Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

IKEA sprijină angajații care au copii mici

beneficiu IKEA: o lună plătită de concediu parental pentru tați

Noul beneficiu IKEA: o lună plătită de concediu parental pentru tați

IKEA introduce un nou beneficiu pentru a veni în sprijinul angajaților săi care au devenit recent părinți, arătându-le astfel că IKEA apreciază echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Toți angajații IKEA România care au devenit tați pot beneficia de o lună plătită de concediu paternal pentru a sta acasă cu copilul, de îndată ce partenerele se întorc la muncă.

Pe parcursul acestei luni, pe care o pot lua o singură dată, tații vor primi salariul integral. Este un beneficiu suplimentar oferit de IKEA România angajaților săi, în completarea a ceea ce oferă statul prin lege. Această decizie face parte din abordarea mai amplă a organizației IKEA SEE de promovare a egalității de gen în societate și de a arăta angajaților săi că îi apreciază atât în rolul pe care îl au la locul de muncă, cât și în cel de acasă.

beneficiu IKEA: o lună plătită de concediu parental pentru tați

„Timpul petrecut alături de familiile noastre este important pentru a crea un echilibru între activitatea de la locul de muncă și viața personală și ne face angajații mai mulțumiți. Știm că acest lucru este și mai important pentru angajații noștri care au copii mici. Vrem să îi sprijinim în noile lor roluri. În același timp, suntem conștienți că în mai mult de 95% din cazurile din România, mamele sunt cele care își iau concediul de creștere a copilului, de cele mai multe ori decizia fiind luată din considerente financiare astfel încât familiei să îi fie mai bine. Ca o companie dedicată egalității de șanse, prin această lună de concediu paternal plătit vrem să încurajăm o implicare egală din partea taților în creșterea copiilor de la o vârstă fragedă”, a spus Georgiana Stancu, HR Manager IKEA România.

Aproape 3% dintre tații din IKEA România au folosit, până în prezent, concediul paternal oferit de stat. Alexandru Nacu, angajat în departamentul de vânzări, este unul dintre aceștia. A stat în concediul parental opt luni și spune că deja îi este dor. Alexandru crede că acestea sunt cu siguranță cele mai importante momente pentru un tată: „Să stai acasă alături de copilul tău este un gest respectabil pentru un bărbat. Când prietenii și rudele mele au aflat că voi lua concediul de paternitate, mi-au spus că am curaj și că mă apreciază pentru decizia mea.”

IKEA consideră că acest concediu plătit pentru tați aduce beneficii multiple pentru o societate echilibrată și o afacere ca atare. În acest fel, IKEA își dorește să sporească înțelegerea angajaților cu privire la importanța diviziunii muncii acasă și să faciliteze reîntoarcerea partenerelor la locul de muncă, în timp ce angajații de sex masculin vor fi și mai motivați atunci când se reîntorc la serviciu după o lună de concediu.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.