovizionare cu alimente, ceea ce reprezintă, în medie, 15% din cheltuielile gospodăriilor. Sectorul agroalimentar este o forță motrice vitală pentru economia UE, cuprinzând peste 17 milioane de întreprinderi din agricultură, din industria alimentară și din sectorul serviciilor conexe. Forumul la nivel înalt pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente, înființat în 2010, și-a prezentat pe 5 decembrie raportul, în care se arată că 80% dintre inițiativele incluse în Foaia sa de parcurs au fost implementate în mod satisfăcător. Forumul speră că se va ajunge la un consens cu privire la modalitatea optimă de a implementa principiile de bună practică prezentate anul trecut în scopul îmbunătățirii relațiilor dintre întreprinderi (IP/11/1469). Toate părțile și-au manifestat voința clară de a continua discuțiile într-un mod constructiv, iar Comisia încurajează părțile interesate să prezinte cât mai curând o soluție satisfăcătoare. În paralel, Comisia va evalua toate opțiunile posibile privind combaterea practicilor comerciale neloiale din cadrul lanțului alimentar, inclusiv legislația, și va iniția o evaluare a impactului.

Într-o declarație comună, vicepreședintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, comisarul pentru industrie și antreprenoriat, și colegii săi, comisarii Michel Barnier, Tonio Borg și Dacian Cioloș, au declarat: „Această activitate ilustrează modul în care reunirea tuturor sectoarelor din cadrul lanțului alimentar poate da rezultate și poate arăta calea de urmat pentru politica viitoare în acest domeniu. Suntem mulțumiți, în special, de faptul că toți membrii Forumului s-au angajat în căutarea de soluții pentru acest sector vital al economiei UE. Părțile interesate și-au demonstrat angajamentul de a îmbunătăți eficiența și competitivitatea lanțului de aprovizionare cu alimente. Regretăm că nu s-a ajuns încă la un acord cu privire la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi, dar considerăm că acest lucru este încă posibil. Părțile interesate ar trebui să rămână activ și ferm angajate în acest sens. În cadrul reuniunii noastre de astăzi, am căzut cu toții de acord că trebuie să ne angajăm să lucrăm în continuare în beneficiul tuturor actorilor implicați în lanțul de aprovizionare cu alimente.În paralel, Comisia va examina, de asemenea, toate opțiunile disponibile, inclusiv cea de reglementare, pentru a soluționa această problemă. Dorim ca, până în toamna anului viitor, să avem o viziune clară a căii de urmat. Obiectivul nostru este de a promova încrederea de-a lungul întregului lanț alimentar, în beneficiul tuturor – al producătorilor, al fabricanților, al detailiștilor și al consumatorilor. "

Progrese realizate în mai multe domenii

Cei trei piloni principali în jurul cărora s-a structurat abordarea holistică a lucrărilor Forumului au fost practicile contractuale dintre întreprinderi, competitivitatea industriei agroalimentare și monitorizarea prețurilor alimentelor. Raportul din 5 decembrie evidențiază progresele realizate până în prezent:

Doisprezece inițiative și-auatins integralobiectivele. Printre acestea se numără:
● acte legislative la nivelul UE: Directiva privind emisiile industriale; adoptarea regulilor de origine revizuite și implementarea tuturor aspectelor revizuirii SBA (Small Business Act);
● inițiative care își urmează în prezent propriul program de lucru: Comitetul european pentru dialog social, Masa rotundă privind sustenabilitatea producției și consumului de produse alimentare;
● proceduri de lucru:analizarea impactului asupra competitivității, continuarea publicării cererilor anuale de propuneri legate de cercetarea în domeniul alimentar;
● schimbul periodic de informații și de bune practici în Europa: lanțul alimentar a beneficiat de normele europene în materie de concurență (IP/12/502), Grupul la nivel înalt privind logistica a înregistrat progrese; sunt în curs de desfășurare acțiuni în cadrul forurilor internaționale (de exemplu, acțiuni de promovare a adoptării standardelor internaționale); informațiile cu privire la produsele alimentare și educația în acest sens au progresat considerabil, atât la nivel legislativ, cât și la nivelul inițiativelor voluntare, inclusiv prin instrumente și studii educative și de sensibilizare;
● identificarea celor mai importante bariere comerciale pentru exportatorii de produsealimentare din UE: acordul de liber schimb cu Coreea de Sud și cu Marocul, extinderea dialogurilor în materie de reglementare, continuarea participării sectorului alimentar la misiunile pentru creștere ale Comisiei (MEMO/12/920).

În cazul a 14 inițiative s-au înregistrat progrese majore, însă mai sunt încă multe de făcut pentru a profita de pe urma acestora. Printre ele se numără acte legislative care fac obiectul unor proceduri legislative în curs sau care trebuie să fie implementate (de exemplu, revizuirea Directivei privind piețele instrumentelor financiare, informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare); progrese semnificative înregistrate în mai multe state membre, dar nu în toate (de exemplu, în ceea ce privește dezvoltarea de observatoare ale prețurilor alimentelor).

În cazul celorlalte 6 inițiative, mai sunt încă necesare progrese considerabile. În majoritatea cazurilor activitatea este în curs, însă sunt necesare măsuri suplimentare, fie din partea instituțiilor UE (de exemplu, cu privire la alimentele noi), fie din partea autorităților naționale și a părților interesate (de exemplu cu privire la raportarea de către organizațiile naționale a cazurilor de falsificare a indicațiilor geografice). În cazul mai multor inițiative, se poate aștepta, în mod rezonabil, să se realizeze progrese în viitorul apropiat, cu o singură excepție: având în vedere întârzierile din cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha, este puțin probabil să se încheie în curând un acord comercial ambițios la nivel mondial.

Eforturile trebuie continuate

Forumul a recomandat menținerea unui dialog multipartit cu privire la priorități precum analizarea rezultatelor proiectului-pilot în curs privind un bilanț al calității pentru lanțul de aprovizionare cu alimente; îmbunătățirea instrumentului european de monitorizare a prețurilor alimentelor și a altor inițiative, precum inițiativele emblematice din cadrul Strategiei Europa 2020.

Rolul economic important al sectorului alimentar

Sectorul agroalimentar joacă un rol central în economia, societatea și mediul Uniunii. Este vorba despre un lanț de aprovizionare complex, care include agricultura, industria alimentară și serviciile conexe. În ansamblu, acest sector generează o valoare adăugată de 715 de miliarde EUR pe an – aproape 6% din produsul intern brut al UE – și cuprinde aproximativ 17 milioane de exploatații și întreprinderi (dintre care 82% sunt exploatații agricole), multe dintre ele de mici dimensiuni, care oferă locuri de muncă unui număr de peste 48 de milioane de europeni. Industria alimentară este primul sector productiv din UE din punctul de vedere al valorii adăugate și al ocupării forței de muncă.

Mai mult, UE este cel mai mare exportator și importator de produse agricole și alimentare din lume, reprezentând aproximativ 19% din totalul fluxurilor mondiale de export. Cu toate acestea, poziția de lider a UE în acest domeniu este afectată tot mai mult de concurența din partea partenerilor comerciali consacrați (SUA, Australia, Noua Zeelandă) și a economiilor emergente (Brazilia, China).

Context

Comisia Europeană a înființat Forumul în 20101 (IP/10/1510) pentru a fi asistată în sprijinirea competitivității și a creșterii sustenabile în cadrul lanțului european de aprovizionare cu produse agroalimentare. Forumul oferă consultanță Comisiei în vederea implementării comunicării sale intitulate „Îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa” [COM(2009) 591].

Forumul are 45 de membri care reprezintă mai multe state membre, societăți europene implicate în producția, prelucrarea sau distribuția de alimente, precum și asociații profesionale și organizații neguvernamentale care reprezintă interesele cetățenilor. Forumul este prezidat de vicepreședintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, împreună cu comisarii Michel Barnier (Piața Internă și Servicii), Dacian Cioloș (Agricultură și Dezvoltare Rurală) și Tonio Borg (Sănătate și Consumatori). Mandatul Forumului expiră la 31.12.2012.
1 Decizia 2010/C 210/03 a Comisiei (JO C 210, 3.8.2010 p. 4).

Pagini Utile

● Pentru informații și documente suplimentare:
//ec.europa.eu/enterprise/sectors/food/competitiveness/forum_food/index_en.htm
MEMO/12/941

Bucuresti, 06.12.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.