Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Grupul VELUX premiat la Best Corporate Publishing Awards 2010

În cadrul evenimentului anual BEST CORPORATE PUBLISHING AWARDS, revista realizată de Grupul VELUX a primit titlul de “cea mai bună publicaţie de meşteşuguri, construcţii şi arhitectură”.

Cel mai mare eveniment de Corporate Publishing se află la a opta ediţie şi, an de an, premiază cele mai bune publicaţii realizate de companii. La ediţia de anul acesta a BCP Awards, au fost înscrise peste 650 de publicaţii în cele 34 de categorii propuse de organizatori. De la automobile la green publishing, premiile BCP de anul acesta au adus laolaltă companii ale căror publicaţii au fost înscrise în cele 34 de categorii. Printre participanţii de anul acesta s-au numărat jucători importanţi precum: Ernst&Young, Pricewaterhouse Coopers, eBay, P&G, Wella, Lamborghini, Volkswagen, Henkel şi alţii.

Juriul a premiat revista VELUX “Daylight & Architecture Magazine”, motivând: ”O revistă despre ferestre, dar fără ferestre. Daylight & Architecture tratează tema luminii naturale ca potenţial creativ în lumea complexă a arhitecturii, şi, în acelasi timp, pune în valoare brandul VELUX. Un alt element care ne-a determinat să desemnăm revista grupului VELUX caştigătoarea acestei categorii a fost conceptul grafic de actualitate al publicaţiei.”

Revista Daylight & Architecture a fost gândită ca o platformă de dialog despre lumina naturală în arhitectură care să sublinieze importanţa folosirii energiilor regenerabile pentru un climat interior sănătos. Revista tratează subiecte depre lumina naturală şi aerul proaspăt ca factori principali ce influenţează calitatea spaţiilor de locuit.

Revista poate fi descărcată în format pdf, comandată sau vizionată în varianta eBook pe site-ul dedicat: //da.velux.com

Prin produsele inventate şi dezvoltate de mai bine de 65 de ani, compania VELUX contribuie la îmbunătăţirea climatului interior al spaţiilor de locuit, aducând lumina naturală şi aerul proaspăt în interiorul mansardei. VELUX produce o gamă largă de ferestre de mansardă, potrivite atât acoperişurilor înclinate cât şi celor tip terasă, jaluzele, rulouri interioare şi parasolare, produse de instalare, dispozitive de comandă şi control. Grupul VELUX deţine fabrici în 11 ţări şi companii de vânzări în 40 de ţări şi reprezintă, la nivel mondial, unul dintre cele mai puternice nume din sectorul materialelor de construcţii, ale cărui produse sunt vândute peste tot în lume. Grupul VELUX are aproximativ 10.000 de angajaţi şi este proprietatea VKR Holding A/S, companie cu răspundere limitată deţinută de către familia fondatoare şi fundaţii. Grupul VELUX este prezent în România din 1997, prin intermediul companiei proprii, VELUX România S.R.L. Pentru detalii vizitaţi www.velux.ro şi www.velux.com.

Bucuresti, 05.08.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.