Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

HBO COMEDY – august 2013

PREMIERE FILME

A BUG’S LIFE
Aventuri la firul ierbii

4
Animaţie, SUA, 1998
R: John Lasseter, Andrew Stanton
Voci: Dave Foley, Kevin Spacey, Julia Louis-Dreyfus

O colonie de furnici e ameninţată de o trupă de greieri lacomi.

Un muşuroi de furnici e ameninţat de o trupă de greieri lacomi. Flik, o furnică obişnuită, dar rebelă, vine cu un plan deloc obişnuit atunci când apelează la o trupă de gândaci de circ ca să-şi apere colonia de inamic.

Considerat deja un clasic al genului animat, “A Bug’s Life”, este o altă creaţie miraculoasă a studiourilor Pixar. Harnicele furnici de pe Insula Furnicilor se confruntă, în fiecare vară, cu o trupă de greieri lacomi condusă de ameninţătorul şi manipulatorul Hopper. Aceştia descind în colonie ca să ceară o porţie sănătoasă din proviziile culese cu mare greutate de către furnici şi distrug, astfel, pacea în comunitate. Flik, eroul nostru, un gânditor original complet inadecvat în colonie cu o filozofie de viaţă tradiţională, îşi arogă misiunea de a căuta ajutor din afară şi, din greşeală, apelează la o trupă de gândaci circari rămaşi fără slujbă, cerându-le să i se alăture în lupta împotriva greierilor. Muncind cot la cot în această nouă alianţă, furnicile şi gândacii dresaţi se pregătesc pentru o confruntare finală cu greierii. Atunci când planul lui Flik începe să ia amploare, comedia şi acţiunea se împletesc frenetic, pentru că furnica încearcă să salveze nu numai colonia, ci şi propria sa reputaţie.

SECRET OF THE WINGS
Tinker Bell: Clopoţica şi secretul aripilor

16, 21
Animaţie, SUA, 2012
R: Roberts Gannaway, Peggy Holmes
Voci: Timothy Dalton, Lucy Hale, Megan Hilty

Tinker Bell şi Periwinkle se aventurează în Pădurile Iernii.

Pentru Tinker Bell şi alte zâne, Pădurile Iernii rămân un loc misterios şi ascuns. “Secret Of The Wings” duce publicul într-o călătorie uluitoare şi într-o lume misterioasă ce ascunde un secret magic.

Disney ne invită într-o călătorie incredibilă către o lume minunată cu un adevărat film-eveniment care ne va fascina pe toți, indiferent de vârstă! Pentru zânele din Valea Ielelor, Pădurile Iernii sunt locuri strict interzise. Însă atunci când o forţă misterioasă o va îndemna pe Clopoţica să treacă graniţa în această lume necunoscută, ea va descoperi un secret care îi va schimba viaţa pentru totdeauna. Acolo, eroina noastră o va întâlni pe Albăstrica – una dintre Zânele Iernii. Ea este singura zână care o poate ajuta pe Clopoţica să dezlege secretul aripilor.

Între cele două zâne se va forma o legătură magică şi vor descoperi că sunt mai mult decât prietene. Vor afla că sunt… surori! Iar atunci când Valea Ielelor va fi ameninţată, cele două zâne vor trebui să dea tot ce au mai bun din ele pentru a salva cele două lumi.

THE BEST EXOTIC MARIGOLD HOTEL
Hotelul Marigold

8, 19, 20, 23, 24
Comedie, SUA, 2011
R: John Madden
D: Judi Dench, Bill Nighy, Penelope Wilton, Dev Patel, Celia Imrie

Câţiva pensionari britanici călătoresc într-o ţară exotică şi ieftină.

Câţiva pensionari britanici decid să-şi cheltuiască pensia într-o ţară ceva mai puţin scumpă – India. Totuşi, atunci când ajung la hotelul Marigold, seniorii îşi dau seama că zvonurile privind restaurarea clădirii au fost cu mult exagerate.

Un grup de pensionari britanici hotărăşte să facă economii mutându-se pentru o perioadă în necostisitoarea şi aparent exotica Indie. Fermecaţi de reclamele pentru hotelul Marigold, proaspăt renovat, vor ajunge la poarta acestuia pentru a-l descoperi mult mai puţin atrăgător decât în pliante.

Deşi noul spaţiu este mai puţin confortabil decât şi-au imaginat, această experienţă îi va schimba pentru totdeauna şi vor ajunge să descopere că viaţa şi iubirea pot fi experimentate din nou dacă reușeşti să te desprinzi de trecut.

THE LIFE AQUATIC WITH STEVE ZISSOU
Steve Zissou: Cel mai tare de pe mare

5, 6, 18, 22
Comedie, SUA, 2004
R: Wes Anderson
D: Bill Murray, Owen Wilson, Cate Blanchett, Anjelica Huston, Willem Dafoe

Steve şi echipa sa pleacă să vâneze un rechin mitic.

Cu planul de a se răzbuna pe un rechin mitic care i-a ucis partenerul, oceanograful Steve Zissou strânge o echipă alcătuită din fosta sa soţie, un jurnalist şi un bărbat care i-ar putea fi fiu.

Renumitul oceanograf Steve Zissou (Bill Murray) şi echipa sa au pornit într-o expediţie pentru a vâna misteriosul rechin Jaguar care l-a omorât pe colegul lor în timpul unor filmări. În această călătorie sunt însoţiţi de către un tânăr co-pilot care poate fi sau nu fiul lui Zissou (Owen Wilson), o frumoasă ziaristă (Cate Blanchett), trimisă pentru a concepe un profil al lui Zissou, fosta sa soţie şi co-producătorul Eleanor (Anjelica Huston). În timpul expediţiei, echipajul se confruntă cu tot felul de complicaţii, inclusiv piraţi şi răpiri. Scenaristul-regizor Wes Anderson a reunit în această distribuţie o pleiadă de staruri, incluzându-i şi pe Willem Dafoe, Jeff Goldblum, Michael Gambon, Noah Taylor.

E deja gravat în istoria cinematografului: Wes Anderson este unul dintre cei mai noncomformişti şi mai imaginativi regizori contemporani.

Tăria lui Anderson rezidă în creionarea din câteva mişcări a unor personaje adorabil de excentrice. Galeria sa deja ilustră e completată aici cu Willem Dafoe, inginerul vasului, un german loial şi emoţional căruia îi place ca pantalonii scurţi să fie foarte scurţi sau cu Seu Jorge, responsabil pentru entertainment-ul de pe punte şi care interpretează piesele lui David Bowie pe un beat de bossa nova.

Distribuţia e uniform superbă. Murray e mortal de morocănos şi sarcastic în rolul unui bătrân lup de mare a cărui carieră a intrat la apă. Owen Wilson şi Dafoe sunt nişte gag-uri umblătoare. Blanchett pare să fie foarte amuzată de “jocul cu băieţii, în timp ce Angelica Huston face din aroganţă o glumă care creşte în intensitate. Până la final, nu îţi doreşti decât să pleci în croazieră cu gaşca asta dementă.

TOM AND JERRY: ROBIN HOOD AND HIS MERRY MOUSE
Tom şi Jerry: Robin Hood şi ceata lui

18
Animaţie, SUA, 2012
R: Spike Brandt, Tony Cervone
Voci: Grey Delisle, John Dimaggio

Jerrry, cel mai mic membru al bandei lui Robin Hood, îl întâlneşte pe Tom.

Robin Hood a fost capturat de maleficul şerif de Nottingham, iar Marion, dragostea lui, este prizoniera prinţului John. Pot veşnicii adversari Tom şi Jerry să lase la o parte rivalităţile şi să restabilească dreptatea?

O aventură cu totul nouă alături de cei mai tari eroi din padurea Sherwood: Tom si Jerry!

A furat de la bogaţi, a dat la săraci şi are nevoie disperată de ajutorul lui Tom şi a lui Jerry! Acum, faimosul haiduc Robin Hood a fost capturat de către şeriful cel rău din Nottingham, iar dragostea lui, fecioara Marian, este într-un pericol fără margini fiind prizoniera lacomului prinţ John. Vor reuşi oare cei doi înverşunaţi adversari, Tom şi Jerry, să lase deoparte neînţelegerile şi să salveze situaţia? Cu o super acţiune, cascadorii îndrăzneţe şi cântece antrenante, personajele tale favorite te vor distra cu siguranţă, de la început şi până la sfârşit. Toţi pentru unul şi distracţie pentru toţi în cea mai năstruşnică aventură din pădurea Sherwood!

DETROIT ROCK CITY
Careul de rockeri

9, 19, 28, 29
Comedie, SUA, 1999
R: Adam Rifkin
D: Edward Furlong, Giuseppe Andrews, James Debello, Sam Huntington

Detroit, 1978, concertul trupei KISS.

Eroii poveștii ce urmează sunt niște tineri din Detroit care pornesc într-o aventură incredibilă. Suntem în anul 1978, iar visul lor este acela de a ajunge la concertul trupei KISS.

Acțiunea peliculei regizate de Adam Rifkin este plasată în 1978, la Detroit, iar protagoniști sunt niște tineri care pornesc într-o aventură de zile mari în încercarea de a merge la un concert al trupei KISS. Puștii nu se dau înapoi de la nimic, căci ei au un singur vis: să ajungă la concert. Cum se va întâmpla asta este incert pentru ei în prima fază. În final, fiecare va fi avut parte de experiențe hilare, conflict cu autoritățile sau cu certuri monstruoase cu părinții.

SPLASH
Sirena îndrăgostită

2, 3, 25
Comedie, SUA, 1984
R: Ron Howard
D: Tom Hanks, Daryl Hannah, Eugene Levy, John Candy, Dody Goodman

Un bărbat se reîntâlnește cu sirena care îl salvase dintr-un accident cu barca.

Allen (Tom Hanks) este misterios salvat de la înec de femeia visurilor sale, o sirenă pe nume Madison (Daryl Hannah). Doar că atunci când cei din jurul lor află care este secretul lui Madison cei doi îndrăgostiți vor avea de ales între a se scufunda sau a înota împreună.

Allen (Tom Hanks) este un bărbat obsedat de munca lui și este convins că nu se va îndrăgosti niciodată. Asta va fi valabil doar până în clipa în care va fi salvat de la înec de către femeia visurilor sale, o sirenă. Ceea ce urmează este previzibil, deoarece de aici și până la o iubire imposibilă a mai rămas doar un pas, unul mic pe care cei doi îl vor face rapid. Allen și Madison (Daryl Hannah) trăiesc o poveste romantică emoționantă și amuzantă, dar, când cei din jur descoperă secretul lui Madison, cei doi îndrăgostiți vor avea de ales între a se scufunda sau a înota împreună. Renumitul regizor Ron Howard (”Apollo 13”) conduce o distribuție de nume sonore ale cinematografiei, printre care îl veți putea recunoaște și pe John Candy, care îl interpretează pe amuzantul frate al protagonistului.

THE FULL MONTY
Gol pușcă

16, 24, 25
Comedie, Marea Britanie, 1997
R: Peter Cattaneo
D: Robert Carlyle, Mark Addy, William Snape, Steve Huison, Tom Wilkinson

Șase muncitori şomeri vor să scape de sărăcie şi le vine ideea de a se face stripperi.

În cazul în care ați rămas fără slujbă, există o soluție. Doar să fiți dispuși să vă dezbrăcaţi în faţa unui public feminin isteric și să faceţi show. Asta este tot ce trebuie ca să ieșiți din acest impas…

Aţi rămas fără slujbă, băieţi? Păi dacă sunteţi dispuşi să vă dezbrăcaţi în faţa unui public feminin isteric, dar să faceţi show, s-ar putea să fi găsit soluţia salvatoare. Pentru cei şase muncitori şomeri din Sheffield care vor să scape de sărăcie şi se fac stripperi, ideea funcţionează de minune şi cu rezultate super-amuzante. Un film despre varianta Yorkshire a celebrei trupe Chippendales, o comedie britanică legendară, mereu încântătoare, uşor de recunoscut după atmosferă şi limbaj, dar cu un umor extrem de spumos, necaracteristic englezilor.

THREE MEN AND A BABY
Trei bărbaţi şi un bebeluş

23
Comedie, SUA, 1987
R: Leonard Nimoy
D: Tom Selleck, Steve Guttenberg, Ted Danson, Nancy Travis, Margaret Colin

Într-o dimineață, trei burlaci se trezesc cu un bebeluș la ușa lor.

Trei bărbați care sunt burlaci convinși au parte de surpriza vieții lor atunci când într-o dimineață se trezesc cu un bebeluș la ușa lor. Deși nu știu nimic despre cum se crește un copil atât de mic, ei încearcă să se comporte ca niște maturi responsabili, iar rezultatele vor fi… isterice!

Adu împreună trei nume sonore de la Hollywood (Tom Selleck, Steve Guttenberg, Ted Danson), apoi o micuță adorabilă, iar ceea ce iese este această comedie incredibilă, una dintre cele mai amuzante care au fost realizate vreodată. Trei bărbați care sunt burlaci convinși au parte de surpriza vieții lor atunci când într-o dimineață se trezesc cu un bebeluș la ușa lor. Noul coleg de apartament pare să fie echipat cu de toate: pat de copil, suzetă și…un scutec murdar care trebuie urgent schimbat. Doi dintre ei îl suspectează pe cel de-al treilea ca fiind tatăl micuței adorabile care apăruse din senin la ei în casă. Deși nu știu nimic despre cum se crește un copil atât de mic, ei se străduiesc să se comporte ca niște maturi responsabili, iar rezultatele vor fi unele… isterice! În cele din urmă, instinctele paterne vor ieși la suprafață, iar micuța va deveni ”Fata lui tata” pentru fiecare dintre cei trei.

TRUE LIES
Minciuni adevărate

30
Acțiune, SUA, 1994
R: James Cameron
D: Arnold Schwarzenegger, Jamie Lee Curtis, Tom Arnold, Bill Paxton, Tia Carrere

În viața unui agent sub acoperire apar probleme conjugale.

Harry este căsătorit de 15 ani și, în tot acest timp, soția lui a știut că el este vânzător de calculatoare. Adevărul este că bărbatul e agent sub acoperire, iar rolul lui este acela de a-i vâna pe teroriști și de a le dejuca planurile demonice de dominație mondială.

Celebrul James Cameron, premiat cu Oscar pentru ”Titanic”, este cel care regizează ” Minciuni adevărate”, în care superstarul Arnold Schwarzenegger îl interpretează pe Harry Tasker. Bărbatul este căsătorit de 15 ani cu Helen (Jamie Lee Curtis) care, în tot acest timp, a știut că jumătatea ei este vânzător de calculatoare. Adevărul este că bărbatul era agent sub acoperire, iar jobul său era acela de a-i vâna pe teroriști și de a le dejuca planurile demonice de dominație mondială. Când suspectează că soția îl înșeală, Harry se folosește de toate resursele pentru a-i oferi acesteia ceva din aventura după care tânjea. Din păcate, când se convinge că nu era vorba despre infidelitatea femeii, teroriștii adevărați sunt deja în peisaj, iar cei doi soți sunt răpiți de aceștia.

PREMIERE SERIALE

“Larry David, inamicul public nr. 1”

O versiune excentrică a lui Larry, într-o descriere ironică a vieţii lui.

Urmăreşte-l pe Larry David într-o poveste fictivă în care le face viaţa mizerabilă tuturor celor din jur în timp ce-şi caută fericirea. Vedetele din viaţa reală se interpretează pe ele într-o poveste amănunţită despre viaţa lui Larry.

HBO Comedy prezintă ”Larry David, inamicul public nr. 1”, un serial de comedie scris, produs şi jucat de comedianul Larry David care îl interpretează pe… scenaristul, producătorul şi comedianul Larry David. Fiecare episod prezintă câte o poveste din viaţa lui David (care joacă propriul rol) de acasă, de la muncă sau din L.A, în timp ce interacţionează cu diverse personaje imaginare sau din viaţa reală. Cu Jeff Garlin, în rolul managerului Jeff Greene, şi Susie Essman, în rolul soţiei lui Jeff, Susie, serialul are parte de aportul mai multor celebrităţi care se joacă pe ele sau interpretează alte personaje.

CURB YOUR ENTHUSIASM EP. 01: THE PANTS TENT
Larry David, inamicul public nr. 1, Ep. 1: Umflătura din pantaloni
27
CURB YOUR ENTHUSIASM EP. 02: TED AND MARY
Larry David, inamicul public nr. 1, Ep. 2: Ted şi Mary
27
CURB YOUR ENTHUSIASM EP. 03: PORNO GIL
Larry David, inamicul public nr. 1, Ep. 3: Vedeta porno
28
CURB YOUR ENTHUSIASM EP. 04: THE BRACELET
Larry David, inamicul public nr. 1, Ep. 4: Brăţara
28
CURB YOUR ENTHUSIASM EP. 05: INTERIOR DECORATOR
Larry David, inamicul public nr. 1, Ep. 5: Decoratoarea
29
CURB YOUR ENTHUSIASM EP. 06: THE WIRE
Larry David, inamicul public nr. 1, Ep. 6: Sârma
29

“Viața și apucăturile lui Kenny Down”

Un fost jucător de baseball revine la școala unde învățase și devine profesor de sport aici.

Urmăriți un serial de comedie despre suișurile și coborâșurile unui tip arogant care fusese cândva jucător profesionist de baseball. El se întoarce la școala unde învățase și devine profesor de sport aici.

HBO Comedy prezintă “Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers”. Eroul poveștii, Kenny Powers (Danny McBride), este un fost jucător profesionist de baseball. El se întoarce în orașul natal și devine profesor de educație fizică la școala unde fusese elev cu ceva ani în urmă. Urmăriți aventurile unui tip arogant care, după o călătorie în Mexic (în căutarea sufletului) se întoarce acasă, considerându-se complet schimbat. Oare chiar așa să fie?

EASTBOUND & DOWN EP. 04
Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers, Ep. 4
4
EASTBOUND & DOWN EP. 05
Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers, Ep. 5
11
EASTBOUND & DOWN EP. 06
Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers, Ep. 6
18
EASTBOUND & DOWN II. EP. 07
Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers – II, Ep. 1
25

“Anturaj”

O analiză a vieţii de zi cu zi a unui tânăr actor de succes la Hollywood.

Vince Chase e un tânăr star de cinema a cărui carieră e la început. Pentru a nu se bucura singur de succes, Vince îi aduce la Hollywood de pe meleagurile natale, mai exact din Queens, pe cei trei prieteni ai săi, Eric, Drama şi Turtle.

Împreună cu Eric, Drama şi Turtle, Vince Chase se bucură de adularea fanelor la cea mai recentă premieră a sa. Între timp, Eric, managerul lui Vince, are de suportat furia agentului lui Vince, Ari, pentru că i-a spus acestuia să refuze un scenariu pe care nici nu l-a citit. Turtle acceptă să educe noul câine al anturajului, un Rottweiler pe nume Ahnold.

ENTOURAGE III. EP. 35: LESS THAN 30
Anturaj – III, Ep. 13: Sub 30
1
ENTOURAGE III. EP. 36: DOG DAY AFTERNOON
Anturaj – III, Ep. 14: După-amiază de câine
1
ENTOURAGE III. EP. 37: MANIC MONDAY
Anturaj – III, Ep. 15: Lunea nebună
6
ENTOURAGE III. EP. 38: GOTCHA!
Anturaj – III, Ep. 16: Emisiunea
6
ENTOURAGE III. EP. 39: THE RETURN OF THE KING
Anturaj – III, Ep. 17: Întoarcerea regelui
7
ENTOURAGE III. EP. 40: THE RESURRECTION
Anturaj – III, Ep. 18: Succesul
7
ENTOURAGE III. EP. 41: THE PRINCE’S BRIDE
Anturaj – III, Ep. 19: Mireasa prinţului
8
ENTOURAGE III. EP. 42: ADIOS, AMIGOS
Anturaj – III, Ep. 20: Adios, amigos
8
ENTOURAGE IV. EP. 43: WELCOME TO THE JUNGLE
Anturaj – IV, Ep. 1: Bun venit în junglă!
13
ENTOURAGE IV. EP. 44: THE FIRST CUT IS THE DEEPEST
Anturaj – IV, Ep. 2: După vacanţă
13
ENTOURAGE IV. EP. 45: MALIBOOTY
Anturaj – IV, Ep. 3: Pariul
14
ENTOURAGE IV. EP. 46: SORRY, HARVEY
Anturaj – IV, Ep. 4: Îmi pare rău, Harvey!
14
ENTOURAGE IV. EP. 47: THE DREAM TEAM
Anturaj – IV, Ep. 5: Echipa de vis
15
ENTOURAGE IV. EP. 48: THE WEHO HO
Anturaj – IV, Ep. 6: Licitaţia
15
ENTOURAGE IV. EP. 49: THE DAY FUCKERS
Anturaj – IV, Ep. 7: Pariul
20
ENTOURAGE IV. EP. 50: GARY’S DESK
Anturaj – IV, Ep. 8: Biroul lui Gary
20
ENTOURAGE IV. EP. 51: THE YOUNK AND THE STONED
Anturaj – IV, Ep. 9: Tineri şi drogaţi
21
ENTOURAGE IV. EP. 52: SNOW JOB
Anturaj – IV, Ep. 10: Zăpada
21
ENTOURAGE IV. EP. 53: NO CANNES DO
Anturaj – IV, Ep. 11: Plecarea
22
ENTOURAGE IV. EP. 54: THE CANNES KIDS
Anturaj – IV, Ep. 12: Ca-n Cannes
22

“Vicepreședinta”

Fosta doamnă senator, Selina Meyer, devine vicepreşedinte al USA.

Filmat în Washington DC, acesta este un serial de comedie cu Julia Louis-Dreyfus în rolul fostei doamne senator Selina Meyer care devine vicepreşedinte şi descoperă că acest post nu este deloc aşa cum şi-l imaginase.

Fosta doamnă senator Selina Meyer (Julia Louis-Dreyfus) a acceptat oferta de a fi vicepreşedinta Statelor Unite. Această funcţie nu este deloc aşa cum şi-a imaginat-o ci, mai degrabă, aşa cum a fost avertizată că va fi. Serialul o urmăreşte pe Meyer şi personalul ei care încearcă împreună să se facă remarcaţi şi să lase în urmă o moştenire trainică, fără să se lase păcăliţi de jocurile politice de zi cu zi care definesc capitala. Cercul lui Meyer este format din: şeful ei de personal Amy (Anna Chlumsky), purtătorul de cuvânt cu vechime în funcţie Mike McClintock (Matt Walsh), mâna ei dreaptă şi totodată garda ei Gary (Tony Hale) şi secretara Sue (Sufe Bradshaw). Împreună ei duc destul de des bătălii cu Dan Egan (Reid Scott), un interlop ambiţios, şi încrezutul Jonah (Tim Simons), legătura cu Casa Albă. Creată de Armando Iannucci, comedia are scenariu, dar este filmată într-un stil improvizat. Serialul "VEEP" este autentic, fără intenţia de a fi biografic şi arată cum este să ai cel mai nesemnificativ post, dar asta în cel mai puternic birou din lume.

VEEP II. EP. 05 – HELSINKI
Vicepreşedinta – II, Ep. 5: Helsinki
4
VEEP II. EP. 06 – ANDREW
Vicepreşedinta – II, Ep. 6: Andrew
11
VEEP II. EP. 07 – SHUTDOWN
Vicepreşedinta – II, Ep. 7: Blocajul
18
VEEP II. EP. 08 – FIRST RESPONSE
Vicepreşedinta – II, Ep. 8: Emisiunea
25

“Profesorașul”

O comedie despre un profesor care este mult mai copilăros decât elevii săi.

Urmează o comedie despre un profesor care este mai copilăros decât elevii săi. Este vorba despre Alfie Wickers (Jack Whitehall), un proaspăt absolvent de facultate, care predă istora la Abbey Grove School, un liceu imaginar din Hertfordshire.

Acțiunea serialului ”Bad Education” gravitează în jurul lui Alfie Wickers (Jack Whitehall, care a semnat și scenariul), cel mai neobișnuit profesor din sistemul de învățământ britanic, un copil mare. În ciuda neajunsurilor sale evidente, Alfie se bucură de susținerea lui Fraser, directorul școlii, care a visat toată viața lui să fie cool precum ”Profesorașul”. El este profesorul care își dorește să fie "cel mai bun prieten" cu toată lumea și este predispus la ghinioane masive si foarte publice. Cum era de așteptat, există și o prezență suavă în preajmă, iar acum vorbim despre Miss Gulliver, profesoara de biologie a liceului și soarele care luminează viața lui Alfie. Ea e un pedagog ”de modă veche”, fiind profund dedicată misiunii pe care o are și se implică serios de fiecare dată când vine vorba despre școală sau despre elevii săi.

BAD EDUCATION EP. 01 – PARENTS’ EVENING
Profesoraşul – Ep. 1
27, 28, 31
BAD EDUCATION EP. 02 – SEX EDUCATION
Profesoraşul – Ep. 2
28, 29, 31
BAD EDUCATION EP. 03 – SELF DEFENCE
Profesoraşul – Ep. 3
29, 30, 31

“O familie modernă”

O privire satirică asupra vieții a trei familii înrudite.

Copiii lui Jay sunt oameni în toată firea și, deși este bunic, el are o soție tânără și foarte sexy care, la rândul ei, are un fiu. Cu toții sunt puși în fel și fel de situații din care trebuie iasă cu bine.

O privire satirică asupra vieții a trei familii înrudite, un serial de comedie al zilelor noastre în care Ed O’Neill (Al Bundy -“Married with Children”) este la fel de căsătorit precum se întâmpla în anii ’80, însă, de această dată, cu o columbiană trăsnet, care, evident, este mult mai tânără decât el.

Jay, căci despre el este vorba, tocmai s-a însurat cu mult mai tânăra Gloria, dar viața împreună cu ea și cu Manny, fiul acesteia, este foarte departe de a fi una tihnită. În plus, Jay are doi copii, pe Claire și pe Mitchell. Fiica lui are și ea o viață de familie destul de agitată. Mitchell și partenerul lui, Cameron, fac un pas important în viața lor de cuplu și devin părinți, adoptând-o pe micuța Lily, o fetiță din Vietnam.

MODERN FAMILY IV. EP. 96 – GOODNIGHT GRACIE
O familie modernă – IV, Ep 24
1, 2, 3, 5

“Suburgatory”

Tessa se mută împreună cu tatăl său din agitatul New York într-o suburbie.

Povestea unei adolescente al cărei părinte ia decizia de a lăsa în urmă viața agitată din New York, preferând să locuiască într-o suburbie. Și așa începe totul…

Urmăriți aventurile unei fete de 15 ani al cărei părinte ia decizia de a pleca din New York, alegând să locuiască într-o suburbie. Tessa, căci despre ea este vorba, a fost crescută de tatăl ei, George, care era foarte mândru de felul în care se ocupase de educația ei. Asta până în momentul în care descoperă un pachet de prezervative în camera ei. Această întâmplare va determina plecarea lor din New York către suburbii. La început, Tessa este îngrozită de atmosfera pe care o găsește aici, însă, treptat, ea și George încep să întrevadă o cale de supraviețuire în acest loc unde trotuarele sunt curate, iar vecinii par a fi oameni cumsecade. În plus, viața tihnită de aici i-ar putea apropia mai mult pe Tessa și pe George. Din această lună, la HBO Comedy, urmează cel de-al doilea sezon.

SUBURGATORY II. EP. 13 – BLOWTOX AND BURLAP
Suburgatory – II, Ep. 13
6, 7, 10, 12
SUBURGATORY II. EP. 14 – T-BALL AND SYMPATHY
Suburgatory – II, Ep. 14
7, 8, 10, 12
SUBURGATORY II. EP. 15 – LEAVING CHATSWIN
Suburgatory – II, Ep. 15
8, 9, 10, 12
SUBURGATORY II. EP. 16 – HOW TO BE A BABY
Suburgatory – II, Ep. 16
13, 14, 17, 19
SUBURGATORY II. EP. 17 – EAT, PRAY, EAT
Suburgatory – II, Ep. 17
14, 15, 17, 19
SUBURGATORY II. EP. 18 – BROWN TREMBLER
Suburgatory – II, Ep. 18
15, 16, 17, 19
SUBURGATORY II. EP. 19 – DECEMBERFOLD
Suburgatory – II, Ep. 19
20, 21, 24, 26
SUBURGATORY II. EP. 20 – GO GAMBLERS!
Suburgatory – II, Ep. 20
21, 22, 24, 26
SUBURGATORY II. EP. 21 – APOCALYPSE MEOW
Suburgatory – II, Ep. 21
22, 23, 24, 26
SUBURGATORY II. EP. 22 – STRAY DOGS
Suburgatory – II, Ep. 22
22, 23, 24, 26

“Filme și vedete”

Cele mai recente producții și cei mai iubiți actori din lume…

Acum este momentul pentru a afla tot ceea ce v-ați dori să știți despre cele mai tari filme și despre starurile care joacă în ele!

Aveți șansa unei priviri prin gaura cheii, aflați despre cele mai tari filme și despre starurile care joacă în ele. Este vorba despre o actualizare în ceea ce privește premierele din cinematografie. Interviuri în exclusivitate cu actori și realizatori de film și reflectoare îndreptate asupra megastarurilor de la Hollywood, festivaluri de Film și covorul roșu. Toate acestea și multe altele, în “Filme și vedete”, la HBO Comedy.

FILMS AND STARS V. (235) EP. 27
Filme şi vedete – V, Ep. 27
FILMS AND STARS V. (236) EP. 28
Filme şi vedete – V, Ep. 28
29
FILMS AND STARS V. (237) EP. 29
Filme şi vedete – V, Ep. 29
19, 25
FILMS AND STARS V. (238) EP. 30
Filme şi vedete – V, Ep. 30
26, 30

“Pe platourile de filmare”

În fiecare săptămână, ajungeți în culisele celor mai recente producții.

Interviuri cu actori importanți din industrie și cu cei implicați în realizarea propriu-zisă a ceea ce fusese cândva un simplu proiect, iar acum a devenit o peliculă cu încasări spectaculoase în box office.

În fiecare săptămână, urmărind “Pe platourile de filmare”, aveți șansa de a ajunge în culisele celor mai importante producții de la Hollywood. Urmează interviuri extraordinare cu actorii filmului și cu cei implicați în realizarea propriu-zisă a ceea ce fusese cândva un simplu proiect, iar acum a devenit o peliculă despre care toată lumea vorbește.

HOLLYWOOD ON SET X. (494) EP. 26
Pe platourile de filmare – X, Ep. 26
3
HOLLYWOOD ON SET X. (495) EP. 27
Pe platourile de filmare – X, Ep. 27
12
HOLLYWOOD ON SET X. (496) EP. 28
Pe platourile de filmare – X, Ep. 28
HOLLYWOOD ON SET X. (497) EP. 29
Pe platourile de filmare – X, Ep. 29
HOLLYWOOD ON SET X. (498) EP. 30
Pe platourile de filmare – X, Ep. 30

CARRYOVER MOVIES

ARTHUR CHRISTMAS
Marea cursă de Crăciun

Animaţie, SUA, 2011
R: Sarah Smith, Barry Cook
D: James Mcavoy, Hugh Laurie, Bill Nighy, Jim Broadbent, Imelda Staunton

Cum reuşeşte Moşul să ducă toate cadourile într-o singură zi? Veţi vedea!

Moş Crăciun şi echipa sa de reni se folosesc de trucuri de spionaj ca să livreze miliarde de cadouri copiilor din lumea întreagă. Şi ce se întâmplă dacă un singur copil e lăsat fără cadou? O catastrofă pe care doar Moşul o poate rezolva.

Această animaţie pentru toată familia dă la iveală, în sfârşit, răspunsul incredibil, nemaiştiut până acum, la întrebarea pe care fiecare copil şi-o pune: cum reuşeşte Moş Crăciun să livreze toate cadourile în doar o singură noapte? Răspunsul: printr-o operaţiune incitantă, ultra-hightech, pornită de la Polul Nord. Dar în inima filmului şade o poveste cu toate ingredientele “clasice” de Crăciun: o familie într-o stare de disfuncţie comică şi un erou neobişnuit, Arthur, cu o misiune urgentă care ar trebui completată înainte de răsărit.

HYSTERIA (2011)
Istoria isteriei

Comedie, Marea Britanie, 2011
R: Tanya Wexler
D: Hugh Dancy, Maggie Gyllenhaal, Jonathan Pryce, Felicity Jones, Rupert Everett

O comedie romantică despre inventarea vibratorului în Anglia victoriană.

O comedie romantică cu o distribuţie excelentă alcătuită din Maggie Gyllenhaal şi Hugh Dancy care spune povestea inedită şi surprinzătoare a unei descoperiri: naşterea vibratorului electromecanic chiar în toiul epocii pudice victoriene.

În Londra victoriană, Mortimer Granville, un tânăr doctor, încearcă să-şi construiască o reputaţie. El e angajat de un medic ca să descopere tratamente pentru femeile diagnosticate cu “isterie feminină” şi care, chipurile, au nevoie de “masaj pelvic”. Cele două fiice ale doctorului dezvoltă o pasiune pentru tânărul Granville, fiecare dintre ele încercând să-l cucerească. Şi iată lucrul cel mai interesant: pelicula e bazată pe povestea adevărată şi surprinzătoare a felului în care Mortimer Granville a născocit primul vibrator electromecanic în numele ştiinţei medicale!

IT’S KIND OF A FUNNY STORY
Spitalul de nebuni

Comedie, SUA, 2010
R: Anna Boden, Ryan Fleck
D: Keir Gilchrist, Emma Roberts, Zach Galifianakis, Viola Davis, Lauren Graham

Craig, un adolescent epuizat, se internează într-o clinică de boli mentale.

Un băiat de 16 ani, stresat de complicaţiile vieţii de adolescent, se internează într-o clinică de psihiatrie. El este trimis în pavilionul pentru adulţi, acolo unde se împrieteneşte cu un pacient care îi devine şi mentor şi protejat.

Ne află în Brooklyn, într-o duminică, la ora 5 dimineaţa. Craig Gilner se grăbeşte cu bicicleta spre intrarea unui sanatoriu de boli mentale; acest adolescent sclipitor de 16 ani e stresat de problemele vieţii de adolescent. Chiar înainte ca părinţii şi sora lui mai mică să se trezească, Craig se internează în spitalul Argenon şi este consultat de un psihiatru. Dar pavilionul pentru tineri e închis temporar, aşa că se vede trimis în cel pentru adulţi. Bobby, unul dintre pacienţi, devine şi mentorul şi protejatul lui Craig. Băiatul se simte atras de hipersensibila Noelle, care are tot 16 ani, o fată care l-ar putea face s-o uite pe Nia, dragostea sa neîmpărtăşită. Cum psihiatrul şef îi spune că trebuie să rămână în spital cel puţin cinci zile, Craig va avea nevoie de susţinerea prietenilor din spital şi de afară ca să înveţe mai multe despre viaţă, dragoste şi despre presiunile maturizării.

JEFF, WHO LIVES AT HOME
Rufele se spală în familie

Comedie, SUA, 2011
R: Jay Duplass, Mark Duplass
D: Jason Segel, Ed Helms, Susan Sarandon, Judy Greer, Rae Dawn Chong

Un trântor aşteaptă semne de la univers ca să-şi împlinească destinul.

Nevoit să-şi părăsească beciul ca să-i facă un serviciu mamei sale, Jeff, un pierde-vară, trebuie să-şi descopere destinul într-o zi petrecută alături de fratele său care-şi urmăreşte soţia presupus adulterină.

Regizorii şi fraţii Jay şi Mark Duplass examinează soarta şi relaţiile de familie în comedia Jeff, Who Lives at Home, avându-l în rolul principal pe Jason Segel, un pierde-vară care încă trăieşte cu mama lui. El îşi petrece marea majoritate a timpului fumând iarbă şi explicând tuturor cum încă aşteaptă să-şi înţeleagă propriul destin, folosindu-se de filmul Signs ca model despre cum vede el lucrurile în lume. Fratele său Pat (Ed Helms) e un comis voiajor aflat în criza vârstei mijlocii care şi-a cumpărat o maşina sport nouă, în ciuda obiecţiilor soţiei sale (Judy Greer). După ce Jeff răspunde la telefon şi o voce cere să vorbească cu “Kevin”, el crede că acesta e semnul pe care l-a aşteptat îndelung. În timpul unei singure zile, Jeff şi Pat îşi vor confrunta frontal problemele, în timp ce sărmana lor mamă (Susan Sarandon) va găsi dragostea pentru prima oară de la moartea soţului ei.

MADAGASCAR 3: EUROPE’S MOST WANTED
Madagascar 3: Fugăriți prin Europa

Animaţie, SUA, 2012
R: Eric Darnell, Tom Mcgrath, Conrad Vernon
Voci: Ben Stiller, Chris Rock, David Schwimmer

Un grup de animale se alătură unui circ itinerant ca să se întoarcă acasă.

Leul Alex, zebra Marty, girafa Melman şi hipopotamul Gloria continuă să se lupte ca să se întoarcă în mult-iubitul lor New York. Călătoria îi poartă în Europa, unde ei descoperă metoda ideală ca să ajungă acasă: un circ itinerant.

Leul Alex, zebra Marty, girafa Melman şi hipopotamul Gloria plănuiesc să se întoarcă la New York, după o escapadă în Africa. Depinzând de cunoştinţele mecanice ale pinguinilor şi ale cimpanzeilor, planul lor eşuează. Astfel ei ajung în Monte Carlo, unde încearcă să elibereze Europa de animalele conduse de căpitanul Chantel DuBois, alăturându-se unui circ. Conduşi de venerabilul tigru siberian Vitaly, animalele, devenite atracţie a circului, nu sunt fericite cu statutul lor actual. În timpul călătoriei printr-o serie de oraşe europene, ultimul pe listă fiind Londra, Alex, Marty, Melman, şi Gloria îi ajută pe Vitaly, Gia, jaguarul şi pe Stefano, leul de mare, să îşi redescopere pasiunea pentru spectacole, să transforme şi să modernizeze performanţele circului.

STRUCK BY LIGHTNING (2012)
Lovit de fulger

Comedie, SUA, 2012
R: Brian Dannelly
D: Chris Colfer, Rebel Wilson, Christina Hendricks, Sarah Hyland, Allison Janney

O comedie isteaţă, ireverență despre cum să supravieţuieşti în liceu.

Această comedie neconvenţională ne vorbeşte despre cum să supravieţuieşti în liceu atunci când colegii de clasă nu te înţeleg, părinţii sunt nebuni şi tot ce posezi sunt visele tale.

Liceanul Carson Phillips (Chris Colfer) este destinat unor lucruri mai importante decât îi poate oferi orăşelul său natal prăfuit şi plin de prejudecăţi. El e convins că se află pe drumul măreţiei, dar destinul are alt plan cu el. Demonstrând că viaţa e ceea ce se întâmplă atunci când eşti ocupat să-ţi construieşti viitorul, Carson îşi reaminteşte ultimele săptămâni care au fost pline de episoade amuzante şi aiuritoare.

THE BIG YEAR
Anul cel mare

Comedie, SUA, 2011
R: David Frankel
D: Steve Martin, Jack Black, Owen Wilson, Brian Dennehy, Anjelica Huston

Trei fanatici petrec un an într-o competiţie de observare a păsărilor.

Trei iubitori fanatici de păsări petrec un an întreg întrecându-se ca să identifice un număr cât mai mare de specii, după ce uraganul El Nino trimite în SUA o varietate extraordinară de înaripate rare.

David Frankel, regizorul lui The Devil Wears Prada şi Marley & Me, îi distribuie pe Steve Martin, Jack Black şi Owen Wilson într-o comedie sofisticată amplasată în lumea secretă, ciudată şi extrem de concurenţială a sportului denumit “observarea păsărilor”. Eroii, care fac parte din elita acestor specimene fanatice, se confruntă în cea mai mare competiţie din viaţa lor. În timp ce călătoresc de-a lungul şi de-a latul Americii de Nord ca să doboare recordul de specii observate stabilit în 1998, cei trei se trezesc că îşi sacrifică relaţiile personale ca să ajungă în fruntea clasamentului.

THE HITCHHIKER’S GUIDE TO THE GALAXY
Ghidul autostopistului galactic

Comedie, SUA, 2005
R: Garth Jennings
D: Martin Freeman, Mos Def, Sam Rockwell, Zooey Deschanel, Bill Nighy

Cea mai mare aventură începe atunci când Pământul urmează să fie distrus.

Cu câteva minute înainte ca Pământul să fie distrus de o echipă de construcţii extraterestră, Arthur Dent, un om obişnuit, e răpit de pe planetă de prietenul său, un cercetător care editează o nouă ediţie a "Ghidului autostopistului galactic".

Când Pământul urmează să fie distrus, începe cea mai grozavă aventură posibilă. “Nu intraţi în panică!” – acesta este motto-ul filmului.

Minunat de ţăcănită. Absolut isterică. Nebunesc de originală. "Hitchhiker’s Guide To The Galaxy" este cea mai tare comedie intergalactică.

Având la bază bestseller-ul lui Douglas Adams şi folosindu-se din abundenţă de efecte speciale desprinse parcă din altă lume, aceasta este o călătorie pe care nu vrei s-o ratezi. Cu câteva secunde înainte ca pământul să fie pulverizat de nişte creaturi malefice din univers, manieratul şi blândul Arthur Dent este trimis în spaţiu de către prietenul său, un extraterestru în formă umană. Aşa încep să apară necazurile, iar el împreună cu prietenii săi, printre care un preşedinte galactic cu două capete şi un android paranoic, caută câteva răspunsuri pentru a afla misterele vieţii şi ale universului.

THE JUNGLE BOOK 2
Cartea junglei 2

Comedie, SUA, 2003
R: Steve Trenbirth
Voci: John Goodman, Haley Joel Osment, Mae Whitman

Un băiat din junglă renunţă la viaţa din sat şi pleacă în sălbăticie.

Mowgli se simte înstrăinat în noua sa casă, în ciuda eforturilor lui Shanti, prietena lui, şi ale frăţiorului său. Aşa că atunci când Baloo vine în vizită, băiatul junglei profită de ocazie ca să se întoarcă în sălbăticie.

După ce a lăsat în urmă viaţa din junglă, Mowgli a fost adoptat şi acum trăieşte împreună cu părinţii şi cu fratele său mai mic într-un sat din apropiere. El a devenit bun prieten cu Shanti, o fată din vecini. Însă viaţa lângă oameni nu i se pare simplă şi se decide să îşi viziteze prietenii din junglă. Familia sa devine îngrijorată şi Shanti pleacă în junglă în căutarea băiatului. Mowgli şi prietenul său, ursul Baloo, află că tigrul Shere Khan este pe urmele lor, căutând să se răzbune, iar Mowgli trebuie să facă tot posibilul să scape teafăr şi de această dată. Povestea clasică a junglei continuă în această ediţie specială a "Cărţii Junglei" cu toate personajele dvs. preferate din povestea originală, melodii ritmate şi noi partituri muzicale irezistibile!

HOT SHOTS!
Formidabilul

Comedie, SUA, 1991
R: Jim Abrahams
D: Charlie Sheen, Cary Elwes, Valeria Golino, Lloyd Bridges, Jon Cryer

Niște piloți de marină neadaptați se antrenează pentru o misiune specială.

Ceea ce urmează este o parodie după celebrul "Top Gun", în care eroul principal este un pilot de marină talentat, dar instabil (Charlie Sheen). Acesta trebuie să înceteze să mai trăiască în umbra tatălui său și să salveze misiunea sabotată de lacomii producători de arme.

Urmează o nouă producție în regia lui Jim Abrahams, unul dintre creierele din spatele peliculelor ”Airplane!“ și “Naked Gun”. “Formidabilul” este o altă parodie după celebrul "Top Gun". De această dată, Charlie Sheen îl interpretează pe Topper Harley, un pilot de marină rebel care trăiește în umbra tatălui său. Pentru că nu reușește să facă față presiunii, el părăsește Marina Americană, alegând să trăiască într-un trib de amerindieni. Dar, când Statele Unite urmează să demareze o operațiune specială, există un singur om potrivit pentru acest job: Topper Harley. Astfel, după ce își reia activitatea, pilotul realizează că, pe lângă Saddam Hussein, mai are și alți inamici importanți.

HOT SHOTS! PART DEUX
Formidabilul 2

Comedie, SUA, 1993
R: Jim Abrahams
D: Charlie Sheen, Lloyd Bridges, Valeria Golino, Richard Crenna, Rowan Atkinson

O parodie după "Rambo", în care Topper Harley pleacă într- o misiune în Irak.

Președintele Statelor Unite ale Americii îi cere lui Topper Harley (Charlie Sheen) să conducă o misiune de salvare în Irak. Scopul este acela de a-i salva pe prizonierii de război, dar și pe toate celelalte echipaje de salvare anterioare.

America este în criză. Din nou, soldații curajoși care se aflau pe teritoriu străin au fost luați ostatici de un descreierat însetat de răzbunare. Astfel, Topper Harley (Charlie Sheen) revine, după ce însuși președintele Statelor Unite, Tug Benson (Lloyd Bridges), îi ceruse asta. După trei misiuni eșuate de salvare, Topper pare a fi cel mai bun din tot ceea ce mai rămăsese. El trebuie să conducă un comando în teritoriu inamic pentru a-i salva pe prizonierii de război, dar și pe toate celelalte echipaje de salvare anterioare.

IN THE ARMY NOW
În armată

Comedie, SUA, 1994
R: Daniel Petrie Jr.
D: Pauly Shore, Andy Dick, Lori Petty, David Alan Grier, Esai Morales

Pauly Shore știe cum ar putea face rost de bani ca să-și împlinească visul.

Spirit liber, Bones are un plan pentru a face rost de bani pentru a-și deschide magazinul la care visează. Doar că planul lui va fi cumva modificat de circumstanțe, iar eroul va ajunge undeva în Ciad, într-o misiune extrem de importantă și foarte riscantă.

Pauly Shore îl interpretează pe Bones, care vrea să aibă propria afacere, un magazin la care visează cu ochii deschiși. Pentru a câștiga bani, Bones vorbește cu Jack, cel mai bun prieten al lui, și amândoi sunt de acord să se înscrie în trupele de rezervă ale Armatei. Când ajung în tabăra de pregătire, cei doi sunt instruiți ca purificatori de apă. Aici, ei îi întâlnesc pe Christine și pe Fred. Toți patru vor fi chemați la datorie pentru a fi trimiși în deșertul din Ciad și vor ajunge să conducă un tanc mare cu apă, undeva în spatele liniilor inamice liberiene. În cele din urmă, ei trebuie să scape cu viață și, eventual, să-și îndeplinească și misiunea.

THE GOODBYE GIRL (1977)
Adio, dar rămân cu tine

Comedie, SUA, 1977
R: Herbert Ross
D: Richard Dreyfuss, Marsha Mason, Quinn Cummings, Paul Benedict, Barbara Rhoades

Iubirea este pe cale să înflorească între doi oameni complet diferiți.

O comedie romantică ai cărei protagoniști sunt o femeie care are o fiică de nouă ani și un actor aspirant. Deși nu par a avea nimic în comun, cei doi sunt nevoiți să împartă același apartament și uite-așa între ei încep să apară alte sentimente.

Doi oameni complet diferiți sunt nevoiți să împartă același apartament din New York. Ea este Paula McFadden (Marsha Mason) și are o fiică adorabilă în vârstă de nouă ani. El este Elliot Garfield (Dreyfuss), un actor aspirant, care tocmai a sosit în Manhattan pentru a-l interpreta pe Richard al III-lea, rolul vieții lui, într-o producție de pe Broadway. Paula tocmai a fost părăsită din nou, iar fostul iubit i-a subînchiriat partea lui de apartament lui Elliot. Astfel, cei doi ajung în situația de a împărți același apartament, deoarece niciunul nu îl poate da afară pe celălalt. Deși sunt două firi complet diferite, Garfield și Paula ajung să se îndrăgostească. Pentru interpretarea personajului Elliot Garfield, Richard Dreyfuss a primit un Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. De asemenea, celebra peliculă a lui Herbert Ross a mai fost răsplătită cu patru nominalizări la Oscar, premii și nominalizări la BAFTA Awards și la Globurile de Aur.

RETURN MOVIES

A FAMILY THANKSGIVING
ZIUA RECUNOŞTINŢEI ÎN FAMILIE

Regia: Neill Fearnley
Cu: Daphne Zuniga, Dan Payne, Gina Holden, Kennedi Clements, Faye Dunaway
Dramă, SUA, 2010

O avocată carieristă descoperă bucuriile unei vieţi mai echilibrate.

O avocată ambiţioasă îşi dă seama cât de diferită ar fi putut fi viaţa ei, atunci când e transformată miraculos în soţie şi mamă de o străină mistică. Eliberată de cariera care i-a dominat viaţa, ea află importanţa familiei.

Claudia (Daphne Zuniga) e o avocată obsedată de carieră care nu îşi doreşte decât să devină parteneră la firma la care lucrează. Pentru a-şi atinge scopul, ea face tot ce se poate şi ignoră pe toată lumea care n-are nicio legătură cu job-ul ei. Dar atunci când o femeie misterioasă (Faye Dunaway) se foloseşte de magie ca s-o ajute să-şi dea seama ce pierde, existenţa ei cotidiană este complet bulversată. Transportată într-o viaţă care nu are nimic de-a face cu cea actuală –în care are un soţ, copii şi o maşină de familie – ea trebuie să facă faţă noilor responsabilităţi. La început, Claudia încearcă să implementeze strategiile care au ajutat-o în lumea corporatistă. Dar atunci când îşi dă seama că această nouă postură cere mai mult suflet şi mai puţină determinare, începe să-şi dea seama că viaţa ei anterioară nu era chiar atât de grozavă.

ALVIN AND THE CHIPMUNKS: CHIPWRECKED
ALVIN ŞI VEVERIŢELE: NAUFRAGIAŢI

Regia: Mike Mitchell
Cu: Jason Lee, David Cross, Jenny Slate
Comedie, SUA 2011

Masculii și femelele de veveriţă eșuează într-un paradis tropical.

Masculii și femelele de veveriţă se amuză și fac o mulţime de pozne pe o croazieră de lux, dar eșuează pe o insulă încă necartografiată. Acum, Alvin și prietenii lui trebuie să se întoarcă la civilizaţie…

Masculii și femelele de veveriţă – Alvin, Simon și Theodore și respectiv Jeanette, Eleanor și Brittany – se îmbarcă împreună cu Dave Seville, noul lor manager, pe un vapor de croazieră cu scopul de a ajunge într-o localitate în care trebuie să susţină un concert, transformând instantaneu puntea ambarcaţiunii de lux într-un teren de joacă și generând atât de mult haos, încât prietenul lor Dave nu mai știe cum să procedeze pentru a-i ţine în frâu și a-i împiedica să ruineze vacanţa tuturor călătorilor. Cele șase veveriţe își petrec timpul liber făcând ceea ce știu ele mai bine, adică să cânte, să danseze și să comită tot soiul de ghidușii, dar atunci când se aventurează pe o insulă pustie, au ghinionul de a rămâne blocate acolo, împrietenindu-se însă cu un pasager clandestin de pe vapor care le este de mare ajutor în tentativa lor de a găsi o modalitate de a se întoarce în siguranţă acasă. În vreme ce buclucașele veveriţe caută drumul de întoarcere și descoperă că insula pe care sunt prizoniere nu este pustie așa cum au crezut la început, Dave Seville face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a-și recupera prietenii dispăruţi.

BEING JOHN MALKOVICH
ÎN PIELEA LUI JOHN MALKOVICH

Regia: Spike Jonze
Cu: John Cusack, Cameron Diaz, Catherine Keener, John Malkovich, Ned Bellamy
Comedie, SUA 1999

Craig Schwartz descoperă un portal în mintea actorului John Malkovich…

Craig, deprimat de o slujbă infectă și de o căsnicie nefericită, descoperă un portal în mintea actorului John Malkovich. Filmul devine din ce în ce mai aberant de amuzant, pe măsură ce din ce în ce mai mulţi oameni află despre portal.

"Being John Malkovich" e o comedie trăsnită despre ce înseamnă să intri "în pielea altcuiva"… împotriva voinţei sale. Craig Schwartz (John Cusack) este un păpuşar împătimit, care a ajuns să-şi exprime sentimentele aproape numai prin intermediul improvizaţiilor cu marionete, dar talentul cu care a fost hărăzit nu-l ajută să-şi câştige existenţa. De acord, poate că teatrul de marionete e desuet, dar nu e nici pe departe atât de bizar ca noua slujbă a lui Craig, în birourile companiei LesterCorp, situate la etajul şapte şi jumătate într-o clădire din Manhattan. Etajul şapte şi jumătate, este chiar jumătate de etaj, unde oamenii merg aplecaţi şi liftul trebuie blocat cu ranga între etaje la punct fix. Nebunia începe când Craig descoperă în spatele unui fişier o uşiţă secretă care duce literalmente în capul lui John Malkovich, unde poate "vizita" un sfert de oră, după care e ejectat (da, la propriu!) pe o autostradă. Evident, senzaţia de a nu fi întru totul stăpân pe el însuşi îl scoate din minţi pe Malkovich. Măcar dacă Craig s-ar mulţumi să fie singurul care să vadă viaţa prin ochii lui. Dar împreună cu o colegă pune la cale o mică afacere privată: 200$ în schimbul unui sfert de oră în pielea faimosului actor. Afacerea merge bine, însă viaţa lui Craig merge din dezastru în dezastru. Nu numai că devine dependent de sfertul de oră din capul lui Malkovich, dar descoperă că actorul e ţinta unui grup care a descoperit secretul vieţii veşnice.

BROWN SUGAR
Brown Sugar

Romantic, SUA, 2002
R: Rick Famuyiwa
D: Taye Diggs, Sanaa Lathan, Mos Def, Nicole Ari Parker, Boris Kodjoe

Un bărbat și o femeie, prieteni încă din copilărie, se reîntâlnesc după câţiva ani.

Doi buni prieteni care au devenit celebri pe scena hip-hop și care se sprijină unul pe altul profesional, au tot felul de aventuri amoroase până să-și dea seama că, de fapt, sunt îndrăgostiţi unul de celălalt.

Sidney e o jurnalistă care a părăsit publicaţia L.A Times, pentru care făcea recenzii de concerte pop-rock, pentru a edita o revistă new yorkeză de hip hop intitulată XXL. Dre e un producător al unei mari companii de discuri cu sediul în New York. Cei doi se ştiu încă din copilărie, de pe vremea când abia descoperiseră hip-hop-ul. Acum că lucrează din nou împreună, par a fi făcuţi unul pentru celălalt. Doar că Dre trebuie să se căsătorească cu Reese, o avocată, iar Sydney pretinde că nu-i interesată sentimental de acesta. Între timp, Dre e din ce în ce mai iritat de faptul că celebra casă de discuri pentru care lucrează pune mai mult accentul pe profit decât pe calitate şi preferă să semneze cu o “făcătură” ca duo-ul Ren şi Ten, ignorându-l pe talentatul Chris.

HAPPY FEET TWO
Happy Feet 2: Mumble dansează din nou

Animaţie, Australia, 2011
R: George Miller
Voci: Elijah Wood, Robin Williams, Pink

Poporul pinguin se unește ca să danseze și să alunge întunericul.

Ultima aventură a pinguinilor ne duce încă o dată în Antarctica. Pinguinii Mumble și Gloria au acum un puiuţ, pe Erik. Dar, noi pericole ameninţă naţiunea și cu toţii vor fi forţaţi să muncească și să danseze cot la cot ca să se salveze.

Partea a doua a animaţiei premiate cu Oscar în 2007, Happy Feet 2, readuce pe marile ecrane peisajele feerice din Antarctica și pe cei mai buni dansatori de step: pinguinii Mumble (Elijah Wood), Gloria (Pink) și prietenii lor, indrăgiţii Ramon și Lovelace (Robin Williams). Mumble, pinguinul dansator de step, şi Gloria, femela de pinguin cu o voce minunată, au acum un pui, pe Erik. La fel ca şi tatăl său, micul pinguin imperial Erik se străduieşte mereu să-şi descopere talentul. Din nefericire, Erik e total nepriceput la coregrafie şi nu poate prinde paşii de dans. Ruşinat, micul pinguin fuge de-acasă şi astfel îl cunoaşte pe Marele Sven, un pinguin care poate să zboare! Tatăl Mumble nici nu mai speră să poată concura în faţa lui Erik cu noul model de viaţă al micuţului. Între timp, pericole neaşteptate îi ameninţă pe toţi pinguinii, iar pentru a se salva se pare că trebuie să se unească cu toate creaturile din Antarctica şi să… danseze.

JACK AND JILL
Jack şi Jill

Comedie, SUA, 2011
R: Dennis Dugan
D: Adam Sandler, Al Pacino, Katie Holmes, Elodie Tougne, Rohan Chand

Adam Sandler îi interpretează pe Jack și pe Jill, frate și soră gemeni.

Jack are toate motivele să fie fericit: are o soţie frumoasă, copii grozavi, o casă superbă și o slujbă de succes. Şi, totuși, el e terifiat de vizita anuală de Thanksgiving făcută de sora lui, Jill, o fiinţă enervantă și nevrotică.

Recunoscut drept un actor de comedie foarte talentat, Adam Sandler interpretează pentru prima dată în carieră un rol dublu, deosebit de ilar. Jack Sadelstein este un tip fericit cu o carieră înfloritoare în publicitate, o soţie iubitoare și doi copii minunaţi. Singura problemă din viaţa lui apare în fiecare an, de Ziua Recunoștinţei, când sora lui geamănă, Jill, vine în vizită și pare să nu mai vrea să plece. Deși este foarte arţăgoasă, neîndemânatică și își înnebunește fratele cu tot felul de solicitări excentrice, Jill se bucură de susţinerea întregii lui familii, dar și de dragostea unui pretendent celebru foarte insistent. Aflată în tribună la un meci de baschet, Jill este remarcată de către celebrul actor Al Pacino, care se îndrăgostește de ea și o invită la intâlniri romantice, spre surprinderea fratelui ei geamăn, agasat de faptul că sărbătorile au trecut, iar musafira nepoftită nu are de gând sa se întoarcă la New York.

KISSING JESSICA STEIN
Tentaţiile Jessicăi Stein

Comedie, SUA, 2001
R: Charles Herman-Wurmfeld
D: Jennifer Westfeldt, Heather Juergensen, Scott Cohen, Tovah Feldshuh, Jackie Hoffman

O ziaristă care pornește în căutarea bărbatului perfect, găsește femeia perfectă.

Urmăriți povestea unei femei care pornește în căutarea bărbatului perfect, dar are surpriza descoperirii femeii perfecte. Din această clipă ea înțelege că nu este chiar atât de hetero cum credea, iar din această clipă până la o idilă cu femeia care îi era prietenă mai rămâne doar un pas.

Amuzant și sensibil, “Tentațiile Jessicăi Stein” este “o comedie romantică excelentă” (Rolling Stone), complet ieșită din tipare, care vă va lăsa zâmbind!

Traiul fără un partener nu este o problemă ușor de rezolvat pentru Jessica Stein, o femeie atrăgătoare, jurnalistă la un mare ziar. După un șir de relații de-a dreptul dezastruoase, căutarea bărbatului perfect pare a fi în zadar. Însă, un anunt mai ciudat din ziar îi atrage atenția și, în cele din urmă, o va duce către jumătatea ei sufletească. Ceea ce urmează este o comedie romantică, inteligentă si sofisticată.

LOL: LAUGHING OUT LOUD (2012)
L.O.L.

Regia: Lisa Azuelos
Cu: Miley Cyrus, Demi Moore, Ashley Greene, Douglas Booth, Adam G. Sevani
Comedie, SUA 2012

Lola caută echilibrul just între familie, şcoală, prieteni şi romance.

O fată de 17 ani (Miley Cyrus) se chinuie să-şi revină după o recentă despărţire: îl seduce pe cel mai bun amic al fostului său iubit şi experimentează sex şi droguri, în timp ce mama ei (Demi Moore) e şi ea bulversată de un recent divorţ.

Într-o lume unită de YouTube, iTunes şi Facebook, Lola (Miley Cyrus) şi prietenii ei trăiesc sub presiunea de a-şi găsi iubiţi şi a forma prietenii de liceu, în timp ce-şi fentează părinţii prea grijulii şi confuzi. Atunci când Anne (Demi Moore), mama lui Lola, citeşte din greşeală jurnalul picant al fiicei sale, îşi dă seama cât de mult a crescut prăpastia de comunicare dintre ele. Descriind momentele ilare şi emoţionante pe care mama şi fiica le trăiesc împreună, LOL spune o poveste de maturizare autentică despre felul în care trăim acum.

MARVEL’S THE AVENGERS
RĂZBUNĂTORII

Regia: Joss Whedon
Cu: Robert Downey Jr., Chris Evans, Mark Ruffalo, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson
Acţiune, SUA, 2012

Super-eroii fac echipă ca să salveze lumea de la dezastru.

Atunci când un inamic neaşteptat ameninţă securitatea globală, Iron Man, The Incredible Hulk, Thor, Captain America, Hawkeye şi Black Widow fac echipă ca să salveze lumea de la dezastru.

Nick Fury e directorul agenţiei internaţionale de menţinere a păcii, organism cunoscut drept S.H.I.E.L.D. (Supreme Headquarters, International Espionage, Law-Enforcement Division ). O nouă şi neaşteptată ameninţare inamică îl pune pe Fury în situaţia de a avea nevoie urgentă de ajutor. El pune în aplicare un plan mai vechi care trebuia să unească cei mai puternici super-eroi într-o echipă care să scape lumea de pericolul iminent provocat de Loki şi de armata sa. Organizaţia S.H.I.E.L.D. începe o recrutare la nivel global, care îi va aduce împreună pe toţi super-eroii. The Avengers continuă aventurile super-eroilor pe marele ecran începute în Iron Man, The Incredible Hulk, Iron Man 2, Thor şi Captain America: The First Avenger.

MISSION: IMPOSSIBLE – GHOST PROTOCOL
MISIUNE: IMPOSIBILĂ – GHOST PROTOCOL

Regia: Brad Bird
Cu: Tom Cruise, Paula Patton, Simon Pegg, Jeremy Renner, Michael Nyqvist
Acţiune, SUA 2011

Kremlinul a fost bombardat şi vina a căzut pe IMF…

Facţiunea IMF e desfiinţată, după ce e implicată în bombardarea Kremlinului. Este iniţiat “Protocolul Fantomă”, iar Ethan Hunt şi echipa lui de mercenari trebuie să lucreze “undercover” ca să-şi reabiliteze agenţia.

Aceasta nu e doar o altă misiune. Organizaţia IMF e închisă fiindcă a fost făcută publică implicarea ei într-un complot global de atacuri teroriste cu bombe. E iniţiat Protocolul Fantomă (Ghost Protocol), iar Ethan Hunt şi noua sa echipă de agenţi trebuie să se infiltreze şi să acţioneze sub acoperire pentru a spăla numele organizaţiei din care fac parte. Din clipa în care intră sub acoperire, ei nu mai primesc niciun ajutor, nu mai au legătură cu organizaţia, sunt în afara "hărţilor" cunoscute.

MONTE CARLO
Monte Carlo

Comedie, SUA, 2011
R: Thomas Bezucha
D: Selena Gomez, Katie Cassidy, Leighton Meester, Cory Monteith, Andie Macdowell

Trei tinere pleacă într-o vacanţă la Paris și ajung în lumea bună din Monte Carlo…

În timp ce se află într-o excursie la Paris cu cea mai bună prietenă și cu sora ei vitregă, Grace e confundată cu o figură mondenă britanică, iar cele trei ajung la Monte Carlo pentru un bal de caritate, o licitaţie și amor.

După terminarea liceului, Grace și cea mai bună prietenă a ei, Emma, renunţă la slujbele de chelneriţe în Texas pentru o excursie la Paris. Însă Meg, sora vitregă și cam acră a lui Grace, e instaurată de către părinţi drept “ghidul” lor. Cele trei sosesc în Franţa, acolo unde Grace e confundată cu o figură din lumea mondenă britanică pe nume Cordelia Winthrop Scott. Atunci când fetele ajung în posesia invitaţiei Cordeliei la un bal de caritate luxos în Monte Carlo, ele nu pierd ocazia și pleacă spre sud. Având la dispoziţie un apartament de hotel gigantic, haine și accesorii la discreţie (printre care și un colier de 4 milioane $), ele încep o aventură romantică plină de petreceri pe iaht, meciuri de polo și flirturi cu bărbaţi disponibili. Dar atunci când colierul dispare și adevărata Cordelia sosește pe neașteptate, Grace, Emma și Meg trebuie să-și pună la bătaie farmecul sudist, isteţimea și bravada ca să nu-și strice definitiv vacanţa.

POSTCARDS FROM THE EDGE
Salutări de la Hollywood

Comedie, SUA, 1990
R: Mike Nichols
D: Meryl Streep, Shirley Maclaine, Dennis Quaid, Gene Hackman, Richard Dreyfuss

Lupta cu drogurile a fost dură, dar când vine vorba despre mama ei, este chiar mai greu de atât.

După ce este internată la un centru de reabilitare, o actriță de la Hollywood reușește să câștige lupta cu drogurile. Dar, pentru a fi din nou primită pe platourile de filmare, compania de film la care era angajată pune o condiție: actrița trebuie să se mute cu mama sa, care fusese și ea cândva un star, dar acum era recunoscută doar pentru talentul de a goli sticlele de alcool.

”Salutări de la Hollywood ” este o adaptare a romanului autobiografic al lui Carrie Fisher, în regia lui Mike Nichols. Meryl Streep este Suzanne Vale, o actriță care a fost internată la un centru de reabilitare unde ajunsese în urma unei supradoze aproape fatale. După dezintoxicare, ea este pregătită să se întoarcă pe platourile de filmare, dar află că, din cauza trecutului său recent, cei de la studiouri au o condiție: actrița trebuie să se mute cu mama sa, Doris Mann (Shirley MacLaine), pe perioada filmărilor. Ideea era că angajatorii voiau să se asigure că Suzanne va fi supravegheată de cineva responsabil. Doar că, Doris, care fusese și ea cândva un star de cinema, acum era recunoscută doar pentru talentul de a goli sticlele de alcool. Ei bine, ceea ce urmează se va dovedi pentru Suzanne o provocare mult mai mare decât aceea de a renunța la droguri.

PUSS IN BOOTS
MOTANUL ÎNCĂLŢAT

Regia: Chris Miller
Animaţie, SUA 2011

Evenimentele care au precedat întâlnirea Motanului Încălţat cu Shrek.

Cu mult înainte de a-l fi întâlnit pe Shrek, legendarul Motan Încălţat a pornit într-o călătorie eroică, făcând echipă cu ingeniosul Humpty Dumpty şi cu vicleana Kitty ca să fure faimoasa gâscă cu ouăle de aur.

Prequel la cele patru producţii din franciza de succes Shrek, filmul de animaţie Puss in Boots îl are ca personaj principal pe fermecătorul şi linguşitorul Motan Încălţat, un abil mânuitor al spadei şi unul dintre duşmanii iniţiali ai căpcăunului de culoare verde, transformat ulterior în prietenul şi aliatul acestuia. Subiectul acestei animaţii de familie prezintă aventurile savuroase şi amuzante ale Motanului Încălţat din perioada în care felina cu blană stufoasă şi moale încă nu îl întâlnise pe Shrek şi pe amicii acestuia, însă era îndrăgostit până peste urechi de Kitty Softpaws, o pisică inteligentă cu blana de culoare alb-negru, care posedă abilitatea de a se descurca impecabil în situaţii-limită. Motanul Încălţat, care este un cuceritor înnăscut după care suspină toate femeile şi pisicuţele din regiune, face echipă cu şireata Kitty si cu eminenţa cenuşie Humpty Dumpty cu scopul de a găsi şi de a fura gâsca cu ouăle de aur.

RECKLESS KELLY
Curajosul Kelly

Comedie, Australia, 1994
R: Yahoo Serious
D: Yahoo Serious, Melora Hardin, Alexei Sayle, Hugo Weaving, Kathleen Freeman

Un jefuitor australian ajunge să fie celebru și bogat după ce devine star de Hollywood.

O repovestire neconvențională a uneia dintre cele mai mari legende din Australia, este vorba despre viața lui Ned Kelly, un jefuitor care ajunge să fie celebru și bogat după ce devine star de Hollywood.

Cel care interpretează rolul principal este regizorul Yahoo Serious. Astfel, ”Curajosul Kelly” este o repovestire neconvențională a uneia dintre cele mai mari legende din Australia, este vorba despre viața lui Ned Kelly (Serious), un jefuitor care lua de la bogați pentru a le da celor săraci. Drumurile lui Ned se intersectează cu acelea ale lui Sir John (Hugo Weaving), un om bogat, care găsește un cumpărător japonez pentru proprietatea de pe coastă a lui Kelly. Doar că, în familia lui există un cod al onoarei potrivit căruia nu are voie să fure pentru el, așa că motociclistul Ned decide să plece în America pentru a face rost de bani ca să-și salveze pământul. Planurile de a jefui bănci se spulberă, dar va primi un rol principal într-un film de la Hollywood, iar banii câștigați l-ar putea ajuta să potolească lăcomia lui John.

SHERLOCK HOLMES: A GAME OF SHADOWS
SHERLOCK HOLMES: JOCUL UMBRELOR

Regia: Guy Ritchie
Robert Downey Jr., Jude Law, Noomi Rapace, Rachel Mcadams, Jared Harris
Acţiune, SUA, 2011

Holmes şi Watson îşi unesc forţele ca să-l învingă pe inamicul Moriarty.

Robert Downey Jr. şi Jude Law îşi reiau rolurile lui Holmes şi Watson. Genialul detectiv Sherlock Holmes se confruntă cu maleficul professor Moriarty, după ce descoperă un plan diabolic care vrea să destabilizeze întreaga lume civilizată.

Prinţul moştenitor al Austriei este găsit mort, iar inspectorul Lestrade deduce din dovezile strânse că este vorba de o sinucidere. Sherlock Holmes, însă, crede că prinţul a fost victima unei crime care este doar o bucată dintr-un puzzle mai mare conceput de un anume profesor Moriarty. Amestecând afacerile cu plăcerea, Holmes ajunge la clubul subteran al unui gentleman unde întâlneşte o prezicatoare pe nume Sim pe care o şi salvează, după ce îşi dă seama că ea ar putea fi următoarea ţinţă a criminalului. Ancheta devine tot mai periculoasă şi îi duce pe eroii noştrii în Anglia, Franţa, Germania şi Elveţia. Dar viclenia lui Moriarty este întotdeauna cu un pas înainte; el are în minte un plan mult mai mare care, dacă reuşeşte, va schimba cursul istoriei.

SO FINE
Atât de bine!

Comedie, SUA, 1981
Regia: Andrew Bergman
Cu: Ryan O’Neal, Jack Warden, Mariangela Melato, Richard Kiel, Fred Gwynne

Un bărbat are o idee care se va transforma într-un neașteptat succes în lumea modei.

Un profesor universitar creează o nouă nebunie în domeniul blugilor, dar cade pradă farmecului unei temperamentale soprane italiene şi devine ţinta unor mafioţi geloşi. Însă, cumva, totul să va sfârşi.. atât de bine…

Chemarea sângelui se dovedeşte puternică în această comedie burlescă. Un tânăr profesor universitar este forţat să părăsească Academia şi să facă croitorie ca să salveze de la faliment firma de modă a familiei. El reuşeşte să creeze o nouă nebunie în domeniul blugilor, dar cade pradă farmecului unei temperamentale soprane italiene şi devine ţinta unor mafioţi geloşi. Însă, cumva, totul să va sfârşi.. atât de bine…

SURVIVING GEORGIA
TRECUTUL GEORGIEI

Regia: Sandra Sciberras, Kate Whitbread
Cu: Holly Valance, Pia Miranda, Caroline O’Connor, Shane Jacobson, Spencer Mclaren
Comedie, SUA 2011

O comedie romantică despre familie şi descoperirea propriei identităţi.

După ce primesc nişte scrisori de la Georgia, mama lor înstrăinată, Heidi şi Rose sunt foarte bulversate. Se declanşează un şir de evenimente care le va face să descopere dragostea şi fericirea în cele mai neaşteptate locuri!

Heidi nu are soţ, lucrează la o fabrică locală de sticlă şi e complet neinteresată de avansurile şefului ei. Rose e o mamă singură care se mută din casă-n casă cu drăgălaşul ei fiu Albie. Ambele sunt încă marcate de faptul că, acum 12 ani, mama lor flamboaiantă, nimfomană, impulsivă şi temperamentală le-a abandonat. Dar, într-o zi, sosesc două scrisori identice, roz. În ele se spune că mama lor a murit şi că le-a lăsat moştenire un bar în oraşul lor natal, cu condiţia ca ele să se întoarcă acolo şi să trăiască împreună pentru 6 luni. Relaţia dintre cele două şi căutarea dragostei reprezintă miezul acestei pelicule emoţionante, superb filmate, amplasată în orăşelele, dealurile şi văile din regiunea Victoria.

TALKIN’ DIRTY AFTER DARK –
Nopţi fără perdea

Comedie, SUA, 1991
R: Topper Carew
D: Martin Lawrence, Phyllis Stickney, Johnny Witherspoon, Darryl Sivad, Jedda Jones

Un film foarte amuzant despre o noapte din viața unui club de comedie din Los Angeles.

O zi din viața unui club de comedie din Los Angeles, local unde, după miezul nopții, se spun glume deochiate.

Acțiunea peliculei ”Nopți fără perdea” este plasată în Dukie, un club de comedie din Los Angeles în care apar atât comici aflați la început de drum, cât și nume consacrate ale genului, actori care stârnesc valuri de râs, spunând glume deochiate. Printre cei care apar în program se numără, aspirantul Terry, care flirtează cu soția proprietarului localului pentru a avea garantat un prim număr aici, dar și veterani precum Aretha. În distribuția acestei pelicule îi veți recunoaște, printre alții, pe Martin Lawrence, John Witherspoon, Jedda Jones, Phyllis Stickney, Marvin Wright-Bey, Lance Crouther și Dwayne Kennedy. Scenariul și regia filmului sunt semnate de Topper Carew.

THE FIRST $20 MILLION IS ALWAYS THE HARDEST
PRIMELE 20 DE MILIOANE

Regia: Mick Jackson
Cu: Adam Garcia, Rosario Dawson, Jake Busey, Enrico Colantoni, Ethan Suplee
Comedie, SUA 2002

Un designer ambiţios de computere ghidează un trio inadaptaţi geniali.

Un tânăr frustrat de cariera lui, își dă demisia ca să-și schimbe viaţa. Acum, Andy e însărcinat de o companie de research să construiască un computer de 99$ cu ajutorul unei echipe de inadaptaţi geniali.

Cu primele 20 miloane e mai greu este o comedie amuzantă despre boom-ul companiilor e-commerce de la sfârșitul anilor ’90, o poveste despre un tânăr director de marketing care renunţă la funcţia sa dintr-o companie din Sillicon Valley pentru a-și urma visul de a inventa și lansa pe piaţă computerul de 99 $. Pentru acest lucru, își angajează un trio de genii ușor disfuncţionale.
Proiectul se dovedește a fi unul fără șanse, însă doar până când vecina sexy a lui Andy (Rosario Dawson) revitalizează atât afacerea, cât și apetitul sexual al tânărului antreprenor.

THE NUTTY PROFESSOR
PROFESORUL TRĂSNIT

Regia: Tom Shadyac
Cu: Eddie Murphy, Jada Pinkett, James Coburn, Larry Miller, Dave Chappelle
Comedie, SUA, 1996

Superstar-ul comic Eddie Murphy interpretează un om de știinţă super-obez.

Superstar-ul comic Eddie Murphy este profesorul Sherman Klump, un om de știinţă obez, care se îndrăgostește de adorabila Carla Purty. Disperat să slăbească, Klump inventează o substanţă care îl transformă în antipaticul Buddy Love.

Exersaţi-vă mușchii abdominali pentru că Eddie Murphy, care interpretează aici nu mai puţin de șapte roluri, susţine "performanţele" carierei sale în această comedie savuroasă, cu accente Jekyll și Hyde.

Murphy joacă în rolul timidului Sherman Klump, un profesor de genetică genial și inimos, "incapacitat caloric". Când frumoasa Carla Purty (Jada Pinkett) capăta un post în cadrul facultăţii, Sherman încearcă cu disperare să mai reducă din cele 180 de kilograme pentru a-i cuceri inima. Astfel, cu o sorbitură din serul experimental pentru slăbit, Sherman devine "Buddy Love", un Don Juan trăncănitor, plin de sine și fără pungi de grăsime. Dar atât poţiunea, cât și Buddy, se dovedesc a fi de necontrolat, iar Sherman își dă seama că a creat un monstru! Va reuși oare Sherman să-l oprească pe alter ego-ul sau impulsive, înainte să fie prea tarziu, ori Buddy va fi cel care râde la urma?

Cu efecte speciale incredibile, cu o coloana sonoră excelentă și cu participarea actorilor James Coburn, Larry Miller, Dave Chapelle și John Ales, acest hit incredibil de amuzant face cât greutatea lui în hohote de râs.

THE ORANGES
VECINII

Rgia: Julian Farino
Cu: Hugh Laurie, Leighton Meester, Catherine Keener, Oliver Platt, Allison Janney
Dramă, SUA, 2011

Un portret plin de umor negru a două familii suburbane vecine.

Familiile vecine Ostroff şi Walling au o relaţie foarte bună. Atunci când Nina, fiica familiei Ostroff, se întoarce acasă după ani de zile, David Walling se îndrăgosteşte de ea şi stârneşte un şir de evenimente stânjenitoare.

David şi Paige Ostroff sunt vecini şi foarte buni prieteni cu Terry şi Cathy Walling şi locuiesc în zona suburbană din New Jersey. Existenţa lor confortabilă se face ţăndări atunci când Nina, fiica de 24 de ani a familiei Ostroff, proaspăt despărţită de logodnicul ei, se întoarce acasă de Ziua Recunoştinţei după o absenţă de cinci ani. Dar în loc să fie interesată de Toby Walling, fiul sclipitor al vecinilor, aşa cum se aşteaptă toată lumea, atenţia ei este captată de David, cel mai bun prieten al părinţilor săi. Atunci când relaţia lor devine evidentă, vieţile tuturor sunt date peste cap, în special cea a Vanessei Walling, prietena din copilărie a Ninei. Ramnificaţiile acestei poveşti de dragoste afectează pe toată lumea într-o manieră neaşteptată şi ilară. Uneori, ceea ce pare a fi un dezastru, se dovedeşte a fi un eveniment salvator.

THE PIRATES! BAND OF MISFITS
PIRAŢII! O BANDĂ DE NEISPRĂVIŢI

Regia: Peter Lord, Jeff Newitt
Animaţie, SUA, 2012

Căpitanul piraţilor are un singur vis: premiul de “Pirat al anului”.

Cu o gaşcă de neispraviţi pe cap şi incapabil să vadă obstacolele enorme pe care le are de depăşit, Căpitanul piraţilor trebuie să se lupte cu o regină diabolică şi să salveze un tânăr om de ştiinţă. Ce mai aventură!

Bărbosul Căpitan al piraţilor este un fanfaron neisprăvit care îşi dă prea multă importanţă şi care şi-ar dori ca toate fiinţele vii de pe mare să se teamă de el şi de echipajul lui format din piraţi lăudăroş şi pierde-vară, pe care nu se poate pune baza. Dorinţa căpitanului de a fi luat în serios s-ar putea îndeplini dacă ar reuşi să îi învingă pe vechii săi rivali Black Bellamy şi Cutlass Liz în competiţia ce are drept recompensă atribuirea titlului de piratul anului. Pentru a izbândi în ceea ce şi-a propus, el trebuie să plece de pe exotica Blood Island şi să ajungă pe străzile învăluite în ceaţă ale Londrei secolului al XIX-lea, înfruntând-o în decursul acestei călătorii pe malefica regină Victoria, care detestă piraţii şi nu s-ar da înapoi de la nimic pentru a-i anihila. Tânărul om de ştiinţă Charles Darwin îl avertizează cu privire la pericolul reprezentat de un monstru marin care i-ar putea înghiţi cu totul corabia.

THE PRODUCERS: THE MOVIE MUSICAL
Producătorii

Comedie, SUA 2005
Susan Stroman
Nathan Lane, Matthew Broderick, Uma Thurman, Will Ferrell, Gary Beach

"La început a fost un film, după aceea a fost un musical pe Broadway. Acum va fi un film după un musical de pe Broadway. Cred că următorul pas va fi un film de animaţie cu personajele din plastilină.” – Mel Brooks.

New York, 1959. Max Bialystock a fost pe vremuri regele Broadway-ului, dar toate spectacolele sale se termină acum dupa prima reprezentaţie.

Lucrurile se schimbă când este vizitat de contabilul nevrotic Leo Bloom, care îi propune o schemă croită pentru producătorii care nu scot decât eşecuri: să strângă mult mai mulţi bani decât are nevoie pentru a monta spectacolul, apoi să facă totul pentru ca acesta să nu aibă succes. Astfel poţi să bagi în buzunar surplusul, fără să bată la ochi.

Cu acest scop, cei doi produc un muzical intitulat "Primavara lui Hitler", scris de nazistul evadat Franz Liebken, apoi îl angajează pe regizorul excentric şi flamboiant Roger De Bris, iar ca vedetă – pe suedeza sexy Ulla (cu un nume de familie cu peste 15 silabe).

Pe măsură ce se apropie seara premierei, totul merge ca pe roate…Dar, vorba aceea, gusturile nu se discută…

Din mintea strălucitoare a lui Mel Brooks s-a născut un plan atât de inteligent, de îndrăzneţ şi tulburător de simplu încât a fost imposibil să dea greş. Primul pas a fost succesul răsunător de pe Broadway – The Producers-The New Mel Brooks Musical, câştigător a (record!) 12 Premii Tony şi bazat pe filmul The Producers din 1968 al lui Mel Brooks, şi el câştigător al unui Oscar.

Următorul pas a fost făcut de două dintre cele mai importante studiouri de filme ale Hollywoodului, Columbia Pictures şi Universal Pictures, care şi-au unit forţele pentru a aduce musicalul pe marele ecran, în regia fenomenalei Susan Stroman, (câştigătoare a cinci Premii Tony, dar regizor debutant pe marele ecran) şi cu o distribuţie de tip broadway şi hollywood all-stars: Nathan Lane, Matthew Broderick (recreându şi propriile roluri), Uma Thurman şi Will Ferrell.

Unul dintre punctele de rezistenţă ale filmului este, evident, coloana sonoră scrisă de Brooks şi având interpretarile vocale originale ale lui Nathan Lane, Matthew Broderick, Uma Thurman, Will Ferrell, Gary Beach şi Roger Bart. „Nu am fost niciodată mai fericit decât atunci când am scris partitura muzicală pentru The Producers. Cântecele mi-au venit în cap unul după în cap şi a fost cea mai plăcută experienţă din viaţa mea”, spune Brooks care, deloc modest, afirmă că rezultatul este “surprinzător de bun”.

În nesfârşitul şir de premii pe care le-a atras, filmul s-a bucurat, în extensie, şi de atenţia premiilor Grammy câştigând distincţiile Cel Mai Bun Album Muzical Pentru un Spectacol (înregistrarea originală Sonny Classical) şi cel Mai Bun Video de Lung-Metraj pentru filmul documentar “Recording The Producers: A Musical Romp with Mel Brooks” produs despre şi în timpul sesiunii de înregistrări a aceleiaşi coloane sonore.

Toate ingredientele pentru un film musical plin de antren şi spirit condus din umbră de incomparabilul Mel Brooks.

THE WATERBOY
Băiatul cu apa rece

Comedie, SUA, 1998
R: Frank Coraci
D: Adam Sandler, Kathy Bates, Fairuza Balk, Henry Winkler, Jerry Reed

Te poți pune cu el, dar nu încerca niciundată asta când vine vorba despre apa lui.
Adam Sandler este un tip umil care aduce apa pentru cei din echipa de fotbal a unui colegiu. Asta până când antrenorul descoperă că este foarte talentat și decide să îl introducă în echipă.

Bobby Boucher (Adam Sandler) nu este nici pe departe cel mai ager dintre toți, ba chiar dimpotrivă. El are 31 de ani, locuiește încă împreună cu mama sa (Kathy Bates), o femeie exagerat de protectoare, și este băiatul care aduce apa pentru o echipă de fotbal de colegiu. Jucătorii se amuză frecvent pe seama lui, iar antrenorul nu îl lasă pe Bobby să le răspundă în vreun fel. Situația se va schimba după ce la echipă sosește un nou antrenor (Henry Winkler), care îl încurajează pe acesta să se apere, să ia atitudine. În cele din urmă, după atâția ani de umilințe îndurate, el se dezlănțuie, iar antrenorul remarcă faptul că este talentat și decide să îl introducă în echipă. Acum, tot ce îi mai rămâne lui Bobby este să învețe să joace fotbal și să meargă la școală, fără ca mama să afle ceva.

THIS MUST BE THE PLACE
RĂZBUNAREA UNUI ROCKER

Regia: Paolo Sorrentino
Cu: Sean Penn, Frances Mcdormand, Judd Hirsch, Kerry Condon, Harry Dean Stanton
Dramă, Italia, 2011

Un fost star rock încearcă să-l găsească pe călăul tatălui său decedat.

Cheyenne (Sean Penn), un fost star rock înstărit, cinic şi dezabuzat, porneşte în căutarea călăului tatălui său, un fost criminal de război nazist care se ascunde acum în SUA.

Cheyenne (Sean Penn), un fost star rock decrepit, află că tatăl lui e pe moarte şi pleacă la New York, sperând să se reconcilieze cu acesta în ultimul moment, însă soseşte prea târziu. Pentru că nu-şi mai văzuse tatăl de 30 de ani, află abia acum de umilinţele şi de suferinţele trăite de acesta la Auschwitz şi provocate de ofiţerul SS Aloise Lange şi promite să-şi răzbune părintele. Astfel începe o călătorie până în inima Americii care-i va schimba viaţa şi care are ca scop identificarea şi înfruntarea vechiului inamic al tatălui său. Drumul său se transformă într-o experienţă a reconcilierii şi a descoperirii de sine. Când, în cele din urmă, dă de urma lui Lange, Cheyenne trebuie să se decidă dacă vrea răzbunare sau izbăvire.

WE BOUGHT A ZOO
AM CUMPĂRAT O GRĂDINĂ ZOOLOGICĂ

Regia: Cameron Crowe
Cu: Matt Damon, Scarlett Johansson, Thomas Haden Church, Colin Ford, Maggie Elizabeth Jones
Dramă, SUA, 2011

Un tată se mută cu copiii într-o casă din mijlocul unei grădini zoologice.

O poveste uluitoare şi adevărată despre un tată singur care se mută cu cei doi copii într-un loc cu totul neobişnuit: o grădină zoologică. După aventuri copleşitoare, ei decid să readucă grădina zoologică ruinată la starea ei de odinioară.

Filmul este inspirat din memoriile fostul jurnalist Benjamin Mee, care a lucrat la cotidianul britanic The Guardian. Un văduv îşi ia copiii şi se mută la ţară ca să aibă grijă de animale exotice. Bărbatul şi-a cheltuit toate economiile pentru a cumpăra o grădină zoologică părăginită unde trăiesc vreo 200 de animale pe cale de dispariţie. El decide să renoveze şi să redeschidă grădina zoologică în amintirea soţiei sale, Katherine, care a murit din cauza cancerului. Benjamin ştie că soţia sa ar fi fost încântată de idee şi ar fi făcut orice pentru a salva animalele. Animalele de la grădina zoologică vor fi îngrijite de Benjamin, de Dylan şi Rosie, cei doi copii ai săi, de Duncan, tatăl jurnalistului, de vecini şi de doi angajaţi foarte energici. Împreună, ei vor recondiţiona Rosemoor Animal Park.

WHAT’S YOUR NUMBER?
CARE-I NUMĂRUL TĂU?

Regia: Mark Mylod
Cu: Anna Faris, Chris Evans, Ari Graynor, Blythe Danner, Ed Begley Jr.
Comedie, SUA, 2011

Povestea unei femei care e convinsă că bărbatul viselor ei i-a scăpat.

Ally Darling e o tânără deșteaptă, sexy, romantică și amuzantă care, după ce a citit un articol dintr-un revistă, crede că va rămâne singură pentru totdeauna și începe să caute, ca turbată, cel mai bun “ex” din viaţa ei.

Bazată pe romanul 20 Times a Lady al autoarei Karyn Bosnak, comedia What’s Your Number? o are in centrul actiunii pe Ally Darling, o tânără care și-a propus să nu întreţină relaţii sexuale cu mai mult de 20 de bărbaţi în decursul existenţei sale. Atunci când se trezește în patul dezgustătorului ei șef, după o noapte în care a consumat prea mult alcool, femeia își dă seama că a fost deja implicată până în prezent în 20 de legaturi amoroase și își revizuiește lista de cuceriri pentru a-l identifica pe cel care ar putea fi sufletul-pereche pe care l-a așteptat toată viaţa. Îndemnată de către un vecin afemeiat să îi contacteze pe primii 19 bărbaţi cu care a avut idile, Ally Darling constată că singurul faţă de care manifestă o atracţie irezistibilă este un tânăr alături de care nu își poate concepe viitorul. Dornică să nu treacă peste limita de 20 de bărbaţi pe care și-a impus-o, Ally încearcă să depășească diferenţele ce o separă de acest bărbat.

WOO
Woo

Comedie, SUA, 1998
R: Daisy Von Scherler Mayer
D: Jada Pinkett Smith, Tommy Davidson, Dave Chappelle, Paula Jai Parker,
Ll Cool J

Woo îl întâlnește pe Tim… ar putea fi iubire… doar să nu se omoare unul pe celălalt.

Darlene "Woo" Bates a fost părăsită de prea multe ori, iar acum această femeie fatală nu mai lasă chiar pe oricine să ajungă la ea. În clipa în care merge la un blind -date cu Tim, chiar dacă ar putea fi iubire, esențial este să nu se omoare unul pe celălalt înainte de a-și da seama de asta.

"Woo" este o comedie sexy care spune povestea unei femei fatale, personaj interpretat de Jada Pinkett Smith. Din cauză că a fost părăsită de prea multe ori, ea a decis să nu mai lase chiar orice bărbat să ajungă la ea. Cu toate acestea, ea decide să îl cucerească pe bărbatul visurilor ei și nimic nu îi va mai sta în cale din această clipă. În momentul în care merge la un blind -date cu Tim, chiar dacă ar putea fi iubire, esențial este să nu se omoare unul pe celălalt înainte de a-și da seama de asta. Astfel, într-o noapte sălbatică prin Manhattan, pe măsură ce zorile se apropie, cei doi realizează cât de mare este puterea atracției.

Bucuresti, 21.07.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.