expoplast Sibiu 2019

Hamlet și nebunia lumii

La finalul Anului Shakespeare (450 de ani de la naştere), UNATC „I.L. Caragiale” – Departamentul Studii Teatrale şi UNITER, în parteneriat cu British Council, vă invită la lansarea volumului Hamlet și nebunia lumii de Octavian Saiu, apărut la Editura Paideia.

Evenimentul va avea loc joi, 18 decembrie 2014, ora 16.00, la Teatrelli – Piața Lahovari nr. 7.

Prezintă: Ludmila Patlanjoglu, Marina Constantinescu și Emil Hurezeanu

Cu participarea lui Marius Manole

Proiecție: Fotografii Hamlet de Mihaela Marin

Despre tipul de abordare propus de autor în paginile volumului, reputatul shakespearolog Stanley Wells spune: „Octavian Saiu, cu o profundă înţelegere a universului shakespearian şi a fenomenului teatral dintr-o perspectivă internaţională, are argumente excelente pentru a scrie despre impactul scenic al piesei cu subtilitate analitică şi originalitate a interpretărilor.”

Cine este Hamlet, acum, pe scena lumii? Care sunt ipostazele lui teatrale cele mai convingătoare? Cum îi putem descifra jocul cu nebunia?

„Astăzi, când urgia din Lear se retrage ca un tsunami şi lasă în urmă prăpădul dezumanizării, singura piesă în care ne regăsim e Hamlet – cu toată nebunia dezlănţuită de acolo, pe care patru secole de posteritate au camuflat-o pentru a ne lăsa nouă voluptatea amară de a o trăi pe propria piele. Hamlet este contemporanul nostru, pentru că e nebun. Şi ca el suntem cu toţii. Personajul acesta nu mai e de mult prinţul renascentist care-şi contemplă natura interioară. Nici eroul răzvrătit care încearcă să salveze lumea. Este doar profilul spart al omului din acest început de mileniu. Hamlet suntem noi.” – Octavian Saiu

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Japonia şi Portugalia şi a fost Visiting Fellow la University of London. A susţinut numeroase conferinţe în cadrul unor importante manifestări teatrale şi academice internaţionale. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh.

Este autorul volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Nemira, 2008) / In Search of Lost Space (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur şi simplu (Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia, 2011), Posteritatea absurdului (Paideia, 2012) şi Teatrul e vis (Paideia, 2013).

A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.

Bucuresti, 15.12.2014
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *