Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Grayling anunta schimbari strategice pentru companie

Grayling, una dintre cele mai mari agenții de consultanță în comunicare la nivel global, anunță astăzi schimbări majore la nivelul brandului de companie, a ofertei de servicii şi strategiei de dezvoltare, schimbări marcate printr-o nouă identitate vizuală şi un nou website. Compania va oferi în continuare o gamă completă de servicii de comunicare prin intermediul fiecăruia dintre cele 53 de birouri din întreaga lume și în același timp îşi va extinde oferta, punând accent pe programe  care au la bază date rezultate din cercetare, activare și reacție rapidă şi soluţii bazate pe tehnologiile moderne.

„Industria comunicării a devenit o industrie intens tehnologizată,” a declarat Pete Pedersen, CEO Grayling. „În viitor, companiile de succes vor fi experte în gestionarea informațiilor de tip Big Data, fiind capabile să extragă, să analizeze și să genereze valoare strategică din aceste informaţii, utilizându-le pentru a construi strategii de succes pentru clienţi. Astăzi facem primul pas pentru a deveni o astfel de companie.”

Grayling foloseşte deja o serie de platforme complexe de analize de date, inclusiv instrumente analitice pe care le deține în exclusivitate. Informaţiile obţinute cu ajutorul acestor instrumente au permis clienţilor să rezolve probleme complexe ce țin de politici de reglementare, de captarea atenţiei consumatorilor, de consolidarea reputaţiei companiei şi să stabilească noi căi de comunicare cu diversele lor categorii de public.

„Informațiile obținute din analiza și interpretarea datelor sunt importante,” a declarat Pedersen, „însă este nevoie de capacitatea noastră de implementare rapidă, utilizând canale multiple şi de acțiune la nivel  global pentru a aduce cu adevărat un plus de valoare clienţilor.”

Renumită prin prezenţa sa puternică şi extinsă în Europa şi Orientul Mijlociu, Grayling anunţă schimbări şi la nivel operațional în SUA, care vor consolida și lărgi semnificativ competențele companiei pe piața americană. Cele cinci birouri DutkoGrayling își vor schimba denumirea în Grayling şi vor fi integrate operațional în rețeaua globală, în timp ce Atomic (o agenţie deținută de Grayling) va colabora strâns cu echipa Grayling, în funcţie de nevoile clienţilor.

Repoziționarea din Statele Unite completează schimbările anunţate recent de Grayling în Asia, printre care un parteneriat inovator cu BlueFocus, cea mai mare companie de consultanţă în comunicare din Asia. În luna ianuarie 2014, Bob Pickard, un veteran în industria comunicării, va deveni CEO regional al Grupului Huntsworth pentru zona Asia-Pacific. Structura regională Grayling include şi Grayling Marea Britanie, condusă de Alison Clarke; Grayling Europa Occidentală, condusă de Wolfgang Lang; Grayling Orientul Mijlociu, Turcia şi Africa, condusă de Loretta Ahmed şi Grayling ECE şi Rusia, condusă de Jan Simunek.

„La baza activității noastre a stat mereu – și va sta și de acum încolo – expertiza noastră pe piețele locale,” a continuat Pedersen. „Însă pentru clienţii care au nevoie să deruleze programe de comunicare pe mai multe pieţe, sau pentru care sunt extrem de utile informaţii complexe de pe pieţele locale am creat o reţea globală activă, capabilă să valorifice avantajele oferite de noile tehnologii și să ofere clientului rezultatele așteptate.”

În prezent, Grayling are birouri în 53 de locaţii din 26 de ţări din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia.

Bucuresti, 09.09.2013

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.