Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Igor Dodon, interviu în exclusivitate pentru TVR

Primul interviu acordat unei instituţii media din România de către preşedintele ales al Republicii Moldova poate fi văzut la TVR 1 şi TVR Moldova astăzi, 25 noiembrie, de la ora 21.00.

Televiziunea Română difuzează în această seară, începând cu ora 21.00, la TVR 1, un interviu în exclusivitate, acordat de preşedintele Igor Dodon jurnalistului Ştirilor TVR Claudiu Lucaci. Cu întrebări la obiect şi dezvăluiri surprinzătoare, dialogul poate fi urmărit simultan şi la TVR Moldova, precum şi online, pe TVR+.

Ce declară preşedintele Dodon cu privire la reclamaţiile de fraudare a alegerilor din Moldova, cum explică reticenţa Europei Occidentale faţă de victoria obţinută şi ce va discuta cu Vladimir Putin în vizita pe care intenţionează să o facă la Moscova sunt doar câteva dintre întrebările pe care Claudiu Lucaci i le adresează noului preşedinte al Republicii Moldova. Tot atunci, Igor Dodon vorbeşte despre relaţia cu România, despre limba vorbită de moldoveni şi în ce măsură îi consideră pe români fraţi sau… prieteni.

Alegerea lui Igor Dodon ca preşedinte al Republicii Moldova a stârnit numeroase reacţii în lumea europeană. Perceput ca un apropiat al Guvernului de la Moscova, Dodon s-a remarcat prin declaraţii controversate privind relaţiile viitoare ale Moldovei cu Occidentul, dar şi cu Rusia.

Mai multe declaraţii ale preşedintelui Dodon privind proiectele politice interne şi externe ale Republicii Moldova aflăm astă seară, după Telejurnal, la TVR 1 şi TVR Moldova.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.