Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

IKEA Group anunta progrese majore la nivelul strategiei People & Planet Positive

Ikea

IKEA Group lansează raportul de sustenabilitate pentru anul fiscal 2014 (1 septembrie 2013- 31 august 2014) și anunță că strategia People & Planet Positive este dezvoltată cu succes și determină rezultate bune. Performanța în materie de sustenabilitate este anunțată astăzi în același timp cu rezultatele financiare, care arată o creștere de 5,9% a vânzărilor față de anul trecut, la 28,7 miliarde de euro.

Cele mai importante realizări în domeniul sustenabilității în FY14 sunt:
· IKEA Group a cumpărat 87 de turbine eoliene și a instalat 150.000 de panouri solare. Astfel, compania a ajuns să dețină, în total, 224 de turbine și 700.000 de panouri solare. Aceste progrese ne aduc mai aproape de obiectivul de a produce, până în 2020, mai multă energie regenerabilă decât consumul total. De asemenea, ne luăm angajamentul de a investi 1,5 miliarde de euro în proiecte de energie regenerabilă până la finalul anului 2015.
· Vânzările pentru produsele destinate unui stil de viață sustenabil acasă au depășit 1 miliard de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 58% comparativ cu FY13. Aceste produse le permit oamenilor să economisească sau să genereze energie, să scadă cantitatea de apă folosită, să reducă din deșeuri și să aibă o viață mai sănătoasă.
· 75% dintre produsele de iluminat cumpărate au fost LED-uri sau produse compatibile cu becuri LED, care folosesc cu 85% mai puțină energie și durează de 20 de ori mai mult decât becurile tradiționale (incandescente). Întreaga gamă de iluminat IKEA va fi formată în totalitate din LED-uri până în septembrie 2015.
· 66 de milioane de euro economisiți în intervalul FY10 – FY14 prin eforturile de eficientizare energetică în magazine și depozite.
· IKEA Group este unul dintre cei mai mari cumpărători de lemn certificat Forestry Stewardship Council (FSC) din sectorul de retail. 41% din lemnul folosit în FY14 a fost certificat FSC sau reciclat. Întreaga cantitate de lemn a fost obținută de la furnizori care îndeplinesc standardele IKEA.
· Procentul de bumbac obținut din surse sustenabile și folosit pentru produsele IKEA a ajuns la 76%, ceea ce înseamnă că fermierii folosesc mai puține substanțe chimice și apă și, în același timp, își măresc câștigurile. Compania IKEA se apropie de obținerea unui procent de 100% produse din bumbac sustenabil până la finalul lunii august 2015.
· 47% dintre manageri sunt femei.
· IKEA Foundation a donat 104 milioane de euro în 2014 pentru proiecte care sprijină milioane de copii din cele mai sărace comunități din lume.

„Sustenabilitatea este o sursă importantă în procesul de inovație și parte din strategia noastră de dezvoltare. O vedem ca pe o bună oportunitate de a ne îmbunătăți activitatea. Acesta este motivul pentru care am setat noi obiective ambițioase pentru gama LED, materia primă și energia regenerabilă. Ne dorim să contribuim la creșterea companiei IKEA și, în același timp, să avem un impact pozitiv asupra oamenilor și planetei”, declară Peter Agnefjäll, Președinte și CEO, IKEA Group.

„Prin intermediul strategiei People & Planet Positive, ne dorim să construim o companie 100% sustenabilă. Sunt mândru să declar că facem progrese în identificarea unor surse mai bune pentru materia primă. În prezent, ¾ din cantitatea de bumbac folosit și 41% din cea de lemn provin din surse sustenabile. În plus, investim în surse de energie regenerabilă care să ne aducă mai aproape de obiectivul nostru de a deveni independenți din punct de vedere energetic. Prin transformarea becurilor eficiente LED în produse mai avantajoase și atractive, am ajutat milioane de oameni să aibă un stil de viață sustenabil”, adaugă Steve Howard, Chief Sustainability Officer, IKEA Group.

Bucuresti, 28.01.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.