Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Help Net sustine Festivalul de Prim Ajutor organizat de Crucea Rosie Romana

Help Net logo

Help Net se implică în mod constant alături de Crucea Roşie în proiecte ce au ca scop educarea românilor de toate vârstele asupra importanţei cunoaşterii principalelor tehnici de prim ajutor. Astfel, în perioada 11-12 septembrie 2015, Help Net participă la ediţia de debut a Festivalului de Prim Ajutor (FACE) organizat de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, cu scopul informării publicului român cu privire la acordarea corectă a primului ajutor şi susţinerea implementării punctelor de prim ajutor în zonele izolate din ţară.

“În cadrul parteneriatului pe care îl avem cu Crucea Roşie ne adresăm unui număr de peste 500.000 de persoane la nivel naţional. Ne dorim ca, printr-o informare completă, o parte dintre aceştia să poată ajunge să ia măsuri corecte şi să aplice imediat tehnicile şi practicile corespunzătoare de prim ajutor pentru a reduce numărul deceselor apropiaţilor noştri.” afirmă Isabelle Iacob, Director General Help Net. “Astfel, Help Net este alături de posibilele victime şi le poate oferi o şansă în plus.”, completează dna. Iacob.

Festivalul de Prim Ajutor este un proiect european ce reuneşte anual echipele de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din Europa în cadrul unei competiţii bazate pe scenarii din viaţa de zi cu zi. Aflat la cea de-a 28-a ediţie şi pentru prima dată în România, evenimentul de la Bucureşti va întâmpina echipe din 24 de ţări europene.

Participarea Help Net la FACE are loc în contextul în care, în ianuarie 2015, compania a încheiat un parteneriat strategic cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, având ca scop dezvoltarea unei culturi a pregătirii în oferirea primului ajutor în caz de urgenţă, a prevenirii şi reducerii riscurilor şi victimelor, precum şi educarea pentru intervenţie şi acordare de prim ajutor. Astfel, pentru a facilita accesul la informaţii referitoare la tehnicile şi procedurile acordării primului ajutor, Help Net a lansat modulul “Prim Ajutor” care poate fi accesat descărcând aplicaţia “Help Net” pentru mobil, disponibilă pe sistemele de operare Android şi iOS. Modulul conţine informaţii de prim ajutor furnizate de Crucea Roşie Română şi oferă acces rapid la serviciile Help Net. De asemenea, odată cu implicarea în eveniment, Help Net a pregătit un nou episod din serialul “Help Net Expert” în care sunt prezentaţi paşii de urmat în cele mai întâlnite incidente care pot avea loc acasă sau la birou.

Totodată, în perioada verii, Farmaciile Help Net au participat la acţiunea demarată de autorităţile locale prin implementarea unor puncte de prim ajutor în caz de caniculă, oferind apă persoanelor afectate de căldură, precum şi sfaturi pentru evitarea razelor soarelui în zilele caniculare.

Bucuresti, 09.09.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.