Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Habitat for Humanity Romania si Red Angus Steakhouse lanseaza primul preparat din Romania creat

special pentru o cauza caritabila

50% din vânzările produsului vor fi donate de Red Angus Steakhouse către Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity România și Red Angus Steakhouse lansează în premieră în România un preparat menit să sprijine viziunea asociației: o lume în care toți oamenii au posibilitatea să locuiască decent. Este pentru prima dată în România când un restaurant creează un preparat special pentru o acțiune de cause-related marketing.

Produsul, creat de către Executive Chef-ul Red Angus Steakhouse, canadianul Dale Meek, se numește The Habitat for Humanity Special și este inclus în meniul Red Angus Steakhouse pe perioadă nelimitată. Din vânzările acestuia, Red Angus Steakhouse va dona 50% către Habitat for Humanity România, care va reabilita, în proiectul Big Build 2014, locuințele pentru 48 de familii din municipiul Caracal.

Preparatul The Habitat for Humanity Special a luat naștere la inițiativa echipei Red Angus Steakhouse și este parte din strategia de responsabilitate socială a companiei. The Habitat for Humanity Special a fost creat pornind de la ingrediente alese de membrii echipei Habitat for Humanity România. Fiecare ingredient a fost integrat de către Cheful Red Angus Steakhouse, Dale Meek, într-un fel de mâncare delicios și sățios, menit să ofere energie și forță voluntarilor pe șantierele Habitat for Humanity România: carne fragedă și suculentă de vită de Uruguay, cartof lionez, ceapă dulce și aromată, spanac și sos chimichurri.

„Parteneriatul cu Habitat for Humanity Romania este unul foarte drag nouă, fiindcă ne oferă oportunitatea de a susține asociația făcând ceea ce știm noi mai bine. Ne propunem să fim gazde bune și punem la dispoziția oaspeților noștri experiența Red Angus Steakhouse – un produs excelent, din carne de vită fragedă și suculentă, servire atentă, cel mai bun blues din oraș, toate acestea încadrate într-un decor original, autentic american. Știm că timpul este un subiect sensibil pentru publicul nostru, așa că am gândit o formă de implicare la îndemâna oricui. Preconizăm că produsul va deveni treptat unul dintre favoritele oaspeților noștri. Noi, cei de la Red Angus Steakhouse, suntem mândri să susținem Habitat for Humanity România și anticipăm că, pe viitor, implicarea noastră în programe de responsabilitate socială va crește.”, a declarat Ana Doagă, Communications Officer Red Angus Steakhouse.

“Suntem bucuroși că prietenii de la Red Angus Steakhouse au venit cu o inițiativă îndrăzneață care sprijină implicarea oamenilor în cauze sociale chiar și atunci când fac un lucru obișnuit, cum este să ia masa. Parteneriatul cu Red Angus Steakhouse este un exemplu demn de urmat pentru companiile din România care, prin implicarea în campanii de cause-related marketing, oferă clienților un instrument la îndemână pentru a fi mai responsabili social și, în același timp, își consolidează poziția în piață. O companie responsabilă social are o reputație mult mai bună, iar acest lucru înseamnă oportunități crescute de business, clienți mai mulți și mai ușor de fidelizat, angajați motivați și devotați.”, a declarat Mario DeMezzo, Director Național Habitat for Humanity România.

Prețul produsului este 95 RON și poate fi comandat în restaurantul Red Angus Steakhouse, din Strada Franceză, nr. 56, București.

Despre Red Angus Steakhouse

Red Angus Steakhouse este restaurantul premium, cu specific american, localizat în cea mai liniștită și pitorească zonă a Centrului Vechi, cu vedere către Curtea Veche și Biserica Sf. Anton.

Red Angus Steakhouse aduce un concept inovator, menit să livreze o experiență personalizată ce îmbină legendarele fripturi fragede și suculente, pregătite din carne certificată USDA Choice, cu un decor original și creativ, ce cucerește prin clasicele simboluri americane -pasiunea pentru motociclete, rodeo, un pinball autentic și servirea de excepție, asigurată de personalul amabil și competent al locației. La toate acestea, se adaugă cel mai bun blues live din oraș, în interpretarea lui Brent Melancon, muzicianul american venit din New Orleans, pentru a cânta exclusiv la Red Angus Steakhouse!

Bucuresti, 21.03.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.