Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Hotel​ Transylvania 3” -​ succes monstruos în weekend-ul lansării

Hotel Transylvania 3

Deja consacrată și apreciată în toată lumea, franciza “Hotel Transylvania” rămâne și în topul preferințelor românilor. În weekend-ul trecut, 13-15 iulie 2018, noua animație “Hotel​ Transylvania 3: A Monster Vacation” / “Hotel Transilvania 3: Monştrii în vacanţă” a atras în cinematografe 73.763 spectatori și a realizat încasări de 1.611.863 lei, devenind astfel noul lider național de box-office.

De la o vreme, contele Dracula, administratorul​ hotelului de succes “Transylvania”, e prea stresat, se simte singur și parca i-ar prinde bine puțină relaxare. Așa că Mavis, fiica lui, găsește soluția perfectă: vor pleca toți în croazieră, pentru a petrece vacanța în familie. Se anunță o distracție “mortală”!

Hotel Transylvania 3

Odată îmbarcați pe luxosul vas “Legacy”, Drac și gașca de monștri bizari și simpatici au parte de tot răsfățul pe care și l-ar fi imaginat: jocuri​ de volei, şedinţe de bronz la lumina lunii, scuba diving, surfing pe delfini, excursii în Triunghiul Bermudelor, expediție la un vulcan subacvatic și jocuri de noroc. Părea să fie aventura vieții lor. Doar că Drac nici nu urcă bine la bord că îi și cade cu tronc căpitanul vasului, frumoasa Ericka van Helsing. Curios lucru însă: nu caută s-o adulmece la carotidă, ba o soarbe din priviri și alta nu! Romantismul nu a fost niciodată punctul lui forte, așa că e cam caraghios în rolul de îndrăgostit și nici că-i pasă. Dar tocmai așa ar putea cădea în capcană: Ericka nu este cine pare a fi și le pregătește monștrilor o surpriză… mortală!

Regia animației îi aparține aceluiași Genndy Tartakovsky, care a realizat și primele două filme din serie. De data aceasta, Tartakovsky semnează, alături de Michael McCullers, și scenariul. Acțiune alerta, umor spumos, efecte vizuale spectaculoase – iată un “cocktail” potrivit pentru întreaga familie, doar în ​“Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation” / “Hotel Transylvania 3: Monştrii în vacanţă”​- acum, la cinema.

În versiunea subtitrată recunoaștem voci celebre, precum Adam Sandler (în rolul lui Dracula), Andy Samberg (Johnny), Selena Gomez (Mavis), Kevin James (Frank), David Spade (Griffin), Steve Buscemi (Wayne), Keegan-Michael Key (mumia Murray), Molly Shannon (Wanda), Fran Drescher (Eunice) și Mel Brooks (Vlad, tatăl lui Drac), Kathryn Hahn (Ericka), Jim Gaffigan (Abraham Van Helsing), Kraken (Joe Jonas). Distribuția de voci pentru versiunea dublată în limba română îi include pe Claudiu Bleonț (Dracula), Tamara Roman (Mavis), Adina Lucaciu (Erika), Marius Chivu (Frank), Gabriel Costin (Murray), Cristi Neacșu (Johnny), Mihai Niculescu (Vlad), Bogdan Tudor (Stan Omul Pește), Matei Tiron – Micsunescu (Dennis), Răzvan Hîncu (Van Helsing), Anca Oprișan (Eunice), Lucian Ifrim (Griffin), George Morcov (Gremlin), Annemary Ziegler (Wanda), Gabriel Spahiu (Wayne) ș.a.

Având o durată de 97 de minute, producția Sony Pictures Imageworks Inc. se adresează audienței generale și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Trailerul filmului: ​

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.