Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Grupul MOL lansează un program pentru start-up-urile inovatoare

Grupul Mol logo

• Companiile selectate vor avea ocazia să acceseze o parte din infrastructura de retail şi baza de clienţi a MOL pentru a-şi testa ideile inovatoare
• Conform strategiei pentru 2030, valorificarea potenţialului extern va permite companiei MOL să devină principala sursă de soluţii de mobilitate în regiunea Europei Centrale şi de Est

Budapesta, 25 septembrie 2017 – Grupul MOL anunță lansarea unui program destinat start-up-urilor care dețin soluții inovatoare în domenii precum mobilitate, programe de fidelizare a clienților și „big data”, retail, precum și curierat sau distribuție. Cu o durată de trei luni, programul se desfășoară în Budapesta, în parteneriat cu incubatorul de afaceri Design Terminal, și se adresează start-up-urilor ale căror soluţii susţin unul din obiectivele strategiei Grupului MOL pentru 2030: acela de a deveni prima opţiune pentru clienţii aflaţi în mişcare.

Mol Group logo

Programul este destinat start-up-urilor ale căror soluţii se află în prezent într-o fază incipientă de dezvoltare. Partenerul MOL în implementarea acestei inițiative este Design Terminal, incubator de afaceri din Budapesta, cu experienţă practică şi rezultate remarcabile în ceea ce priveşte colaborarea cu start-up-uri.

Programul, care va fi lansat în luna ianuarie 2018, va avea o durată de trei luni şi se va desfăşura în Budapesta, Ungaria. Procesul pentru depunerea candidaturilor a început la data de 22 septembrie şi se adresează start-up-urilor care sunt pregătite să îşi testeze soluţiile inovatoare (prototipuri sau produse minimale) în domenii precum mobilitate, servicii retail, sisteme de curierat şi distribuţie, dar şi programe de fidelizare a clienţilor şi big data. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 23 octombrie.

Procesul de selecţie va cuprinde două etape – depunerea candidaturii on-line, urmată de o tabără de selecție în care cei care ajung pe lista scurtă își vor putea prezenta şi discuta soluţiile, echipele şi viziunea cu reprezentanţii Grupului MOL şi Design Terminal. După sesiunea de prezentări vor fi selectate 4-5 start-up-uri care vor avea şansa de a lucra direct cu o importantă companie din Europa Centrală şi de Est şi vor avea acces parţial la o bază de 10 milioane de clienţi internaţionali şi la o vastă reţea de retail. Participanţii la program vor primi sprijin şi îndrumări personalizate de la experţii Grupului MOL şi de la echipa extinsă de mentori ai agenţiei Design Terminal, precum şi posibilitatea de a participa la workshop-uri şi vor avea acces la un spaţiu de lucru. La sfârşitul programului, start-up-urile de succes vor avea şansa de a încheia un parteneriat pe termen lung cu Grupul MOL, în calitate de furnizori de produse și servicii inovatoare.

Grupul MOL crede că progresele tehnologice și noile obiceiuri ale consumatorilor au schimbat profund întreaga industrie şi în special ceea ce a însemnat până acum comercializarea carburanţilor. Strategia Grupului MOL pentru 2030 porneşte de la premisa că abordările existente trebuie actualizate dacă se doreşte menţinerea poziţiei de lider în perioada următoare apogeului atins de cererea de carburanţi pentru motoare. Compania MOL consideră inovaţia drept una din modalităţile de a se adapta rapid la schimbarea nevoilor clienţilor iar lansarea acestui program asigură acces la comunitatea dinamică a start-up-urilor şi posibilitatea de a identifica idei care vor revoluţiona experienţa clienţilor.

Pentru mai multe detalii privind programul MOL, vă invităm să accesaţi: https://mol.designterminal.org/.

Pentru mai multe informaţii legate de Strategia 2030 a Grupului MOL, accesaţi: https://molgroup.info/strategy2030.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.