Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

I Love the 90s

O decadă explozivă, un concept de spectacol-petrecere european, la Sala Polivalentă.

Ritmuri care au făcut istorie, pe 21 decembrie, de la ora 19.30.

Anii ‘90 au reprezentat în plan muzical una dintre cele mai diverse şi explozive decade, în care fuziunile de stiluri şi apariţia de curente inovatoare au transformat definitiv faţa muzicii. Cel mai bun mod de a celebra o decadă înfloritoare a muzicii sau de a începe să o iubeşti este să participi la un super party în cinstea ei.

Pregăteşte-te să retrăieşti un trecut nu tocmai îndepărtat! Pe 21 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă are loc un mega spectacol live, susţinut de trupele celebre ale anilor “90. No Mercy, Snap, London Beat, C+C Music Factory, Fragma, Ice MC, Culture Beat, Robin S, Delia şi Animal X vor susţine un show incendiar, găzduit de MC George Vintilă.

“I love the 90s” este un concept european adaptat pentru prima dată în ţara noastră. Pe 21 decembrie, Bucureştiul se va alinia marilor capitale europene în care a avut loc acest show extraordinar, cu o sonorizare de ultimă generaţie, animat de lumini şi lasere, dar şi de concursuri cu premii surpriză. Delia şi Animal X, care au cunoscut un succes răsunător la sfârşitul anilor “90, vor fi reprezentanţii României la ediţia din acest an, urmând ca în viitor să fie cooptaţi şi alţi artişti care s-au situat la vremea respectivă în vârful clasamentelor.

Ritmul va fi sufletul pereche pe care îl vei simţi peste tot în Sala Polivalentă, transformată într-un imens ring de dans! Pasiunea, energia, ritmurile incredibile ale trupelor care au făcut istorie în muzica dance a anilor “90 te vor dezlănţui. Asigură-te că nu ratezi cea mai dance petrecere din anii “90 încoace! Pe 21 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă.

Biletele sunt disponibile la următoarele preţuri şi categorii: Super VIP – 350 lei, VIP – 200 lei, Cat. I – 175 lei, Cat. a II-a – 100 lei, Cat. a III-a – 75 lei. Acestea pot fi achiziţionate de la casele de bilete ale Sălii Palatului, Teatrului Naţional Bucureşti, Teatrului de Comedie Bucureşti, din magazinul Unirea – parter, staţia de metrou Unirii 1, magazinele Diverta, oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro, precum şi online, de pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro, www.biletoo.ro, www.myticket.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro.

”I Love the 90s” este un eveniment marca SmarT eVents produs în parteneriat cu Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film DRACULA, susţinut de MTV, ProFM, ProTV Magazin, SHARK Energy Drink, Jack Daniel’s – Studio no. 7, The ONE, InStyle, apropo.ro, The Vintage Pub, Melkior, Anaconda Security, Travel Solutions, Finnish Cocktails and Lounge, Boutique 52, Paradigma Group, h25, Land Rover, Jaguar, Ţiriac Auto şi Howard Johnson.

Bucuresti, 17.12.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.