Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Hotpoint publica un studiu despre evolutia familiilor europene

– Familii cu mai puțini membri, noi tipologii de familii- arată rezultatele studiului realizat pentru Hotpoint de către Camillo Regalia, Președinte al ESFR (European Society on Family Relations) în cadrul proiectului Family Portaits, creat în colaborare cu celebrul fotograf Steve McCurry –

Proiectul Hotpoint Family Portraits, realizat în colaborare cu Steve McCurry, a atras peste 8000 de fotografii ale familiilor europene, în care participanții au încercat să surprindă esența familiei lor, premiul concursului fiind o sedință foto cu celebrul fotograf. Pe baza acestor date, Hotpoint a continuat proiectul cu un studiu pan-european care și-a propus să identifice trăsăturile generale ale noilor profiluri de familie din fiecare țară și să realizeze o hartă sociologică a transformărilor apărute.

Pe site-ul campaniei au fost încărcate și peste 300 de fotografii din România, iar familia Baboș, din Cluj, a fost desemnată câștigătoarea ședinței foto la New York cu Steve McCurry, care va realiza o galerie a familiilor europene.

“Competiția a avut un succes enorm, depășind așteptările. A fost greu să selectăm câștigătorii, pentru că fiecare fotografie spune o poveste unică, “ a declarat Marco Rota, Brand and Consumer Marketing Director, Indesit Company. “Alături de Steve McCurry am identificat fețele care reprezintă arhetipuri de familii și care ne permit crearea unei imagini de ansamblu la nivel european”.

Iată câteva din rezultatele studiului despre familie realizat pentru Hotpoint de către Camillo Regalia, profesor ce predă Family Social Psychology la Università Cattolica del Sacro Cuore din Milano și Președinte al ESFR (European Society on Family Relations):

Mai puțini bunici, dar mai apropiați

Imaginea familiei cu multe generații începe să dispară- numai 8% din portretele de familie încărcate pe site-ul Hotpoint Family Portraits ilustrau trei sau mai multe generații împreună, cu excepții în cazul Franței (16%), respectiv Spaniei și Turciei (13%). Acest aspect poate fi considerat un semnal al pierderii legăturii cu trecutul familiei. Reprezentarea familiilor cu o singură generație, pe de altă parte, a avut loc în 30% din poze.

Mai puțin e frumos- Familii cu mai puțini membri

Un alt rezultat al studiului Hotpoint reflectă evoluția mărimii familiilor. Majoritatea fotografiilor (75%) nu au mai mult de trei persoane în ele și circa jumătate sunt alcătuite doar din 2 persoane. În țări precum România, Cehia sau Rusia pozele cu doar 2 persoane au reprezentat procentele cele mai ridicate (60-80%). Acest lucru ilustrează faptul că ideea de familie numeroasă, cu mai mult de un copil, începe să piardă teren. Tendința este una generală, cu excepția Franței, unde 51% din fotografii reprezintă patru sau mai multe persoane.

Noi tipologii de familii

Imaginea clasică a familiei alcătuită din tată, mamă și unul sau mai mulți copii rămâne predominantă (în jurul a 60%), potrivit studiului din cadrul proiectului Hotpoint Family Portraits. Totuși, acest stereotip tradițional este îmbogățit cu forme și construcții variate.

21% din fotografiile încărcate pe site-ul priectului Hotpoint Family Portarits ilustează doar un părinte și un copil. Procentul ajunge la 30% în România și Portugalia și este mult mai scăzut, circa 10%, în Olanda și Franța.

19% din fotografii au ilustrat doar cupluri, cu diferențe între țări- Franța și Turcia au avut cele mai puține poze de cuplu (5%) pe când Cehia, România și Rusia au avut cel mai mare procent de fotografii care ilustrau cupluri.

A existat un procent mic, dar semnificativ, 7%, de poze în care apărea doar copii. Lipsa legăturii cu generațiile adulte reprezintă o transformare importantă. Această nouă față a familiei care ilustrează doar noua generație pare să susțină teoria conform căreia societatea occidentală dedică unori prea mult spațiu copiiilor, cu riscul de neglija importanța legăturii cu generațiile adulte.

Competiția Hotpoint Family Portraits s-a desfășurat în perioada iulie-octombrie 2011. În cadrul ei a fost declarată câștigătoare câte o familie din România, Italia, Franța, Polonia, Cehia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Spania și Portugalia care își vor petrece sărbătorile la New York la invitația Hotpoint.

Bucuresti, 19.12.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.