Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

HP anunta venituri in crestere cu 16%

în trimestrul al treilea, 2007

HP a anunţat că a încheiat trimestrul al treilea din anul financiar 2007 cu un venit net de 25.4 miliarde USD, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Profitul operaţional conform GAAP a fost de 2.1 miliarde USD, iar veniturile nete per acţiune au fost de 0.66 USD, în creştere de la 0.48 USD, în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul operaţional non-GAAP a fost de 2.3 miliarde USD, iar veniturile nete non-GAAP per acţiune au fost de 0.71 USD în creştere de la 0.52 USD. Informaţiile financiare non-GAAP nu includ cele 134 milioane USD din ajustarea după aplicarea taxelor şi nici veniturile de 0.05 USD per acţiune, legate de amortizarea activelor intangibile. “Rezultatele înregistrate de HP continuă să fie puternice pe fiecare segment important de business, în cele mai semnificative zone geografice. Totodată, această creştere este cea mai mare din anul 2000 şi până acum,” a declarat Mark Hurd, preşedinte şi CEO HP. “Suntem din ce în ce mai performanţi în generarea cererii pe piaţă pentru produsele şi serviciile noastre şi reuşim să fim o organizaţie tot mai eficientă.”

La nivel continental, veniturile înregistrate în America în trimestrul care s-a încheiat pe 31 iulie 2007, au crescut cu 14% ajungând la 11.1 miliarde USD, cele din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa au sporit cu 16% (9.7 miliarde USD), iar în Asia Pacific creşterea a fost de 22% (4.6 miliarde USD). După ajustarea la nivelul inflaţiei, creşterea înregistrată în America a fost de 13%, în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de 9%, iar în Asia Pacific de 18%. Veniturile înregistrate de businessul din afara Statelor Unite ale Americii reprezintă 65%. Rezultatele obţinute în Brazilia, Rusia, India şi China au evoluat cu 35% mai rapid decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi reprezintă peste 8% din venituri.

Personal Systems Group
Veniturile diviziei Personal Systems au crescut cu 29% comparativ cu anul trecut, înregistrând venituri de 8.9 miliarde USD şi livrări în creştere cu 33% faţă de anul trecut. Veniturile generate din vânzările de notebook-uri au crescut cu 54% faţă de anul trecut, iar cele de desktopurile cu 12%. Veniturile înregistrate din vânzarea către lanţurile de distribuţie a crescut cu 19%, iar cea către consumatorii direcţi cu 46%. Profitul operaţional a fost de 519 milioane USD, în creştere de la 275 milioane USD, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Imaging and Printing Group
Divizia Imaging and Printing a înregistrat creşteri de 8% ale veniturilor, ajungând la 6.8 miliarde USD. Livrările de imprimante au crescut cu 10% în acest trimestru. Profitul operaţional a fost de 981 milioane USD, în creştere de la 884 milioane USD, raportat la trimestrul al treilea din 2006.
Enterprise Storage and Servers

Divizia Enterprise Storage and Servers a raportat un venit de 4.5 miliarde USD, în creştere cu 10%  faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile generate de vânzarea ehipamentelor de stocare au crescut cu 6%, iar cele de discuri externe cu 7%. Profitul operaţional a fost de 464 milioane USD, în urcare de la 296 milioane USD, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

HP Services
Veniturile diviziei HP Services au crescut cu 8%, ajungând în prezent la 4.2 miliarde USD. Segmentul de Technology Services a cunoscut creşteri de 5%, iar cele de Consulting and Integration şi Outsourcing Services cu câte 11%. Profitul operaţional a fost de 430 milioane USD, în creştere de la 364 milioane USD, în aceeaşi perioadă a anului 2006.

HP Software
Cresterea înregistrată de divizia HP Software a fost de 74% şi a însemnat un venit de 554 milioane USD, în special datorită achiziţiei companiei Mercury Interactive. Profitul operaţional a fost de 81 milioane USD, în crestere cu 13 milioane USD, în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Previziuni

HP estimează că veniturile pentru următorul trimestru financiar se vor situa între 27.0 şi 27.2 miliarde USD.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa www.hp.com/investor/q32007webcast.
Utilizarea informaţiilor financiare non-GAAP

Pentru a interpreta estimările financiare conform GAAP, HP oferă şi previziuni privind veniturile non-GAAP per acţiune. Previziunile non-GAAP privind acţiunile nu includ efectul unor taxe de redimensionare, legate de amortizarea activelor intangibile, micşorarea căştigurilor şi a costurilor de cercetare şi dezvoltare înregistrate într-o perioadă relevantă. În plus, previziunile privind veniturile non-GAAP per acţiune sunt modificate în funcţie de cantitatea taxelor şi beneficiile asociate fiecărui element non-GAAP. Managementul HP utilizează previziunile financiare non-GAAP pentru a evalua performanţa financiară a companiei. HP consideră că oferind aceste previziuni investitorilor, aceştia beneficiază de o mai mare transparenţă privind informaţiile utilizate de managementul HP în procesul decizional şi financiar, permiţându-le în acelaşi timp să privească rezultatele HP prin ochii managementului. Previziunile non-GAAP au limitările lor ca instrument de analiză, în timp ce informaţiile financiare non-GAAP nu trebuie evaluate în mod izolat sau ca un subtitlu al venitutilor nete conform GAAP.

Bucuresti, 20.08.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.