Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

GSK România publică Raportul de Responsabilitate Corporativă, care arată impactul activității companiei asupra sistemului de sănătate și pacienților din România, în 2014-2015

• GSK România a investit peste 750.000 de euro în programe care facilitează accesul la sănătate pentru pacienții din România
• Angajații GSK au petrecut peste 4.000 de ore de voluntariat în comunitățile locale
• Acesta este singurul raport de Responsabilitate Corporativă al unei companii farmaceutice din România, fiind elaborat la cel mai înalt standard de raportare la nivel global (GRI G4)

GSK România a publicat cea de-a patra ediție a Raportului de Responsabilitate Corporativă, care prezintă realizările companiei în 2014 și 2015 în ceea ce privește investițiile în sistemul de sănătate și în beneficiul pacienților, dezvoltarea angajaților, contribuția în cadrul comunităților și protecția mediului.  Raportul oferă, de asemenea, rezultate privind îndeplinirea angajamentelor pentru activitățile de responsabilitate corporativă asumate pentru perioada 2012 – 2014 și setarea unor noi obiective pentru 2016. Acesta este în continuare singurul Raport de Responsabilitate Corporativă al unei companii farmaceutice din România, demonstrând astfel transparență față de toți partenerii. Raportul este elaborat conform celor mai înalte standarde globale de raportare (GRI 4).
 

Raportul urmărește activitățile ambelor divizii de business GSK în România (Pharma și Consumer Healthcare) în 2014 și 2015 și este structurat pe patru arii principale de acțiune: Sănătate pentru toți, Comportamentul nostru, Oamenii noștri și Planeta noastră. Acesta oferă informații despre impactul activității GSK România asupra pacienților și infrastructurii de sănătate din România, precum și a altor aspecte ce țin de modul responsabil de operare. Rolul raportului este de a arăta modul prin care GSK creează valoare și contribuie la îmbunătățirea vieții pacienților și a calității vieții românilor, prin abordarea și angajamentele sale.

Pentru realizarea acestui raport, GSK România a luat în calcul rezultatele unor consultări cu partenerii locali (incluzând autorități, mass-media, angajați, ONG-uri etc), prin sondaje ce reflectă părerea acestora despre performanța companiei, în calitate de cetățean responsabil al comunității, precum și subiectele de interes pentru aceștia. 

Cele mai importante arii ale Raportului de Responsabilitate Corporativă GSK România (2014-2015) includ: îmbunătățirea accesului la sănătate în România, investiții în comunitățile locale, cercetare și dezvoltare, menținerea unui comportament etic, asigurarea unei culturi organizaționale și a unui mediu de lucru pozitiv, care pune preț pe egalitatea de șanse, precum și reducerea impactului activității companiei asupra mediului.

“Ne-am propus să contribuim la creşterea speranţei de viaţă în România, şi ne bucurăm să putem afirma că, în 2014-2015, am continuat să investim în extinderea multora dintre activităţile noastre pentru a susţine sistemul de sănătate din România. Eforturile noastre de a avea un impact pozitiv în rândul pacienţilor, au rezultate încurajatoare”, declară Barbara Cygler, Director General, GSK Pharma România.


Rezultate cheie despre activitatea GSK România în 2014 – 2015:
• 20 de milioane de consumatori și pacienți din România au beneficiat în 2015 de produsele pentru sănătate ale GSK.
• România este una dintre țările preferate de GSK pentru investiții în cercetare și dezvoltare: peste 3 milioane euro investiți de companie în ultimii doi ani în studii clinice, ce aduc un plus de valoare sistemului local de sănătate.
• GSK România este prima companie farma care și-a schimbat modul de operare cu profesioniștii din domeniul sănătății, punând pacientul pe primul loc.
• Compania investește în facilitarea accesului la educație pentru profesioniștii din sănătate (prin canale digitale și cursurile MedClass pentru încurajarea medicilor să rămână în țară, prin campania “De profesie: medic în România” desfășurată de Consiliul Investitorilor Străini).
• GSK România investește în 5 arii terapeutice strategice (Respirator, HIV, vaccinuri, urologie și antibiotice).
• GSK România a investit peste 750.000 de euro în comunitățile locale în 2014-2015, pentru dezvoltarea programelor de facilitare a accesului la sănătate.
• 150.000 de copii și adulţi au primit consultații, pastă și periuțe de dinți gratuite în 2014-2015 în campania “Zâmbește România” pentru o mai bună sănătate orală.
• Peste 4.000 de ore de voluntariat au fost investite de peste 90 de angajați GSK în beneficiul comunităților locale.
• GSK România este implicată activ în 6 asociații profesionale care ajută la dezvoltarea României.
• GSK România și-a îmbunătățit amprenta asupra mediului înconjurător: emisiile cu efect de seră și consumul de energie au scăzut cu 19% în 2015 și peste 12 tone de deșeuri au fost reciclate în ultimii 3 ani.
• GSK România a dedicat 6.800 de ore pentru instruirea angajaţilor, în 2014 – 2015.
• GSK România este o companie care oferă șanse egale: 64% din echipă este formată din femei, cu 5% mai mult decât media femeilor care lucrează în România.

“În GSK, credem că putem face parte din soluţie. Provocările din îmbunătăţirea infrastructurii de sănătate şi creşterea speranţei de viaţă a românilor nu pot fi rezolvate doar de guvern sau de o singură companie. Este nevoie de un efort colectiv al tuturor părţilor implicate şi de aceea construim relaţii de colaborare în beneficiul comunităţilor locale” declară Helen Tomlinson, Director General GSK Consumer Healthcare România & Balcani.


Prin acest Raport, GSK România își demonstrează contribuția și angajamentul în îndeplinirea misiunii de a crește speranța de viață a românilor. Această misiune este esențială pentru România, care încă se află în urma multor țări europene în ce privește majoritatea indicatorilor de sănătate, având în continure cea mai mică speranţă de viaţă din UE și una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate infantilă.

De asemenea, Raportul confirmă modul prin care GSK România acționează responsabil, raportându-și transparent activitățile, ceea ce consolidează încrederea partenerilor săi. Raportul reconfirmă angajamentul GSK de a continua să construiască pe experiența acumulată în cei peste 25 de ani de prezență pe piața din România și să se concentreze pe nevoile pacienților, pentru a pune la dispoziție soluții ce contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a românilor, prin acces la medicamente inovatoare, vaccinuri, produse pentru îngrijirea sănătății și investiții în cercetare și dezvoltare – astfel ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine și să trăiască mai mult.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.