Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Hotelurile din România amenajate de un designer de interior sunt în trend și vor face diferența în industria turismului autohton

Sergiu Călifar - Pure Mess Design hotel Mandachi

Proprietarii hotelurilor din România urmează tendințele lanțurilor internaționale de hoteluri și apelează la arhitecți și designeri de interior pentru a obține acea identitate vizuală care să îi evidențieze în fața concurenței. Designerul de interior Sergiu Călifar, fondatorul Pure-Mess Design, trece în revistă principalele aspecte de care se ține cont atunci când se are în calcul amenajarea hotelurilor, în special a celor tip boutique.

“Modul în care alegem designul interiorului unui hotel depinde de capacitatea acestuia, câte numere are și, implicit, câte tipologii de camere există. Sunt hoteluri care au de la camere single sau camere duble până la camere de lux sau premium, apartamente, apartamente cu jacuzzi. Pot fi astfel mai multe categorii de camere în funcție de capacitatea hotelului.

Un alt aspect foarte important îl reprezintă zona în care este amplasată locația pentru că trebuie să cunoaștem tipologia clientului. Să știm dacă viitoarea amenajare va fi proiectată către o destinație în care predomină partea de relaxare, travelling sau business.

Spre exemplu, dacă hotelul e într-o zonă verde, într-o parte mai periferică a orașului și are o capacitate mai mare, cu siguranță clientul va fi unul care vine să petreacă între 3 și 7 zile pentru relaxare. Atunci, capacitatea hotelului trebuie să găzduiască un restaurant, o cafenea, o zonă de SPA.

Sergiu Călifar - Pure Mess Design hotel Mandachi

Dacă hotelul e aflat mai în centrul orașului, atunci ar putea fi un spațiu mai restrâns în contextul mediului urban construit dens, marea majoritate a clienților vor fi tranzitați pe zona de business. Apoi, în funcție de tipologiile camerelor știm și confortul pe care trebuie să îl asigurăm, cât și capacitatea pentru zona de mic dejun, fluiditatea holurilor, traficul creat în recepție, zonele de așteptare.

Trebuie să știm dacă micul dejun este a la carte sau bufet suedez, dacă oferă demipensiune sau poate all inclusive. Sunt toate aceste aspecte care în final produc rezultate diferite”, declară Sergiu Călifar, fondatorul Pure-Mess Design.

Odată trasate aceste direcții, atenția se îndeaptă spre detaliile care fac diferența în camerele de cazare, care să îmbine perfect designul și funcționalitatea, astfel încât turiștii să aibă o experiență memorabilă.

„Aspectul vizual este foarte important. Atunci când intri, trebuie să fie un aspect care să te impresioneze, ceea ce rezultă prin atenția detaliilor. Să fie 3, maxim 5 piese care să iasă în evidență.

Noi, la Pure-Mess Design, venim, în general, cu soluții în acest sens care de obicei sunt gândite spre tăblia patului și niște inserții de tip fototapet care să fie cu inserții geometrice sau imagini printate care să îți dea o stare de bine, să îți aducă zâmbetul pe buze.

Sergiu Călifar
Sergiu Călifar

Apoi contează, bineînțeles, partea funcțională. De exemplu noptierele să nu aibă neapărat zonă de sertare, dar să fie suficient de generoase pentru că întotdeauna pe noptiere se strâng foarte multe lucruri pe care le vrei la îndemână.

În general omul care vine și beneficiază de confortul unei camere de hotel nu e neapărat și un om ordonat pentru că știe că a doua zi va avea curățenie și ordine făcută în cameră. Atunci își împrăștie toate lucrurile, iar acest aspect îl putem controla de la început pe zone noi ca designeri.

Putem să avem o zonă creată special de banchetă pentru bagaje, astfel încât ele să aibă deja un loc în care să stea. Să existe eventual un loc și sub banchetă pentru depozitare, astfel încât să nu ne trezim cu valizele în mijlocul camerei, așa cum se întâmplă în multe camere de hotel.

Zona de birou care nu mai este acum destinată strict pentru a scrie sau pentru a da un telefon, cum era în trecut. Acum ea e gândită ca un fel de consolă mai generoasă în care îți poți pune tot felul de accesorii sau unde te poți pregăti înainte de ieșirea din camera de hotel.

Dulapul care să fie foarte funcțional. Nu trebuie neapărat să aibă o capacitate foarte mare, dar trebuie să fie proiectat foarte smart, astfel încât să fie și zone de încălțăminte, zone de umerașe, dar și zone de polițe pentru tricouri spre exemplu. De asemenea, o zonă special gândită pentru lenjeria intimă ca să nu rămânem cu ea prin bagaje”, spune designerul de interior Sergiu Călifar.

Preferințele turiștilor români s-au diversificat, odată cu experiențele trăite în călătoriile de peste hotare, iar aceștia au acum așteptări mai mari în privința turismului intern.

„În general, consumatorii pun accent foarte mult pe parte de servicii și pe design în egală măsură. În sensul că de multe ori, alegerea pentru a face o rezervare a constat foarte mult în pozele de prezentare. Acestea sunt foarte importante și e esențial să fie făcute cu un profesionist.

Saltelele, designul, vibe-ul fresh, să se vadă că o cameră e gândită în cele mai mici detalii. Asta contează mult. Inclusiv partea de tehnologie. Când intri în cameră, deschizi televizorul și te așteaptă un mesaj cu numele tău care îți urează bine ai venit și îți spune de ce facilități poți beneficia în hotel.

Zona de SPA este, iar, extrem de importantă pentru hotelurile de 4 și 5 stele. Hotelul Mandachi, din Bucovina, pe care noi l-am făcut are un mare plus pentru că l-am gândit de la început ca toată zona de demisol să fie destinată relaxării. Tema a pornit de la conturarea unui concept de „Biohotel’ care să fie susținut de un design modern, unic și curajos pentru Bucovina. Acolo am proiectat o pisicină, un hammam turcesc, o saună umedă și una uscată. Avem de asemenea camere de masaj și o mică sală de sport. Fiecare e gândită în același spațiu cumva. Ai o recepție individuală pentru partea de SPA. Te așteaptă cineva, îți oferă prosop în funcție de zona pe care vrei să o accesezi, lucru care te face să îți dorești ca fiecare seară să o închei acolo.

Pe lângă aspectul și confortul dat din design, contează și serviciul în sine care te face să revii și să petreci cât mai mult timp acolo. Apoi, liftul te duce exact la etajul la care stai. Nu mai trebuie să treci prin recepție, aspect de asemenea foarte elegant. Trecem la zona de restaurant. Noi întotdeauna o gândim cu o flexibilitate duală. Astfel încât dimineața, la micul dejun, să fie o zonă mai interactivă în care să poată fi amenajat bufetul suedez.

Designul e gândit astfel încât fiind o amenajare eclectică cu mai multe stiluri și mai multe inserții, să poată funcționa și ca un restaurant de zi, și ca un restaurant de noapte. Seara când cobori la cină apar între mese mici mobiliere cu un șemineu pe bioetanol care e o flacără rece și îți oferă atmosfera de fine dining.

Luminile sunt gândite ca partea de spoturi ce dau pe timp de zi lumina generală să fie dimabile și atunci lumina se reduce către o atmosferă la lumina lumânării, încheie Sergiu Călifar, designer de interior”, fondatorul Pure-Mess Design.

Sergiu Călifar este architect și fondatorul Pure-Mess Design (www.pure-mess.ro). Studioul de creație pe care l-a format este alcătuit din arhitecți care au absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, alături de care creează design-ul de interior pentru locuințe, birouri, hoteluri, clinici și saloane.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.