free download 78 travel guides written by experts

HBO – noiembrie 2011

PREMIERE

A NIGHTMARE ON ELM STREET (2010)
COŞMARUL DE PE ELM STREET
Regia: Samuel Bayer
Cu: Jackie Earle Haley, Kyle Gallner, Rooney Mara, Katie Cassidy, Thomas Dekker
Groază, SUA 2010
4,14,19

Să nu cumva să adormiţi! Faimosul Freddy Krueger se întoarce în coșmarele noastre, în aceast remake contemporan al clasicului horror regizat de Wes Craven despre un ucigaș cu degete-lame ce li se arată adolescenţilor în vise și îi ucide în somn…

Nancy, Kris, Quentin, Jesse și Dean trăiesc cu toţii pe strada Elm. Noaptea, cu toţii au același vis, în care apare același om îmbrăcat într-un pulover în dungi, o pălărie ponosită care ascunde pe jumătate o faţă desfigurată, și o mănușă de grădinărit cu lame în loc de degete. Şi cu toţii aud aceeași voce înspăimântătoare…

Individul îi terorizează în vise, acolo unde doar el face legea, și singurul fel în care pot scăpa este să se trezească. Dar atunci când unul dintre ei suferă o moarte violentă, ei realizează că ceea ce se întâmplă în vise e pe bune – și că dacă vor să rămână în viaţă trebuie să nu mai adoarmă. Cei patru prieteni supravieţuitori se luptă să înţeleagă de ce ei, de ce acum și ce anume le ascund părinţii lor. Îngropată undeva într-un trecut sumbru, există o datorie care trebuie plătită și, ca să se salveze, cei patru vor trebui să plonjeze în mintea celui mai coșmăresc personaj… Freddy Krueger.

CATS & DOGS: THE REVENGE OF KITTY GALORE
CÂINI ŞI PISICI: RĂZBUNAREA LUI KITTY GALORE
Regia: Brad Peyton
Cu: Chris O’Donnell, Jack Mcbrayer, Fred Armisen
Comedie, SUA 2010
20,21

Kitty Galore, o felină malefică și perfidă, a pus la cale un plan diabolic de a-și distruge atât inamicii canini, cât și semenii. Confruntaţi cu această ameninţare, câinii și pisicile sunt forţaţi să se unească într-o alianţă fără precedent.

O felină nebună își ascute ghearele, hotărâtă să adauge un nou capitol în bătălia eternă dintre câini și pisici. Kitty Galore, un fost agent de elită pentru organizaţia de spionaj MIAU, a turbat. În 48 de ore, ea plănuiește să declanșeze un dispozitiv diabolic construit nu numai să-i înfrângă pe inamicii ei canini, dar să le nimicească și pe fostele ei colege pisici. Astfel, ea urmărește să cucereasă lumea. Confruntaţi cu o ameninţare imediată și fără precedent, câiini și pisicile vor fi forţaţi să facă, pentru prima dată în istorie, o alianţă neobișnuită pentru a se salva – atât pe ei, cît și pe iubiţii lor stăpâni umani – de la o cat-astrofă globală.

CHEATS
ARTA COPIATULUI
Regia: Andrew Gurland
Cu: Trevor Fehrman, Elden Henson, Matthew Lawrence, Martin Starr, Maggie Lawson
Comedie, SUA 2002
21,29

Patru prieteni mint, fură și înșeală pe toată durata liceului ca să protesteze împotriva a ceea ce ei cred a fi un sistem educaţional corupt. Pentru ei, înșelăciunea devine un soi de eliberare și de răzbunare împotriva tiraniei academice.

În timp ce alţii copii studiază ore în șir ca să se facă remarcaţi în faţa profesorilor și ca să aibă o medie cât mai mare, “Frumușelul” Davis consideră liceul nimic altceva decât un sistem de control asupra minţii sale. De aceea, el și cei trei prieteni ai săi (Sammy, Victor și genialul Applebee) au făcut echipă și au găsit modalităţi să trișeze la toate testele pe care le-au dat în timpul școlii. Totul le-a mers ca pe roate până când au intrat în ultimul an de liceu și Mrs. Stark, directorul școlii, a ridicat miza. Stark îi ameninţă că dacă vor fi prinși că înșeală din nou, le va face dosar și le va compromite șansele de-a intra la colegiu. Dar poate oare “Frumușelul” să-și convingă amicii să pună la cale o ultimă mare înșelătorie și să-l păcălească atât pe Stark cât și sistemul, chiar dacă acest lucru ar însemna distrugera prieteniei lor?

CHRISTMAS WITH THE KRANKS
CRĂCIUNUL CU FAMILIA KRANK
Regia: Joe Roth
Cu: Tim Allen, Jamie Lee Curtis, Dan Aykroyd, Erik Per Sullivan, Cheech Marin
Comedie, SUA 2004
29

Luther e contabil, Nora e nevasta sa, iar Blair fiica proaspăt înrolată în trupele de pace detaşate în Peru. E vremea Crăciunului, e vremea cumpărăturilor, e vremea petrecerii. Feriţi-vă!

În momentul in care singura lor fiica, Blair părăsește căminul familial, Luther și Nora Krank (Tim Allen și Jamie Lee Curtis) decid să plece într-o croazieră pentru a depăși mai ușor acest moment. Dar decizia lor de a boicota tradiţia declanșează un adevărat vacarm în vecini. Când Blair sună în Ajunul Craciunului pentru a anunţa că vrea să facă o vizită surpriză împreună cu logodnicul ei, familia Krank are 12 ore la dispoziţie pentru a face un miracol și a se aduna împreună cu vecinii pentru a sărbători mai mult ca niciodată!

CIRCLE OF EIGHT
AL OPTULEA CERC
Regia: Steven Cragg
Cu: Austin Highsmith, Ryan Doom, Katie Lowes, Josh Kelly, John Bishop
Horror, SUA 2009
24,28

Jessica se mută într-o mansardă de la etajul 6 al unei clădiri de apartamente din Los Angeles care se numește Dante. Ceilalţi locatari par, la început, foarte prietenoși dar, curând, fata este martora unor morţi oribile cărora trebuie să le dezlege misterul.

Dante nu e, fără doar și poate, cel mai luxos complex de apartamente din Los Angeles, dar ceea ce pierde în stil, câștigă în culoare locală. Atunci când Jessica se mută acolo, Ed, managerul hiper-protector al clădirii, îi oferă niște sfaturi preţioase despre cum să se acomodeze, iar vecinii ei par neobișnuit de prietenoși. Dar Randal, un ciudat obsedat de înregistrări, își îndreaptă mereu obiectivul camerei video în direcţia ei și în cladire locuiește și un artist secretos pe nume Evan. Ceva mai târziu, chiriașii de la Dante încep să moară în cele mai cumplite feluri, iar Jessica pornește într-o misiune frenetică de-a rezolva misterul clădirii stranii, înainte să cadă pradă blestemului.

DUPLICITY
DUPLICITATE
Regia: Tony Gilroy
Cu: Julia Roberts, Clive Owen, Tom Wilkinson, Paul Giamatti, Dan Daily
Thriller, SUA 2009
4,5,27,28

Julia Roberts și Clive Owen sunt iubiţi și, în același timp, spioni corporatiști care, în echipă, escrochează mari companii rivale. Dar într-un joc corporatist în care toată lumea trădează, pot ei avea încredere unul în altul?

Ofiţerul CIA Claire Stenwick (Julia Roberts) și agentul MI6 Ray Koval (Clive Owen) au părăsit organizaţiile guvernamentale pentru a profita de pe urma unui război rece foarte bănos dintre două corporaţii rivale multinaţionale. Misiunea lor? Să pună mână pe formula unui produs care va aduce o avere uriașă acelei companii care-o va patenta prima. Pentru angajatorii lor – magnatul Howard Tully (Tom Wilkinson) și grobianul director executive Dick Garsik (Paul Giamatti) – nicio tactică nu e prea josnică. Atunci când miza crește, toată lumea încearcă să tragă în piept pe toată lumea și fiecare încearcă să se afle cu un pas în faţa celuilalt. Cuplul de escroci șarmanţi își vede planul pus în pericol de singurul lucru din care nu se pot sustrage printr-o înșelăciune: dragostea.

EASY A
PĂCĂTOASA
Regia: Will Gluck
Cu: Emma Stone, Penn Badgley, Amanda Bynes, Thomas Haden Church, Patricia Clarkson
Comedie, SUA 2010
19,20,25,29

Liceeana Olive devine centrul bârfelor atunci când își minte cea mai bună prietenă c-ar fi avut aventură sexuală de weekend cu un student fictiv. Vorba zboară repede cum că Olive e promiscuă, însă ea e fericită că, în sfârșit, are parte de atenţie.

Olive e virgină și se simte anonimă în liceul unde învaţă. Atunci când Rhiannon, cea mai bună amică a sa, o invită să-și petreacă weekend-ul cu familia ei, Olive o minte și îi spune că are o întâlnire cu un student fictiv. După weekend, Rhiannon intră cu Olive în baia liceului și o întreabă cum a fost întâlnirea. Olive o minte din nou, spunându-i că și-a pierdut virginitatea. Un coleg de școală aude conversaţia și începe să împrăștie vestea despre promiscuitatea lui Olive. Fata devine, peste noapte, celebră. Olive îi mărturisește adevărul lui Brandon, un amic gay care e șicanat pentru orientarea sa sexuală și căruia îi sugerează să mintă, la rândul lui, că s-a culcat co fată. Brandon o roagă pe Olive să-l ajute și ea se preface că face sex cu el la o petrecere. Ceilalţi băieţi-paria ai liceului vor acum cu toţii s-o plătească pe Olive ca să-și îmbunătăţească imaginea și reputaţia fetei ajunge la un nivel deplorabil. Atunci când Olive pierde controlul asupra situaţiei, ea trebuie să ia urgent atitudine și s-o schimbe.

FAST & FURIOUS
FURIOS ŞI IUTE
Regia: Justin Lin
Cu: Vin Diesel, Paul Walker, Michelle Rodriguez, Jordana Brewster, John Ortiz
Acţiune, SUA 2009

Brian O’Conner (Paul Walker), care acum lucrează pentru FBI în Los Angeles, face echipă cu fostul fugar și deţinut Dominic Toretto (Vin Diesel) ca să deconspire un importator de heroină, infiltrându-se în organizaţia lui.

Vin Diesel și Paul Waker fac din nou echipă pentru un alt capitol din saga dependenţilor de viteză Fast & Furious. Filmul se întoarce pe stradă, acolo unde a început totul, și la are în distribuţie pe “veterenele” seriei, Michelle Rodriguez și Jordana Brewster, ca să ne ameţească cu etalarea de mușchi, mașini exotice și acţiune plină de adrenalină. După ce o crimă îl aduce înapoi în L.A, Dom Toretto (Diesel), un fost pușcăriaș evadat, își reanimă dușmănia cu agentul FBI Brian O’Conner (Walker). Însă acum ei sunt forţaţi să se confrunte cu un inamic comun, un rege al drogurilor sociopat care inundă SUA cu un nou produs letal. Dom și Brian trebuie să renunţe la dușmanie și să formeze o alianţă nouă și șubredă în speranţa că-l vor prinde. Aventura lor îi va duce în munţii Republicii Dominicane și în tunelele săpate dedesubtul deșertului mexican și îi va face să forţeze, din nou, limitele a ce se poate face la volan.

HELLBOY II: THE GOLDEN ARMY
HELLBOY 2: ARMATA DE AUR
Regia: Guillermo Del Toro
Cu: Ron Perlman, Selma Blair, Doug Jones, Jeffrey Tambor, John Hurt
Acţiune, SUA 2008
11,12,25,27,28

Soarta Terrei și a rasei umane este în mâinile lui Hellboy, deoarece acesta aparține atât oamenilor, cât și tărâmului invizibil al fantasticului.

De secole, naivii reprezentanți ai rasei umane au fost la adăpost datorită unui armistițiu care îi ferea de grozăveniile celor de pe tărâmul invizibil al fantasticului. Însă, situația este pe cale să se schimbe în curând, căci armistițiul a fost încălcat, iar iadul începe să se dezlănțuie. Singurul care poate împiedica distrugerea Pământului este Hellboy (Ron Perlman), deoarece el apaține ambelor lumi. Acesta este pus să aleagă între lumea pe care o știe și o alta pe care nu o cunoaște, dar care este foarte tentantă.

INCOGNITO (2009)
Regia: Eric Lavaine
Cu: Bénabar, Franck Dubosc, Jocelyn Quivrin, Anne Marivin, Isabelle Nanty
Dramă, Franţa 2008
22.28

Lucas a devenit starul noi scene muzicale franceze interpretând piese scrise de Thomas, un amic dispărut… Dar într-o zi, Thomas se întoarce.. și Lucas are parte de cinci zile de iad, pentru că trebuie să-și ascundă averea și faima.

Această dramă muzicală neconvenţională îl are în centru pe Lucas, un cantăreţ acum celebru, care și-a petrecut 10 ani încercând să ajungă în vârful scenei pop franceze. Din nefericire, a reușit acest lucru furând piesele amicului său compositor care a dispărut complet de pe faţa pământului. Însă Thomas apare din neant, chiar în momentul în care Lucas se află pe culmea succesului și ameninţă să distrugă tot ce-a construit acesta atât de abil.

LEGAL EAGLES
VULTURII LEGII
Regia: Ivan Reitman
Cu: Robert Redford, Debra Winger, Daryl Hannah, Brian Dennehy, Terence Stamp
Comedie, SUA 1986
14,30

Robert Redford și Winger sunt doi avocaţi new yorkezi sarcastici care lucrează împreună la un caz ce implică artă furată și crimă. În timp ce se luptă să-și achite clientul (Daryl Hannah), cineva încearcă să-i oprească.

Robert Redford și DebraWinger sunt starurile acestei comedii sofisticate cu accente de thriller despre fraudă artistică și crimă. Cei doi avocaţi își unesc abilităţile profesionale ca s-o apere pe Daryl Hannah, o artistă de improvizaţie aiurită care e acuzată de furt și de omor. Avocaţii intră în contact cu fascinantul univers artistic new yorkez, dar și cu periculoasa lume subterană. Acest amestec delicios de comedie romantică și de farsă burlescă îi mai are în distribuţie pe Terence Stamp, în rolul unui proprietar de galerie corupt și pe Brian Dennehy.

LITTLE BIG SOLDIER (AKA. DA BING XIAO JIANG)
MARELE SOLDĂŢEL
Regia: Sheng Ding
Cu: Jackie Chan, Leehom Wang, Rongguang Yu, Ken Lo, Peng Lin
Acţiune, China 2010
5,15,20

Atunci când un soldat decide să răpească un general ostil și să-l aducă în satul său, cu speranţă că va colecta o recompensă, începe o călătorie dureroasă și, totuși, comică. Dar cei doi află rapid că trebuie să-și unească forţele ca să supravieţuiasă!

Erau vremuri sumbre în China, când războinici fără scrupule purtau bătălii cumplite ca să-și astâmpere pofta nesfârșită de cucerire. Milioane de vieţi au pierit și cei care au supravieţuit, au avut doar două alegeri – să ucidă sau să fie uciși. Batalioanele conduse de împăraţii Liang și Wei se confruntă într-o baie de sânge care ţine de la răsărit și până la apus. Doar doi bărbaţi rămân în picioare – un soldat de de la Liang și un general de la Wei. Soldatul a supravieţuit pentru că a devenit un expert în a face pe mortul. Acum l-a capturat pe generalul rănit, sperând să-l folosească ca să-și răscumpere liberatatea. Tânărul general, deși captiv, e condescendent faţă de soldatul bătrân. Călătoria nu e deloc ușoară, pentru că temperamentele bărbaţilor continuă să se ciocnească și pentru că ei descoperă că trebuie să lupte împreună dacă vor să rămână în viaţă.

MY GIRLFRIEND’S BOYFRIEND (2010)
PRIETENUL PRIETENEI MELE
Regia: Daryn Tufts
Cu: Alyssa Milano, Christopher Gorham, Michael Landes, Beau Bridges, Carol Kane
Comedie, SUA 2010
29

Jesse e o femeie inteligentă care nu a găsit încă barbatul potrivit – până în momentul în care îl întâlnește pe Ethan. El deschide un capitol nou, romantic, în viaţa ei… dar aduce cu sine și o uriașă complicaţie.

Jesse (Alyssa Milano) e o femeie plină de viaţă și inteligentă care încă îl caută pe Dl Perfect, până când îl întâlnește pe Ethan (Christopher Gorham), un scriitor împins la disperare de faptul că editorii i-au respins încă un roman. Lui Jesse, întâlnirea îi oferă mai mult decât șansa de a-i servi lui Ethan ca muză. Deschide și un nou capitol romantic în viaţa ei… numai că vine la pachet cu o complicaţie uriașă. La câteva momente după ce l-a întâlnit pe acest “Prinţ Fermecat”, Jesse îl întâlnește pe “Făt Frumos” – mai exact pe Troy (Michael Landes), un director de agenţie de publicitate de success, încrezător, care transformă fiecare clipă petrecută împreună în ceva elegant și romantic. Curând, Jess e îndrăgotită pâna peste cap de el și se confruntă cu paradoxul romantic absolut: ce face o fată care-l întâlnește pe Făt Frumos după ce l-a întâlnit pe Prinţul fermecat?

MY NAME IS KHAN
NUMELE MEU ESTE KHAN
Regia: Karan Johar
Cu: Shah Rukh Khan, Kajol , Jimmy Shergill, Tanay Chheda, Benny Nieves
Dramă, India 2010
1,6,18,28,29

Un musulman cu sindromul Asperger ce trăiește în San Francisco se îndrăgostește și întemeiază o familie cu o imigrantă hindusă. Dar, după evenimentele din 11 septembrie, familia devine victima violenţei anti-islamice.

Rizvan Khan, un musulman din India, se mută la San Francisco ca să trăiască cu fratele și cu cumnata sa. Rizvan, care are sindromul lui Asperger, se îndrăgostește de Mandira. În ciuda protestelor familiei sale, se căsătoresc și pun la cale o mică afacere. Sunt fericiţi până la 11 septembrie 2001, moment după care atitudinile către musulmani suferă o schimbare majoră. Atunci când tragedia îi lovește, Mandira e devastată și cei doi se despart. Rizvan e confuz și foarte supărat că dragostea vieţii sale l-a părasit. Ca s-o recâștige, el pornește într-o călătorie emoţionantă și plină de inspiraţie prin America. My Name is Khan e povestea triumfătoare a unui erou nonconvenţional care depășește obstacolele pentru a-și regăsi dragostea vieţii sale.

PIRATE RADIO (AKA. THE BOAT THAT ROCKED)
PIRAŢII ROCK-ULUI
Regia: Richard Curtis
Cu: Philip Seymour Hoffman, Bill Nighy, Rhys Ifans, Nick Frost, Kenneth Branagh
Comedie, Marea Britanie 2009
13,16,19,28

Povestea adevărată a unei găști de DJ rebeli care a cucerit Marea Britanie în anii ’60, difuzând muzica rock de pe o barcă aflată în larg, în afara legislaţiei britanice, și sfidând direct guvernul. Acest radio pirat a ajutat la popularizarea unei muzici care a definit o generaţie.

În 1996, BBC difuza doar două ore de muzică rock and roll în fiecare săptămână. Dar un radio pirat transmitea, din largul mării, 24 de ore din 24 rock. Şi mai mult de jumătate din populaţia Marii Britanii îi asculta pe piraţi în fiecare zi.

Recent exmatriculat de la școală, Carl este trimis de mama lui să-și viziteze nașul, pe Quentin, și să-și găsească o nouă direcţie în viaţă. Quentin e boss-ul lui Radio Rock, o staţie de radio pirat amplasată în mijlocul Mării Nordului și populată de o gașcă eclectică și amuzantă de DJ.

Radioul pirat intră în atenţia constipatului ministru Dormandy, care vrea să-i umiliească pe acești “infractori”. Într-o eră când mintea strâmtă a puterii sufoca tot ce aducea a exuberanţă tinerească, Dormandy profită de ocazie ca să înregistreze capital politic și impune o nouă lege care-i scoate pe piraţi în afara legii în speranţa ca acest lucru va pune capăt influenţei lor “demonice”. Rezultatul stârnește o furtună (literalmente). Când află că Radio Rock e în pericol, fanii săi devotaţi se strâng ca să-l apere. Multe lucruri au sfârșit dar, se știe, rock and roll-ul nu moare niciodată.

PUBLIC ENEMIES
INAMICII PUBLICI
Regia: Michael Mann
Cu: Johnny Depp, Christian Bale, Marion Cotillard, Billy Crudup, Stephen Dorff
Poliţist, SUA 2009
12,25

Această dramă amplasată în anii ’30 descrie o epocă a fărădelegilor care a produs o galerie întreagă de gangsteri, dintre care John Dillinger era cel mai faimos. Eforturile de a prinde acești criminali de înalt profil a dus la formarea agenţiei cunoscute astăzi sub numele de FBI.

Michael Mann (cineast nominalizat la Oscar) regizează această adaptare a best-seller-ului lui Brian Burrough despre un faimos agent guvernamental intransigent și ambiţios, pe nume Melvin Purvis (Christian Bale), și despre încercarea sa de a-l opri pe carismaticul John Dillinger (Johnny Depp) și banda acestuia. Această dramă amplasată în anii ’30 descrie o epocă a fărădelegilor care a produs o galerie întreagă de gangsteri, dintre care John Dillinger era cel mai faimos. Eforturile de-a prinde acești criminali de înalt profil a dus la formarea agenţiei cunoscute astăzi sub numele de FBI.

SON-IN-LAW
UN GINERE DE ÎMPRUMUT
Regia: Steve Rash
Cu: Pauly Shore, Carla Gugino, Lane Smith, Cindy Pickett, Mason Adams
Comedie, SUA 1993
7,22,27

O fată normală, din provincie, îl aduce acasă pentru Thanksgiving pe presupusul ei logodnic ca să-i cunoască pe parinţi. Aceștia, iniţial, nu sunt deloc impresionaţi de comportamentul său nonșalant. Curând, însă, îi cucerește iremediabil.

Toată tărășenia începe atunci când cuminţica Rebecca Warner vine la ferma familiei cu un musafir suspect – un student nebun, bizar, complet scandalos pe nume Crawl. Nu seamănă cu nimic din ce-au văzut părinţii ei vreodată, dar șocul lor iniţal nu se compară cu ceea ce simt atunci când Rebecca îi anunţă că ea și Crawl sunt logodiţi! Avându-l în rolul principal pe extravagantul comic Pauly hore, Son-in-law e o comedie hilară despre cel mai amuzant ginere pe care l-aţi cunoscut vreodată.

STATE OF PLAY
JOCURI LA NIVEL ÎNALT
Regia: Kevin Macdonald
Cu: Russell Crowe, Ben Affleck, Rachel Mcadams, Helen Mirren, Robin Wright Penn
Thriller, SUA 2009
20,23,26

Russell Crowe, câștigător al unui premiu Oscar, se află în fruntea unei distribuţii stelare în acest excelent thriller despre un congressman și un jurnalist împlicaţi în niște crime brutale, aparent fără nicio legătură una cu alta.

Russell Crowe îl interpretează pe reporterul Cal McAffrey ale cărui legături cu lumea străzii îl fac să descopere misterul unei crime în care ar putea fi implicaţi câţiva dintre cei mai promiţători politicieni și figuri corporatiste. Stephen Collins (Ben Affleck) e un congressman carismatic și dur și e speranţa partidului său. Presa îl vede ca pe un onorabil politician care este directorul unui comitet ce supraveghează cheltuielile pentru apărare. Toţi ochii sunt aţintiţi asupra lui, pentru că se anunţă un candidat viabil în cursa prezidenţială, până în momentul în care asistenta și amanta sa este ucisă brutal și secrete îngropate adânc sunt scoase la suprafaţă. Pe McAffrey și pe Collins îi leagă o veche prietenie, de care profită șefa fără scrupule a jurnalistului (Hellen Mirren), care-l desemnează pe acesta să scrie despre caz. În timp ce McAffrey și partenerul său, Della (Rachel McAdams), încearcă să descopere identitatea ucigașului, ei dau peste o mușamalizare care ameninţă să zguduie structurile de putere ale naţiunii. Dar atunci când sunt miliarde la mijloc, nimic nu mai e în siguranţă, nici integritatea, nici dragostea, nici viaţa.

TANGLED (2010)
O POVESTE ÎNCÂLCITĂ
Regia: Nathan Greno, Byron Howard
Animaţie, SUA 2010
27,28

Atunci când Flynn, un fermecător bandit, se refugiază într-un turn misterios, el e luat ostatic de Rapunzel, o frumoasă și îndărătnică prizonieră, cu o cascadă de păr blond. Cuplul va avea parte de o escapadă hilară plină de aventură și umor.

Tangled e una dintre cele mai hilare și mai fermecătoare povești scrise vreodată. Atunci când banditul Flynn Rider, cel mai vânat om al ţinutului, dar și cel mai fermecător, se ascunde într-un turn misterios, el e luat ostatic de Rapunzel, o frumoasă adolescentă, cu o cascadă de păr magică. Strania fiinţă care-l ţine captiv pe Flynn caută o modalitate să iasă din turnul în care a fost închisă timp de ani de zile și ajunge la o înţelegere cu șarmantul hoţ. Cei doi pleacă într-o escapadă plină de acţiune împreună cu un cal cu fler de poliţist, un cameleon prea protector și o bandă de hoţi rufoși. Tangled e o poveste plină de aventură, inimă, umor și… păr. Foarte mult păr.

TANTRA
Regia: Benjamin Tuček
Documentar, Cehia
24

Acest documentar HBO spune povestea unor oameni ale căror drumuri în viaţă s-au intersectat graţie unor întâlniri tantrice. Filmul se concentrează și pe acei indivizi puri pragmatici care vând tantra.

Sexul e o parte esenţială din existenţa noastră. Tantra ne oferă o modalitate de-a utiliza potenţialul energiei sexuale pentru dezvoltarea personală și cultivarea sexualităţii. Tantra poate deveni o călătorie de auto-descoperire și ne poate releva posibilităţi de îmbunătăţire a potenţialul existenţial – și, în mod sigur, nu numai în zona sexuală. Interestul în predarea tatrei a crescut dramatic. În același timp, percepţia distorsionată asupra tantrei s-a intensificat și ea, majoritatea societăţii stigmatizându-i pe adepţii săi. Documentarul spune povestea unor oameni ale căror vieţi s-au intersectat graţie unor întâlniri tantrice. În afară de veteranii practicanţi de tantra, filmul se concentrează pe cei învaţă această practică, examinându-le cunoștiinţele și experienţele. Mai mult, documentarul expune metodele vânzătorilor pragmatici ce conduc o afacere într-un mediu profitabil, pentru că e în continuare perceput ca ceva interzis și, deci, atrăgător, graţie aurei sale de senzaţional și de perversiune.

THE GRACE CARD
PUTEREA CREDINŢEI
Regia: David G. Evans
Cu: Michael Joiner, Mike Higgenbottom, Louis Gossett Jr., Joy Moore, Dawntoya Thomason
Dramă, SUA 2011
15,30

Totul se poate schimba într-o clipă… ca apoi să aibă nevoie de o viaţă întreagă pentru a se limpezi . Atunci când Mac McDonald își pierde fiul într-un accident, durerea și amăraciunea îi erodează dragostea pentru familie și îl transformă într-un om furios pe Dumnezeu… și pe toată lumea.

Atunci când Mac McDonald își pierde fiul într-un accident, amărăciunea și durerea îi erodează dragostea pentru familie și îl transformă într-un om furios pe Dumnezeu… și pe toată lumea. Furia lui Mac îi compromite cariera în departamentul de poliţie și conduce la o situaţie incendiară în momentul în care devine partenerul lui Wright, un individ care promite să devină o vedetă printre colegi și care se întâmplă să fie pastor cu jumătate de normă și un familist iubitor. Pot ei să-și unească forţele ca să se ajute unul pe altul, atunci când le e imposibil să treacă peste diferenţele de character? În fiecare zi, avem posibilitatea să reconstruim relaţii și să vindecăm răni adânci acceptând să primim și să dăm mai departe graţia divină.

THE KILLER INSIDE ME (2010)
ASASINUL DIN MINE
Regia: Michael Winterbottom
Cu: Casey Affleck, Kate Hudson, Jessica Alba, Ned Beatty, Elias Koteas
Thriller, SUA 2010
25

Lou Ford, un șerif dintr-un orășel din Texas, are o grămadă de probleme. Probleme cu femeile. Probleme cu aplicarea legii. Probleme cu numărul din ce în ce mai mare de crime în jurisdicţia sa. Probleme cu faptul că e un sadic, un psihopat și un ucigaș…

Bazat pe romanul legendarului scriitor de literatură “pulp”, Jim Thompson, The Killer Inside Me al lui Michael Winterbottom spune povestea lui Lou Ford, un șerif atrăgător, șarmant și aparent modest. Lou are o grămadă de probleme. Probleme cu femeile. Probleme cu aplicarea legii. Probleme cu numărul din ce în ce mai mare de crime în jurisdicţia sa. Probleme cu faptul că e un sadic, un psihopat și un ucigaș… Suspiciunile începe, însă, să planeze asupra sa și e doar o chestiune de timp până când va rămâne fără alibiuri. Dar în universal lui Thomson sadic, sumbru, mai negru decât cel mai întunecat noir, nimic nu e ceea ce pare, iar investigatorii care-l urmăresc au, la rândul lor, un secret.

THE LAST HOUSE ON THE LEFT
ULTIMA CASĂ PE STÂNGA
Regia: Dennis Iliadis
Cu: Tony Goldwyn, Monica Potter, Sara Paxton, Garret Dillahunt, Aaron Paul
Horror, SUA 2009
18,24

După ce asaltează cu brutalitate două femei, o bandă condusă de un pușcăriaș evadat, se refugiază, neștiutoare, la casă de vacanţă ce aparţine unei dintre victime – iar părinţii acesteia pun la cale o cumplită serie de răzbunări.

O poveste horror care explorează cât de departe pot merge doi oameni normali ca să se răzbune răul făcut de un sociopat copilului lor. Noaptea se lasă peste o casă retrasă amplasată pe un lac. Mari și prietena ei, Paige, sunt răpite din apropiere de un evadat psihopat pe nume Krug și de echipa lui formată din Sadie, prietena lui nebună, de Francis și de fiul său nevolnic, Justin.

Terifiată și lăsată să moară, Mari are o singură speranţă: să reușească să ajungă înapoi la casa părinţilor ei, John și Emma. Din nefericire, atacatorii ei caută, fără să știe, refugiu în singurul loc în care ea se simte în siguranţă. Atunci când familia lui Mari află povestea oribilă, va face tot ce poate ca acești trei străini să blesteme ziua în care au ajuns în ultima casă pe stânga.

THE SPECIAL RELATIONSHIP
O RELAŢIE SPECIALĂ
Regia: Richard Loncraine
Michael Sheen, Dennis Quaid, Hope Davis, Helen Mccrory, Adam Godley
Dramă, SUA 2010
26,27

În 1993, Tony Blair era o vedetă în ascensiune în politica britanică. Trei ani mai târziu candida pentru postul de prim ministru și începea o “relaţie specială” cu președintele SUA Bill Clinton, legătură care a rezistat triumfurilor, conflictelor și scandalului personal.

Inventat de primul ministru Winston Churchill, termenul “relaţie specială” a ajuns să însemne relaţia extrem de apropiată din punct de vedere politic, diplomatic, cultural și istoric dintre Marea Britanie și Statele Unite. Filmul pune în lumină partea umană a liderilor mondiali. De-a lungul istoriei, președintele SUA și cel al Marii Britanii s-au bucurat de o relaţie de lucru specială care s-a întărit odată cu alegerea la putere a liderului laburist Tony Blair, ce a devenit pentru Bill Clinton un soi de suflet pereche politic. Blair, omul de stat mai tânăr și mai ambiţios și Clinton, “fratele mai mare”, carismatic, au visat să reformeze împreună lumea într-o manieră progresistă. HBO îi prezintă pe Michael Sheen, Dennis Quaid, Hope Davis și Helen McCrory într-o poveste ce ne conduce “în spatele ușilor închise” și ne dezvăluie doi lideri care își construiesc o prietenie loială, chiar dacă năbădăioasă, din necesităţi politice.

THE UNBORN
MISTERUL GEMENILOR
Regia: David S. Goyer
Cu: Odette Yustman, Gary Oldman, Cam Gigandet, Meagan Good, Idris Elba
Horror, SUA 2009
11,21

Un spirit demonic o bântuie pe tânăra Casey și îi ameninţă pe toţi cei pe care îi iubește. Femeia terorizată trebuie să-i ceară ajutorul rabinului Sendak, consilierul său spiritual, ca să inchidă ușa deschisă dintre lumea noastră și cea a ne-născuţilor.

Uneori, sufletul unui mort a fost atât de contaminat de rău încât nu poate ajunge în Rai. Trebuie să hălăduiască la nesfârșit pe graniţă dintre lumi, căutând cu disperare un nou trup pe care să-l posede. Şi, uneori, chiar reușește.

Casey Beldon a urât-o pe mama ei pentru că a abandonat-o de copil. Dar atunci când fenomene inexplicabile încep să se întâmple, Casy începe să înţeleagă de ce-a plecat. Urmărită de vise cumplite și de o fantomă torturată care o vizitează atunci când e trează, ea trebuie să apeleze la rabinul Sendak, singura persoană care poate pune capăt coșmarului. Casey descoperă sursa unui bluestem de familie ce datează încă din timpul Germaniei naziste – și care a zămislit o creatură cu abilitatea de a poseda orice și pe oricine. Această nefiinţă devine din ce în ce mai puternică cu fiecare nouă posedare.

TIM BURTON’S THE NIGHTMARE BEFORE CHRISTMAS
COŞMAR ÎNAINTE DE CRĂCIUN
Regia: Henry Selick
Animaţie, SUA 1993
30

Regele Dovleac al orașului Halloween l-a răpit pe Moș Crăciun și a pus stăpânire pe sărbătoarea Crăciunului! La ce se pot aștepta copiii, atunci când fantomele și strigoii încep să impartă cadouri?

Amplasat într-o lume în care fiecare mare sărbătoare are propriul său ţinut special, The Nightmare Before Christmas îl are în centru pe pasionalul și nefericitul Jack Skellington, mult iubitiul Rege Dovleac al orașului Halloween, cel care supraveghează creaţia tuturor deliciilor sinistre, a sperieturilor și a suprizelor fioroase pe care această sărbătoare le exportă în mod tradiţional în “lumea reală”. Plictisit de aceeași rutină anuală, Jack își găsește un nou scop în viaţă atunci când descoperă, din întâmplare, intrarea în orașul Crăciun și e vrăjit pe loc de culorile aprinse, de jucăriile vesele, de decoraţiunile și de spiritul cald pe care îl descoperă acolo. Se întoarce acasă obsedat să preia controlul Crăciunlui și își racolează oamenii loiali ca să-l ajute să-l înlocuiască pe Moș și să creeze o versiune “nouă și îmbunătăţită” a sărbătorii. Dar chiar și cele mai bune planuri o pot lua razna într-un fel cu totul și cu totul aiuritor. Un clasic al animaţiei, ieșit din imaginaţia nebună a lui Tim Burton.

TRON: LEGACY
TRON: MOŞTENIREA
Regia: Joseph Kosinski
Cu: Jeff Bridges, Garrett Hedlund, Olivia Wilde, Bruce Boxleitner, James Frain
SF, SUA 2010
27,28,30

Sam Flynn, aflat în căutarea tatălui său demult dispărut, se trezește aspirat în lumea digitală a lui Tron. Împreună, cei doi pleacă într-o aventură pe viaţă și pe moarte pentru a scăpa dintr-un cyber-univers splendid visual, dar extrem de periculos.

TRON: Legacy e o aventură high-tech amplasată într-o lume digitală cum nu s-a mai văzut pe marele ecran. Sam Flynn (Garrett Hedlund), un rebel de 27 de ani, e bântuit de dispariţia misterioasă a tatălui său Kevin Flynn (Jeff Bridges), un om care, odinioară, era cel mai mare creator de jocuri video. Atunci când Sam investighează o semnal straniu venit de la vechiul aparat Arcade al lui Flynn – un semnat ce ar putea veni doar de la tatăl său – se trezește atras într-o lume digitală unde Kevin este prizonier de 20 de ani. Cu ajutorul neînfricatei războinice Quorra (Olivia Wilde), tatăl și fiul pornesc într-o călătorie pe viaţă și pe moarte de-a lungul și de-a latul unui cyber-univers ameţitor din punct de vedere vizual – o lume creată de însuși Kevin care a devenit extrem de avansată și care e plină de vehicule dincolo de orice imaginaţie, de arme distrugătoare și de peisaje uluitoare și condusă de un tiran fără scrupule care nu se dă în loc de la nimic pentru a-i împiedica să scape.

VAMPIRES SUCK
CINEVA M-A MUŞCAT!
Regia: Aaron Seltzer, Jason Friedberg
Cu: Jenn Proske, Matt Lanter, Diedrich Bader, Chris Riggi, Ken Jeong
Comedie, SUA 2010
8,11,21

Becca, o adolescentă normală, dar anxioasă, e nevoită să aleagă între doi băieţi cu puteri supranaturale. Dar, înainte de asta, Becca trebuie să-l domolească pe tatăl său dominator. Între timp, prietenii lui Becca au și ei propriile lor probleme romantice. Totul culminează la banchetul de absolvire a liceului.

În această parodie la filmele cu vampiri și adolescenţi, o fată e sfâșiată între atracţia pentru doi băieţi cu puteri supranaturale. În timp ce Becca se luptă să se înţeleagă cu tatăl ei dominator, doi rivali feroce se luptă să-i câștige inima. Dar Becca nu e singura elevă din liceu care are probleme cu băieţii; prietenii ei sunt cu toţii disperaţi să-și găsească o pereche pentru petrecerea de final de liceu și, pe măsură ce noaptea cea mare se apropie, tensiuniile în creștere scot la iveală partea animalică din toţi.

WISHFUL DRINKING
ADEVĂRATA POVESTE A PRINŢESEI LEIA
Regia: Fenton Bailey, Randy Barbato
Cu: Carrie Fisher
Documentar, SUA 2010
17
Wishful Drinking e parte documentar, parte one woman show inspirat din superba autobiografie best seller a lui Carie Fisher (prinţesa Leia din Star Wars).

Copil al unui cuplu de staruri legendare. Personaj iconic din Star Wars. Luptătoare cu depresia. Actriţa și scriitoarea Carrie Fisher rupe vălul fin de celebritate ca să spună incredibila poveste a vieţii sale. Așa cum demonstrează acest documentar teribil de amuzat și de răvășitor, Carrie Fisher nu e doar o actriţă împlinită, o scenaristă și un autor de best seller. Ea este progenitura unui cuplu celebru, fiica actriţei Debbie Reynolds și a interpretului Eddie Fisher. Povestea de dragoste a tatălui său cu Elizabeth Taylor a pus capăt unei căsătorii (aparent) de vis. În ciuda faptului că a crescut în preajma unor staruri de film și că a experimentat faima pe propria-i piele (a fost distribuită în rolul prinţesei Leia din Star Wars la 19 ani), viaţa lui Fisher n-a fost nici pe departe de invidiat. Ea s-a confruntat cu o grămadă de probleme: relaţii tragice, dependenţă de droguri și de alcool, terapii în instituţiile de dezintoxicare, sindrom manico-depresiv și tratament cu electroșocuri. A supravieţuit și chiar prosperat în faţa acestor adversitaţi graţie încăpăţinări, inteligenţei și, mai ales, datorită unui simţ al umorului de-a dreptul eroic.

BORED TO DEATH
PLICTISIT DE MOARTE
Regia: Michael Lehmann
Cu: Jason Schwartzman, Ted Danson, Zach Galifianakis, Heather Burns
Serial

Şaradele lui Jonathan Ames, scriitorul devenit detectiv particular, continuă. Acum el s-a mutat într-un apartament care-i permite să supravegheze întreg orașul; în acest loc el va descoperi niște lucruri șocante care îl vor trimite într-un cursă cu obstacole lungă de un sezon.

Bazat pe scrierile semi-autobiografice ale eclecticului autor Jonathan Ames, Bored to Death, un serial dulce și bizar, spune povestea unui scriitor obsedat de literatura noir (Jason Schwartzman) care e și un detectiv particular fără licenţă. La începutul sezonului 3, Jonathan tocmai s-a mutat într-un apartament aflat la ultimul etaj. În acest an, va continua să-și pună talentele dubioase în slujba clienţilor și mai dubioși, dar va purta și o anchetă în interes personal ca să-și descopere tatăl biologic. Între timp mentorul său, George Christopher (Ted Danson), un dependent de droguri care a tăiat orice legătură cu revista Edition la finalul sezonului 2, deschide un restaurant și încearcă să nu facă aceleași greșeli ca și părinţii săi cu fiica lui, Emily. Cât despre caricaturistul Ray (Zach Galifianakis), acesta află despre ce înseamnă să fii tată la prima mână, atunci când un cuplu de lesbiene care i-au cumpărat sperma de pe piaţa neagră intră în contact cu el după ce divorţează. Lupte cu săbii și deghizări, anchete și povești de dragoste – aventurle absurde ale trio-ului newyorkez continuă neabătute.

CARRYOVER MOVIES

BABY MAMA
MAMA COPILULUI MEU
Regia: Michael Mccullers
Cu: Tina Fey, Amy Poehler, Greg Kinnear, Dax Shepard, Romany Malco
Comedia, SUA 2008

O poveste cu două femei, un apartament și cu cele nouă luni care le vor schimba amândurora viața pentru totdeauna.

O femeie singură, de succes, care dorește să aibă un copil află că este infertilă. Cu toate acestea, ea nu renunță la visul de a avea un copil, așa că apelează la o mamă-surogat. Cea aleasă pentru acest job este o fată simplă, complet diferită. Eroinele acestei comedii senzaționale sunt Kate (Tina Fey – “30 Rock”, “Saturday Night Live”), o carieristă care află că nu poate rămâne însărcinată din motive medicale, și Angie (Amy Poehler – “Saturday Night Live”), o femeie din clasa muncitoare care avea să poarte copilul. Totul merge conform planului până în momentul în care Kate se tezește cu Angie la ușă. Ea nu mai are unde locui și uite-așa două femei care nu au nimic în comun, ajung să împartă același apartament. În distribuție îi veți întâlni și pe Greg Kinnear și Sigourney Weaver.

CLASH OF THE TITANS (2010)
INFRUNTAREA TITANILOR
Regia: Louis Leterrier
Cu: Liam Neeson, Ralph Fiennes, Sam Worthington
Acţiune, Marea Britanie, 2010

Născut din zei, dar crescut printre muritori, Perseus este neputincios atunci când Hades, răzbunătorul zeu al Infernului, îi omoară familia. Acum, când nu mai are nimic de pierdut, Perseu porneşte într-o misiune periculoasă pentru a-l învinge pe Hades, înainte ca acesta să dezlănţuie iadul pe pământ.

În “Clash of the Titans”, o teribilă luptă pentru putere îi opune pe oamenii simpli contra regilor, şi pe regi contra zeilor. Dar cel mai periculos este războiul dintre zeii înşişi, pentru că ar putea distruge planeta. Sam Worthington (Terminator Salvation, Avatar) îl interpretează pe eroul grec Perseu în această repovestire a faimosului mit clasic (care a inspirat şi un film cult în anii ’80). Născut din zei, dar crescut de pescari, Perseu nu reuşeşte să-şi salveze familia din ghearele lui Hades (Ralph Finnes), răzbunătorul zeu al Infernului. Pentru că nu mai are nimic de pierdut, el se oferă voluntar într-o misiune periculoasă: trebuie să-l învingă pe Hades înainte ca acesta să-i fure puterea lui Zeus (Liam Neeson) şi să dezlănţuie iadul pe pământ. Alături de o armată de războinci curajoşi, Perseu porneşte într-o călătorie periculoasă în adâncul lumilor interzise. Luptându-se şi cu demonii păgâni şi cu bestiile cumplite, el va putea triumfa doar dacă îşi va accepta condiţia de zeu, îşi va înfrunta destinul şi îşi va crea propriul destin.

COACH (2010)
ANTRENORUL
Regia: Will Frears
Cu: Hugh Dancy, Liane Balaban, Mamie Gummer, David Zayas, Gillian Jacobs
Comedie, SUA, 2010

Un playboy de bani gata devine antrenorul echipei de tineret din vecini, după ce prietena sa manechin îi da papucii şi foştii amici de pahar decid să se maturizeze.

Atunci când vine vorba de motivaţii, Nick (Hugh Dancy) stă foarte prost: nu are niciuna. Se mulţumeşte doar să vadă cum viaţa-i defilează prin faţa ochilor, în timp ce se distrează cu prietenii. Dar acum, acest pierde-vară se luptă să se acomodeze cu faptul că toată lumea îl abandonează. Nick nu se pricepe deloc la antrenat, dar atunci când se iveşte oportunitatea de-a ghida o echipă locală de tinere talente, profită de ocazie. După ce se împrieteneşte rapid cu unul dintre elevii săi, trândavul trecut de prima tinereţe se îndrăgosteşte de Gabrielle, o tânară şi drăguţa doctoriţă care are foarte puţină răbdare pentru stilul său de viaţă iresponsabil. După o perioadă, lucrurile par a începe să meargă bine, dar atunci când fosta sa iubită se întoarce la el şi îl roagă să-l ierte, tot ce a clădit, începe să se destrame. Nick trebuie să găsească o modalitate de a-i arăta lui Gabrielle că s-a schimbat şi s-o convingă că e un bărbat care merită păstrat.

CORALINE
Regia: Henry Selick
Animaţie, SUA 2009

Coraline e plictisită în noua ei casă, până când găseşte o uşă secretă care o conduce într-o lume cum n-a mai văzut niciodată… O lume mai bună şi mai nebună! Totuşi, această aventura fantastică devine periculoasă şi mama ei din acest nou univers încearcă s-o ţină acolo pe vecie.

Bazată pe minunata carte a lui Neil Gaiman, universal adorată, Coraline e o animaţie splendidă, inovatoare, un basm coşmăresc care are toate datele unei poveşti clasice şi multă, multă magie.

O tânără iese pe o uşă secretă din casa ei şi descoperă o versiune alternativă a propriei sale vieţi – doar că una mai bună. Dar atunci când această aventură fascinantă se transformă într-una periculoasă, Coraline va trebui să se bazeze pe determinarea, pe înzestrarea şi pe curajul ei ca să ajungă înapoi acasă.

DINNER FOR SCHMUCKS
CINĂ PENTRU FRAIERI
Regia: Jay Roach
Comedie, SUA 2010

Există doar un singur lucru care îl împiedică pe Tim să ajungă într-un post de conducere la o mare corporaţie: trebuie să găsească musafirul perfect pe care să-l aducă la petrecerea lunară dată de şefului său, acolo unde campionul serii e încununat individul care vine însoţit de cel mai mare bufon.

Tim e un bărbat care aspiră la o funcţie mai mare şi care tocmai a primit prima sa invitaţie la aşa numita “cina pentru idioţi”, un eveniment lunar găzduit de şeful lui care promite promovări substanţiale celor care vin însoţiţi de cel mai mare bufon. Julie, logodnica lui Tim, găseşte respingător acest obicei, aşa că Tim hotărăşte să nu se ducă la cină. Însă îl întâlneşte pe Barry, un angajat de la fisc care îşi dedică timpul liber construind diorame elaborate cu şoareci împăiaţi, şi îşi dă seama rapid că el este exact idiotul pe care-l caută. Tim nu poate rata ocazia şi-l invită la cină pe Barry. Însă idiotul, chit că animat de cele mai bune intenţii, face numai pozne: compromite o afacere majoră, o readuce în peisaj pe Darla, fosta iubită sonată a lui Tim şi o împinge pe Julie în braţele unui alt bărbat.

HELLO! HOW ARE YOU? (AKA. BUNA, CE FACI?)
BUNĂ! CE FACI?
Regia: Alexandru Maftei
Cu: Dana Voicu, Ionel Mihăilescu, Paul Diaconescu, Jordi García, Ana Popescu
Comedie romantică, România, 2010

Un altfel de film românesc, de un realism magic, un love story tandru şi răvăşitor, dar şi foarte amuzant, din epoca Internetului, având ca protagonişti două personaje atipice – un cuplu de vârstă mijlocie, căsătorit, plictisit, care redescoperă pasiunea via IM (instant messaging) şi care nu realizează că persoanele de care se îndrăgostesc sunt mult mai aproape decât ar fi putut crede. Fiul lor, Vladimir, este foarte mirat să descopere că şi părinţii lui sunt mânaţi de dorinţe. La un moment dat, întâlnirea dintre iubiţii virtuali devine inevitabilă în viaţa reală.

Filmul lui Maftei este pelicula românească pe care o aşteptam de foarte mult timp: un amestec foarte fresh şi inventiv de comedie, aventuri erotice şi personaje pe care nu le veţi uita prea curând.

I CAN’T DO THIS BUT I CAN DO THAT
DIFICULTĂŢI LA ÎNVĂŢĂTURĂ
Regia:
Documentar, SUA 2010

Acest documentar are în centru câţiva copii cu dificultăţi la învăţătură care îşi exprimă sentimentele despre situaţia lor unică şi explică de ce nu se consideră diferiţi de cei de vârsta lor.

Daca ai o dizabilitate care te împiedică să înveţi, asta înseamnă că nu poţi învăţa deloc? În acest documentar HBO, opt copiii dovedesc că răspunsul e: cu siguranţă, nu!

Prin mărturiile unor tineri care au reuşit să-şi învingă problemele la învăţatură şi să-şi depăşească respectul de sine scăzut, descoperim forţa şi talentul care îi ajută pe aceşti copiii să-şi depăşească greutăţile şi să-şi găsească vocea unică.

MARMADUKE
Regia: Tom Dey
Cu: Lee Pace, Judy Greer, William H. Macy, Caroline Sunshine, Finley Jacobsen
Comedie, SUA 2010

Atunci când Marmaduke, un câine de talie foarte mare, se mută într-un nou cartier din Orange County, California, împreună cu familia sa, descoperă că nu-i foarte uşor să-şi facă prieteni cu patru picioare.

Marmaduke, cel mai îndrăgit câine din rasa Great Dane, face un salt din banda desenată care i-a adus faima (a apărut în 600 de ziare şi în peste 20 de ţări), la celebritatea de mare ecran. Acest câine de dimensiuni mari care nu prea reuşeşte să se integreze, îşi găseşte în sfârşit un loc în care e OK să iasă în evidenţă. Acum trăieşte în Orange County, California şi îşi ajută familia să se acomodeze la noul mediu. Însă el descoperă că, pentru un câine de 100 de kilograme, nu-i foarte uşor să-şi facă prieteni printre alte patrupede. Din fericire, îl are alături pe Carlos, prietenul său cel mai bun (un motan din rasa Albastru de Rusia), care-i ţine tot timpul spatele.

PREDATORS
Regia: Nimród Antal
Cu: Adrien Brody, Topher Grace, Alice Braga, Walton Goggins, Laurence Fishburne
Acţiune, SUA 2010

Câţiva războinci de elită îşi dă seama c-au fost strânşi şi aduşi pe o planetă extraterestră ca să servească drept pradă. Sunt ucigaşi cu sânge rece, prădători umani care acum, la rândul lor, sunt sistematic vânaţi şi eliminaţi de o nouă specie de extratereştri.

Predators, un nou şi îndrăzneţ capitol din celebra franciză Predator, este filmat sub supravegherea artistică a lui Robert Rodriguez. Adrien Brody îl interpretează pe Royce, un mercenar cu sânge rece a cărui singură sursă de venit vine de la oamenii care-l pun sub contract. De voie, de nevoie, acceptă să conducă un grup de războinci de elită care, se pare, a fost selecţionat şi trimis pe o planetă pustie… ca pradă. Cu excepţia notabilă a lui Edwin (Topher Grace), un fizician dizgraţiat, ei sunt cu toţii ucigaşi cu sânge rece – mercenari, membrii ai mafiei Yakuza, puşcăriaşi, terorişti – “prădători” umani care acum sunt, la rândul lor, sunt vânaţi şi eliminaţi de o nouă specie, mai evoluată, de Predatori.

RED (2010)
GREU DE PENSIONAT
Regia: Robert Schwentke
Cu: Bruce Willis, Morgan Freeman, John Malkovich, Helen Mirren, Mary-Louise Parker

Frank e un fost agent CIA care duce o viaţă liniştită şi solitară… până când, într-o zi, o echipă de ucigaşi îi apare-n prag, hotărâtă să-l ucidă. Acum că identitatea i-a fost compromisă, Frank îşi recompune vechea sa echipă şi încearcă să reintre în joc.

Bazat pe romanele grafice ale lui Warren Ellis şi Cully Hamner, RED (în engleză, Retired Extremely Dangerous) e o comedie de acţiune explozivă. Frank (Bruce Willis), Joe (Morgan Freeman), Marvin (John Malkovich) şi Victoria (Helen Mirren) erau agenţi CIA de top – dar secretele pe care le-au aflat i-au transformat în prezent în ţintele principale ale Agenţiei. Acum li s-a înscenat o asasinare şi ei trebuie să-şi folosească experienţa, viclenia şi spiritul de echipă ca să fie cu un pas înaintea urmăritorilor şi să rămână în viaţă. Foştii agenţi se îmbarcă într-o misiune imposibilă care-i poartă în locuri dintre cele mai dierite şi mai periculoase, inclusiv în cartierul strict secret al CIA, acolo unde dau peste cea mai mare conspiraţie şi muşamalizare din istoria guvernului.

SECRET WINDOW
FEREASTRA SECRETĂ
Regia: David Koepp
Cu: Johnny Depp, John Turturro, Maria Bello, Timothy Hutton, Charles S. Dutton
Horror, SUA 2004

Mort Rainey (Depp), un scriitor care tocmai a ieşit dintr-un divorţ complicat cu fosta lui soţie, Amy (Bello), descoperă că este urmărit până la locuinţa lui lacustră îndepărtată de un necunoscut psihopat (Turturro), care pretinde că Mort i-a furat cea mai bună idee pentru o poveste…

Mort Rainey (Depp), un scriitor care tocmai a ieşit dintr-un divorţ complicat cu fosta lui soţie, Amy (Bello), descoperă că este urmărit până la locuinţa lui lacustră îndepărtată de un necunoscut psihopat (Turturro), care pretinde că Mort i-a furat cea mai bună idee pentru o poveste… Hutton joacă rolul noului prieten al lui Bello, iar Dutton e un detectiv particular angajat să-l scape pe Depp de Turturro. Adaptarea unui roman al lui Stephen King, faimosul „rege al horror-ului”.

STUCK ON YOU
LIPIT DE TINE
Regia: Bobby Farrelly, Peter Farrelly
Cu: Matt Damon, Greg Kinnear, Eva Mendes, Cher, Seymour Cassel
Comedie, SUA 2003

Relaţia dintre siamezii Bob şi Walt e pusă la test atunci când cei doi se mută la Los Angeles, pentru ca Walt să devină un actor. Acesta ajunge faimos şi bogat după ce obţine un rol într-un show TV al lui Cher, însă succesul ameninţă să-i despartă pe cei doi.

Bob şi Walt Tenor sunt doi fraţi nedespãrţiti – la propriu, deoarece sunt siamezi. Legãtura lor specialã duce la complicaţii serioase atunci când Walt se hotãrãste sã devinã actor şi trebuie sã-şi convingã fratele sã fie de acord cu alegerea sa. Bob (Matt Damon) şi Walt (Greg Kinnear) exceleazã în sport şi sunt mândrii posesori ai unui fast-food, unde lucreazã şi ei, mânuind grãtarul cu o vitezã uluitoare. Când Walt e cuprins de pasiunea pentru actorie, el îi cere lui Bob sã-şi respecte promisiunea din copilãrie ca nici unul dintre ei sã nu stea în calea realizãrii dorinţelor celuilalt. Cei doi fraţi ajung la Hollywood, unde se împrietenesc rapid cu vecina lor cea sexy, April (interpretatã de Eva Mendes). Aceasta îi face cunoştintã lui Walt cu un impresar, Morty O’Reilly (interpretat de Seymour Cassel), care îi propune lui Walt un rol într-un film porno. Lucrurile se îmbunãţãtesc pentru cei doi frati când o întâlnesc pe celebra Cher, care îi oferã lui Walt rolul secundar din serialul TV în care ea juca împotriva voinţei ei. Însã, în loc sã compromitã serialul, aşa cum îşi dorea Cher, Walt are mare succes şi cei doi fraţi devin celebri peste noapte. Aventura de-abia acum începe, deoarece Bob se îndrãgosteşte de o mai veche cunoştinţã, o femeie cu care coresponda pe Internet, şi cei doi frati iau o decizie care le va schimba viaţa.

TAKERS
FURĂ ŞI FUGI
Regia: John Luessenhop
Cu: Matt Dillon, Paul Walker, Idris Elba, Jay Hernandez, Hayden Christensen

Jafurile lor sunt plănuite perfect şi nu lasă nicio urmă. Dar atunci banda devine prea lacomă şi acceptă o ultimă spargere riscantă, un detectiv experimentat (Matt Dillon) jură să-i pună definitiv în spatele gratiilor.

Takers, regizat de John Luessenhop, are în centru un grup notoriu de criminali (Idris Elba, Paul Walker, T.I., Chris Brown, Hayden Christensen and Michael Ealy) care continuă să sfideze poliţia cu o serie de spargeri perfecte de bănci. Intră, fură şi ies conform unui mecanism perfect uns şi nu lasă nicio dovadă incriminatorie în urmă. Dar atunci când încearcă să dea o ultimă spargere extrem de ambiţioasă, echipa îşi vede planurile compromise de un detectiv cinic (Matt Dillon), care şi-a făcut un scop în viaţă din a-i prinde şi a-i închide.

TALHOTBLOND
TALHOTBLOND: O TRAGEDIE PE INTERNET
Regia: Barbet Schroeder
Documentar, SUA, 2009

Povestea adevărată a unui triunghi amoros care are loc în intregime pe Internet. O adolescentă atrăgătoare atrage bărbaţii în plasa ei şi minciunile conduc la crimă. Un documentar care arată puterea Internetului de a dezlănţui cele mai periculoase fantezii ale noastre.

Talhotblond e povestea adevărată (şi parola online) a unei adolescente frumoase care se foloseşte de Internet pentru a seduce bărbaţi.

Atunci când descoperă că a fost înşelată şi minţită de una dintre victime, ea vrea să se răzbune şi închipuie o fantezie care escaladează într-o crimă reală. Având acces exclusiv la mesaje virtuale, note secrete, scrisori, cât şi la dosare ale poliţiei şi la interviuri exclusive cu deţinuţi, Talhotblond detaliază lucrurile oribile care se pot întâmpla în realitate, atunci când oamenii mint online.

THE INSIDER
INSIDER
Regia: Michael Mann
Cu: Al Pacino, Russell Crowe, Christopher Plummer, Diane Venora, Philip Baker Hall
Dramă, SUA, 1999

Povestea adevărată a informatorului Jeffrey Wigand, fostul şef de dezvoltare la Brown & Williamson Tobacco Co., care a deconspirat secretele compromiţătoare ale industriei tutunului la emisiunea 60 Minutes de pe postul de televiziune CBS.

“The Insider” spune povestea unui bărbat cu o criză de conştiinţă care a decis să spună lumii că toate cele şapte companii de tutun ştiau (şi au ascuns deliberat) că ţigările pe care le produceau dădeau dependenţă. Jeffrey Wigand (Russell Crowe) fusese un om de ştiinţă angajat la departamentul cercetare al companiei de tutun Brown and Williamson. La puţin timp după ce-a fost concediat, Wigand a luat legătura cu Lowell Bergman (Al Pacino), un producător pentru emisiunea 60 de minute care lucra îndeaproape cu jurnalistul Mike Wallace (Christopher Plummer). Bergman îl desemnează pe Wallace să-i ia interviu lui Wigand şi să expună minciunile industriei, deşi informatorul încă se află sub un contract de confidenţialitate care-i interzice să discute despre slujba lui. În ciuda faptului că Wigand vrea să vorbească, CBS renunţa la interviu în ultimul moment, după ce Brown şi Williamson ameninţă cu un proces de miliarde. Între echipa emisiunii 60 Minutes şi CBS News începe o luptă internă pentru a salva sau “omorî” ştirea, iar Wigand se trezeşte că e implicat într-un proces şi că e victima unei campanii de denigrare, chiar înainte ca întreaga poveste să fie făcută publică.

THE KARATE KID (2010)
KARATE KID
Regia: Harald Zwart
Cu: Jaden Smith, Jackie Chan, Taraji P. Henson, Wenwen Han, Rongguang Yu
Acţiune, SUA, 2010

Dre Parker are 12 ani şi a crescut în Detroit, însă mama lui l-a luat cu ea în China. După ce colegii de clasă îl hărţuiesc şi îl umilesc, Dre e nevoit să apeleze la ajutorul lui Mr. Han (Jackie Chan), un maestru Kung Fu.

Dre Parker (Jaden Smith), un băiat de 12 ani, ar fi putut deveni cel mai popular puşti din Detroit, însa mama lui (Taraji P. Henson) obţine o slujbă în China şi cei doi trebuie să se mute acolo. Dre se îndrăgosteşte imediat de colega lui de clasă, Mei Ying, şi sentimentul e mutual – dar diferenţele culturale fac imposibilă prietenia lor. Şi mai rău, sentimentele lui Dre îl transformă în ţinta băieţilor duri din clasă, care încep să-l hărţuiască. Aflat în patria kung fu-ului, Dre ştie doar un pic de karate şi devine ciuca bătăilor. Pentru că nu are prieteni în această ţară stranie, Dre e nevoit să-i ceară ajutorul domnului Han, cel care se ocupă cu întreţinerea casei şi care e, în secret, un maestru kung fu. În timp ce învaţă de la Han că kung fu-ul nu se reduce la atac şi la apărare, ci la maturitate şi calm, Dre îşi dă seama că lupta cu duşmanii lui din clasă riscă să devină bătălia vieţii sale. Un remake al unui faimos film al anilor ’80 cu Jaden Smith, fiul faimosului Will Smith, în rolul principal.

THE LAST AIRBENDER
ULTIMUL RĂZBOINIC AL AERULUI
Regia: M. Night Shyamalan
Cu: Noah Ringer, Dev Patel, Nicola Peltz, Jackson Rathbone, Shaun Toub
Fantastic, SUA, 2010

Join Aang, un băiat extraordinar cu puteri incredibile, călătoreşte într-o ţară exotică. Ca Avatar, el e singurul care poate pună capăt conflictului vechi de secole dintre cele patru naţiuni: cea a Aerului, a Apei, a Pământului şi a Focului.

În vremuri antice, lumea e împărţită în patru naţiuni cu puteri egale: Tribul Apei, Regatul Pământului, Poporul Focului şi Nomazii Aerului. Timp de mii de ani lumea a trăit în pace, până în ziua când Poporul Focului a început războiul. Singurul care poate să aducă pacea este Aang (Noah Ringer), un băieţel de numai 12 ani – Avatarul – care era încarnarea umană a Spiritului Lumii şi care poate controla toate cele patru elemente. Însă acesta a dispărut. Acum, 100 de ani mai târziu, Katara, o războinică a Apei şi Sokka, fratele ei, îl găsesc pe Aang prizonier în gheaţă. Ca să salveze lumea, cei doi trebuie să îl ajute pe Aang să îşi recapete puterile pentru că doar el e în stare să-l învingă pe maleficul prinţ Zuko, fiul neînduplecatului lord al Focului.

Inspirat de serialul de animaţie TV produs de Nickelodeon, “Ultimul războinic al aerului” este primul capitol din ceea ce promite să fie o populară franciză cinematografice

THE MUMMY: TOMB OF THE DRAGON EMPEROR
Mumia: Mormântul Împăratului Dragon
Regia: Rob Cohen
Cu: Brendan Fraser, Jet Li, Maria Bello, Michelle Yeoh, Luke Ford
Fantastic, SUA, 2008

Franciza “Mumia” intră în altă epocă, din clipa în care acțiunea sa se mută în Asia.

În “Mumia: Mormântul Împăratului Dragon”, Brendan Fraser revine, interpretându-l pe explotatorul Rick O’Connell, care, de această dată, are de gând să îl oprească pe împăratul Han (Jet Li). Au trecut 2000 de ani de când nemilosul împărat al Chinei și armata lui formidabilă făceau istorie, iar acum spiritul trezit al acestuia revine în foță, având un plan diabolic prin care urmărește înrobirea omenirii.

THE OTHER GUYS
AGENŢII DE REZERVĂ
Regia: Adam Mckay
Cu: Will Ferrell, Mark Wahlberg, Eva Mendes, Michael Keaton, Dwayne Johnson
Comedie, SUA, 2010

Doi detectivi rataţi din New York profită de oportunitatea de a deveni egalii poliţiştilor faimoşi pe care-i idolatrizează – doar că lucurile nu merg conform planurilor.

Detectivii newyorkezi Gamble şi Hoitz (Will Ferrell şi Mark Wahlberg) sunt condamnaţi la… o viaţă de birou. Se urăsc unul pe celălalt şi detestă monotonia slubjelor lor nesemnificative, mai ales că sunt forţaţi să trăiască în umbra a doi dintre cei mai mari şi mai tari poliţişti din oraş (Samuel L. Jackson şi Dwayne Johnson). Dar atunci când aceşti tipi duri refuză un caz, Gamble şi Hoitz văd în el o oportunitate. Acum, că au dat peste una dintre cele mai mari crime din ultima vreme, vor fi aceşti agenţi de rezervă în stare să rezolve cazul, fără să se omoare unul pe altul şi fără să distrugă întreg oraşul?

THE WARRIOR’S WAY (AKA. THE LAUNDRY WARRIOR)
DESTINUL UNUI RĂZBOINIC
Regia: Sngmoo Lee
Cu: Dong-Gun Jang, Kate Bosworth, Geoffrey Rush, Danny Huston, Tony Cox
Acţiune, Noua Zeelandă, 2010

Un samurai asiatic are o mustrare de cunoştinţă şi cruţă un bebeluş, după ce ucide întreaga familie a inamicului său. Fugind de maestrul său, samuraiul ajunge în vestul Americii, unde caută refugiu la un vechi prieten.

După o viaţă de antrenament în artele marţiale şi în mânuirea sabiei, Yang (Jang Dong Gun) i-a lichidat pe toţi inamicii clanului său, mai puţin pe un bebeluş al cărui zâmbet i-a topit inima. Pentru că nu e în stare s-o ucidă, dar nici nu poate s-o protejeze de tribul său ucigaş, Yang ia fetiţa şi fuge, plănuind să caute refugiu la un vechi prieten ce trăieşte în Lode, un oraş de frontieră din vestul Americii. Chiar la sosirea sa, află că prietenul său a murit şi că orăşelul, odată prosper datorită unei mine de aur, e locuit acum de doar 20 de excentrici. Printre aceştia se numără Lynne (Kate Bosworth), o cuţitară frumoasă şi focoasă şi Ron, un beţivan ratat (Geoffrey Rush). Ca să clădească un cămin sigur pentru copil, departe de influenţa clanului său ucigaş, Yang decide să-şi schimbe viaţa şi profesia şi să pună sabia în cui.

TUMBLEWEEDS
ÎN BĂTAIA VÂNTULUI
Regia: Gavin O’Connor
Cu: Janet Mcteer, Kimberly J. Brown, Jay O. Sanders, Gavin O’Connor, Michael J. Pollard
Dramă, SUA, 1999

Mary Jo, un spirit liber, s-a măritat de patru ori. Acum se mută din Missouri la San Diego cu fiica ei de 12 ani în căutarea unei noi case, a unei noi iubiri şi a unei noi vieţi, într-o poveste irezistibilă despre legătura indisolubilă dintre mamă şi fiică.

Mary Jo Walker s-a căsătorit pentru prima dată la vârsta de 17 şi de atunci şi-a adaugat la palmares încă trei soţi şi alţi numeroşi iubiţi. De câte ori eşuează într-o relaţie, Mary Jo se mută, împreună cu fiica ei, Ava, în căutarea unei noi case, a unei noi dragoste şi a unei noi vieţi. Acum, după ultima despărţire cu năbădăi, Mary Jo şi Ava ajung într-o comunitate liniştită de lângă San Diego, California. Ava speră că, de data asta, ea şi mama ei vor reuşi să trăiască singure, fără prezenţa distructivă a unul alt iubit nepotrivit. Însă independenţa lor nu durează mult, pentru că Mary Jo se încurcă cu Jack Ranson, un şofer de tir pe care l-a întâlnit pe drum spre California.

WANTED
Regia: Timur Bekmambetov
Cu: James Mcavoy, Morgan Freeman, Angelina Jolie, Terence Stamp, Thomas Kretschmann
Acţiune, SUA, 2008

Pelicula lui Timur Bekmambetov are la bază romanul exploziv al lui Mark Millar. În anul 2008, lumea face cunoştinţă cu eroul unei noi generații: este vorba despre aparent inodinul Wesley Gibson.

În vârstă de 25 de ani, Wes (James McAvoy) nu e deloc un tânăr fericit. Dar, situația se schimbă din clipa în care în viața lui apare o femeie pe nume Fox (Angelina Jolie). Imediat după ce tatăl lui Wes moare, iar Fox îl recrutează pe tânăr într-o societate secretă a asasinilor în care acesta este antrenat să răzbune moartea părintelui său prin deblocarea puterilor sale latente. El descoperă faptul că acest grup trăieşte după un cod străvechi care nu poate fi încălcat sub nicio formă. Cu ajutorul lui Sloan (Morgan Freeman), enigmaticul lider al Frăției, Wes ajunge să se perfecţioneze pentru a se bucura de toată puterea pe care și-o doreşte.

CAMELOT
Regia: Ciarán Donnelly
Cu: Jamie Campbell Bower, Joseph Fiennes, Eva Green, Tamsin Egerton, Peter Mooney
Serial, Irlanda, 2011

După moartea bruscă a regelui Uther, vrăjitorul Merlin prezice un viitor sumbru şi îl înscăunează pe Arthur, fiul necunoscut al lui Uther. Dar Morgan, ambiţioasa sora vitregă a lui Arthur, e în stare să lupte cu acesta până în pânzele albe ca să pună mâna pe tron.

După moartea bruscă a regelui Uther, haosul ameninţă să pună stăpânire pe Marea Britanie. Vrăjitorul Merlin are viziuni cu un viitor sumbru, aşa că îl instaurează rege pe tânărul şi nestăpânitul Arthur, fiul până atunci necunoscut al lui Uther, cel care fusese crescut de la naştere ca om de rând. Dar Morgan, sora vitregă a lui Arthur, rece şi ambiţioasă, e hotărâtă să se lupte cu el şi să conjure forţe malefice pentru a obţine tronul, într-o bătălie epică pentru putere. Sunt vremuri de restrişte pentru noul rege, iar singura rază de lumină este soţia sa, Guinevere. Confruntat cu decizii morale profunde şi cu provocarea de a uni un ţinut răvăşit de război şi compromis de înşelăciune, Arthur va trece prin încercări dincolo de orice imaginaţie. Uitaţi tot ce-aţi ştiut până acum… aceasta este povestea lui Camelot, aşa cum n-a mai fost spusă niciodată.

RETURN MOVIES

10 THINGS I HATE ABOUT YOU
10 chestii nu-mi plac la tine
Comedie romantică, SUA, 1999
R: Gil Junger
D: Heath Ledger, Julia Stiles, Joseph Gordon-Levitt, Larisa Oleynik, David Krumholtz

Variaţie modernă pe tema shakespeariană prezentă în Îmblânzirea scorpiei. Kat, o tânără frumoasă, dar distantă, refuză orice băiat care îndrăzneşte să se apropie de ea. Obişnuitele petreceri ale colegilor, la care sora mai mica Bianca tânjeşte de mult, sunt pentru Kat plictisitoare. Conform hotărârii tatălui lor, Bianca nu poate ieşi din casă decât dacă este însoţită de Kat. Bianca şi câţiva colegi pun la cale planul îmblânzirii ei. Este nevoie de un băiat de care Kat să se îndrăgostească. Dar joaca lor este luată de Kat în serios.

13 GOING ON 30
Azi 13, mâine 30 de ani
Comedie, SUA, 2004
R: Gary Winick
D: Jennifer Garner, Mark Ruffalo, Judy Greer, Andy Serkis, Kathy Baker

Suntem în 1987, iar Jenna este o fetiță de 13 ani, în pragul feminității. Problema este că maturitatea nu soșete suficient de repede. Este sufocată de părinții ei ridicoli, ignorată de puștii la modă de la școală și de tipul drăguț de care este îndrăgostită, deși abia dacă îi știe numele. Pentru că nu se mai mulțumeste să își petreacă timpul alături de cel mai bun prieten al ei și vecin, Matt Flamhaff, Jenna îi invită pe puștii populari la petrecerea ei aniversară de 13 ani. Dar, petrecerea este un dezastru. Jenna se simte umilită când este închisă în toaletă pentru jocul „Șapte Minute în Rai” și toți o părăsesc. Singură în toaletă, Jenna rostește o dorință din suflet. Dacă ar fi o persoană matură, ar avea viața pe care și-a dorit-o întotdeauna. În mod miraculos, dorința i se îndeplineste. A doua zi, când Jenna iese din toaletă, suntem în anul 2004, iar Jenna are 30 de ani. Mai mult, este o femeie superbă si de succes (Jennifer Garner) cu o slujbă foarte bună și cu un apartament incredibil pe Fifth Avenue. În sfârsit, are succes și este celebră. Singurul impediment? Nu are nici cea mai mică idee cum a ajuns acolo.

Speriată la început, dar încântată gradual de noua ei viață, Jenna își dă seama în curând că-i lipsește ceva- Matt. Când îl caută, ea descoperă cu groază că nu mai țin legătura și că el este logodit. Jenna află că nu este suficient să ai totul și decide să mai dea încă o șansă primei ei iubiri.
Acum cea mai mare dorință a ei este să nu fie prea târziu.

20 30 40
Regia: Sylvia Chang
Cu: Sylvia Chang, Rene Liu, Angelica Lee, Kate Yeung, Tony Leung Ka Fai
Comedie, Hong Kong 2004

Trei femei ale vremurilor noastre, aflate în etape diferite ale existenţei, 20, 30 si 40 de ani, încercă să facă faţă necazurilor.

Filmul regizoarei Sylvia Chang priveşte dintr-un unghi interesant derularea vieţii femeii moderne. Personajele principale ale poveştii, Angelica Lee, Rene Liu şi Sylvia Chang, sunt trei femei de vârste diferite: 20, 30 şi 40 de ani, care, aflate în căutarea dragostei, se descoperă una pe cealaltă. Xiao Jie (Angelica Lee), o fată de 20 de ani din Malaezia, călătoreşte în Taiwan ghidată de promisiunea că are toate şansele să devină star. Xiang (Rene Liu), femeia de 30 de ani, are mari probleme sentimentale, fiind implicată simultan într-un mariaj şi o relaţie extraconjugală cu un bărbat foarte posesiv.

Lily (Sylvia Chang), femeia de 40 de ani, este măritata şi deţine o florărie. Pentru că se produce o încurcătura, ea va livra personal o comandă şi astfel descoperă că soţul ei are o a doua familie, aşa că divorţează. Fiecare dintre ele îşi dorea să îşi găsească propriul drum, dar ajuns să se descopere una pe cealaltă.

A BUNCH OF AMATEURS
O TRUPĂ DE AMATORI
Regia: Andy Cadiff
Cu: Burt Reynolds, Imelda Staunton, Derek Jacobi, Samantha Bond, Charles Durning
Comedie, SUA 2008

Jefferson Steel este un fost star de filme de acţiune care devine din ce în ce mai capricios, dificil şi nesigur pe propriile forţe pe măsură ce înainteaza în vârsta, iar cariera lui – odinioară plină de succes – intră într-un con de umbră. Profitând de dorinţa disperată a actorului de a-şi revigora cariera aflată în declin, dubiosul lui impresar de la Hollywood îl convinge printr-un vicleşug să accepte propunerea de a interpreta rolul regelui Lear într-o piesă de teatru britanică pusă în scenă la Stratford. Numai că, odată ajuns la destinaţie, Jefferson Steel constată că nu este vorba despre o prestigiousă producţie realizată de către Royal Shakespeare Company la Stratford-upon-Avon, aşa cum crezuse el, ci despre Stratford St. John, un sătuc plicticos din provincia Suffolk. Nu mică îi este mirarea actorului atunci când remarcă faptul că şi teatrul îşi are sediul într-un vechi hambar şi că singurul scop cu care a fost invitat in Anglia este acela că sătenii doreau să îsi salveze aşa-zisul teatru de la o iminentă închidere ţinând o reprezentaţie în scopuri caritabile, care să beneficieze de prezenţa unui actor renumit de la Hollywood.

ADAM (2009)
Regia: Max Mayer
Cu: Hugh Dancy, Rose Byrne, Peter Gallagher, Amy Irving, Frankie Faison
Comedie, SUA 2009

O comedie romantică emoţionantă despre un bărbat intrigant şi atrăgător care a dus o existenţă protejată până în momentul în care a întâlnit o tânără frumoasă, cosmopolită, care îl ademeneşte în lumea de afară cu rezultate amuzante, înduioşătoare şi complet neaşteptate.

ALVIN AND THE CHIPMUNKS: THE SQUEAKQUEL
Alvin şi veveriţele 2
Comedie, SUA, 2009
R: Betty Thomas
D: Zachary Levi, David Cross, Jason Lee, Wendie Malick, Anjelah Johnson

Continuarea aventurilor celor trei veveriţe cântăreţe: Alvin, Simon şi Theodore.

Managerul Dave Seville le convinge pe cele trei veveriţe să meargă la şcoală asemenea unor copii obişnuiţi, predicându-le că va fi în interesul lor să înveţe carte.

În vreme ce veveriţele cântăreţe se acomodează cu noul stil de viaţă în mijlocul elevilor, Ian Hawke este eliberat din închisoare şi colindă prin toată lumea în încercarea de a descoperi animale talentate, care să poata cânta şi dansa.

În Australia, Ian Hawke întâlneşte niste femele de veveriţă înzestrate din punct de vedere muzical, pe care intenţionează să le transforme în vedete pentru a se răzbuna astfel pe Alvin, Simon şi Theodore.

ARMORED
TRANSPORT BLINDAT
Regia: Nimród Antal
Cu: Columbus Short, Matt Dillon, Laurence Fishburne, Jean Reno, Skeet Ulrich
Poliţist, SUA 2009

Un grup de angajaţi ai unei firme de securitate îşi riscă vieţile atunci când încep să pună la cale un jaf a cărui victimă este propriul angajator! Înarmaţi cu un plan aparent fără cusur, bărbaţii au de gând să fure o întreagă avere fără a provoca vreo victimă, dar când un martor se trezeşte fără voie amestecat în stratagema lor, iadul se dezlănţuie. Vor supravieţui hoţii cursei contracronometru în care fiecare este pe cont propriu?

AVATAR
Regia: James Cameron
Cu: Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Stephen Lang, Michelle Rodriguez
SF, SUA, 2009

200 de ani în viitor, Jake, un veteran de război paralizat, este adus împreună cu alţi pământeni pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de o rasă umanoidă, Na’vi, o veche civilizaţie deloc încântată de oaspeţi. Jake şi semenii săi trebuie să lupte pentru a-şi găsi locul pe luxurianta Pandora. Între timp, tânărul se îndrăgosteşte de Neytiri, o localnică. La abia doi ani de la lansare, Avatar, filmul lui James Cameron, este déjà o legendă şi a detronat Titanic-ul de pe poziţia celui mai profitabil film al tuturor timpurilor.

Ideea filmului i-a venit lui Cameron încă din 1996, an în care a şi scris primele 80 de pagini din scenariu. Filmările trebuia să înceapă imediat după terminarea Titanicului), filmul urmând a fi lansat în 1999; însă, potrivit regizorului, "era necesar să mai treacă ceva vreme până să apară tehnologia necesară punerii în scenă a viziunii filmului. Astfel, Cameron a început lucrul efectiv la Avatar în primăvara anului 2006 când a definitivat scenariul, limba Na’vi şi cultura Pandoriană. Tot el a precizat că în cazul unui succes al filmului sunt posibile şi continuări.

Filmul, care reinventează conceptul de “spectaculos”, fost lansat atât în formatul obişnuit, 2-D, cât şi în formatele 3-D şi IMAX. O minune vizuală şi tehnologică, Avatar a avut un buget oficial de 237 milioane dolari americani, însă alte estimări ridică cheltuielile de producţie la 280–310 milioane $ şi la alte 150 milioane $ pentru promovare. Avatar este văzut ca un deschizător de drumuri în cinematografia modernă, datorită noilor tehnologii folosite pentru vizualizarea 3-D şi a filmărilor cu camere de filmat stereoscopice special proiectate pentru acesta.

BAARIA
Regia: Giuseppe Tornatore
Cu: Francesco Scianna, Margareth Madé, Nicole Grimaudo, Angela Molina, Lina Sastri
Dramă, Italia, 2009

Baarìa este un lungmetraj autobiografic ce urmăreşte vieţile a trei generaţii de locuitori ai satului sicilian din provincia Palermo, Sicilia, în care regizorul Tornatore a văzut lumina zilei. În tumultul haotic de după cel de-al doilea război mondial, Peppino (Francesco Scianna) se alătură Partidului comunist. Pentru că provine dintr-o familie sărăcă şi a fost martorul umilinţelor la care au fost supuşi sătenii din partea latifundiarilor locali, simte că socialismul e drumul spre o lume mai dreaptă.

Însă atunci când se îndrăgosteşte până peste cap de frumoasa Mannina (Margareth Madè), parinţii ei nu sunt de acord cu orientarea sa politică. Pe măsură ce Peppino se maturizează, succesul se împleteşte cu eşecul şi durerea cu fericirea. În Baarìa, viaţa poate fi simpla sau complicată, plină de umor sau de tristeţe, dar nu e niciodată neinteresantă: pur şi simplu, se scurge.

Tornatore e îndrăgostit de lumea sa, de personaje şi de peisaj. Totul se însufleţeşte sub atingerea sa. Posedă o abilitate inegalată de a zugrăvi visele şi aspiraţiile unui tânăr care se luptă pentru idealurile sale, în acelaşi timp infuzând ficare cadru de exuberanţa şi de comedia existenţei. BAARÌA captează uimirea unei vieţi pline.

BEHIND ENEMY LINES 3: COLOMBIA
ÎN SPATELE LINIILOR INAMICE 3: COLUMBIA
Regia: Tim Matheson
Cu: Joe Manganiello, Mr. Kennedy, Keith David, Channon Roe, Yancey Arias
Acţiune, SUA 2009

Forţele SEALS ale marinei americane pun la cale un atac asupra forţelor speciale columbiene, operaţiunea având ca obiectiv salvarea unui ostatec şi refacerea imaginii puşcaşilor…

BITTER/SWEET
DULCE-AMĂRUI
Regia: Jeff Hare
Cu: Kip Pardue, James Brolin, Mamee Napakpapha Nakprasit, Spencer Garrett, Kalorin Supalak Nemayothin
Comedie, Thailanda, 2009

Bitter/Sweet e o comedie romantică, povestea unui expert american în cafea pe nume Brian Chandler care, aparent, are o viaţă perfectă şi a lui Ticha, o directoare de PR din Bangkok care-şi sacrifică viaţa amoroasă pentru o carieră promiţătoare.

La rugămintea părinţilor săi cultivatori de cafea, Ticha îl duce pe Brian pe plantaţiile din Southern Krabi, reconciliindu-se cu trecutul ei.

CAPERS (AKA. THE BROOKLYN HEIST)
Spărgătorii
Comedie, SUA, 2008
R: Julian M. Kheel
D: Danny Masterson, Leon, Aysan Celik, Dominique Swain, Blanchard Ryan

Disperat să-şi îmbunătăţească viaţă, new yorkezul Fitz (Danny Masterson) pune la cale un plan de a jefui un bogat şi detestat proprietar de casă de amanet. Fără ştirea lui Fitz, banda sa de incompetenţi veseli se confruntă cu competiţia altor două grupuri ce plănuiesc să prade clădirea în aceeaşi noapte. Fiecare gaşcă are un stil unic, hilar, în această satira a “filmelor-jaf” ce foloseşte o imagine, un montaj şi o regie artistică stilizată ca să exploreze stereotipurile cinematografice.

CARLITOS Y EL CAMPO DE LOS SUENOS
CARLITOS ARE ŞANSA VIEŢII
Regia: Jesús Del Cerro
Cu: Guillermo Campra, Gustavo Salmeron, José María Pou, Irene Visedo, Emilio Aragón ‘Miliki’
Familial, Spania 2008

Carlitos Bermudez are două dorinţe în viaţă: doreşte să găsească un cuplu care să-l adopte din orfelinatul spaniol şi să devină jucător de fotbal pentru echipa de juniori a Spaniei. Cu ajutorul unor prieteni din orfelinat, porneşte într-o misiune pentru a demonstra talentul său de jucător de fotbal lumii.

Cel mai mare obstacol în calea visului său este Holipito, administratorul orfelinatului, ce se străduie să împiedice realizarea viselor lui Carlitos cât poate de mult.

CASE 39
CAZUL 39
Regia: Christian Alvart
Cu: Renée Zellweger, Jodelle Ferland, Ian Mcshane, Bradley Cooper, Callum Keith Rennie
Horror, SUA, 2009

Cazul 39 prezintă o poveste intensă despre teroarea psihologică trăită de o asistentă socială ce descoperă o forţă a răului mai mare decât oricine şi-ar fi putut imagina, atunci când încearcă să salveze o copilă care refuză să mai vorbească.

Emily Jenkins (Renee Zellweger) este o asistentă socială foarte devotată şi cu experienţă, care îşi închipuie că le-a văzut pe toate – minciuni, neglijenţă nepăsare, abuzuri de tot felul. Vine ziua în care trebuie să preia Cazul 39: o fetiţă de 10 ani, Lilith Sullivan (Jodelle Ferland), abandonată de familie, tulburată şi în stare de şoc. Intervine Emily. Zguduită de singurătatea şi inocenţa fetiţei, femeia decide să facă ceea ce nu şi-a mai îngăduit niciodată în trecut: să se implice personal. Cu speranţa că face ceea ce e corect, Emily îi oferă lui Lilith un cămin fericit pînă să îi poată găsi o familie adoptivă.

Dar abia acum începe adevărata teroare.

Ce a împins familia lui Lilith spre punctul distrugerii? De ce oricine vine în contact cu Lilith pare să îşi piardă subit minţile? Cum va putea supravieţui Emily groazei devastatoare ce o macină în secret? Pentru a descoperi adevărul, Emily trebuie să lase la o parte raţiunea şi să se confrunte cu cele mai îngrozitoare coşmaruri, din clipa în care păşeşte într-un tărâm supranatural, unde răul iese la vânătoare de oameni.

Acum, singurul lucru de care trebuie să se teamă cu adevărat Emily este frica devastatoare din lăuntrul ei.

CLOUDY WITH A CHANCE OF MEATBALLS
STA SA PLOUA CU CHIFTELE
Regia: Phil Lord, Chris Miller
Cu: Bill Hader, Anna Fais
Animaţie, SUA, 2009

Te-ai săturat să-ţi spună alţii ce trebuie şi ce nu trebuie să mănânci? Eşti dezamăgit că trebuie să mănânci aceleaşi alimente, zi după zi? Abia aştepţi ziua când vei putea comanda ce vrei şi când vrei? Ei bine, aşteptarea ta s-a terminat. Pregăteşte-te să fii servit cu Stă să plouă cu chiftele – o aventură hilară în… porţii gigantice. Inspirată după o îndrăgită carte pentru copii, filmul se concentrează pe un oraş în care mâncarea cade din cer sub formă de ploaie torenţială!

Flint Lockwood, un inventator în devenire, , este un geniu cam asocial care scorneşte cele mai ciudate invenţii văzute vreodată. Şi cu toate că invenţiile lui, de la pantofii cu auto-spray şi până la translatorul-maimuţă, au fost nişte eşecuri răsunătoare care au creat o mulţime de probleme în micul orăşel al inventatorului, Flint nu se dă bătut. El vrea să descopere ceva care să-i facă pe oameni fericiţi. Când ultima maşinărie inventată de Flint pentru a transforma apa în mâncare distruge din greşeală întreaga piaţă centrală a oraşului, el crede că şansa lui de a deveni inventator s-a spulberat definitiv. Dar deodată se întâmplă un lucru neaşteptat – din norii unde zburase maşinăria încep să cadă cheeseburgeri. Deci, maşina lui funcţionează! Ploaia de mâncare devine un succes instantaneu, iar Flint se împrieteneşte pe dată cu Sam Sparks, o prezentatoare a rubricii meteo care venise în oraş pentru a comenta ceea ce numea ea “cel mai important fenomen meteorologic din istorie.” Dar atunci când oamenii lacomi încep să ceară tot mai multă mâncare, maşinăria începe să se comporte haotic, împroşcând lumea cu tornade de spaghete şi chiftele uriaşe. Când oraşul e pe cale să fie îngropat sub munţi de bezele şi cascade de pepeni verzi, Flint şi Sam trebuie să-şi folosească experienţa şi să salveze lumea de la bombardamentul cu mâncare.

EVERYBODY’S FINE
CU TOŢII SUNT BINE
Regia: Kirk Jones
Cu: Robert De Niro, Drew Barrymore, Kate Beckinsale
Dramă, SUA 2009

De Niro interpretează rolul unui văduv care, după moartea soţiei sale, îşi dă seama că nu ştie nimic despre copiii săi. El pleacă în căutarea lor, descoperind că aceştia au vieţi departe de a fi perfecte sau normale.

Remake al filmului italian Stanno tutti bene din anul 1990, Everybody’s fine urmăreşte experienţele neplăcute şi bulversante ale unui bărbat văduv pe nume Frank, care descoperă cu stupoare ca soţia decedată era singura conexiune pe care o avea cu copiii săi înstrăinaţi şi că nu ştie prea multe amanunte despre modul în care aceştia îşi câştigă traiul de zi cu zi. Frank decide astfel să se urce într-un autobuz şi să călătoreasca de-a curmezişul Statelor Unite ale Americii, de la New York până la Las Vegas, cu scopul de a se reuni cu fiecare dintre fiii şi fiicele sale şi a observa cu ochii lui dacă veştile care răzbat până la el în legătură cu modul de viaţă al acestora corespund adevărului sau nu sunt altceva decât nişte minciuni pe care i le-au spus copiii pentru a-i lăsa impresia că se descurcă foarte bine pe cont propriu.

EVET, ICH WILL! (AKA. EVET, I DO!)
DA!
Regia: Sinan Akkus
Cu: Pinar Erincin, Mickey Hardt, Oliver Korittke, Tim Seyfi, Eralp Uzun
Comedie, Germania, 2008

Evet, I DO! e o comedie isteaţă şi colorată despre cupluri, fie ele gay sau straight şi lupta lor pentru dragoste şi pentru a depăşi obstacolele multiculturale. Fiecare cuplu e nevoit să fie inventiv şi să se rupă de tradiţiile familiale ca să obţină „da”-ul final. O comedie optimistă, vibrantă, cu un singur sfat: spune „evet” („da” în turcă).

FAB FIVE: THE TEXAS CHEERLEADER SCANDAL
SCANDALUL MAJORETELOR
Regia: Tom Mcloughlin
Cu: Tatum O’Neal, Ashley Benson, Jenna Dewan, Jessica Heap, Aimee Spring Fortier
Dramă, SUA 2008

Pelicula e bazată pe o scandaloasă poveste adevărată care s-a întâmplat la un liceu din McKinney, Texas, în 2006. Cinci majorete adolescente şi-au terorizat şcoala şi au jucat doar după propriile lor reguli, pentru că directoarea era mama uneia dintre ele.

FAB FIVE: THE TEXAS CHEERLEADER SCANDAL
SCANDALUL MAJORETELOR
Regia: Tom Mcloughlin
Cu: Tatum O’Neal, Ashley Benson, Jenna Dewan, Jessica Heap, Aimee Spring Fortier
Dramă, SUA 2008

Pelicula e bazată pe o scandaloasă poveste adevărată care s-a întâmplat la un liceu din McKinney, Texas, în 2006. Cinci majorete adolescente şi-au terorizat şcoala şi au jucat doar după propriile lor reguli, pentru că directoarea era mama uneia dintre ele.

GENTLEMEN BRONCOS
Gentlemen Broncos
Comedie, SUA, 2009
R: Jared Hess
D: Michael Angarano, Jennifer Coolidge, Jemaine Clement, Mike White, Sam Rockwell

Benjamin e un tânăr timid care a fost crescut de o mamă foarte excentrică. El e pasionat de scris şi reuşeşte să conceapă un roman SF de calitate. Îl prezintă unui autor prestigios al genului care-l înşală, furându-i munca şi publicând-o ca fiind a sa. Acum Benjamin vrea să se răzbune, dar hoţul are toate mijloacele să-i facă viaţa grea. Viaţa lui devine şi mai complicată după ce romanul e transformat într-un film penibil de către un regizor ratat.

GOLF PUNKS (AKA. NATIONAL LAMPOON’S GOLF PUNKS)
Antrenorul de golf
Comedie, SUA, 1998
R: Harvey Frost
D: Tom Arnold, James Kirk, Rene Tardif, Katelyn Wallace, Rhys Huber

Cândva, Al Oliver (Tom Arnold) încercase să devină jucător de golf profesionist. Însă, a trecut mult de atunci… Fără nicio slujbă, fără niciun ban și înconjurat de ghinion la orice pas, Al lasă mândria de-o parte și acceptă postul de antrenor la Vista Creek Country Club. Sub îndrumarea sa, puștii, care sunt ni$$te copii necoordonați cu atitudini nepotrivite, trebuie să scape de îndoieli. La început, lecțiile par a fi o pierdere de vreme, căci nimc din ce e viu și se află în vecinătatea terenului de golf nu mai este în siguranță. Dar, găgăuții pe care îi antrenează vor începe să fie motivați, dorindu-și să devină campioni.

NATALEE HOLLOWAY
Regia: Mikael Salomon
Cu: Tracy Pollan, Grant Show, Catherine Dent, Amy Gumenick, Jacques Strydom
Dramă, SUA 2009

Inspirat de misterul nerezolvat care a înconjurat dispariţia lui Natalee Halloway din 2005, regizorul Mikael Saloman povesteşte căutarea disperată a unei familiii. Natalee Holloway (Amy Gumenick), o adolescentţă din Alabama, era într-o excursie cu clasa la Aruba atunci când a dispărut fără urmă. De-a lungul următorilor patru ani, mama ei Beth şi tatăl ei vitreg, George, ajutaţi şi de buna lor prietenă, Carol, vor presa fără încetare autorităţile din Aruba ca să le dea răspunsuri, fără să abandoneze speranţa că Natalee ar putea fi încă în viaţă.

THE WRONGED MAN
CONDAMNAT PE NEDREPT
Regia: Tom Mcloughlin
Cu: Julia Ormond, Mahershalalhashbaz Ali, Lisa Arrindell Anderson, Bruce Mckinnon, Omar J. Dorsey
Dramă, SUA 2010

Calvin Willis (Mahershalalhashbaz Ali) a petrecut mai bine de 20 de ani în închisoare, condamnat pe nedrept pentru violul unei fete de 10 ani. Convinsă de nevinovăţia clientului său, Janet, secretara unui avocat, munceşte neobosită ca să se facă dreptate în această captivantă poveste inspirată de un caz adevărat.

EVERYBODY WANTS TO BE ITALIAN
AMOR IN STIL ITALIAN
Regia: Jason Todd Ipson
Cu: Jay Jablonski, Cerina Vincent, John Kapelos, John Enos Iii, Richard Libertini
Comedie, SUA 2007

"Everybody wants to be Italian” este o comedie spumoasă al cărei personaj principal, Jake Bianski, este un negustor de peşte părăsit de iubită, care nu s-a vindecat încă de aceasta dragoste nefericită. El încearcă de mai mult de 8 ani s-o recucerească pe femeia vieţii lui, deşi acum ea e căsătorita cu un alt barbat şi este mama a trei copii. Deoarece Jake este depresiv, incapabil să meargă mai departe şi să-şi uite trecutul, cei doi prieteni ai săi – Steve Bottino şi Gianluca Tempesti – decid să îl scoată din starea psihică deplorabilă în care s-a scufundat de atâta amar de vreme şi îi aranjeaza o întâlnire cu o frumoasă italiancă pe nume Marisa Costa din cartierul North End al Bostonului.

Irezistibil atras de către femeie şi convins că ea nu ar accepta niciodată să aibă o relaţie amorousă cu un partener care să nu fie de aceeaşi naţionalitate, Jake recurge la un truc pentru a o cuceri şi pretinde că este italian, studiind asiduu limba şi obiceiurile poporului italian pentru a fi mai credibil.

FAIR GAME (2010)
ŢINTĂ LEGITIMĂ
Regia: Doug Liman
Cu: Naomi Watts, Sean Penn, Bruce Mcgill, Michael Kelly, Ty Burrell
Thriller, SUA, 2010

Naomi Watts este Valerie Plame, o agentă CIA sub acoperire a cărei viaţă este pusă în pericol după ce identitatea îi este dată în vileag. Scandalul Plame a zguduit opinia publică americană, iar motivul dezvăluirii se pare că a fost un articol publicat de soţul lui Plame (interpretat aici de Sean Penn), care acuza în New York Times că atacul asupra Irak-ului era nejustificat.

FRIENDSHIP!
Prietenie!
Comedie, Germania, 2009
R: Markus Goller
D: Matthias Schweighöfer, Friedrich Mücke, Alicja Bachleda, Kate Gorney, Chris Browning

Doi tineri naivi din Germania de Est pornesc la drum, în 1989, imediat după căderea Zidului Berlinului. Cum oportunitatea de a călători peste ocean se arată, cei doi plimbăreţi decid să călătorească la San Francisco, acolo unde, se zice, tatăl unuia dintre ei a fugit cu un deceniu în urmă.

GROWN UPS (2010)
OAMENI MARI SI FARA MINTE
Regia: Dennis Dugan
Cu: Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade, Rob Schneider
Comedie, SUA 2010

Oameni mari şi fără minte, cu Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade şi Rob Schneider, este o comedie nebună despre cinci buni prieteni din copilărie, care se întâlnesc după treizeci de ani, împreună cu familiile, în weekend-ul de ziua Americii. Reluând firul vieţii de unde s-au despărţit, cei cinci vor descoperi că a îmbătrâni nu înseamnă neapărat să te şi maturizezi.

HANGING UP
Afurisitul de telefon
Comedie, SUA, 2000
R: Diane Keaton
D: Meg Ryan, Diane Keaton, Lisa Kudrow, Walter Matthau, Adam Arkin

Diane Keaton a regizat și a și jucat în această comdie despre o familie care se regăsește în urma unei drame.

Pe la jumătatea anilor ’40, Eve (Meg Ryan) conducea un business, organizând petreceri și evenimente pentru alții și avea grijă de tatăl ei (Walter Matthau), un fost ospătar alcoolic și încăpățânat. Surorile ei, Georgia (Keaton), care este editor de succes la o revistă de modă, și Maddy (Lisa Kudrow), care își câștigă existența fiind actriță, sunt mai puțin expuse toanelor părintelui lor. Pentru acestea două, este vorba despre o relație la distanță, așa că tot ceea ce trebuie să facă este să răspundă la apelurile telefonice ale acestuia. Din păcate, tatăl lor nu mai are mult de trăit, așa că cele trei femei încearcă să facă pace cu tatăl lor și chiar între ele. În roluri secundare, Adam Arkin, Cloris Leachman și Mary Steenburgen.

HAPPY EVER AFTERS
FERICIŢI PE VECI
Regia: Stephen Burke
Cu: Sally Hawkins, Tom Riley, Jade Yourell, Ariyon Bakare, Sinead Maguire
Comedie, Irlanda 2009

Freddie şi Maura se căsătoresc – dar nu unul cu celălalt. În timp ce Freddie se însoară a doua oară cu rigida Sophie, Maura se auto-convinge să se mărite cu Wilson, un imigrant Nigerian, mai mult pentru bani decât din dragoste. Dar, când cele două petreceri de nuntă se suprapun în aceelaşi restaurant, întreg castelul de cărţi de joc e pe cale să se prăbuşească peste tinerii însurăţei şi oaspeţii lor.

HOW TO TRAIN YOUR DRAGON
CUM SĂ-ŢI DRESEZI DRAGONUL
Regia: Dean Deblois, Chris Sanders
Animaţie, SUA, 2010

Studiourile care v-au încântat cu Shrek, Madagascar şi Kung Fu Panda vă inviţă acum să porniţi într-o aventură veselă şi colorată în lumea mitică populată de vikingii cei puternici şi de dragoni neîmblânziţi.

Hiccup (Sughiţ), fiul conducătorului vikingilor de pe insula Berk, pare cel mai slab viking dintre toţi locuitorii insulei, locuitori aflaţi într-un permanent război cu dragonii înaripaţi. Cu un aspect fizic nu tocmai vânjos şi cu alte preocupari decât tinerii vikingi de-o seama cu el, Sughiţ este ţinta tuturor ironiilor şi o permanenta dezamăgire pentru neînfricatul sau tata. Ajuns la vârsta la care trebuie să-şi dovedească bărbaţia, Sughiţ trebuie să omoare primul său dragon şi să arate astfel că merită să fie fiul tatalui sau. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, iar Sughiţ ajunge să se împrietenească cu cel mai temut dintre dragoni, căruia ii da numele de, Toothless (Ştirbul). Prietenia neaşteptată dintre cei doi şi aventurile pe care le trăiesc împreună vor schimba pentru totdeauna destinul insulei Berk…

I MOSTRI OGGI (AKA. THE MONSTERS TODAY)
Monştrii de astăzi
Dramă, Italia, 2009
R: Enrico Oldoini
D: Diego Abatantuono, Sabrina Ferilli, Giorgio Panariello, Claudio Bisio, Angela Finocchiaro

La Roma, un baiat de periferie fură un cărucior pentru invalizi ca să intre într-un stadion, la Florenţa, un portar obtuz se opune relaţiei homosexuale a fiului său cu un profesor cu mare apetit.. Departe de modernismul lumii consumiste, aceste personaje monstruoase trăiesc şi supravieţuiesc într-o ţară cinică şi superficială. Un tragicomic film în episoade ce reînoadă o veche tradiţie a comediei realiste italiene.

Un film în episoade care fotografiază italianul contemporan şi ipocrizia naţiunii la fiecare latitudine.

IRON MAN 2
Regia: Jon Favreau
Cu: Robert Downey Jr., Don Cheadle, Gwyneth Paltrow, Scarlett Johansson, Sam Rockwell
Acţiune, SUA 2010

Este un fapt binecunoscut de toată lumea acum că industriaşul miliardar Tony Stark (Robert Downey Jr.) este Iron Man, iar Tony încearcă să minimalizeze beneficiile celebrului costum relansând extravagantul Stark Expo, o expoziţie a inovaţiilor în scop umanitar inspirate de tehnologia sa. Dar guvernul Statelor Unite insistă să fie predată armatei costumul -armă revoluţionară şi în plus, apare un personaj misterios din trecutul familiei Stark, Ivan Vanko (Mickey Rourke) care vrea să-l distrugă pe Tony dezvăluind propria armă devastatoare construită cu tehnologia Stark.

Copleşit din toate părţile, în timp ce se confruntă şi cu demonii proprii, Tony trebuie să-şi cheme aliaţii – cei vechi şi cei noi – pentru a se lupta cu duşmanii ce vor să-l distrugă pe el şi întreaga omenire.

În „Iron Man 2” Downey este „acompaniat” de o distribuţie de eroi şi de răufăcători, din care fac parte Gwyneth Paltrow, Don Cheadle, Scarlett Johansson, Sam Rockwell, Mickey Rourke şi Samuel L. Jackson în rolul lui Nick Fury.

KINKY BOOTS
CIZME DEOCHEATE
Regia: Julian Jarrold
Cu: Joel Edgerton, Chiwetel Ejiofor, Linda Bassett, Ewan Hooper, Chiwetel Ejiofor
Comedie, SUA 2005

Având la bază o poveste adevărată amuzantă, această comedie reconfortantă şi proaspătă vine de la echipa de succes care ne-a adus si Calendar Girls. Timp de mai multe generaţii, familia Price a confecţionat pantofi bărbătesti cât se poate de clasici şi de practici. Dar pentru a salva afacerea de la un inevitabil faliment, tânărul Charlie Price apelează la un consilier de creaţie dubios: un cântăret de cabaret travestit al cărui stil avangardist şi ale cărui schiţe originale reprezintă un suflu proaspăt pentru acest magazin vechi si prăfuit. Haios şi original, iată un film pe care trebuie să îl ai în colectie pentru că demonstrează în cel mai bun mod că pentru a te adapta trebuie să iesi în evidenţă!

LAST DANCE
ULTIMUL DANS
Regia: Bruce Beresford
Cu: Sharon Stone, Rob Morrow, Randy Quaid, Peter Gallagher, Charles S. Dutton
Dramă, SUA 1996

Primul caz al tânărului avocat Rick Hayes este o femeie acuzată de crimă, condamnată la moarte, care aşteaptă de 12 ani executarea sentinţei. Vinovăţia ei este de netăgăduit, dar, studiind dosarul, Rick înţelege că, ţinând cont de circumstanţele în care s-a comis fapta, justeţea condamnarii poate fi combătută. El va lupta pentru comutarea pedepsei cu moartea în inchisoare pe viaţă. Un zguduitor film umanist, cu Sharon Stone într-unul dintre cele mai bune roluri ale sale.

LE CONCERT
CONCERTUL
Regia: Radu Mihaileanu
Cu: Dmitri Nazarov, Aleksei Guskov, Mélanie Laurent
Comedie, Franţa, 2009

Andrei Filipov, dirijorul de prestigiu al celei mai mari orchestre din Rusia, Orchestra Bolşoi, considerat un geniu în Occident, este concediat în timpul erei comuniste, în plină glorie: refuzase să renunţe la toţi interpreţii săi din orchestră care erau evrei, “jidani şi duşmani ai oamenilor”, inclusiv la cel mai bun prieten al său, Sacha Grossman. Andrei s-a afundat în băutură şi depresie. Acum are 50 de ani şi încă lucrează la Bolşoi. Ca om de serviciu…

Directorul de la Bolşoi, un fost funcţionar al Partidului Comunist, i-a promis lui Andrei că îi va aduce orchestra “în curând” înapoi, dar nu a făcut altceva decât să îl umilească într-un mod sadic. El consideră că Andrei este învechit şi că îi face, astfel, o mare favoare, ţinându-l în continuare ca om de serviciu.

La un moment dat, în timp ce freca podelele din biroul directorului, Andrei găseşte un fax: orchestra Bolşoi este invitata să cânte la Palais Chatelet, în Paris, peste două săptămâni. Bolşoi urma să înlocuiască, în ultimul moment, Filarmonica din San Francisco, antamată iniţial de francezi, dar care tocmai anunţase că nu mai este disponibilă.

Andrei fură faxul şi concepe un plan nebun: în două săptămâni îşi va căuta toţi vechii prieteni muzicieni din orchestră, o adunătură variată ce-şi câştigă în prezent existenţa în Moscova ca şoferi de taxi, compozitori pentru filme porno, ştergători de parbrize, negustori pe piaţa ambulantă… Planul lui este să plece cu toţii la Paris, sub numele de marea orchestra Bolşoi de la Moscova. Vor sfida destinul şi se vor răzbuna! Vor reuşi? Regizorul Mihăileanu izbuteşte un nou triumf de public şi de critică.

MANG SHAN (AKA. BLIND MOUNTAIN)
MUNTELE BLESTEMAT
Regia: Yang Li
Cu: Lu Huang, Youan Yang, Yuling Zhang, Yunle He, Yinggao Jia
Dramă, China 2007

Suntem în China, anul 1990. O poveste cutremurătoare dintr-o lume în care bebelușii de sex feminin sunt înecați și tinerele sunt vândute de familiile lor, ajungând sclave. Eroina filmului este Bai Xuemei (Huang Lu). Tânăra care abia absolvise colegiul, este răpită și apoi vândută unei familii de țărani. Deși este sfătuită să se resemneze de către cele care se aflau în situația ei de câțiva ani și aveau deja copii, Bai încearcă să scape, dar este prinsă și bătută. Cu toate acestea, ea nu renunță, trăind doar pentru ziua în care va putea evada de acolo.

MASTER AND COMMANDER: THE FAR SIDE OF THE WORLD
MASTER AND COMMANDER: LA CAPĂTUL PĂMÂNTULUI
Regia: Peter Weir
Cu: Russell Crowe, Paul Bettany, Billy Boyd, James D’Arcy, Lee Ingleby
Aventură, SUA 2003

După cucerirea celei mai importante părţi a Europei, trupele lui Napoleon pun ochii şi pe Marea Britanie, aşa că Jack Aubrey şi echipa vasului său, HMS Surprise, ies în Pacific pentru a intercepta orice vas de atac al flotei franceze şi, urmărind o super-fregată a inamicului, ajung până în mijlocul oceanului.

Deşi secvenţele de luptă sunt cu adevărat extraordinare, ceea ce face din “Master and Commander” un film foarte bun este felul în care regizorul alege să construiască povestea arătînd nişte bărbaţi prinşi la bordul unei nave şi felul în care ei interacţioneză în fiecare zi.

După aclamatul “Truman Show” din 1998, Peter Weir a revenit abia în 2003, cu “Master and Commander”. Povestea este bazată pe două romane despre epoca războaielor napoleoniene şi este o aventură pe mare spusă cu o inteligenţă neobişnuită, într-un fel care aminteşte de clasicele făcute înainte de epoca lipsită de emoţie a acţiunii computerizate. Weir recrează în detaliu lumea marinei britanice a anului 1805 şi reuşeşte să dea o intensitate remarcabilă luptelor duse de bărbaţi cu personalitate şi caracter.

Filmul se concentrează pe forţa a două personaje: căpitanul Jack Aubrey (sau “norocosul Jack” cum îi spun oamenii săi, interpretat de Russell Crowe)
şi chirurgul vasului, Stephen Maturin. Prieteni, dar temperamente perfect opuse: Aubrey este realistul, bărbatul de acţiune, iar Maturin,intelectualul, gânditorul. Fiecare are unele dintre calităţile celuilalt, dar ei sunt în esenţă reprezentările celor două laturi ale naturii umane.

Crowe în rolul căpitanului este un lider puternic şi just, un strălucit strateg, dar deschis să înveţe de la oamenii săi. Deciziile sale nu sunt nici pe departe ca la carte, dar asta îl şi ajută de multe ori să-şi salveze subordonaţii în momente cruciale. Maturin este jucat de Paul Bettany pe care sigur vi-l amintiţi din rolul prietenului imaginar al matematicianului jucat tot de Crowe în “A Beautiful Mind”. Medicul e atât de sigur pe el încât e în stare să facă operaţii pe creier chiar pe puntea vasului Surprise sau să explice cum să îi fie scos din piept un glonţ doar uitîndu-se în oglindă. Dar pasiunea sa este biologia şi se află la bord pentru că în felul ăsta poate ajunge în locuri în care insectele şi păsările sunt încă necunoscute ştiinţei.

"Master and Commander" este un film măreţ, grandios şi emoţionant mai ales prin felul în care, în loc să dramatizeze distrugerea umană, preferă să afirme viaţa şi să susţină prietenia.

MY SISTER’S KEEPER
VIAŢĂ PENTRU SORA MEA
Regia: Nick Cassavetes
Cu: Cameron Diaz, Abigail Breslin, Alec Baldwin, Jason Patric, Sofia Vassilieva
Dramă, SUA, 2009

Oare ce ține o familie împreună? Este drept să faci absolut orice pentru a salva viața unui copil? Ați spune că da, cu atât mai mult atunci când este vorba despre puiul tău. Și totuși…

Inspirat de best seller-ul lui Jodi Picoult, “My Sister’s Keeper” ia în discuție adevăruri surprinzătoare în ceea ce privește familia, iubirea și loialitatea. În cele din urmă, poate fi vorba și despre un nou sens al ideii de însănătoșire.

Cameron Diaz (“There’s Something About Mary”) interpretează rolul unei mame a cărei fiice este diagnosticată cu leucemie. În încercarea disperată de a-i salva viața, ea rămâne însărcinată din nou, deoarece se gândește că următorul copil va fi donatorul perfect pentru copila bolnavă. Oare este drept ca cineva să sacrifice un copil pentru a încerca cu disperare salvarea celuilalt?

După nenumărate proceduri invazive, la 11 ani cea de-a doua fetiță a familiei își angajează un avocat (Alec Baldwin), care să îi apere drepturile în instanță. Acest proces va duce la destrămarea familiei și va pune în pericol viața fetei bolnave.

NOT EASILY BROKEN
LA BINE ŞI LA RĂU
Regia: Bill Duke
Cu; Morris Chestnut, Taraji P. Henson, Jenifer Lewis, Kevin Hart, Maeve Quinlan

Regizorul Bill Duke adaptează romanul lui T.D. Jakes despre un cuplu proaspăt căsătorit a cărui uniune e ameninţată de presiuni care implică familia, credinţa şi finanţele. În timpul celor mai grele momente, sfatul preotului care i-a cununat de a-l păstra mereu pe Dumnezeu în centrul căsătoriei lor, e singurul lucru care îi va ţine uniţi.

OLD DOGS
VECHI TOVARĂŞI
Regia: Walt Becker
Cu: John Travolta, Robin Williams, Kelly Preston, Matt Dillon, Seth Green
Comedie, SUA 2009

Doi prieteni foarte buni – un divorţat ghinionist şi îndrăgostit şi un burlac mare amator de distracţii – se trezesc că vieţile lor sunt întoarse pe dos când pe neaşteptate trebuie să aibă grijă de doi gemeni de şapte ani, tocmai când erau la un pas de a încheia cea mai mare afacere din viaţa lor. Cei doi holtei nu foarte cunoscători în ale copiilor se poticnesc grav în eforturile lor de a avea grijă de gemeni (debutanţii Ella Bleu Travolta şi Conner Reyburn), ceea ce pune în mişcare un şir întreg de mici dezastre şi poate o nouă înţelegere a celor doi, referitor la lucrurile cu adevărat importante în viaţă.

PORTRET AL LUPTATORULUI LA TINERETE
Regia: Constantin Popescu
Cu: Alexandru Potoceanu, Bogdan Dumitrache, Constantin Dita
România, dramă istorică 2010

În 1947 grupările de partizani anticomunişti se retrăgeau în munţi. Inamici ai sistemului, vânaţi de autorităţi şi iubiţi de românii simpli, partizanii au parte de un destin exemplar. Evenimentele din filmul lui Constantin Popescu sunt inspirate din realitate, acţiunea având loc pe durata unui întreg deceniu. În centru se află banda Gavrilă, condusă de curajosul şi controversatul Gavrilă Ogoranu. Categoric unul dintre cele mai aşteptate debuturi din ultimii ani.

ONE HOUR PHOTO
OBSESIA
Regia: Mark Romanek
Cu: Robin Williams, Connie Nielsen, Michael Vartan, Gary Cole, Dylan Smith
Thriller, SUA 2002

Văzută prin intermediul fotografiilor, viaţa noastră pare una mult mai voioasă, relaxată şi lipsită de probleme. Sau cel puţin aşa i se pare lui Sy Parrish (Robin Williams) care duce – dimpotrivă – o existenţă retrasă şi se ocupă de laboratorul foto dintr-un mare magazin. El reuşeşte să evadeze din apăsătoarea realitate înconjurătoare cu ajutorul fotografiilor de familie ale frumoasei Nancy Yorkin (Connie Nielsen). Admiraţia lui pentru familia Yorkin se transformă însă, progresiv, în obsesie şi el începe să-şi imagineze că ar fi unchiul Sy al micuţului Jake (Dylan Smith), fiul lui Nancy. Judecata lui e tot mai umbrită de noua şi nesănătoasa sa preocupare, astfel că ajunge să-şi piardă slujba pe care o avea de zece ani. Pe măsură ce timpul trece, el developează mai multe fotografii care dezvăluie o aventură extraconjugală a soţului lui Nancy (Michael Vartan). Deja dezechilbrat, Sy concepe un plan sinistru şi perfect calculat pentru a readuce “valorile familiale” în sânul căminului Yorkin.

O mare parte din film se petrece în interiorul unui magazin universal gen Wal-Mart, scăldat într-un albastru glacial. Ambianţa rece conturează un cadru tot mai izolat pentru tulburatul Sy Parrish. Williams îşi joacă personajul cu o detaşare melancolică, fiind aici (pentru prima dată, înainte de Insomnia) la polul opus faţă de ataşantele sale roluri comice. Regizorul Mark Romanek (Static), care şi-a facut un nume în lumea videoclipurilor muzicale, lucrând cu nume mari, printre care Michael şi Janet Jackson, David Bowie şi Jay-Z, a reuşit un thriller psihologic extrem de bine articulat, profund stilizat şi minimalist (la antipodul clipurilor sale de mare buget) cu foarte puţină violenţă directă. Filmul are însă o atmosferă apăsătoare, teribil de disconfortantă şi chiar înspăimântătoare, ce se datorează integral neliniştitorului său protagonist. E într-un fel ilustrarea perfectă a unuia dintre marile coşmaruri urbane contemporane – străinul cu o faţă perfect comună, pe care nu-l remarci chiar dacă îl vezi în fiecare zi şi care îţi poate întoarce pe dos viaţa, dintr-un simplu capriciu.

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS: THE LIGHTNING THIEF
Regia: Chris Columbus
Cu: Logan Lerman, Brandon T. Jackson, Alexandra Daddario, Sean Bean, Pierce Brosnan
Fantastic, Canada 2010

Percy (apelativ familiar de la Perseu!) Jackson este nimeni altul decât fiul celebrului Poseidon, zeul mărilor. Conceput cu o muritoare şi, prin urmare, semi-zeu, timidul Percy va fi implicat fără să vrea într-o ciorovăială între zei şi titani, pe care o va rezolva într-un mod foarte original. După ce descoperă că este fiul lui Poseidon, puştiul porneşte într-o aventuroasă călătorie pentru a pune mâna pe fulgerele lui Zeus, de furtul cărora îi este acuzat tatăl.

POPE JOAN
PAPESA IOANA
Regia: Jeff Hare
Cu: Kip Pardue, James Brolin, Mamee Napakpapha Nakprasit, Spencer Garrett, Kalorin Supalak Nemayothin
Dramă, Germania 2008

O femeie de origine engleză din secolul IX, născută în oraşul german Ingelheim, se deghizează în bărbat şi urcă în ierarhia Vaticanului.

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS: THE LIGHTNING THIEF
Regia: Chris Columbus
Cu: Logan Lerman, Brandon T. Jackson, Alexandra Daddario, Sean Bean, Pierce Brosnan
Fantastic, Canada 2010

Percy (apelativ familiar de la Perseu!) Jackson este nimeni altul decât fiul celebrului Poseidon, zeul mărilor. Conceput cu o muritoare şi, prin urmare, semi-zeu, timidul Percy va fi implicat fără să vrea într-o ciorovăială între zei şi titani, pe care o va rezolva într-un mod foarte original. După ce descoperă că este fiul lui Poseidon, puştiul porneşte într-o aventuroasă călătorie pentru a pune mâna pe fulgerele lui Zeus, de furtul cărora îi este acuzat tatăl.

RESIDENT EVIL: AFTERLIFE
RESIDENT EVIL: VIAŢA DE APOI
Regia: Paul W.S. Anderson
Cu: Milla Jovovich, Ali Larter, Kim Coates, Shawn Roberts, Sergio Peris-Mencheta
Acţiune, SUA 2010

Într-o lume bântuită de un virus care îşi transformă victimele în zombi ucigaşi, frumoasa şi invincibila Alice (Milla Jovovich) continuă să caute supravieţuitori în Resident Evil: Viaţa de apoi, cel de-al patrulea film din seria de mare succes, Resident Evil . Pe măsură ce bătălia ei cu autorii acestui flagel atinge cote maxime, Alice se trezeşte în capcana unui Los Angeles pârjolit şi cucerit de mii de morţi-vii, în faţa unui pericol pe care nu şi l-a închipuit vreodată.

SECRETARIAT
Regia: Randall Wallace
Cu: Diane Lane, John Malkovich, Dylan Walsh, Dylan Baker, Margo Martindale
Dramă, SUA, 2010

Bazat pe o remarcabilă poveste adevărată, Secretariat relatează călătoria spectaculoasă a câştigătorului Triplei Coroane din 1973. Gospodină şi totodată mamă, Penny Chenery (Diane Lane) acceptă să preia herghelia din Virginia a tatălui ei bolnav, în ciuda lipsei de cunoştinţe în ceea ce priveşte creşterea cailor sau cursele de cai. Împotriva tuturor sorţilor, Chenery – cu ajutorul antrenorului veteran Lucien Laurin (John Malkovich) – reuşeşte să se impună într-o industrie dominată de bărbaţi, culminând cu câştigarea pentru prima dată după 25 de ani a Triplei Coroane în ceea ce se poate să fi fost cea mai bună cursă de cai a tuturor timpurilor.

SHE’S OUT OF MY LEAGUE
NU-I DE NASUL MEU
Regia: Jim Field Smith
Cu: Jay Baruchel, Alice Eve, T.J. Miller, Mike Vogel, Nate Torrence
Comedie, SUA 2010

Se poate ca un Joe oarecare şi o blondă isteaţă şi sexy să-şi găsească fericirea împreună? Aceasta este întrebarea în jurul căreia se desfăşoară She’s Out of My League, o comedie romantică proaspătă şi răcoritoare de la DreamWorks Pictures. Când Kirk (Jay Baruchel), un agent de pază de la aeroport pune ochii pe Molly, o organizatoare de petreceri nemaipomenit de sexy şi sofisticată, nimeni nu crede că se poate înfiripa între ei o adevărată idilă, nici măcar el!

O scandaloasă combinaţie de comic şi romantism de modă veche care demonstrează că orice se poate întâmpla dacă te străduieşti îndeajuns de tare!

SHORTS
PIATRA FERMECATA
Regia: Robert Rodriguez
Cu; Jimmy Bennett, Jake Short, Kat Dennings, Trevor Gagnon, Devon Gearhart
Comedie, SUA, 2009

Toe (Jimmy Bennett) este victima perfectă pentru o gaşcă de golani din suburbiile Black Falls acolo unde, în timpul unei furtune, o piatră misterioasă cade din cer şi îndeplineşte o dorinţă celui care o găseşte. În timp ce piatra e dată din mână în mână de la copil la copil şi de la părinte la părinte, dorinţele împlinite o iau razna şi transformă cartierul într-o menajerie sălbatică care găzduieşte totul, de la extratereştri micuţi la muci gigantici.

SIMON KONIANSKI
Regia: Micha Wald
Cu: Jonathan Zaccaï, Popeck , Abraham Leber, Irène Herz, Nassim Ben Abdelmoumen
Comedie, Belgia, 2009

Simon Konianski are 35 de ani şi s-a reîntors să trăiască, temporar, cu tatăl lui, Ernest, care îi face viaţa greu de suportat. Atunci când Ernest moare, Simon se simte obligat să-i îndeplinească ultima dorinţa: să-l îngroape în adâncurile Ucrainei. Aşa că Simon se trezeşte că pleacă într-o călătorie plină de peripeţii în compania unui unchi paranoic, a unei mătuşe care îl ia peste picior, a fiului de şase ani, a cadavrului tatălui său, a fantomei acestuia şi a unui iepure..

SORORITY ROW
SURORI DE SÂNGE
Regia: Stewart Hendler
Cu: Briana Evigan, Leah Pipes, Rumer Willis, Jamie Chung, Audrina Patridge
Horror, SUA, 2009

Remake al unui celebru horror din 1983, Surori de sânge urmăreşte povestea a cinci adolescente. Cassidy, Jessica, Claire, Ellie şi Megan sunt prietene de foarte mult timp, însă jurământul pe care l-au facut când au intrat în frăţia Theta Pi le-a unit şi mai mult. La o petrecere a frăţiei, acestea îi fac o farsă unuia dintre prietenii lor, însă lucrurile iau o turnură îngrozitoare. Megan este ucisă în mod accidental, iar tinerii sunt nevoiţi să scape de cadavru şi să ţină totul secret, pentru a nu-şi ruina viitorul. Deşi lucrurile se liniştesc pentru o perioadă, în momentul absolvirii, fiecare dintre cei implicaţi în oribila crimă primeşte pe telefonul mobil o poză de la locul faptei. Acest incident dă startul unui şir de crime macabre. Cine este autorul şi care este motivul lui ascuns, rămâne de aflat la finalul unui film plin de suspans, în care scenele terifiante vor menţine misterul la cote maxime.

SPANGLISH
Regia: James L. Brooks
Cu: Adam Sandler, Téa Leoni, Paz Vega, Cloris Leachman, Shelbie Bruce
Comedie, SUA 2004

John Clasky (Adam Sandler) este un tată devotat care, datorită talentului de bucătar, a putut asigura familiei sale (Tea Leoni, Cloris Leachman) o viaţă foarte bună: are o casă de vacanţă în Malibu şi pe Flor (Paz Vega) o nouă menajeră care îţi taie respiratia.

Aceasta, împreună cu fiica sa au emigrat de curând din Mexic în L.A. în căutarea unei vieţi mai bune. Când se mută cu familia Clasky pe timpul verii, Flor trebuie să lupte pentru sufletul fiicei sale, deoarece descoperă că viaţa într-o nouă ţară poate fi periculoasă…mai ales atunci când eşti sub tutela unei familii americane înstărite şi excentrice!

THE BOONDOCK SAINTS II: ALL SAINTS DAY
RĂZBUNAREA GEMENILOR 2
Regia: Troy Duffy
Cu: Sean Patrick Flanery, Norman Reedus, Billy Connolly, Clifton Collins Jr., Julie Benz
Acţiune, SUA 2009

Fraţii MacManus duc o viaţă simplă şi liniştită în Irlanda, alături de tatăl lor, dar când află că respectatul şi iubitul lor preot a fost ucis de mafie, cei doi se întorc în Boston pentru a-i pedepsi pe responsabili.

Sequel al filmului independent The Boondock Saints din 1999, Boondock Saints II: All Saints Day îi are în centrul acţiunii pe fraţii gemeni Murphy şi Connor MacManus care au îmbrăţişat misiunea de a salva planeta de oamenii răi şi de a-i răzbuna pe cei care au căzut victime Mafiei din Boston. Fraţii MacManus pornesc o cruciadă sângeroasă şi violentă împotriva crimei organizate din statul nord-american Massachusetts, cu scopul de a reinstaura justitia.

THE FINAL DESTINATION (AKA. FINAL DESTINATION 4)
DESTINAŢIE FINALĂ 4
Regia: David R. Ellis
CU: Bobby Campo, Shantel Vansanten, Mykelti Williamson, Nick Zano, Haley Webb
Horror, SUA 2009

Nick O’Bannon (Bobby Campo) are o premoniţie îngrozitoare în legătură cu ceea ce ar fi trebuit să fie o zi de distracţie la curse, în care o succesiune ciudată de evenimente declanşează o avalanşă de accidente cu maşini zdrobite şi de rămăşiţe de automobile care zboară peste spectatori în tribune, ucigându-i prietenii şi dislocând un planşeu care se prăbuşeşte asupra sa. Când îşi revine din groaznicul coşmar, Nick intră în panică şi o convinge pe iubita lui, Lori (Shantel VanSanten), şi pe prietenii lor, Janet (Haley Webb) şi Hunt (Nick Zano), să fugă…scăpând de moarte doar cu câteva secunde înainte ca îngrozitorul coşmar să devină realitate.

Crezând că au păcălit moartea, grupul de prieteni speră într-o îmblânzire a sorţii, dar din păcate pentru Nick şi Lori, acesta e doar începutul.

THE GIRL WHO KICKED THE HORNET’S NEST (AKA. LUFTSLOTTET SOM SPRANGDES)
CASTELUL DIN NORI S-A SFĂRÂMAT
Regia: Daniel Alfredson
Cu: Anders Ahlbom, Noomi Rapace, Michael Nyqvist
Thriller, SUedia 2009

Bazat pe ultimul volum al trilogiei Millennium a jurnalistului suedez Stieg Larsson, filmul Luftslottet som sprängdes urmăreşte tentativa lui Lisbeth Salander de a-şi demonstra nevinovăţia în sala de judecată şi de a demasca oficialii corupţi din instituţiile guvernamentale din Stockholm, care nu îi protejează pe inocenţi de abuzuri şi violenţe. Lisbeth este internată în spital în stare gravă după ce tatăl ei, Alaxander Zalachenko (un fost agent KGB a cărui afacere cu trafic de carne vie este acoperită de corupţii din serviciile secrete suedeze) a încercat să o îngroape de vie. În timp ce zace în salonul de terapie intensivă cu un glonţ în cap, sub strictă supraveghere întrucat este acuzată de trei crime şi o tentativă de omor, Lisbeth Salander nu ştie că tatăl ei este internat în acelaşi spital din pricina rănilor provocate chiar de ea. Pentru a o determina să tacă, guvernul suedez convinge un procuror să obţină un ordin judecătoresc prin care să o trimită pe tânără la un ospiciu, singurii oameni pe care se poate bizui Lisbeth fiind jurnalistul Mikael Blomkvist şi un doctor care nu crede zvonurile potrivit cărora fata ar fi o lesbiană satanistă.

THE GIRL WHO PLAYED WITH FIRE (AKA. FLICKAN SOM LEKTE MED ELDEN)
FATA CARE S-A JUCAT CU FOCUL
Regia: Daniel Alfredson
Cu: Michael Nyqvist, Noomi Rapace, Lena Endre, Sven-Bertil Taube, Peter Haber
Thriller, Suedia, 2009

În timp ce hackeriţa Lisabeth şi jurnalistul Mikael investighează o reţea de trafic de carne vie, fata e acuzată de trei crime. E forţată să se ascundă şi să-l lase pe Mikael să-i dovedească nevinovăţia.

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO (AKA. MAN SOM HATAR KVINNOR)
BĂRBAŢI CARE URĂSC FEMEILE
Regia: Daniel Alfredson
Cu: Michael Nyqvist, Sofia Ledarp, Lena Endre
Thriller, Suedia 2009

Cu patruzeci de ani în urmă, Harriet Vanger a dispărut de la o întrunire de familie pe insula stăpânită şi locuită de puternicul clan Vanger. Cadavrul ei nu a fost găsit niciodată, totuşi unchiul ei este convins că a fost crimă şi că ucigaşul este un membru al propriei lui familii strâns unită şi, totuşi, disfuncţională. Acesta îl angajează pe Mikael Blomkvist (Michael Nyqvist), un jurnalist căzut în dizgraţie şi pe tatuata şi turmentata dar ingenioasa hackeriţă Lisbeth Salander (Noomi Rapace) pentru a investiga dispariţia. Când perechea face legătura între dispariţia lui Harriet cu un număr de crime groteşti de acum patruzeci de ani, cei doi încep să dezvăluie o poveste de familie cumplită. Dar Vanger este un clan secretos, iar Blomkvist şi Salander vor trebui, în primul rând, să se protejeze pe ei înşişi.

Autorul Stieg Larsson, care a murit subit în 2004, a lăsat în urmă trei romane nepublicate, cunoscute drept trilogia “Millenium”, care au devenit o senzaţie globală. Bărbaţi care urăsc femeile este una din cele mai mari poveşti de succes literar al deceniului, cu vânzări de peste 8 milioane de exemplare în întreaga lume, iar filmul are cea mai mare încasare pentru un film suedez din istorie şi cele mai mari încasări din Europa în anul 2009. Fenomenalul succes al cărţilor şi al filmului au făcut din Lisabeth Salander o eroina ultra-cool pentru noile vremuri. Fascinanta Liz e o victimă, dar nu are mentalitatea uneia. Dimpotrivă, e dată dracului, e o “bad-ass” în toată regula. În ciuda tuturor lucurilor îngrozitoare prin care a trecut, nu s-a lăsat înfrântă şi călcată în picioare şi acest lucru o face letală. Nu respectă convenţiile sociale şi nu are scrupule în a scăpa de cei ce-i stau în cale. Este vehicolul ideal (un soi de Miss Marple neo-gotică/high tech) pentru o acţiune ce îmbină intriga tradiţională poliţistă “whodunnit” cu o sondare unică în pântecele putred al lumii suedeze subterane. Actriţa Noomi Rapace s-a transformat repede într-un star internaţional, graţie personajului său care-i vine ca turnat şi e greu de anticipat cum un remake american şi o nouă protagonistă (în versiunea de peste ocean ea este debutanta Rooney Mara) i-ar putea re-edita amestecul excitant de fragilitate şi de duritate psihică.

THE LEAGUE OF EXTRAORDINARY GENTLEMEN
Regia: Stephen Norrington
Cu: Sean Connery, Shane West, Stuart Townsend, Richard Roxburgh, Peta Wilson
Acţiune, SUA 2003

Allan Quatermain (Sean Connery), cel mai vestit aventurier al lumii, are o echipã pe cinste, compusã din: Cãpitanul Nemo (Naseeruddin Shah), vampira Mina Harker (Peta Wilson), omul invizibil Rodney Skinner (Tony Curran), agentul secret american Tom Sawyer (Shane West), Dorian Gray (Stuart Townsend) şi dr. Jekyll/Mr. Hyde (Jason Flemyng). Toţi aceşti temerari au fost recrutaţi în Ligã de un personaj misterios, cunoscut ca "M" (Richard Roxburgh).

Membrii Ligii sunt nişte individualişti veritabili, cu trecuturi pline de evenimente neplãcute, fiecare având un har care le este în acelasi timp calitate si povarã. Ei trebuie sã înveţe sã aibã încredere unul în altul şi sã coopereze ca o adevãratã echipã, pentru binele omenirii. Fãrã multe pregãtiri, ei vor fi transportaţi de submarinul Cãpitanului Nemo, vestitul "Nautilus", în prima linie a luptei – Veneţia. Acolo, un nebun mascat cunoscut sub numele de Fantom plãnuieste sã saboteze o conferintã a liderilor mondiali, punând la cale o serie de explozii puternice şi scufundând oraşul. Miza este uriasã, catastrofa pluteşte în aer. Liga celor sapte are la dispozitie doar 96 de ore pentru a salva lumea.

THE MIRROR HAS TWO FACES
Cele două feţe ale dragostei
Romantic, SUA, 1996
R: Barbra Streisand
D: Barbra Streisand, Jeff Bridges, Pierce Brosnan, George Segal, Mimi Rogers

În pelicula “Cele două feţe ale dragostei”, Barbra Streisand apare în triplă calitate: regizor, producător și interpret. Această comedie romantică explorează miturile frumuseții și sexului și măsura în care ele contribuie la complicațiile care apar într-o relație.

Rose Morgan (Streisand) și Gregory Larkin (Jeff Bridges) sunt profesori la Columbia University. Ea predă literatura romantică, în ciuda faptului că în viața sa romantismul lipsește cu desăvârșite. Pentru ea pasiunea este un ideal pe care încearcă să-l atingă cu disperare. El este profesor de matematică și s-a cam săturat de eșecurile relațiilor pasionale, așa că își dorește o relație bazată pe prietenie și respect cu cineva de care să nu se simtă atras sexual. Fiecare dintre cei doi are frustrări în viața personală, însă din motive diferite. Pentru Gregory, povestea va deveni foarte complicată după ce rățușca cea urâtă devine o lebădă grațioasă. O distribuție remarcabilă din care nu lipsesc Lauren Bacall, Pierce Brosnan, Brenda Vaccaro, George Segal, Mimi Rogers și Elle Macpherson.

THE MYSTERIES OF PITTSBURGH
MISTERE ÎN PITTSBURGH
Regia: Rawson Marshall Thurber
Cu: Jon Foster, Peter Sarsgaard, Sienna Miller, Nick Nolte, Mena Suvari

Este începutul anilor ’80, iar tânărul Art Bechstein are impresia că viaţa lui este în derivă. Cu o slujbă fără viitor în afacerea excentricei sale prietene şi fortat să cineze în fiecare seară cu tatăl său mafiot, Art începe să creadă că nici măcar nu există. Totul se schimbă când întâlneşte un cuplu plin de viaţă, cu care se descoperă nu numai pe sine, dar şi zonele misterioase ale oraşului Pittsburgh. Pe masură ce aventurile celor trei devin tot mai intense, Art riscă totul pentru a pastra savoarea noii sale vieţi şi se aruncă fără a privi în urmă în acest teritoriu necunoscut al prieteniei şi al iubirii.

THE PRINCESS AND THE FROG
PRINTESA SI BROSCOIUL
Regia: Ron Clements, John Musker
Cu: Bruno Campos
Animaţie, SUA, 2009

O versiune modernă a unei poveşti clasice, având ca protagonişti o tânără şi frumoasă fată pe nume Tiana şi un prinţ broscoi disperat să redevină om. Un sărut al destinului îi va conduce pe amândoi într-o aventură hilară de-a lungul şi de-a latul misticei mlaştine din ţinutul Louisiana.

THE PIRATES WHO DON’T DO ANYTHING: A VEGGIETALES MOVIE
PIRAŢII CARE NU FAC NIMIC: POVEŞTI DIN ŢARA LEGUMELOR
Regia: Mike Nawrocki
Animaţie, SUA 2008

Trei inadaptaţi leneşi – Elliot cel timid, Sedgewick cel leneş şi George cel lipsit de încredere de sine – visează la ziua când vor avea propriul lor show cu piraţi. Cu toate problemele lor, acest vis pare nerealizabil.. până când ajung să călătorească în timp, în secolul XVII, şi intră în misiunea de-a salva o familie regală de la un tiran malefic. În această aventură, cei trei află cum e să fii pirat.

THE SOCIAL NETWORK
RETEAUA DE SOCIALIZARE
Regia: David Fincher
Cu; Jesse Eisenberg, Justin Timberlake, Andrew Garfield, Rashida Jones, Brenda Song
Dramă, SUA 2010

Fiecare epocă îşi are vizionarii şi geniile ei, care lasă în urma lor o lume nouă, schimbată radical. Dar asta nu se întâmplă, aproape niciodată, fără o luptă acerbă cu oamenii şi sistemul pe care vor să le schimbe prin creaţia lor. În Reţeaua de socializare, regizorul David Fincher şi scenaristul Aaron Sorkin ne dezvăluie momentul în care a fost creat Facebook, cel mai revoluţionar fenomen informatic de socializare de la începutul acestui nou secol – prin perspectiva oamenilor super-inteligenţi, care pretind, fiecare în parte, că ei sunt inventatorii.

Rezultatul este o dramă în care se luptă cu forţe egale atât creaţia cât şi distrugerea; o luptă în care nu ni se prezintă un singur punct de vedere, ci poveştile contradictorii, ideile diametral opuse şi relaţiile sociale în plină metamorfoză, care definesc lumea noastră de astăzi.

Fiind relatat din mai multe perspective, filmul porneşte de pe coridoarele universităţii Harvard, conducându-ne apoi până în birourile de la Palo Alto, pentru a reda apoi entuziasmul zilelor în care se prefigura acest fenomen cultural ce a schimbat faţa lumii – şi felul în care el a unit un grup de tinere genii în informatică, pentru ca apoi să le dezbine. În mijlocul acestui tumult se află Mark Zuckerberg (Jesse Eisenberg), strălucitul student de la Harvard care a conceput un website ce părea să redefinească peste noapte relaţiile dintre oameni; Eduardo Saverin (Andrew Garfield), pe vremuri cel mai bun prieten al lui Zuckerberg, care a asigurat finanţarea de început a tinerei lor firme de soft; fondatorul Napster, Sean Parker (Justin Timberlake) care a pus Facebook-ul în braţele investitorilor din Silicon Valley; şi gemenii Winklevoss (Armie Hammer şi Josh Pence), colegii de grupă de la Harvard, care au susţinut că Zuckerberg le-a furat ideea şi l-au dat în judecată pentru paternitatea ei.

Fiecare îşi are versiunea lui asupra felului cum s-a născut Facebook – dar ei contribuie cu toţii la ceea ce s-ar putea numi un portret, pe mai multe planuri, al succesului numărul 1 al secolului actual – un portret în care se ţes atât visele tinerilor săi cei mai inteligenţi cât şi realităţile concrete ale epocii.

Pentru a crea o imagine concretă asupra acelei perioade tulburi de creaţie, acelei istorii care se scria sub ochii contemporanilor, Sorkin şi Fincher au colaborat pentru a construi cu mare grijă nu numai povestirea ci şi o abordare care în mod intenţionat nu e partizană. Astfel, filmul prezintă o combinaţie a părerilor tuturor eroilor implicaţi – fiecare dintre ei crede că el deţine adevărul absolut, iar amintirile lui sunt cele mai fidele realităţii – lăsând spectatorilor libertatea de a-şi face propria părere asupra celor întâmplate.

Filmul este inspirat după volumul “The Accidental Billionaires” de Ben Mezrich. Coloana sonoară (răsplătită cu un Oscar) este compusă de Trent Reznor & Atticus Ross.

THE STEPFATHER
TATĂL VITREG
Regia: Nelson Mccormick
Cu: Dylan Walsh, Sela Ward, Penn Badgley, Amber Heard, Sherry Stringfield
Thriller, SUA, 2009

Michael Harding (Penn Badgley) se întoarce acasă de la şcoala militară şi îşi găseşte mama (Sela Ward) nu numai foarte îndrăgostită, dar şi locuind împreună cu noul său iubit, David (Dylan Walsh). În timp ce bărbaţii încep să se cunoască, Michael devine din ce în ce mai suspicios în legătură cu David, cel care vrea tot timpul să dea o mână de ajutor. Este acesta cu adevărat bărbatul potrivit pentru mama lui sau ascunde şi o parte întunecată?

THE TIME TRAVELER’S WIFE
SOŢIA CĂLĂTORULUI ÎN TIMP
Regia: Robert Schwentke
Cu: Martin Lawrence, Margaret Avery, Joy Bryant, Cedric The Entertainer, Mo’Nique
Romantic, SUA, 2009

Când Henry DeTamble (Eric Bana) o întâlneşte pe Clare Abshire (Rachel McAdams) într-o bibliotecă din Chicago, amândoi înţeleg că el este un călător în timp. Urmăriţi o peliculă romantică emoţionantă despre un călător în timp care era aşa datorită (sau din cauza) genelor moştenite pe linie paternă. Zestrea cu care venise pe lume îl făcea ca, involuntar, să călătorească în timp, iar din această cauză are de suferit mai ales mariajul său. Faptul că dispare şi apare fără veste, iar la întoarcere vine cu informaţii despre viitorul lor face ca lucrurile să fie foarte dificile petru Clare.

THE WRONGED MAN
CONDAMNAT PE NEDREPT
Regia: Tom Mcloughlin
Cu: Julia Ormond, Mahershalalhashbaz Ali, Lisa Arrindell Anderson, Bruce Mckinnon, Omar J. Dorsey
Dramă, SUA 2010

Calvin Willis (Mahershalalhashbaz Ali) a petrecut mai bine de 20 de ani în închisoare, condamnat pe nedrept pentru violul unei fete de 10 ani. Convinsă de nevinovăţia clientului său, Janet, secretara unui avocat, munceşte neobosită ca să se facă dreptate în această captivantă poveste inspirată de un caz adevărat.

TOOTH FAIRY
Zâna Măseluţă
Comedie, Canada, 2010
R: Michael Lembeck
D: Dwayne Johnson, Ashley Judd, Stephen Merchant, Ryan Sheckler, Julie Andrews

Tess, o puştoaică de şase ani, este extrem de mâhnită când Derek (Dwayne "The Rock" Johnson), un jucător de hochei lipsit de orice subtilitate în ceea ce priveşte convingerile celor mici, îi spune verde în faţă că nu există Zâna Măseluţă. Drept pedeapsă pentru gafa lui, imensul sportiv va trebui să preia pentru o vreme atribuţiile celebrei zâne, cu ce efect nu se ştie.

TWO CAN PLAY THAT GAME
JOC IN DOI
Regia: Mark Brown
Cu: Vivica A. Fox, Morris Chestnut, Anthony Anderson, Gabrielle Union, Wendy Raquel Robinson Comedie, SUA 2001

O femeie îşi pune la bătaie propriu set de reguli într-un joc care are ca miză recâştigarea iubitului.

Când vine vorba de viaţa sentimentală, Shante (Vivica Fox) munceşte 24 de ore din 24 pentru a-şi satisface şi a-şi ţine aproape iubitul. Shante e atât de expertă în a naviga pe valurile romance-ului, încât cele mai bune prietene ale sale, Diedre, Karen şi Tracy depind de sfaturile ei, de câte ori relaţiile lor se află în pericol. Dar atunci când prietenul ei Keith e prins în flagrant cu nimeni altcineva decât inamica sa, Conny, Shane instituie “planul de 10 zile” pentru a-l recâştiga. Fie că-i vorba de lenjerie sexi sau gătitul unor mâncăruri rafinate, tânăra are un arsenal de arme destinate să-l îngenuncheze pe iubitul său şi să-l aducă înapoi la ea. Nici un efort nu e prea mare pentru a-i atrage atenţia. Din păcate, finalul fericit pe care Shante îl aşteaptă se îndepărtează vazând cu ochii, pentru că Keith începe să urmeze sfaturile prietenului său, Tony, care insuflă o perspectivă masculină acestui joc manevrat, până acum, numai de fete. În această comică bătălie a sexelor, Shante e pe cale să descopere nu numai că nu există reguli – dar că nu e nici singurul jucător profesionist. Cu o relaţie în pericol şi prieteni care îi controlează fiecare mişcare, Shante trebuie să gândească repede şi să fie cu un pas înaintea lui Keith dacă vrea să aibă vreo şansă să-l recucerească… păstrându-şi mândria intactă.

VALENTINE’S DAY
ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR
Regia: Garry Marshall
Cu: Jessica Alba, Kathy Bates, Jessica Biel, Bradley Cooper, Eric Dane
Comedie, SUA, 2010

În preajma Zilei Îndrăgostiţilor, mai multe cupluri din Los Angeles vorbesc limba complexă a dragostei, intersectându-se sau despărţindu-se. Dacă ai alături o persoană iubită, atunci Valentine’s Day înseamnă flori, romantism şi sentimente. Dacă te numeri printre cele cu puţin noroc în dragoste, atunci este doar o zi obişnuită.

Reed Bennet (Ashton Kutcher) este proprietarul unei florării şi un romantic incurabil. Morley (Jessica Alba) este iubita lui. Reed o cere în căsătorie pe Morley în dimineaţa Zilei Îndrăgostiţilor, dar, când încearcă să-i pună inelul de logodnă pe deget, observă că tânăra e mult mai interesată de mesajele primite pe Blackberry. Morley acceptă cererea în căsătorie, dar prietenii lui Reed nu văd cu ochi buni relaţia lor.

Julia (Jennifer Gardner), cea mai bună prietenă a lui Reed, primeşte cu scepticism decizia acestuia, însă în acel moment se concentreză pe bărbatul care tocmai i-a apărut în cale, Harrison Copeland (Patrick Dempsey) şi de care este foarte îndrăgostită.

Julia este învăţătoare. Edison, unul dintre elevii săi, le povesteşte colegilor despre relaţia specială pe care o au bunicii lui, care sunt împreună de peste 50 de ani. Aceştia îi dau sfaturi liu Grace, nepoata lor, care decide ca de Valentine’s Day să îşi piardă virginitatea. Prietena ei, Felicia (Taylor Swift), este şi ea îndrăgostită, de sportivul Willy (Taylor Lautner). Un reporter (Jamie Foxx) le ia un interviu de Ziua Îndrăgostiţilor, deşi o consideră o banalitate.

VALHALLA RISING
Regia: Nicolas Winding Refn
Cu; Mads Mikkelsen, Maarten Stevenson, Gordon Brown, Andrew Flanagan, Gary Lewis
Aventură, Danemarca 2009

În anul 1000 după Hristos, un războinic mut cu un singur ochi poreclit One-Eye este ţinut prizonier de către căpetenia de trib scandinav Barde şi folosit pe post de concurent în lupte similare cu cele de gladiatori. Ajutat de către un sclav pe nume Are, eroul cu puteri supranaturale reuseşte să îl ucidă pe Barde şi sa evadeze, îmbarcându-se pe o corabie vikingă unde îl intâmpină un grup de pelerini creştini conduşi de către Kare si Gudmund, al căror scop este să recupereze pământul sfânt…

WELCOME HOME, ROSCOE JENKINS
BUN VENIT ACASĂ, ROSCOE JENKINS!
Regia: Malcolm D. Lee
Cu: Martin Lawrence, Margaret Avery, Joy Bryant, Cedric The Entertainer, Mo’Nique
Comedie, SUA, 2008

R.J. (Martin Lawrence) este gazda unui show de televizune care este adus cu picioarele pe pământ de vizita pe care le-o face celor din familie. Datorită emisiunii, el ajunge celebru și se bucură de un anumit stil de viață. Însă, înapoi acasă după nouă ani, cel adorat de milioane de fani este din nou "Roscoe". "Roscoe" și atât. Familia sa nu pare deloc impresionată de faima de care acesta se bucura în Los Angeles. Deși vorbim despre un superstar în LA, aici, în Dry Springs, rămâne unul dintre cei de acolo.

WHITEOUT
COŞMARUL ALB
Regia: Dominic Sena
Cu: Kate Beckinsale, Gabriel Macht, Columbus Short, Tom Skerritt, Alex O’Loughlin
Acţiune, SUA, 2009

Carrie Stetko, pilotul Delfy și Dr. John Fury zboară către Polul Nord pentru cercetări după ce un pilot anunță că este posibil să fi văzut un cadavru în zăpadă.

Aceștia descoperă că individual care zăcea fără suflare în zăpadă era geologul Weiss. În scurt timp, Carrie are și dovada că acesta fusese asasinat. Povestea se complică din ce în ce mai tare, deoarece continuă să apară cadavre, iar cea vizată ajunge să fie chiar Carrie, care reușește să scape. Pericolul este cu atât mai mare cu cât atacatorul este în stare de orice pentru a-i împiedica pe cei care doresc să afle adevărul despre ceea ce se întâmplă acolo.

WHO FRAMED ROGER RABBIT?
CINE VREA PIELEA LUI ROGER RABBIT ?
Regia: Robert Zemeckis
Cu: Bob Hoskins, Christopher Lloyd, Joanna Cassidy, Katheleen Turner
Comedie, SUA, 1988

Vedeta unui serial de desene animate, Roger, devine suspectul principal într-o crima. Părăsit de toţi, Roger spera sa fie ajutat de un detectiv particular, Eddie Vaillant, retras din activitate. Cei doi vor descoperi că în defaimarea lui Roger este implicat judecătorul Doom, hotărât să distrugă lumea desenelor animate. Va reuşi Doom să omoare fantezia? Una dintre cele mai inventive (combinaţia de personaje reale şi animate a fost, la vremea ei, revoluţionară) şi mai celebrate comedii ale anilor ’80, realizată de “vrăjitorul” Zemeckis.

WHO IS CLARK ROCKEFELLER?
CINE ESTE CLARK ROCKEFELLER?
Regia: Mikael Salomon
Cu: Eric Mccormack, Sherry Stringfield, Emily Alyn Lind, Stephen Mchattie, Regina Taylor
Biografic, SUA,

Christian Karl Gerhartsreiter, omul pe care publicul l-a cunoscut sub numele de Clark Rockefeller, şi-a asumat, de-a lungul vieţii, o grămadă de identităţi false, cu un mare talent şi un succes nesperat. Dar acum a întrecut orice măsură: pretinde că e moştenitorul faimoasei familii Rockefeller.

YOU AGAIN
IAR TU?!
Regia: Andy Fickman
Cu: Kristen Bell, Sigourney Weaver, Jamie Lee Curtis, Odette Yustman, Betty White
Comedie, SUA, 2010

Tânăra Marni descoperă că fratele ei Will intenţionează să se însoare cu Joanna, marea ei rivală din liceu. Marni devine obsedată să-i arate lui Will adevărata faţă a Joannei şi va primi ajutor exact de unde nu se aşteaptă: mama ei, Gail, devine un aliat de nădejde când îşi dă seama că mătuşa Joannei este colega ei de liceu Ramona, care i-a făcut nenumărate zile fripte în trecut.

ZOMBIELAND
BUN VENIT ÎN ZOMBIELAND
Regia: Ruben Fleischer
Cu: Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Emma Stone, Abigail Breslin, Amber Heard
Comedie, SUA 2009

În comedia de acţiune Bun venit în Zombieland este vorba despre doi tipi care au găsit modalitatea de a supravieţui într-o lume dominată de zombi. Columbus (Jesse Eisenberg) este un fricos – dar atunci când ţi-e frică că ai putea fi mâncat de zombi, spaima asta te-ar putea ajuta să rămâi în viaţă. Tallahassee (Woody Harrelson) este un expert în mitraliere automate şi un ucigaş de zombi, a cărui obsesie este să scape lumea de ciudatele creaturi până nu dispare ultimul om de pe faţa pământului. Unindu-şi forţele cu Wichita (Emma Stone) şi Little Rock (Abigail Breslin), care au găsit şi ele modalităţile proprii de a supravieţui coşmarului zombi, ei vor trebui să aleagă între două rele: să aibă încredere unii în alţii, sau să se predea zombilor.

DOCUMENATARE:

A FAMILY IS A FAMILY IS A FAMILY: A ROSIE O’DONNELL CELEBRATION
CE ESTE O FAMILIE ?
Regia: Amy Schatz
Documentar, SUA 2010
Cu: Rosie O’Donnell, Ziggy Marley, Elizabeth Mitchell

A Family Is A Family Is A Family: A Rosie O’Donnell Celebration ne oferă o perspectivă emoţionantă asupra remarcabilei diversităţi a familiei moderne care sfidează stereotipurile. Acest documentar se concentrează asupra părinţilor de acelaşi sex, asupra mariajelor mixte, a părinţilor single şi a adopţiilor. Copii vorbesc din inimă despre părinţi, fraţi, căsătorie şi dragoste într-o nouă producţie originală şi curajoasă marca HBO.

DIAGNOSIS BIPOLAR
DIAGNOSTIC: TULBURARE BIPOLARĂ
Regia: David Heilbroner, Kate Davis
Documentar, SUA, 2008

Până în anii ’90, tulburarea bipolară era considerată o boală adultă. Astăzi, totuşi, mai bine de 800.000 de copii sunt diagnosticaţi cu această boală, lucru care a dus, de cele mai multe ori la traumatizarea şi stigmatizarea lor şi a familiilor din care fac parte. Acest documentar HBO urmăreşte părinţi care se confruntă cu corvoada teribilă de a avea grijă de copiii lor marcaţi de depresie, violenţă şi gânduri suicidale.

DOINA GROPARILOR
DIGGING FOR LIFE
Regia: Pavel Cuzuioc
Documentar, România, 2011

Doina groparilor spune povestea de zi cu zi a singurilor locuitori vii ai unuia dintre cele mai mari cimitire din Europa, groparii şi microcosmosul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, cimitirul „Doina” din Chişinău, Republica Moldova.

Bătrâni, tineri, creştini, musulmani, celebrităţi, necunoscuţi, români, ruşi, evrei, ţigani – cu toţii ajung la „Doina” decedaţi. Fie iarnă, primăvară, vară sau toamnă, ocupaţia groparilor rămâne mereu aceeaşi: sapă şi îngroapă. Ei sapă pământul ascuns în întuneric şi-l aruncă la suprafaţă, către lumină. E un drum dinspre negru spre alb şi vice-versa. Cei patru pereţi între care muncesc groparii le par multora un soi de înrămare a realităţii unei munci constante. Pentru cei mai mulţi, meseria de gropar e una mai degrabă „exotică”, „morbidă”, dar şi „murdară”. Atitudinea groparilor faţă de cei morţi şi de înmormântări e una de simplă rutină. Sunt imuni la lacrimi şi bocete. Par să nu se teamă şi să fie lipsiţi de sensibilitate. Clişeul „negru” ce li se atribuie reprezintă, de fapt, o realitate multicolorată şi plină de nuanţe. Filmul explorează şi analizează practicarea uneia dintre cele mai vechi meserii din istorie.

FOOD, INC
Regia: Robert Kenner
Cu: Michael Pollan, Eric Schlosser
Documentar, SUA 2008

Nu vei mai privi niciodată la fel în farfurie.

Metodele folosite astăzi în industria alimentară sunt, în mare parte, răspunsul la creşterea rapidă a industriei fast-food din anii ’50. Producţia de alimente, în întregul ei, s-a schimbat drastic de atunci, aşa cum nu s-a schimbat niciodată în mii de ani. Controlată de o mână de corporaţii multinaţionale, politicile de producţie şi prelucrare a alimentelor urmăresc, ca pe un cod nescris, scoaterea pe piaţă a unor cantităţi imense de produse, cu costuri de producţie reduse (cel mai des fiind, de fapt, minime). Rezultatul este, bineînţeles, un profit uriaş; profit ce, la rândul lui, permite coloşilor din industrie să controleze direct aprovizionarea globală cu produse alimentare.

LE JEU DE LA MORT (AKA. THE GAME OF DEATH)
JOCUL MORŢII
Regia: Christophe Nick, Thomas Bornot
Documentar, Franţa 2010

Ce-ar fi dacă moartea în direct, la televizor, ar deveni entertainment? În anii ’60, un experiment ştiinţific a demonstrat că majoritatea oamenilor era în stare să administreze şocuri electrice altei persoane, atunci când erau încurajaţi s-o facă de o autoritate. Experimentul e recreat ca un joc TV, unde 80 de participanţi sunt rugaţi să urmeze aceste reguli dezgustătoare: dar, odată protestele puternice ale candidaţilor vor fi epuizate, se vor supune ei ordinelor date de gazda show-ului şi vor aplica unor necunoscuţi şocuri electrice masive?

LIFE IS AWESOME (AKA. I GOT A NEW SOUL)
VIAŢA E GROZAVĂ
Regia: Tadeusz Krol
Documentar, 2009

La doi ani după moartea tragică a fiului său, Teresa Anielak porneşte în căutarea persoanei care a primit inima acestuia. Misiunea nu e tocmai uşoară, din moment ce politica oficială a Poloniei în ceea ce priveşte donarea de organe protejează simultan identitatea donatorului şi pe cea a recipientului. ale familiilor donatorilor şi ale celor care au beneficiat de pe urma lor. În film, sunt De-a lungul documentarului, auzim poveştile extrem de încărcate emoţionale inserate fragmente cu operaţii de inima pe viu, astfel încât spectatorii să fie martorii procedurii miraculoase de la un capăt la altul.

MAKING THE CROOKED STRAIGHT
CELE STRÂMBE VOR FI DREPTE
Regia: Susan Cohn Rockefeller
Documentar, SUA 2010

Acest documentar unic pune în lumină munca dr. Rick Hodes, cel care şi-a petrecut peste 20 de ani în Etiopia încercând, în ciuda tuturor greutăţilor, să uşureze viaţa a sute de copii care suferă de boli devastatoare, dar tratabile, printre care şi tuberculoza coloanei vertebrale.

CARRYOVER RETURN MOVIES

ONE TIME ONLY:

HELLBOY
Regia: Guillermo Del Toro
Cu: Ron Perlman, Selma Blair, John Hurt, Karel Roden, Rupert Evans
Fantastic, SUA 2004

Nãscut în flãcãrile iadului acum 60 de ani în timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, Hellboy (Ron Perlman) a fost adus pe Pãmânt de cãtre un nebun malefic, Grigori Rasputin (Karel Roden) pentru a dezlãntui fortele rãului. Desemnat prezicãtor al Apocalipsei, Hellboy a fost salvat de Fortele Aliate conduse de profesorul Broom (John Hurt), fondator al B.C.A.F.P. clandestin (Biroul de Cercetare si Apãrare Împotriva Fenomenelor Paranormale), care l-a crescut ca pe un fiu, dezvoltându-i darurile paranormale extraordinare. În ciuda originilor sale întunecate, Hellboy devine un campion al binelui, luptând împotriva fortelor malefice care amenintã lumea noastrã.

La B.C.A.F.P., Hellboy devine o parte a unei familii neobisnuite care îi include pe telepaticul „Mer-Man” Abe Sapien (Doug Jones) si Liz Sherman (Selma Blair), care este pirokineticã. Ascunsi de însãsi societatea pe care trebuie sã o protejeze, ei reprezintã linia întâi în lupta cu Rasputin- care încearcã sã îl aducã pe Hellboy din nou de partea rãului si sã se foloseascã de puterile lui pentru a ajunge la Armageddon.

Bucuresti, 18.10.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *