Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Grupul Floria, afaceri consolidate de 12 milioane de lei în primele 6 luni ale anului

Marina Popescu, Floria.ro

Floria.ro generează 30% din total

Grupul Floria, unul dintre cele mai importante grupuri de firme ce activează în domeniul floristic în România, cu operațiuni în online, retail, distribuție angro și amenajări peisagere, a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 12 milioane lei în primele 6 luni ale acestui an. Creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut este de 40%, determinată de întărirea poziției Grupului în piața floristică locală și extinderea din offline.

Floria.ro, divizia online a Grupului Floria, generează 30% din totalul afacerilor consolidate și a depașit 3.5 milioane de lei în perioada menționată.

Floria.ro este segmentul cu care a început povestea Floria, în urmă cu 8 ani, și care a contribuit la dezvoltarea Grupului către offline. Pentru anul acesta obiectivul Floria.ro este consolidarea poziției pe piață, prin creștere strategică sustenabilă și fidelizarea clienților prin campanii dedicate – declara Marina Popescu, Director General Floria.ro.

Marina Popescu, Floria.ro

Segmentul offline reprezintă 70% din totalul afacerilor consolidate ale Grupului Floria, și cuprinde operațiunile depozitului Floria, Florăriile Floria, evenimente și retail de tip IKA.

Dezvoltarea intensă a GrupuluI Floria către câteva direcții din offline a făcut ca în doar 3 ani, să ne creștem valoarea cifrei de afaceri de aproape 3 ori, și să devenim unul dintre cele mai importante grupuri de firme din domeniul floristicii din România și să păstrăm poziția de lider pentru Floria.ro pe segmentul online. Pe segmentele offline, creșterile înregistrate sunt mari, pentru că vorbim despre divizii relativ noi, dezvoltate în ultimii 3 ani, care adresează și zona corporate, iar potențialul de dezvoltare pe termen lung este considerabil – Lăcrămioara Cristea, Director Operațional Grupul Floria.

Tendințele: mobile și diversitate

Ponderea traficului înregistrat de pe mobil pe Floria.ro a ajuns în primele 6 luni ale anului la 65% din total, față de 60% cât reprezenta în aceeași perioadă a anului anterior.

Dezvoltarea mobile-ului este o tendință clară la nivel de ecommerce, însă în retailul online de flori s-a resimțit o creștere mai puțin accelerată față de alte domenii. Anul acesta însă am văzut o dinamică foarte puternică și din perspectiva ratelor de conversie de pe dispozitivele mobile, semn că adopția s-a petrecut încet, dar a fost de bun augur – spune Marina Popescu.

În ceea ce privește preferințele în materie de flori, la nivelul Grupului Floria se păstrează înclinația către buchetele care conțin diverse flori și culori, create de floriști cu experiență și care urmează tendințele stilistice internaționale.

Ponderea buchetelor alcătuite dintr-un singur soi de floare a scazut constant și reprezintă acum aproximativ o treime din totalul buchetelor vândute la nivelul întregii țări prin Floria.ro și Florăriile Floria. Sunt preferate buchetele cu diversitate de flori și volum considerabil, buchetele cu diametru de 25-30 cm fiind cele mai populare. Trandafirii criogenați și plantele de interior au de asemenea o dinamică interesantă, cu un interes crescut față de ele, în special în București –mai spune Marina Popescu.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.