Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

GT4 European Series: Ritm încurajator pentru Răzvan Umbrărescu în manșele de la Zolder

Razvan Umbrarescu, BMW M4 GT4, Zolder

Noul sezon al seriei europene GT4 a început cu weekendul belgian de pe Circuit Zolder, în care Răzvan Umbrărescu a continuat procesul de dezvoltare a noului M4 GT4 împreună cu echipa sa, RN Vision STS

Heusden-Zolder. Expansiunea accelerată a categoriei GT4 a făcut ca în paddock-ul de la Zolder peste 50% dintre echipaje să fie în situația de a debuta mașini noi în acest campionat. Dintre cele 44 de perechi înscrise, 10 au optat pentru noul BMW M4 GT4, printre acestea numărându-se și cea formată din Răzvan Umbrărescu și Gabriele Piana. Gruparea pentru care aceștia au ales să concureze din nou (RN Vision STS) a primit statutul de BMW Customer Racing Team, feedback-ul tehnic al românului fiind prețuit de uzină încă din intersezon. Dată fiind curba dezvoltării noului model de clasă GT4, reperul începutului de an a fost evoluția celorlalte echipaje BMW, inclusiv cel format din juniorii păstoriți de constructorul din Munchen (Beitske Visser și Nico Menzel), aflați în același garaj.

Razvan Umbrarescu, BMW M4 GT4, Zolder

Privind în această cheie desfășurarea sesiunilor de antrenamente și calificări de la Zolder, Umbrărescu s-a declarat mulțumit: ziua de vineri a regăsit mașina #111 de ambele dăți ca reper al grupului BMW, apoi ambii piloți au reușit clasări solide pe grilele de start aferente celor două manșe, devansând inclusiv componenții programului BMW Junior. Cursa de sâmbătă a început excelent, cu Piana promovând de pe 6 până pe 3 imediat după start, însă până la predarea ștafetei a scăzut ritmul din cauza supraîncălzirii cutiei de viteze și a scăderii eficienței frânelor la rularea imediat în spatele altor GT-uri. O desincronizare la efectuarea opririi la standuri a scos din zona punctelor, însă viteza etalată era o sursă de optimism: manșa s-a încheiat cu al cincilea reper în clasamentul celor mai rapide tururi.

Întrecerea de duminică a început cu un start curat al lui Umbrărescu de pe locul 11, apoi a fost marcată de o neutralizare prelungită. Odată cu trecerea tururilor, problemele din ziua precedentă s-au manifestat încă o dată, Gabriele Piana fiind nevoit să ruleze mai precaut pe final și să renunțe la lupta pentru poziția a patra, ieșind ulterior din top 10. Plusurile și minusurile au fost analizate apoi de piloți împreună cu echipa și cu inginerii BMW. În urma analizei comportamentului mașinii, vor fi căutate soluții în cele patru săptămâni rămase până la etapa a doua a stagiunii curente, ce va avea loc în Marea Britanie, pe traseul de la Brands Hatch.

Răzvan Umbrărescu: Mașina are un cuplu foarte bun și performanțele au fost foarte bune pe primele tururi ale curselor. Ulterior, a trebuit să adaptez punctele de frânare, să le anticipez cu aproximativ 20 de metri pentru a putea opri mașina. Supraîncălzirea frânelor și a cutiei de viteze ne-a obligat apoi să scădem ritmul. Rămâne de văzut cât din aceste probleme se datorează kilogramelor suplimentare de balast impuse. A fost totuși un weekend bun, în care perechea noastră a avut timpii medii cei mai buni dintre toate BMW-urile.

GT4 European Series 2018 – Runda 1 din 6 – Zolder, Belgia

#111 RN Vision STS / BMW M4 GT4 / Răzvan Umbrărescu + Gabriele Piana

FP1: P13 FP2: P2
Q1: P6 R1: P19
Q2: P11 R2: P21

Toate cele 12 manșe vor fi transmise în direct pe site-ul oficial al competiției – https://www.gt4series.com.

Mai multe despre echipă și despre BMW M4 GT4: https://www.rn-vision-sts.com/, https://www.bmw-motorsport.com/en/topics/fahrzeuge/bmw-m4-gt4.html.

Credit foto: Gabi Tomescu

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.