Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Horváth József si Dana Borsan in concert la Sala Radio

Armonii caleidoscopice, sonoritati mistice si efecte teatrale – aceasta este oferta Orchestrei Nationale Radio pentru concertul de vineri, 20 mai. Organizat la Sala Radio de la ora 19.00, programul include Concertul nr. 2 in la major pentru pian si orchestra si Dans Macabru de Franz Liszt, Uvertura Carnavalul Roman, op. 9 de Hector Berlioz si Uvertura operei Tannhäuser de Richard Wagner.

Concertul nr. 2 in la major pentru pian si orchestra si Dans Macabru de Franz Liszt vor beneficia de interpretarea cunoscutei pianiste Dana Borsan. Dirijor: Horváth József.

Interpreta fascinanta, cu o putere de expresie deosebita de o desavarsita muzicalitate, Dana Borsan si-a castigat un loc binemeritat in elita pianisticii romanesti.

De-a lungul carierei sale, a sustinut peste 850 de concerte si recitaluri in 17 tari (Germania, Franta, Italia, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, Slovacia, Rusia, Moldova, Bulgaria, China, Ungaria etc.), propunand de fiecare data programe de substanta, cu repertorii diverse, adevarate provocari pentru evolutia oricarui pianist.

Solista concertista a formatiilor muzicale Radio, Dana Borsan a realizat in anul 2006 un proiect deosebit Integrala concertelor pentru pian si orchestra de W. A. Mozart, eveniment in premiera in viata muzicala romaneasca, concretizat in concerte sustinute alaturi de Orchestra de Camera Radio si o serie de CD-uri aparute la Editura Casa Radio.

Un alt proiect indeplinit este Integrala Sonatelor pentru vioara si pian de W. A. Mozart, recitalurile cu violonistul Alexandru Tomescu bucurandu-se de aprecierea unanima a publicului si presei.

„Un maestru al planurilor muzicale”, asa cum este descris de critica de specialitate, Horváth József este un artist complex cu o cariera in plina ascensiune. Dupa absolvirea facultatii, a urmat cursuri de perfectionare in cadrul „Academiei Bach” din Cluj-Napoca – stilistica interpretativa a lui J. S. Bach, cu dr. Christfried Brödel din Dresda, si masterclass-uri de dirijat ale Maestrilor János Fürst la Szeged (Ungaria), George Pehlivanian la Valencia (Spania), Ghennady Rojdestvensky la Gotha (Germania) si Kurt Masur la Wroclaw (Polonia).

Dirijor la Opera Maghiara din Cluj Napoca din 1999 si la Opera Nationala Romana din acelasi oras din 2006, Horváth József este invitat ca dirijor oaspete al pricipalelor filarmonici din tara, precum si al Orchestre de Camera Radio sau al Operelor Nationale din Bucuresti si Timisoara. La nivel international, s-a bucurat de succes in colaborarile cu Orchestra Simfonica RTVE Madrid si Corul National Radio din Budapesta.

Muzician complex, excelent organizator, a fondat Orchestra CLASSICA din Cluj-Napoca, ansamblu care promoveaza cu precadere interpreti si creatii ale tinerilor artisti transilvaneni. Horváth József este initiator si Director artistic al Festivalului Comemorativ „Liszt 200", organizat la Opera Maghiara din Cluj in octombrie 2011.

Pe Horváth József il puteti vedea la Bucuresti alaturi de Orchestra Nationala Radio si pianista Dana Borsan, in concertul sustinut vineri, 20 mai, la Sala Radio.

Biletele se gasesc la Casa de Bilete a Salii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60 – 64) si prin reteaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro.

Bucuresti, 17.05.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.