free download 78 travel guides written by experts

Grupul Ogilvy multumeste public clientului Carrefour

Grupul Ogilvy Romania doreste sa multumeasca intregii echipe Carrefour pentru colaborarea excelenta avuta de-a lungul celor peste 10 ani cat timp a durat parteneriatul dintre cele doua companii. Incepand cu luna iunie 2009, contul Carrefour va iesi din portofoliul grupului Ogilvy ca urmare a castigarii la nivel global a contului de creatie si strategie al retailerului Carrefour de catre Publicis Groupe, decizie care se va aplica si pe piata locala.

“Carrefour a fost un business castigat local pentru care am obtinut rezultate exceptionale de-a lungul celor 10 ani. Cu toate acestea, in mod aproape ironic, trebuie sa ne despartim de un partener drag noua intr-un context international. ” a declarat Manuela Necula, CEO Ogilvy Group.

Colaborarea dintre Ogilvy si Carrefour a inceput inca de la lansarea Carrefour pe piata din Romania. Este unul dintre cele mai lungi parteneriate locale, iar rezultatele sale au fost remarcabile, colaborarea dintre cele doua echipe reusind sa aduca Carrefour in pozitia de cel mai puternic jucator de pe piata interna de retail, lider de piata, precum si numarul 1* in topul preferintelor romanilor si in topul calitatii (*conform primul studiu BrandRate ce analizeaza perceptia romanilor asupra centrelor comerciale).

La inceputul parteneriatului dintre cele doua echipe, conceptul de hypermarket era aproape inexistent in Romania. Timp de 10 ani, echipa Ogilvy Romania si Carrefour au dezvoltate impreuna campanii complexe, reusind sa pozitioneze Carrefour ca cel mai bun comerciant din Romania, intr-o categorie extrem de competitiva.

Printre campaniile dezvoltate de Ogilvy in acest rastimp, putem aminti campaniile de imagine  care au construit conceptul Carrefour – „In lupta cu preturile” – si nenumaratele campanii tactice, printre care lansarea cardului Carrefour Mastercard, lansarea serviciului Carrefour Voiaj sau campaniile pentru deschiderea celor 19 magazine Carrefour Express.

Comunicarea Carrefour a avut un succes evident in randul clientilor, la nivel national, contribuind la stabilirea unor recorduri. Un exemplu este Carrefour Orhideea care a devenit in scurt timp de la lansare magazinul cu cel mai mare trafic de clienti pe secunda dintre toate magazinele Carrefour din Europa.
 
„Vrem sa multumim echipei Carrefour pentru unul dintre cele mai puternice parteneriate pe care organizatia noastra le-a avut de-a lungul anilor si pentru expertiza imbatabila pe care echipa Ogilvy a dezvoltat-o in retail. Impreuna am reusit sa construim o marca-lider prin enorm de multa munca, pasiune, loialitate si onestitate. Intre noi a existat un adevarat parteneriat, in care am reusit sa intelegem atat consumatorul, cat si businessul, in care am avut curajul sa ne spunem unii altora ceea ce gandim, am rezolvat impreuna toate provocarile aparute si ne-am acordat reciproc increderea si respectul. Le dorim mult succes in continuare, in tot ce vor intreprinde.”- Manuela Necula, CEO Ogilvy Group.

„In toti acesti ani am avut o colaborare cu adevarat pasionanta. Cunoscand perfect contul Carrefour, istoria, strategia de comunicare si fiecare detaliu in parte, Ogilvy ne-a ajutat sa ne reinventam permanent si sa ne mentinem leadership-ul pe piata de retail din Romania. O echipa entuziasta si dedicata care se va bucura mereu de aprecierea mea sincera, avand atat expertiza specifica, cat si etica unor adevarati profesionisti.” – Andreea Mihai, Director Marketing Carrefour Romania.

Bucuresti, 27.05.2009

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *